Mănăstirea Petru Vodă

MasterClass Bizantin, Iaşi, 7-11 iulie 2014. Recenzie

Cântarea bisericească de stil bizantin a dobândit în ultimele decenii un elan deosebit şi prin truda de cercetare a câtorva pionieri ai muzicologiei psaltice, dar mai ales prin activitatea ambiţioasă a unui nucleu de psalţi precum cei ai mănăstirii Stavropoleos, ai catedralei bucureştene, ai corului Byzantion, psalţii-monahi din Sfântul Munte şi din mănăstirile moldovene, care au reînviat o sonoritate de cult în care românii excelaseră până la declinul culturii creştine pornit de Cuza. Fără aportul acestor psalţi, gustul muzical al credinciosului român, ciuntit de comunism, n-ar mai fi fost receptiv la frumuseţea tradiţiei apostolice şi s-ar fi împotmolit în melodiile strepezite promovate de fostul regim ateu. Crearea disponibilităţii estetice a publicului larg e o realizare ce trebuie menţionată şi înălţată de noile generaţii. Efort singular în breasla autohtonă, MCB a dat roade, şi aflat la a şaptea ediţie, deja se pot deja aborda peisaje mai măiastre, precum kalofonia sau varietatea autenticului stil irmologic.

Un prolog de o deosebită sensibilitate a fost cel al doamnei decan Laura Vasiliu, a cărei descriere a muzicii Bisericii Ortodoxe, deşi venind din perspectivă laică, concurează în profunzime cu crezul artistic al elitei academice psaltice. O superbă definiţie a artei cântării creştine nu poate izvorî decât dintr-o inimă care ştie să cânte lui Dumnezeu. Având viziunea timpului dincolo de timp, prin ocrotirea ramurii psaltice şi astfel pregătind zorii unui cer sfânt de mâine, doamna decan a secţiei de muzică religioasă şi-a ales „partea cea bună” a muzicii.

Analog ediţiei trecute, înrâurite de mutarea în rândul sfinţilor a Arhimandritului Justin Pârvu, anul acesta a fost rândul altui ales al lui Dumnezeu să ia cununa biruinţei şi odihna cea veşnică: MCB 2014 s-a aflat sub auspiciile luminoase ale protopsaltului Lykourgos Anghelopoulos, acel suflet plin de Duhul Sfânt care a cunoscut, prin arta psaltică şi prin vieţuirea cuvioasă, desăvârşirea sufletească. Din sferele cereşti de unde a slavoslovit încă din timpul vieţii, a ocrotit şi acum cu dragoste paşii ucenicilor – pe lângă ucenicul său mai apropiat, d-l Adrian Sârbu, de faţă fiind şi membri ai Corului Bizantin Grec: d-l Iorgos Konstantinou, a cărui complexă cunoaştere psaltică impresionează prin accesibilitatea prezentării, şi d-l Antonios Aetopoulos, a cărui metodă de mare eficienţă şi simplitate denotă nu doar priceperea unor taine ale acestei arte, ci şi discreţia cu care ele se învăluie şi se dezvăluie.

 

 

Binecuvîntarea Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit Teofan s-a dăruit întregului eveniment prin părintele arhimandrit Hrisostom Rădăşanu, care a făcut o slujbă de pomenire pentru protopsaltul Lykourgos Anghelopoulos la deschiderea cursurilor şi care, cîteva zile mai tîrziu, la slujba de priveghere pentru Sfînta Muceniţă Eufimia, a ţinut un puternic şi minunat cuvînt de învăţătură, adumbrit de harul sfinţilor lui Hristos. De asemenea, părintele mitropolit a fost de faţă la concertul final al evenimentului, unde a dăruit celor de faţă un cuvînt de încurajare pentru ostenelile lor.

Doamna profesoară Maria Alexandru a ostenit nu doar cu prezentarea excursului manuscris al unor ipostaze irmologice, împreună cu echipa de paleografie din Salonic, cât şi cu îndrumarea vocală a maicilor, şi cu un curs de kanonaki, instrument cu posibilităţi de sprijin în deprinderea intervalelor caracteristice bizantine. Alături de doamna Maria Alexandru, o extrem de plăcută şi experimentată cercetătoare de paleografie, spirit pedagogic de rară fineţe, au fost invitate de asemenea şi doamna profesoară Lăcrămioara Hrubaru care, pe lângă expertiza tehnicii vocale şi exuberanţa îndrumării, este una din cele mai frumoase voci din tânăra generaţie românească (poate fi ascultată ca prim-solistă la Opera ieşeană şi la Biserica „Sf. Antonie” din Iaşi în fiecare duminică), doamna profesoară Mariam Marinou, o locvace fostă studentă a dlui Lykourgos, şi domnişoara Apostolia, studentă a d-nei Alexandru, voce cu execuţie tradiţională şi cuviincioasă, fără excesele psaltice elene de azi, psaltă care promite o slujire de bun calibru, ca şi românca Mihaela Tesca, o altă studentă a d-lui Lykourgos cu o voce superbă.

