Mănăstirea Petru Vodă

Părintele Justin despre Radu Gyr

Pentru mine, a fost foarte impresionant un moment din viaţa de detenţie a lui Radu Gyr, anume asumarea sentinţei condamnării la moarte, care s-a judecat timp de un an de zile. Timp de un an de zile omul acesta a stat cu nesiguranţa zilei de mâine, aşteptând în orice clipă să fie executat. Această tortură psihică mi s-a părut cea mai groaznică posibilă. Pentru că era atât de inumană şi bestială purtarea gardienilor, încât nu vă puteţi imagina. De pildă, condamnaţii la moarte erau încarceraţi într-un corp anume, iar gardienii mimau executarea altora şi trăgeau câte un foc de armă, aşa de formă, ca să audă deţinuţii, care aşteptau cu sufletul la gură să le vină rândul. Era groaznic să trăieşti aceste momente.

Uneori îşi băteau joc de ei, minţindu-i că urmează să fie executaţi. Bieţii deţinuţi erau legaţi la ochi şi trimişi în faţa plutonului de execuţie care trăgea cu gloanţe false, şi apoi erau duşi iarăşi la celulă. Iar după două-trei săptămâni veneau şi anunţau schimbarea pedepsei. Cei care aveau condamnări la moarte erau supuşi la chinuri şi pedepse mai aspre, cum ar fi scaunul electric, o alimentaţie minimă şi te făceau de ajungeai ca o cârpă lepădată. Deveneai ca un om mort de viu. Eu însumi am stat în celulă cu un comandant legionar de prin Ardeal, care a întâmpinat astfel de torturi – Roşca Mihai. Şi ajunsese, săracul, în starea asta de cădere morală şi fizică, tot așteptându-și condamnarea timp de o lună de zile. După o lună de zile, a venit comutarea pedepsei. Dar când mă gândesc la Radu Gyr că a stat un an de zile supus acestei terori… Însă Gyr avea o imensă forţă lăuntrică. El nu s-a lăsat înspăimântat prea mult de moarte. El a primit cu seninătate condamnarea, el se simţea onorat să își dea viaţa pentru Dumnezeu şi idealul său. Poeziile lui Radu Gyr au fost Psaltirea închisorii. Toţi ne-am hrănit din poezia lui, care era binecunoscută nu doar de deţinuţii legionari, ci şi de toţi ceilalți, de alte orientări politice, care rămâneau uimiţi şi pătrunşi de sacrificiul legionarilor, care renunţau şi la puţina lor porție de mâncare pentru a salva pe altul mai plăpând. Însuşi gestul de a oferi ceva altui deţinut în închisoare putea fi fatal, pentru că dacă erai prins, erai aspru pedepsit sau chiar executat pe loc. Deci, era şi un risc foarte mare la care se supuneau. Şi pentru faptul că ştiai o poezie de Radu Gyr, te trezeai imediat cu dosarul verde.

Prima poezie de Radu Gyr, pe care am învăţat-o, a fost As’ noapte, Iisus… Poeziile lui erau scrise pe perete sau pe pantof. Radu Gyr a fost aşa de mare, că nici măcar nu s-au putut atinge de el: a rămas viu şi nevătămat.

Cum reuşeaţi să scrieţi pe pantof?

Umezeai oleacă pantoful, talpa, şi scriai cu varul de pe perete. Se imprima extraordinar varul în cauciucul acela înmuiat. Unii mai confecţionau peniţe din lemn de fag sau stejar. Noi ne lăfăim acum cu calculatoarele că încap mii de cuvinte pe un centimetru pătrat, pe când acolo noi scriam numai începutul cuvântului, ca să încapă. Aşa procedam şi cu alfabetul morse, băteam doar începutul cuvântului, iar restul era de la sine înţeles. Erau deţinuţi cu o aşa inteligenţă încât ştiau din memorie poezii întregi, citate întregi din Sfânta Scriptură şi le transmiteau pe calea aceasta a alfabetului morse. De aceea mergea foarte rapid comunicarea prin morse; era o adevărată publicaţie şi ziaristică. Însă gardienii au aflat de alfabetul morse şi de acum stăteau cu stetoscopul la ureche şi ascultau prin celule. Dar şi noi învăţasem unde să ne aşezăm să batem în perete. Eu mă aşezam în unghiul morţii, imediat după uşă, între uşă şi perete, şi ei nu aveau cum să vadă; stăteam cu spatele aşa la perete şi cu mâna băteam morse. Iar gardianul te vedea că stai popândău acolo, şi îşi zicea: „Ei, acela nu face nimic”.

