Mănăstirea Petru Vodă

Cu actorul Vasile Muraru, despre Părintele Justin Pârvu

Actorul Vasile Muraru, născut în comuna Girov, l-a cunoscut pe Părintele Justin încă din anii 60-70, cînd era la Mănăstirea Secu. De atunci a rămas cu multă evlavie către sfinţia sa şi peste ani, cînd părintele a întemeiat Mănăstirea Sfinţilor Arhangheli – Petru Vodă, s-a implicat în construcţia mănăstirii şi în obţinerea aprobării sinodale pentru ridicarea de la statutul de schit la cel de mănăstire. Chiar dacă aceste lucruri le acoperă cu discreţie şi modestie, Părintele Justin i-a rămas întotdeauna recunoscător pentru sprijinul activ şi permanent dat mănăstirii noastre. Interviul de mai jos a fost luat de ziaristul Victor Roncea în ziua de 16 Octombrie 2013, după ce acesta i-a oferit albumul de fotografie “Părintele Justin Mărturisitorul”.

V.M.: – Parcă nici n-a [trecut atîta vreme…]… Frumos tare!… Tare frumos! Tare frumos! Şi aici este printre ultimele [fotografii]?

V.R.: – Da, da, este ultima prezenţă a părintelui la slujbă. Ultima binecuvîntare.

V.M.: – Aici aţi mai băgat cîte o glumă… Of, of, of, of, of, of, of!… Am fost şi la Casian, acolo… Aţi fost? în Dobrogea…

V.R.: – Da. Domnule Muraru, e un lucru mai puţin cunoscut că dumneavoastră aţi fost, împreună cu Nae Lăzărescu, printre cei care l-au ajutat pe… [Părintele Justin].

V.M.: – Pe urmă, pe urmă l-am dus pe Nae, tîrziu. Şi au fost nişte minuni, minuni adevărate.

V.R.: – E vorba de întemeierea mănăstirii, ca mănăstire, că înainte era un schit care ţinea de … [Mănăstirea Secu]

V.M.: – Nu, nu. Acolo a fost un loc pe care l-a cumpărat… o fi fost probabil Schitul Maicilor, că aşa îi zice:, Poiana Maicilor. Nu, noi n-am avut nici un … Viziunea dumnealui şi ce a avut să întemeieze pe locul respectiv… De asta a început totul prima dată cînd au mers părinţii mei acolo. Pentru că noi îl ştim mai de mult, de cînd era la Bistriţa, la Sihăstria, la Bistriţa iară. Cînd au mers, într-o cabană era, în cabana aia de la ocolul silvic.

V.R.: – Da, la Petru Vodă.

V.M.: – Şi eu, la un moment dat – una din minuni! – zic: “Părinte, vreau şi eu să fac ceva mai… aşa, mai… Uite, să fac icoana de praznic a mănăstirii ([Sfinţii Arhangheli] Mihail şi Gavriil).” “Da, cum vrei.” Bun, şi am plecat în turneu prin ţară. Am vorbit cu pictori la Tulcea, am vorbit cu pictori la Sibiu, am vorbit … cum umblam… atunci erau turneele; umblam, nu stăteam deloc. Şi la un moment dat, la Tîrgovişte, naşul băiatului meu – era directorul CEC-ului – auzind cum vorbeam la telefon cu pictorii de icoane, zice: “Păi am un pictor de biserici (soţia lucrează la CEC) şi hai să mergem pînă la el acasă, să vorbim cu el, că e aici – d-l Oprea din Tîrgovişte. Mă duc la domnul … “o, poftiţi aici. Eu lucrez la Cristeşti (în Moldova, acolo la noi, lîngă Tîrgu Neamţ; Cristeşti, lîngă Moţca), pictez biserica acolo.” Păi zic: “Aş vrea o icoană cu hramul mănăstirii, cu…”. N-am spus ce. Zice: “Uite, naşul băiatului îmi dă teiul, lemnul, are tei uscat, scîndură şi… Da, sigur, că eu recondiţionez una. V-o aduc acuma, s-o vedeţi, dacă vă place mărimea şi…” Şi ce credeţi că aduce?… Icoana recondiţionată cu…

V.R.: – Sfinţi Arhangheli!

