Mănăstirea Petru Vodă

E o vreme de pustiire a neamului (interviu din anul 2001 cu Părintele Justin Pârvu)

Interviu cu Protosinghelul Iustin Pârvu, stareţul Mănăstirii Petru Vodă, judeţul Neamţ

– Prea cucernice părinte, sfîrşitul anului trecut ne-a întors din nou în timp, “schimbarea schimbării” readucînd la putere pe cei ce au contribuit decisiv la degradarea societăţii româneşti după 1989. Ce a intrigat pe mulţi a fost, cel puţin în ce priveşte alegerea preşedintelui, implicarea înalţilor ierarhi în campania electorală. Consideraţi că acest lucru era necesar?

Parintele Justin citind Acatistul Mintuitorului 2003.10.16Părintele Iustin Pârvu: – Arta asta de a conduce, politica, o are elita, crema unei naţiuni. în acelaşi timp trebuie să aibă aceeaşi coloratură, aceeaşi credinţă, aceleaşi obiceiuri, aceeaşi tradiţie, aceeaşi rădăcină cu neamul din care se trage. Ce este naţiunea? Ce este un neam? Neamul este legătura celor din trecut, prezent şi viitor. Fiecare naţiune este aşezată de către Dumnezeu şi, cum spune legenda, fiecare neam şi-a luat pămîntul care I-a fost dat. Ca de obicei, românul a venit ceva mai la urmă să se plîngă la Sf. Petru că a rămas fără loc de aşezare şi atunci Dumnezeu I-a dat din grădina sa cea mare şi de aceea suntem o ţară rîvnită de toţi. Puţine ţări au asemenea oameni şi o asemenea structură de relief. Munţii aceştia frumoşi, cu păstoritul nostru mioritic, dealurile, cîmpiile… Românul nu este făcut să găurească şurubul în fabrică, să îndoaie metale în ateliere. Vedeţi dumneavoastră, profilul său s-a deformat, acum românul nici agricultor nu mai este, nici industriaş, nici negustor, nici afacerist. E un om aruncat de soartă, ce a ajuns braţul cel mai ieftin de muncă, slugă la bogaţii lumii, rob la străini.

– Nu ne merităm oare soarta? Nu ar fi cazul ca Biserica să se implice mai mult pentru reclădirea sufletului românesc şi întoarcerea lui sa la Dumnezeu?

Părintele Iustin: – Numai aşa se poate face o coeziune, o strînsă convieţuire între oamenii aceştia care au aceeaşi aspiraţie, acelaşi ideal, care pot avea un scop bine determinat, aceeaşi continuitate pentru viaţa morală, spirituală, politică, economică şi socială. Oare Biserica este pusă în această situaţie, chipurile de a nu face politică? Da, nu face politică, dar la degradarea aceasta politică la care se găseşte societatea noastră, nici nu se poate coborî la nivelul acesta ca să facă.

– Din păcate la această degradare şi-a pus amprenta şi un partid ce şi-a legat tinicheaua de creştin democrat în coadă…

Părintele Iustin: – Ţărăniştii, bieţii de ei, sunt nişte naufragiaţi ai lui Maniu care au mai rămas după Coposu. Chiar dacă au încercat să facă ceva în conjunctura politică actuală, nu au putut pentru că ăştia i-au înăbuşit şi au reuşit să-i compromită. Toate partidele, toată ciupercăria asta comunistă, îmbrăcată în PDSR, PNL şi, în fapt, toată structura asta care nu are nimic comun cu viaţa şi aspiraţiile noastre şi-au atins scopul, pentru că cine aude acum de ţărănişti, e ca şi cum ar auzi de comunişti. Neocomunişti, liberali, ţărănişti… E o confuzie totală. Şi ţărăniştii, sigur, nici nu au fost pregătiţi pentru aşa ceva, venind cu toate tamtamurile acestea ale Occidentului, crezînd că fac aici mare lucru în România. După o educaţie şi o deformare comunistă de atîta amar de ani s-au creat mentalităţi ce frînează procesul de schimbare. Atunci Biserica, în sfîrşit, care este forţa într-un stat, într-o ţară, nu s-a impus imediat, pentru că nu face politică. Dar şi asta e o politică interesantă, pentru că i s-a pus pumnul în gură. Să nu orienteze, să nu spună creştinilor ce au de făcut, pe cine ar fi mai bine ă aleagă. Şcoala în mîna lor. Biserica, în mîna lor. Votul, în mîna lor. Adică nimeni nu are de spus nimic. Şcoala nu are voie să facă politică, Biserica nu, armata nu, magistratura nu, sănătatea nu. Atunci rămîne cel de pe cheiul gîrlei Bucureştiului să facă politică în haosul creat de oamenii de stradă. în atare situaţie vin toţi străinii în ţară, îşi aşează cortul şi ideile lor, la televiziune, calculatoare şi Internet, românul căscînd gura şi bătînd din palme la oricine apare. în fond nu e decît o minciună goală, timp de 12 ani nefăcîndu-se altceva decît să se distrugă totul! Am rămas în straiele acestea de sărăcie şi de mizerie.

– Dintotdeauna politica guvernanţilor a fost să dezbine, nu să unească. Nu au greşit totuşi slujitorii Bisericii, acceptînd aproape orbeşte acest joc?

Părintele Iustin: – La noi preotul nu vrea să-l supere pe stăpîn şi de aceea tace şi deci, săracul este pierdut. Acolo unde Biserica a fost prezentă, cum s-a întîmplat cu ani în urmă în Polonia, lucrurile s-au schimbat mai repede.