Cu o prezentare scurtă dar foarte bine închegată şi cu puls modern, d-l prof. Nae Gheorghiţă a abordat un subiect mai exoteric care a destins publicul tânăr şi a dat o notă de vioiciune binevenită, mai ales că, deşi anul acesta este dedicat cinstirii memoriei Sfinţilor Brâncoveni, în afară de concertele Byzantion care au încercat în luna aprilie o interpretare a unor dificile partituri brâncoveneşti (publicate prin 2005 la editura Sophia), foarte puţin s-a discutat în lumea muzicală despre aceşti mari ctitori de artă românească.

Portretul voievodului Constantin Brîncoveanu (1696, Mănăstirea Sinai)

Portretul voievodului Constantin Brîncoveanu (1696) – fotografie a tabloului păstrat în biblioteca Mănăstirii Sinai, realizată în August 2009 de monahul Filotheu

Tot din spaţiul Bucureştilor a prezentat sumar şi părintele diacon Constantin Cornel-Coman câteva exemple de probleme – atât de frecvente şi de exasperante slujitorilor de strană – care privesc incongruenţele dintre traducerile româneşti şi prozodia ellină în care s-au compus (după modelul original siriac, precum a demonstrat inovator monahul Filotheu) toate podobiile pe care se bazează practica noului irmologic. Deşi de obicei aceste aspecte se rezolvă în mod curent corectând, chiar dacă rudimentar, partiturile existente, atât părintele diacon – care a făcut eforturi demne de toată consideraţia pentru readucerea tiparelor prozodice în practica românească, şi astfel a eliberat de neadevăr valoarea soteriologică a compoziţiilor sfinţilor melozi –, cât şi dl. Sârbu, care a susţinut, şi domnia sa, ideea importanţei formei podobiilor autentice şi a învăţării lor (necesitatea aprofundării podobiilor fiind capitală), merită sugerat că nu e obligatoriu a cădea în vreuna din extremele obişnuite, adică fie a cânta greceşte, pe motiv că limba română nu respectă prozodia originală (o eventuală întoarcere la cântarea în greceşte ar fi desigur o ocară a ostenelilor sfinţilor români pentru cultura ortodoxă în limba maternă), fie a modifica melosul ca să se poată respecta o traducere românească mai literală sau mai de calitate. Mai există cel puţin o a treia variantă: logic ar fi a se retraduce integral imnografia românească, cu inspiraţie şi talent poetic, respectând cu toată acrivia metrica autentică. Nu e vinovată limba română de eşecurile unor traducători nepricepuţi, nici psaltica românească de neştiinţa unor cântăreţi. Dimpotrivă, româna este capabilă de superbie – dovada o arată volumul şi calitatea traducerilor patristice care din ellină s-au putut traduce într-o minunată română, dar n-au avut parte de aceeaşi frumuseţe la traducerea în limba neogreacă. Analog, ar fi ridicol a afirma că vocalele limbii române sunt „mai prejos” de vocalele greceşti, ele fiind absolut şi identic aceleaşi, cu excepţia lui Ă şi Î, şi nu vocile româneşti sunt mai puţin expresive dpdv al stilisticii bizantine (unii dintre marii psalţi creatori de tradiţie au fost români). Pur şi simplu e vorba, întâi de toate, de o necunoaştere a tehnicii de proiecţie vocală a stilului bizantin, de o exagerare de nazalizare din partea pronunţiei elene (influenţă turco-persană) ca şi de o exagerare de rotunjire timbrală a pronunţiei române (influenţă apuseană). Nici una din exagerări nu e de nedezvăţat, şi poate se va ajunge la o naturaleţe harică, creată şi dorită de Dumnezeu pentru fiecare neam în parte.

cd-urile grupului Nectarie

CD-urile grupului Nectarie Protopsaltul

La apropierea slujbelor de bogăţia lor de odinioară trudesc toţi care se jertfesc la strană, în condiţiile în care de mult ori sunt lipsiţi de respectul clerului, ba chiar şi de mijloacele minime de subzistenţă. „Din aceste motive, – spune un participant -, după participarea de la ediţia din 2009, smerenia mea a alcătuit un proiect de memoriu pentru hirotesirea psaltului şi instituirea unui sindicat al psalţilor, pe modelul mişcărilor similare care l-au avut conducător pe prof. Popescu-Pasărea. Memoriul a fost finalizat anul trecut, însă din pricina mutării la Domnul a duhovnicului meu, am amânat prezentarea, urmând să se facă anul acesta, precum discutasem cu organizatorii”.