V.M.: – Vă daţi seama?! Şi mi-a făcut-o, am dus-o părintelui şi întîi a pus-o la loc de cinste, apoi apărînd icoanele ferecate şi alea mai scumpe, pe aia a dat-o mai de suflet, a pus-o la protocol, unde avea el… A fost în paraclis şi pe urmă la protocol. Pe urmă [am făcut] prăznicarele, tot cu domnul Oprea, acolo la Cristeşti. M-am dus şi le-am luat. Îmi făcuse toate prăznicarele.

V.R.: – Dar cum l-aţi cunoscut prima oară pe Părintele Justin?

V.M.: – Bunica! Bunica m-a dus.

V.R.: – La Bistriţa?

V.M.: – La Sihăstria! [o mică confuzie; e vorba de Mănăstirea Secu, învecinată cu Sihăstria] Şi pe urmă la Bistriţa, şi pe urmă la … [Petru Vodă]. Pe urmă m-am dus cu soţia, pe urmă era la Ardeluţa [la schitul Tarcău al m-rii Bistriţa]. La Ardeluţa stăteam prin păduri. Mai era pustnic Părintele Nicodim [Protosinghelul Nicodim Grosu, fost profesor la Seminarul Mănăstirii Neamţ], care a murit la 94 de ani. Şi [Părintele Justin] ne dădea cărţi. Atunci Părintele Justin mi-a dat Nae Ionescu, mi-a dat acolo să citesc. Sigur, se uita… El [era deschis], dar eu – inconştient. De unde să ştiu eu ce?… Nişte filosofi!… Nu ştiam cine a fost şi ce pericole existau în perioada aia. Era perioada ceauşistă.

Pe urmă, în ’90 era deja înapoi la Sihăstria [la Secu, de fapt].

Am botezat fata la Ardeluţa. Şi [Părintele Justin] a venit şi a oficiat [slujba de botez] împreună cu toţi care erau acolo, la Ardeluţa. A fost un botez foarte frumos, foarte… înălţător. Har mare! Şi lume…

Şi mergeam de cîte ori aveam turnee. Pe urmă l-am dus şi pe Nae Lăzărescu. I-am adus şi pe nişte colegi – George Enache sau care mai erau. L-am luat cu noi pe fostul fotograf al lui Ceauşescu. La un moment dat eram cu George Enache, cu Nae, eu şi părintele. Tot timpul [ne zicea]: “Hai să mîncaţi!” “Părinte, dar noi nu am venit să mîncăm!…” El, dacă ne vedea că venim de pe drum… “Să vă dau să mîncaţi, să vă dau merinde…” Am stat de vorbă, am povestit… şi am plecat. Şi pe drum îl văd pe Enache îngîndurat. “Dar ce e, George, ce-ai păţit?” “Nu… Nu eram numai noi acolo! Parcă mai era cineva!” Mai era o prezenţă care ne supraveghea.

V.R.: – Sfîntul Duh!

V.M.: – Da, Sfîntul Duh! Precis, precis! Şi fel de fel… Pentru noi…

V.R.: – Dar ştim că, totuşi, l-aţi ajutat pe părintele.

Actorul Vasile Muraru la Parintele Justin Parvu in chilieV.M.: – Da, intervenţii. Mai avea scandaluri, mai interveneam pe aici, pe la… N-au fost… A avut probleme şi cu rude din jur. Dar astea nu sînt de spus. Nu sînt semnificative. Finul meu îi făcea drumurile, că lucra la drumuri. Fel de fel de din-astea… ajutoare… Ajutorul a fost de la Dumnezeu. Asta s-a simţit. Noi aveam acolo, eram… Şi familia mea, şi eu, indiferent cîtă lume era venea, sigur, ne duceam [şi] aşteptam. Că venea dumnealui… sau ne băga prin spate, cu maica. Nu puteai [să aştepţi], că noi aveam turnee, lumea săraca [stătea la rînd], da’ nu se supăra nimeni, că ştia că ne bagă prin spate şi mai stă cu noi. Părintele nu se mai sătura cînd ne vedea… Ultima întîlnire… Tot timpul îi ceream misiune: “Ce mai am de făcut? Ce mai avem? Ce să mai facem pentru românii ăştia?” Şi ultimele vorbe [ale părintelui], cînd am ieşit pe uşă [au fost]: “Unitate!” Astea au fost: “Unitate!”

V.R.: – Cînd a fost ultima oară cînd l-aţi văzut?