– Ce-i de făcut, atunci?

Părintele Iustin: – La noi în ţară nu se poate vorbi încă de aşa ceva, pentru că şi majoritatea acestor reprezentanţi care ajung în politică nu au conştiinţa creştinului. Ce este paradoxal e că şi în această parte, a Moldovei, unde creştinii sunt mai buni, ei rămîn la vechea poziţie, nu se mişcă în nici un fel. Stau aşa înţepeniţi, nu-şi dau seama ce se întîmplă în jur. Se uită la televizor şi ce văd şi aud, aceea este. Aşa de mult le-a fost pustiit sufletul, încît nu mai judecă. Tot ce se întîmplă acum este şi din lipsa prezenţei Bisericii. Politicienii ştiu că întotdeauna Biserica a fost forţa şi rămîne forţa unui stat şi de aceea s-au grăbit să o paralizeze. Nu I-au mai dat voie să lucreze şi ne găsim într-un asemenea haos încît cu greu se va mai putea redresa ceva. Uitaţi-vă numai la ce se petrece acum: tineretul pleacă, se duce în lume, bătrînii mor, femeile nu mai nasc, hoardele asiatice vin peste noi, chinezii umplu Bucureştiul, sate întregi plîngi de mila lor, că au rămas casele goale, românilor în genere le plîngi de milă, ajungînd mai răi decît cerşetorii. în străinătate sunt cotaţi mai prost decît ţiganii. Aici, dacă-I pui să facă ceva nu fac nimic, dar pe unde ajung spală rufele şi mizeria din toate marile metropole ale lumii! Cum mai poţi vorbi în acest caz de politicieni, cînd ei trec cu atîta uşurinţă peste aceste crime şi urgii, cînd copii noştri, neamul nostru este pîngărit şi asuprit, sărăcit şi silit să devină cerşetor. Mai poţi spune că suntem un neam unit, o naţiune închegată, cînd toţi specialiştii noştri emigrează spre Canada şi alte zări, cînd acolo sunt foarte buni iar acasă nu fac nimic, ci doar aleargă după un dolar şi o bucată de pîine? Cînd aici îşi pierd şi copilul şi casa şi familia şi viaţa lor? Unde sunt convingerile lor religioase, ca să-I lege de acest pămînt? S-a ajuns din nefericire la o descompunere înceată a neamului nostru, care va avea o consecinţă extrem de gravă peste 40-50 de ani, cînd s-ar putea întîmpla să nu mai vorbim în limba română, să nu mai avem unde să ne închinăm într-o biserică ortodoxă română în Moldova de astăzi sau oriunde în ţară. E o vreme de pustiire a neamului, dar sperăm că Dumnezeu nu ne va lăsa, aşa cum nu ne-a lăsat în toate vremurile grele, cînd Biserica noastră a fost prezentă în mijlocul poporului, cînd Ştefan cel Mare, Daniil Sihastrul, Alexandru cel Bun, Mircea cel Bătrîn, uniţi cu toţi călugării şi călugăriţele din mănăstiri păstrau tradiţia şi continuau istoria. Aceştia erau ei politicieni? înainte de toate erau creştini care ştiau să apere valorile ortodoxiei şi implicit ale neamului.

– Care credeţi că ar fi soluţia ce ne poate salva de pe buza prăpastiei? Ce ar trebui să facă Biserica în această direcţie, chiar şi în condiţiile în care nu e lăsată să se implice în politică?

Părintele Iustin: – Politica ei, dacă se mai poate vorbi de o politică, este să reflecte la ce s-a întîmplat cu poporul evreu la ieşirea din Egipt. Acesta a rătăcit 40 de ani în pustie şi pînă ce nu a rămas nici unul din cei necuraţi, nu a intrat în pămîntul făgăduinţei, pe care şi Moise abia l-a zărit cu privirea. Căci toţi cei ce au cîrtit împotriva lui Dumnezeu nu mai puteau să intre în pămîntul Canaanului. Cam aşa se va întîmpla şi cu noi. Noi vom pieri, bătrînii care am rămas încremeniţi în ideile acestea ale unui trecut aşa de neguros şi vor apărea generaţiile acestea de tineri din ce în ce mai curaţi, mai sănătoşi, mai îndrăzneţi, ce vor avea o altă minte, mai aproape de Dumnezeu. Ne trebuie însă o familie sănătoasă, pentru că aici se va forma viitorul bărbat de stat. Aici se va forma geniul, eroul, mucenicul, dar şi omul deşert. Familia, împreună cu şcoala, Biserica împreună cu şcoala, legătura mai strînsă între religie şi ştiinţă, între credinţă şi viaţă, toate acestea, în sfîrşit vor putea, în timp, să ne readucă acolo unde merităm. Calea va fi lungă, poate cît a durat stricăciunea, dar avem şansa restaurării în viitor. Trebuie însă o şcoală bună, de toate gradele, o şcoală de elită pentru preoţi, care să fie oameni de dăruire, oameni permanent de strajă, mult mai aproape de necazurile enoriaşilor, ca să devină într-adevăr ziditori sufleteşti. Orice viaţă bună a părintelui este nevoinţă şi abia atunci cînd va fi lîngă oameni se va vorbi de ascultare, de apropierea unuia faţă de celălalt, de progres.

Apărut în revista “Credinţa ortodoxă”, ianuarie 2001

A consemnat Cornel Galben

Categories:   Fotografii cu Părintele Justin Pârvu, Interviurile Părintelui Justin Pârvu

Comments

Sorry, comments are closed for this item.

CLOSE
CLOSE