Se pare că a fost nevoie de o etapă premergătoare acestui demers, motiv pentru care a fost invitat pr. Gabriel Năstase să familiarizeze publicul cu aceste realităţi ale cântăreţului bisericesc din veacul trecut (unele cât se poate de actuale). Prezentarea părintelui a fost deosebit de edificatoare, presărată de dovezi statistice concrete bine expuse, dar şi cumva contrastantă, ţinând seama că domnia sa este în acelaşi timp, ca dirijor, autorul moral al multor sonorităţi ale slujbelor duminicale de la catedrala ieşeană, partituri care sperăm, cu rugăciunile Cuvioasei Parascheva, să fie înlocuite cu cântările Sfinţilor Părinţi, ca astfel credincioşii să vadă că Ortodoxia este exponenta Frumuseţii absolute, şi nu îndelung-răbdătoarea cântării pe voci mai mult sau mai puţin egale. În consonanţă cu acest deziderat cu siguranţă se află toţi iubitorii de frumos, alături de părintele Năstase, care cu ocazia preparării pentru conferinţă a putut lua cunoştinţă de studiile, atât de ilustrative pentru viaţa psaltică românească, ale cercetătorilor Sebastian Barbu-Bucur sau Costin Moisil şi ale altor muzicologi români de înaltă ţinută, care, din generozitatea caracteristică poporului nostru, cedează locul colegilor lor din Grecia.

Totuşi, Adevărul nu poate fi ascuns oricât s-ar smeri, aşa încât din istoria psalticii pe scurt prezentată de monahul Filotheu de la Petru Vodă s-a reamintit publicului de originea iafetită a civilizaţiilor europene şi seva traco-dacă a celor de pe aceste meleaguri, a căror civilizaţie este ştiinţific demonstrată drept cea mai veche, prin atestare arheologică, şi cea mai rafinată pe toate planurile culturale, adevăr important şi pentru martirii daco-români care au murit apărându-l, cât şi pentru cei care preţuiesc mai mult culturile mai noi, şi deci tributare, ale altor popoare.

Împărţirea muzicii psaltice pe perioade şi a volumului compoziţional pe genuri şi specii aparţine, impunându-se pe plan internaţional prin expertiza paleografică şi patristică, tot părintelui Filotheu, şi au fost preluate de comun acord şi de corpusul profesoral de la MCB.

Cursul practic, demarat cu expunerea d-lui prof. Konstantinou s-a dovedit, ca în fiecare an, o invitaţie la o aprofundare a înţelegerii „cu inima”, dacă se poate spune aşa, o înţelegere simţitoare a acestei arte. Domnia sa foloseşte suportul teoretic numai orientativ, preferând o cunoaştere la nivel de simţire înduhovnicită a culorilor muzicale, cel puţin pentru cei ce pătrund pe calea studierii unei psaltichii din dragoste hristică, iar nu din interes scolastic. Însă acesta e doar un iscusit truc pedagogic menit să eficientizeze intrarea ucenicului pe calea cea strâmtă şi cu cerinţe de mari capacităţi de abstractizare la nivel teoretic a celui ce ajunge la perfectarea ei. Aşa cum a devenit binecunoscut studenţilor ieşeni, dl. Konstantinou, focusat pe soluţionarea unor probleme cât se poate de practice (tempo-ul canoanelor, nuanţa în funcţie de momentul liturgic, etc.), a oferit una după alta preţioase mărturii ale îndelungatei şi vastei sale experienţe la strană.

Invitat acum pentru prima dată, d-l prof. Dimitrios Galanis, psalt al catedralei din Patras şi artist multi-valent, a dăruit, împreună cu d-l prof. Konstantinou, un adevărat regal al exegezei interpretative: lucrarea semnelor, varietatea analizei, flexibilitatea gândirii muzicale şi a interpretării vocale psaltice, complexitatea tradiţiei liturgice şi componistice, toate îngemănându-se în cursuri de o debordantă energie, cunoaştere compact sintetizată şi bine ilustrată vocal şi manuscris. Astfel, răspunsurile multor întrebări cu referire la îmbogăţirea măiestriei citirii sfintelor partituri au înmugurit pentru un public respectuos şi mai bine pregătit decât la celelalte ediţii. Particularitatea dirijorală a dlui Galanis, confruntat cu un cor mixt şi eterogen calitativ, a părut a fi rigurozitatea ethosului ca suport pentru o mai mare libertate a ornamentaţiei (ceea ce responsabilizează).