V.M.: – Înainte cu cîteva luni de a pleca la Cluj şi de a pleca la [cele veşnice]… Tot timpul păstram legătura. Tot timpul sunam pe Adrian Alui Gheorghe sau pe Rusei de la Bacău (că era cu tipografia şi tipărea…)

Chiar! Cineva, nu ştiu cine, a făcut greşeala. înainte cu vreo lună – nu mai reţin – şi… “A murit părintele”. Mi-a trimis [sms]. Eu, cînd am auzit… soţia s-a speriat. Eram transfigurat. “Ce-i? Ce ai?” Nu i-am spus nimic. Şi pe urmă îl sun pe Adrian. Zice: “Nu, nu. E bine”

V.R.: – Da, erau tot felul de zvonuri.

V.M.: – Da, şi tot scoteau. Nu îi plăcea protocolul. El [voia] să fie cu oamenii simpli şi să facă treabă şi să rămînă ceva în lumea asta, făcut cu harul lui Dumnezeu şi cu voinţa şi cu puterea omului, cu puterea lucrativă a omului. Să rămînă ceva!
Spre exemplu, îi zic “A, o să fie… Cum facem cu sfinţirea?” [e vorba de sfinţirea mănăstirii, din Noiembrie 2005] “Nu, nu, nu!… Mai bine mai fac vreo două-trei mănăstiri decît să fac vreo sfinţire”. Nu se referea la sfinţirea religioasă, la ceremonie. Se referea la protocol, la cîtă lume, la nebunia… Ştiţi ce înseamnă! La asta se referea. Era de o simplitate ieşită din comun. Greu!… Şi cu oamenii… Îl durea sufletul că se formează greu călugării, greu se formează şi oamenii, greu îi cunoşti. La drum… Omul mergi cu el o viaţă de om şi tot nu-l cunoşti chiar atît de bine. Dar pe cine vedea… Avea o clar-viziune. Pe cine vedea, îl scana. Şi maică-mea, imediat: “Ţ-o luat acatistul? Ţ-o luat banii? Ţ-o luat acolo, ce i-ai dat?” “Da.” “Ei, bun! Dacă te-o pus să scrii sau o scris chiar părintele altul, chiar părintele o scris acolo numele, gata, să ştii că se rezolvă. Te vindeci. Sau ce ai cerut…” Da. Că la alţii, nu… Era mai distant, tot îngăduitor, asculta, ca să dea o vorbă bună.

V.R.: – Şi cu domnul Lăzărescu cum a fost? Că ştim că aţi fost împreună.

V.M.: – L-am dus, da, nu o dată, l-am dus de multe ori. Şi ultima dată, tot împreună eram. Ne-am dus ultima dată de dimineaţă, ca să fim primii cînd se trezeşte. Deja era de-vale, la maici, nu era la Petru Vodă. Ne-am dus primii şi cînd s-a trezit ne-a chemat pe noi, că dacă eram… Am aşteptat vreo oră, cred.

L-am dus [pe Nae Lăzărescu] în mai multe [mănăstiri], la mai mulţi. Că am avut, afară de Părintele Justin, am avut binecuvîntarea şi voinţa transmisă de la Dumnezeu, vrerea, să cunosc şi pe [Părintele] Teofil Pîrîian, pe [Părintele] Arsenie Papacioc (mergeam şi zile întregi, seri întregi stăteam de vorbă cu [Părintele] Arsenie Papacioc), pe Părintele Cleopa. Şi l-am dus şi pe Nae Lăzărescu şi la Părintele Arsenie Papacioc, la Părintele Justin, şi la părintele Ioan de la Recea. L-am dus. Cred că de trei-patru ori am fost la Recea. Ultima oară, a ieşit părintele [Ioan Iovan] din altar – noi aşteptam la ieşirea din altar, cum se iese din biserică – şi ne-a văzut: “Băăăă, ia dă un scaun aici, mămicuţă ([aşa] îi spunea la maica stareţă) să mai stau cu băieţii”. Cineva ne făcea poze. “Aşa, faceţi poze, că le dau la Maica Domnului să le developeze”. Şi pe urmă pleacă, după ce ne-a binecuvîntat, am mai stat un pic de vorbă, a plecat pe trepte, s-a dus aşa, s-a întors şi ne-a făcut cu mîna: “Bun avocat v-aţi luat în ceruri!” [referindu-se la Părintele Justin Pîrvu]. Da, eu am fost de mai multe ori, dar cu colegul Nae Lăzărescu cred că de patru ori, cel puţin, am fost la Recea.

