Mănăstirea Petru Vodă

Părintele Justin Pârvu s-a întîlnit în veşnicie cu duhovnicul său, Părintele Zenovie Ghidescu

Basilica.ro: Arhimandritul Zenovie Ghidescu de la Mănăstirea nemțeană Nechit a trecut la Domnul aseară, 18 martie 2014, la 95 de ani.

A fost un mare ctitor de lăcașuri sfinte și ziditor de suflete în anii grei ai regimului comunist, după cum a precizat pentru Radio TRINITAS părintele arhimandrit Timotei Aioanei, Superiorul Așezămintelor românești de la Locurile Sfinte: „A fost pentru o lungă perioadă de timp stareț al Mănăstirii Nechit, stareț al Mănăstirii Horaița și ctitor al multor mănăstiri și biserici din Moldova. În vremea stăreției sale de la Horaița, în perioada 1980 – 1992 avea în subordine și schiturile Horăicioara, Nechit, Almaș şi, pentru o perioadă de timp schitul de atunci, Cămârzani din jud. Suceava. A început viața călugărească când avea 15 ani pășind pragul Mănăstirii Neamț, venind din satul Moldoveni”.

Slujba înmormântării va fi oficiată vineri, 21 martie 2014, de un sobor de preoţi şi diaconi în biserica aşezării monahale. În aceste zile, credincioşii din toată ţara sunt aşteptaţi la Mănăstirea Nechit pentru a-şi lua rămas bun de la părintele Zenovie Ghidescu.

*

În ultimii 30 de ani, Părintele Justin l-a avut permanent ca sprijin sufletesc pe părintele Zenovie, de care a rămas legat din anii tinereţii. Grea a fost crucea şi osteneala lor în viaţa aceasta, mare şi nepreţuită este moştenirea lor şi greu de purtat durerea despărţirii de ei. Dar, după cuvîntul Psalmistului, “Cunoscut-am, că va face Domnul judecată săracilor şi izbîndă lipsiţilor. Însă drepţii se vor mărturisi numelui Tău şi vor locui drepţii cu faţa Ta.” (Psalmul 139) Bucurie s-a făcut în cer, cuvioşii primind pe cel cuvios şi drepţii bucurîndu-se de cel drept întru Împărăţia lui Dumnezeu, veselindu-se negrăit înaintea feţei Sale. Veşnica lui pomenire!

*

Fotografii de la vizita Părintelui Gheorghe Calciu la Mănăstirea Nechit (2005.09.29):

Categories:   Viaţa Părintelui Justin Pârvu

Comments

Sorry, comments are closed for this item.

CLOSE
CLOSE