Avantajele cursurilor practice au fost uriaşe pentru cine are „urechi de auzit”: cele câteva zile au fost echivalentul unui an de curs intensiv de exegeză pentru interpretarea în notaţie nouă. Dezavantajele însă n-au lăsat pe cei mai talentaţi să (se) poată pune în valoare (în) prezenţa unor dascăli atât de străluciţi. Ar fi minunat ca o ediţie viitoare a MCB să separe vocile masculine de cele feminine, şi în interiorul acestor coruri să existe o triere pe criterii de calitate a timbrului şi măiestrie stilistică. Un măr al discordiei a fost de pildă tonul luat pe potriva tenorilor şi sopranelor şi spre chinuirea baritonilor şi a altistelor. Separarea pe voci va aduce un plus de eficienţă atât studiului la curs, cât şi rezultatului de la strană.

Departe de a constitui o întristare prea multora, aceste mici concesii n-au umbrit adevăratele foloase din exemplele practice ale profesorilor care au fost „sarea şi piperul”, atât de valoroase şi artistic, şi ca deprinderi de analize ale formulelor irmologice. Recunoştinţa, respectul şi dragostea a creat o atmosferă de frăţietate şi profesionalism, demnă de nişte creştini. Intermezzo-urile ample ale d-lui Sârbu au constat nu doar în părerile personale ale domniei sale asupra celor prezentate de oaspeţi, ci şi în dorinţa profundă şi călduroasele îndemnuri spre soluţionarea în comuniune a problemelor psaltice.

O parte din echipa de lucru a MCB 2014

O parte din echipa de lucru a MCB 2014

O prezenţă obişnuită la MCB a fost d-na prof. Zamfira Dănilă, a cărei abordare ar putea fi de mare folos întocmirii unei programe pentru învăţământul psaltic de seminar. Domnia sa a adus de data aceasta în discuţie o interesantă teză de licenţă a domnişoarei Teodora Ţerea despre importanţa compozitorului Visarion Duhovnicul de la Mănăstirea Neamţ. Meritul d-rei Ţerea este de a observa compoziţiile superbissime ale părintelui Visarion, câteva fiind deja cuprinse în antologiile paisiene editate de monahul Filotheu Bălan şi de Gabriel Duca. Iată o excelentă interpretare a unei compoziţii a părintelui Visarion:

 

 

Înzestrat cu reale veleităţi organizatorice, dl. Adrian Sârbu, al cărui farmec interpretativ şi pedagogic i-a asigurat pomenirea de către mulţi, s-a confruntat acum 15 ani, la începutul carierei sale muzicale, cu primele dezamăgiri mari ale psaltului contemporan: lipsa de sprijin la nivel arhieresc, lipsa de înţelegere la nivelul clerului, lipsa de fonduri şi de spaţiu pentru studiul cu corul său, lipsa de mediatizare naţională, şi multe altele. Fără a deznădăjdui, fără a renunţa, cu tenacitate şi stăruinţă, cu intuiţie şi fler, a reuşit să construiască acolo unde o jumătate de secol se surpase sistematic, şi să redea strălucire şi vervă artei psaltice pe tărâmurile moldave, unde este foarte iubit, dar şi pe cele mistuite de eresul papistaş, unde s-a străduit să propovăduiască, prin arta Sfinţilor, dreapta credinţă.

Şi pentru că nimeni nu zideşte de unul singur, ci doar cu ajutorul şi binecuvântarea lui Dumnezeu, se cuvine să amintim o horă întreagă de oameni mai puţin cunoscuţi care au pus umărul, mintea, glasul, la reuşitele domniei sale: profesorii şi colegii de facultate de la care şi împreună cu care a deprins temeiurile dirijatului şi interpretării corale, în special doamna profesor dirijor doctorand Ioana Doroftei, toţi psalţii Byzantion (fără de care nici secţia psaltică a Academiei ieşene, nici ediţiile Masterclass n-ar fi fost posibile), dar mai ales sprijinitorului şi îndrumătorului său în lucrările teoretice, care cu multă osteneală şi dragoste i-a dăruit cunoaşterea, ideile, manuscrisele şi analizele sale, părintele Filotheu Bălan de la Mănăstirea Petru Vodă. Această sfântă mănăstire a fost de la început principala susţinătoare a MCB-ului, prin efortul financiar al părintelui Justin Pârvu şi al maicii stareţe Justina, prin efortul conceptual al maicii Neonila, muzicolog, şi prin efortul promotor al maicii Fotini. De asemenea, mănăstirile Bistriţa, Nechit, Agapia, Văratic, Putna, Sihăstria, Trei Ierarhi, Dragomirna, ca şi inimosul cor Floralia, şi-au adus şi ele aportul de participare, bunăvoinţă şi sprijin duhovnicesc şi material. Tuturor se cuvin mulţumiri: atât „Martei” – celor ce au slujit cu efortul practic organizatoric, cât mai ales „Mariei” – consilierilor muzicali, cei ce au dat direcţiile de cuget şi sintezele artistice, ca şi profesorilor invitaţi care le-au expus pe acestea cu atâta expertiză şi tact. Am menţionat aceste nume ca unele care au rămas nepomenite în cadrul evenimentului, probabil din lipsă de timp.