Şi la mare, fiind în turneu la mare, cum erau ore, [mergeam] Duminica la Sfînta Liturghie, ori la o sărbătoare mai mare, că prindeam şi Schimbarea la Faţă, mai prindeam şi Sfîntă Măria – Adormirea Maicii Domnului – şi atunci îl luam şi pe colegul cu soţia, la Părintele Papacioc: “Haideţi! Haideţi la biserică!” Sunt nişte drumuri [pe care se cuvine să umblăm]. Aşa am fost crescut şi aşa este credinţa noastră ortodoxă. Nişte drumuri pe care trebuie să le urmăm şi dacă sînt şi binecuvîntate înseamnă că nu le-ai urmat degeaba.

V.R.: – Dar aţi simţit că în urma întîlnirii cu Părintele Justin s-au întîmplat minuni în viaţa dumneavoastră?

V.M.: – Păi la fiecare pas e cîte o minune, dacă o luăm aşa, mai mică sau mai mare. Dar el… Şi Părintele Cleopa… Cînd am adus prăznicarele am luat la ocazie un părinte. Nu se mai intra chiar aşa la Părintele Cleopa. Şi am luat un călugăr de la Schitul Sfîntul Mina de lîngă Tîrgu Neamţ. Erau la ocazie un părinte cu o maică. Am oprit, s-au urcat. Se uitau… că au văzut icoanele întinse, că eu le-am întins în maşină, în spate, acolo, toate cele 12 icoane. Şi se uitau aşa… “O fi un negustor?” Ce-or fi zis în capul lor? “Dar unde mergeţi?” “Păi, zic, mă duc spre coada lacului, încolo”. Că eu mergeam la Petru Vodă şi pe urmă mă duceam la Vatra Dornei. Şi zice: “Ne iei pînă la Tîrgu Neamţ?” “Hai!” Pe urmă, ploua. Maica a coborît. “Dacă mergi la coada lacului, eu rămîn la [Gura Secului]… să o iau spre Sihăstria, spre Secu.” “Dar unde vă duceţi?” “La Părintele Cleopa.” “Păi nu mai primeşte, i-am zis eu.” “Ei, dar cum? Mă duc să mă mărturisesc, că e duhovnicul meu.” “Părinte, uite care-i treaba: eu te duc pînă acolo, dar mă bagi şi pe mine să mă binecuvinteze.” “Bun, gata, hai!” L-am dus [la mănăstire], am stat vreo douăzeci de minute, o jumătate de oră şi m-a primit Părintele Cleopa. Am căzut în genunchi cînd l-am văzut, cum am intrat. Ochii ăia albaştri şi liniştea aia care o degaja în jur… Am stat de vorbă. Nu ştia de Părintele Justin. Zice: “Să ţii aproape unde te duci acum, să ţii aproape de el. A fost şi îţi va fi de mare ajutor”. Şi pe urmă m-am dus şi i-am spus părintelui cînd am dus icoanele sus, la Petru Vodă.

Ce să facem? Asta e…

M-am bucurat tare de toţi [călugării] pe care i-a crescut părintele Justin. I-a crescut şi i-a trimis prin lume, şi au făcut lucruri extraordinare. Cum e mănăstirea de la Sfîntul Ioan Casian din Dobrogea – nişte băieţi harnici, într-adevăr chiar după calapodul pe care îl voia părintele, se vede că-s crescuţi acolo”.

V.R.: – Acum se face şi la Poarta Albă…

V.M.: – Ştiu, ştiu. Trebuia să merg cînd a fost sfinţirea locului şi cînd şi-a sclintit piciorul părintele. Ori am ajuns mai tîrziu cu o zi-două… Nu ştiu ce a fost, că eram într-un turneu pe undeva, pe afară, nu eram în ţară. Pe urmă am vorbit cu pr. Iustin, stareţul de la Sf. Ioan Casian, şi zice “Şi-a sclintit, dar nu e nici un pericol”

Pe urmă îi duceam poezii de Radu Gyr. I-a dus şi colegul [Nae Lăzărescu] volumele de poezii.