Martirii din temniţele comuniste sunt criticaţi pe de o parte că nu au adus un aport Bisericii, şi nici neamului, datorită controversatei lor apartenențe politice…

Iniţiatorii Mişcării Legionare erau în primul rând oameni, creştini model, erau nişte modele ale societăţii. Ei au adus un mare aport neamului şi Bisericii în acea perioadă. Au refăcut viaţa bisericească şi duhovnicească a poporului, pentru că era o oarecare decădere. Au întreţinut o flacără aprinsă de rugăciune, au întreţinut un spirit viu al jertfei şi sacrificiului, al omeniei. Acei tineri nu au urmărit scopuri politice, ci doar să înalţe neamul pe linia Bisericii. Nu era vorba de vreo rătăcire, să pui neamul mai presus de Biserică, ci doar să aduci neamul în Biserică şi la consolidarea aceasta, au contribuit minţile cele mai înalte ale culturii şi spiritualităţii noastre de atunci, pe care noi acum le îngropăm. Ei au reuşit să îi dea ţăranului o pâine mai ieftină, acesta era de altfel scopul lor. În afară de asta, ei au avut un rol foarte important în stăvilirea comunismului.

De pildă, în anul 1920, când era ancorat la Iaşi steagul roşu deasupra atelierelor din Nicolina, alături de fotografia lui Marx, Codreanu s-a ridicat şi a aruncat de acolo cârpa aceea roşie. Atunci mult tineret s-a ataşat Mişcării Legionare. Erau multe manevre străine, ce introduceau la noi în țară corupţia, în special ruşii şi evreii, care stăpâneau presa, învăţământul şi comerţul. Legionarii nu au avut nimic cu poporul evreu în sine. Ba chiar erau mulţi evrei simpatizanţi ai Mișcării, iar Radu Gyr însuşi a înfiinţat Teatrul Evreiesc. Însă s-au ridicat împotriva lor, atunci când atentau asupra teritoriului nostru românesc.

Politica întotdeauna a fost asemeni păgânismului cu care a luptat Creştinismul de-a lungul secolelor, încă de la începuturile lui. Ca şi atunci, aşa cum spunea şi Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, creştinul trebuie să se lepede de imoralităţile păgâne, apoi să înveţe legea creştină, să cunoască adevărata filosofie, a cultivării calităţilor sufleteşti şi apoi să le aplice practic în viaţa de zi cu zi. Aceasta a făcut Mişcarea Legionară şi munca lor sinceră le-a încununat-o bunul Dumnezeu cu martiriul. Bineînţeles că cei care au învins au scris istoria şi au scris-o cum le-a plăcut, transformându-i pe legionari în nişte terorişti, nazişti, antisemiţi. Ei vin acum cu holocaustul lor, cum că românii i-au maltratat şi i-au dus în lagăre; dimpotrivă noi i-am protejat pe evrei. Antonescu avea ordin de la germani să îi aresteze pe evrei şi să îi închidă în lagărul din Transnistria. Antonescu ce a făcut? Nu a arestat niciun evreu. Ci în locul evreilor a adunat toţi ţiganii, i-a dus în lagăr, unde trebuiau duşi evreii. Nemţii ne întrebau cum stăm cu evreii. „Da, i-am deportat pe evrei”, pe când evreilor le-a dat în alb paşaport Antonescu să părăsească ţara şi aşa au scăpat de uciderea nemţilor.

Este cunoscut faptul că era o relaţie amicală între Codreanu şi rabinul şef din România, care a fost foarte impresionat de personalitatea Căpitanului, şi se întrețineau în discuții. Căpitanul era chiar şi împotriva nazismului. Se ştie că atunci când au vrut să cumpere o maşină, Codreanu a dat ordin camarazilor săi să cumpere o maşină străină, dar numai nemțească să nu fie. Nu împărtăşea deloc spiritul egoist al nazismului. Dacă nu era Mişcarea Legionară am fi avut aceeași soartă cu a sârbilor, cum au fost ei decimaţi de germani, cu protecţia papalităţii cu tot. În fond, atât ruşii cât şi germanii erau state cu o puternică doctrină ateistă.

(extras din interviul Părintele Justin Pârvu: România – rezistenţa ortodoxă din Balcani)

*

Un alt cuvînt, din 2012, la aducerea în Mănăstirea Petru Vodă a moaştelor sfîntului poet, singurul poet din lume condamnat la moarte pentru o poezie.

Categories:   Cultura românească, Interviurile Părintelui Justin Pârvu, Sfinţii închisorilor, Viaţa Părintelui Justin Pârvu

Comments

Sorry, comments are closed for this item.