Ca şi la participările precedente, s-a distins prin claritatea exemplelor şi concluziilor sale dl. prof. Aetopoulos, completând prin tema sa intenţia de perfectare a legăturii dintre text şi melos, subliniate şi de dl Sârbu şi de părintele Coman.

Ne pare nespus de rău că n-am avut plăcerea să asistăm la conferinţa premiatei domnişoare prof. Sorina Chiper, spirit deschis şi nobil – simplul fapt că a venit de la Ierusalim pentru această ocazie îi dovedeşte dăruirea –, despre marele Cantemir, cel pe cât de admirat de străini, pe atât de puţin apreciat la noi. Tot domnia sa a fost cronicarul oficial al MasterClass-ului Bizantin (relatările sale se pot găsi aici: Ziua întîi, ziua a doua, ziua a treia, ziua a patra, ziua a cincea).

Cursurile s-au încheiat cu o sesiune extraordinară în care d-l Konstantinou şi maestrul Chasanidis – protopsalt ce a schimbat, sperăm o dată pentru totdeauna, abordarea încetăţenit-nemetafizică a unei arte eminamente metafizice –, şi-au unit forţele spre deplina edificare practică şi teoretică a subiectului acestui Masterclass.

 

 

Concertul final, nu cel mai reuşit altminteri, a surprins plăcut prin părţile solistice ale d-lor Galanis şi Chasanidis, şi nu în ultimul rând prin majoritatea feminină a corului într-o ţară unde abia la sfârşitul sec. XVIII s-a introdus cântarea femeilor în biserică.

 

Cele trei momente capitale ale acestui MasterClass Bizantin 2014 au fost:

1. Atitudinea teologică a psaltului Ioannis Chasanidis, unită cu expertiza unică a unui muzician „copil al Sf. Munte” şi ucenic al părintelui Dionisios Firfiris, personalitate de viziune şi rezonanţă în arta psaltică modernă.

2. Descoperirile părintelui Filotheu – filiaţia ideilor psaltice în istoria tipiconală, provenienţa siriacă a podobiilor (demonstrată manuscris şi audio), istoria imnografiei şi a practicilor aferente liturgice –, dar şi roadele ostenelilor de la Petru Vodă în domeniile concordanţei dintre filosofia antică şi terminologia psaltică sau a erminiei sinergiei artelor ortodoxe, paşi de răscruce pentru înţelegerea diacronică a muzicii Bisericii.

3. Slujba de Priveghere a Sfintei Muceniţe Eufimia, cu cântări pe de o parte compuse de Sfinţi şi nu trunchiate de aggiornişti, cele româneşti fiind minunat aşezate pe prozodia adecvată, iar pe de altă parte interpretate dumnezeieşte, la ambele strane (cea dreaptă formată din profesorii-psalţi greci, cea stângă din corul Byzantion, cu totul excepţionale ambele interpretări, iar combinaţia dintre ele cu atât mai mult). Astfel, nu a fost un simplu concert (a cărui valoare spirituală scade pe măsura neautenticului lipsirii de contextul liturgic, drept pentru care trebuie compensat prin cosmetizări artistice aproape forţate), ci o slujire în aoristul Ortodoxiei, laolaltă cu Dumnezeu, Maica Sa şi Sfinţii, într-un cadru muzical impecabil. Calitatea mântuitoare a unui asemenea moment de rugăciune a fost ca o auroră de nădejde, un crin închinat sfinţeniei ce răsare şi uneşte Biserica într-un sobor de veşnică slavă.

Material realizat la Mănăstirea Petru Vodă

Mulţumiri lui Ştefan Mihalcea pentru înregistrările video şi audio şi pentru toată bunăvoinţa!

Categories:   Imnografie

Comments

Sorry, comments are closed for this item.