[Am vorbit] şi de Gafencu, cînd am auzit că sora lui Gafencu, Eleonora, a fost colegă cu soacră-mea la [şcoala] sanitară, şi pe urmă a fost pacienta soţiei. Soţia a fost medic de familie şi mereu îi povesteam de ea. A fost şi dumneaei cu sora – că sînt două surori – [la Petru Vodă] şi tare încîntată era, pentru că tare mult îi admira şi tare mult îşi aducea aminte de momentele, dar mai ales de valoarea oamenilor care au fost în închisori. S-au martirizat pentru credinţă şi pentru adevăr în ţara asta.

Imprimi tot acuma?

V.R.: – Da, am înregistrat. Vă mulţumesc foarte mult.

[…]

V.M.: – L-a şocat şi pe colegul. Că el mai stătea pe afară, mai ieşea. Eu mai vorbeam cu maica [Iustina]…

V.R.: – Da, erau sute de oameni.

V.M.: – Da, aşteptau acolo. Şi cînd a auzit că ăla e de colo, că ăla e de colo… Oamenii, cînd ne-au văzut, au început să intre în vorbă cu noi. Nimeni nu ne-a zis vreodată [să stăm şi să aşteptăm]. Ştiau că intrăm, că n-avem cînd să aşteptăm atîta. Părintele, afară, cînd stăteam de vorbă, pe urmă, precum v-am zis [ne invita]: “Hai să mîncăm! Hai să mîncaţi!” “Părinte, dacă mîncaţi şi dumneavoastră…” “Ei, bun, ghini. Hai că stau cu voi aicea.” Şi cîte şi mai cîte!…

[…]

[A fost un mare strateg]. Ba cu terenurile, ba cu lemnul, ba cu aia, ba cu banii, ba că mai trebuie din aia, ba că mai trebuie din aia, ba că ăla… Doamne, Doamne!… Plus problemele oamenilor! Veneau oameni cu probleme şi plecau împăcaţi şi mulţumiţi şi multora li se [împlineau dorinţele]. Că altfel n-ar fi venit atîta lume. Că nu îi aduceau convocatorii, ca la comunişti. Veneau e bună voie, dintr-o [evlavie].

Cine vede acum ce e acolo, raiul ăla care s-a făcut în zona respectivă, crede că aşa a fost de cînd lumea. Ori acolo nu a fost nimic. A fost o poiană unde păştea dumnealui [oile]. Toţi care am fost de la ţară, că şi eu sînt tot din ţinutul Neamţului, din satul Doina, tot aşa: păşteam vacile, visam, dormeam, ne jucam. Şi iaca pe locurile alea ce a putut face! Şi de la ce a început!?…

V.R.: – Da, dintr-un container.

V.M.: – Ce?!… era un containter acolo. Şi slujbele şi cine venea, dormea acolo şi stăteau şi… El mai mult priveghea. Eu nici nu ştiu cînd dormea! Nu ştiu cînd dormea. El tot timpul era în… [lucrare]. Plus slujbele, plus Liturghia, plus Vecernia, plus Miezonoptica, plus Utrenia – tot, tot, tot! Programul? – Non-stop, non-stop, non-stop!

Dar… după cum am auzit că le-a spus maicilor că o să fie mai de folos de sus…

V.R.: – Avem un sfînt în ceruri.

V.M.: – Sigur că da! Asta vorbeam şi cu … Eram de Joia Mare; am fost vreo trei ani la rînd la Pîngăraţi, la mănăstire, acolo, unde era stareţ Teofil, pe care tot el [Părintele Justin] îl crescuse. Acum s-au întîlnit. Şi eram cu prefectul, un om deosebit, şi cu Adrian Alui Gheorghe, şi [eram] îngrijoraţi de ce auzeam. Dar zice: “Să nu fim supăraţi, că o să ne ajute de sus, poate mai tare decît poate aici”.

Foarte frumos! În Joia Mare, în mănăstirile din Moldova e altă [atmosferă]… Peste tot slujbele sunt frumoase, dar acolo parcă e altă linişte, altfel coboară Duhul Sfînt, parcă.

*

O altă mărturie filmată despre Părintele Justin aici: Din Congo la Petru Voda. Povestea africanului convertit la ortodoxie de Parintele Justin Parvu.

Categories:   Istoria mănăstirii, Viaţa Părintelui Justin Pârvu, Videoteca

Comments

Sorry, comments are closed for this item.