Mănăstirea Petru Vodă

O carte pentru cugetul românesc: Sfinţi martiri şi mărturisitori români din secolul XX. Prefaţă de Părintele Justin Pârvu

„Şcoala cea mai puternică este şi rămâne rugăciunea. Dorinţa după cunoaşterea lui Dumnezeu, lacrimile, durerile şi apăsările erau uşurate de fascicolele biblice ale Noului şi Vechiului Testament şi de psalmii lui David.

Poezia a fost al doilea factor de rezistenţă. Poezia lui Radu Gyr şi cea a lui Nichifor Crainic a menţinut cel mai mult elanul şi curajul de luptă.

Rugăciunea şi poezia au fost cele două elemente ale martirilor şi mărturisitorilor români care le-au dat puterea maximă de rezistenţă.

Cât priveşte suferinţa, ea a născut răbdarea, a născut elanul de luptă. Viaţa pentru un deţinut politic nu mai conta, după cum spun cuvintele Scripturii: „Dacă trăim, ai Domnului suntem, dacă murim, ai Domnului suntem”. Eram permanent în stare de împăcare faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele.

Răutatea Puterii, invidia diavolului nu a fost alta decât împotriva mărturisirii lui Hristos. Şi cu cât mărturiseau mai puternic, cu atât erau mai împilaţi.

Aiudul a fost cea mai cumplită închisoare. Aici, deţinuţii nu puteau avea legături cu cei de afară, nu primeau scrisori sau pachete. La celelalte temniţe puteau primi pachete la două săptămâni, pe când la Aiud nu se făcea niciun fel de indulgenţă. Erau ţinuţi în starea aceasta de chin şi chiar gardienii spuneau: „Voi sunteţi în afara legii. Pentru voi nu e nicio lege. Staţi aici la cheremul nostru. Voi nu aveţi niciun drept”.

Aiudul era o închisoare de fier. Rugăciunea te transforma până la sânge. Rugăciunea s-a trăit acolo până la maxim. Rugăciunea o învăţau noaptea sub pătură: învăţau doi-trei Psalmi, un Acatist, un Paraclis.
Nu era voie să faci rugăciune în celule, însă într-un colţ, într-un unghi mort unde nu putea să te observe caraliul, în genunchi, se citea Paraclisul Maicii Domnului, Psaltirea sau orice alt text, un Acatist, tot ce se ştia.”

Părintele Iustin Pârvu, 2007

Anca Bujoreanu - Sfinţi martiri şi mărturisitori români din secolul XX

Sora Anca Bujoreanu este ucenica de spovedanie a Părintelui Justin Pârvu, care a şi botezat-o. Cartea ei se găseşte în librării şi poate fi comandată şi de pe internet.

*

Perioada care a urmat Celui de-al Doilea Război Mondial, pe lângă faptul c-a pecetluit pentru mai bine de patruzeci de ani soarta unui popor care a fost nevoit să accepte politica impusă de Stalin, a fost dublată şi de măsurile represive îndreptate împotriva elitei, indiferent că vorbim de profesori, medici, economişti, politicieni de mare calibru sau de membri ai clerului. După ce am închis copertele volumului „Sfinţi martiri şi mărturisitori români din secolul XX”, mi-am amintit de o lucrare simandicoasă şi avangardistă, ce purta cu mândrie marca „Bestseller”, precum îşi purta zorzoanele un general al coaliţiei ce l-a învins pe Napoleon la Waterloo. Dar asta este altă poveste… Ce voiam să subliniez, e că, deşi n-o caut cu lumânarea şi nici nu ţin să formulez notificări cu ştaif, nu m-am putut abţine să nu fac o comparaţie între lucrarea mai sus pomenită, semnată de Anca Bujoreanu şi cea semnată de Christopher Hitchens – God Is Not Great: How Religion Poisons Everything, apărută şi pe piaţa neaoşă, la editura Litera. Dacă au ceva în comun? Au, deşi prima senzaţie e c-ar fi antagonice. Ei bine, nu-s; dar măcar mi-am satisfăcut pofta de a vorbi despre o carte, folosindu-mă de o alta, aşa cum artiştii plastici pun în valoare un subiect, folosindu-se de umbre.

„Mor sfinţi în temniţi şi prigoane,
Mor sfinţi în lupte şi furtuni,
Noi ne-am făcut din voi icoane
Şi vă purtăm pe frunţi cununi.”

(Radu Gyr)

O spun din capul locului: Anca Bujoreanu operează pe cord deschis, folosind doar un anestezic local. Nu-şi propune să provoace cititorului o comă din care să-şi revină, ca şi cum ar fi căzut de pe o bicicletă, ci întreţine cu cel căruia i se adresează un dialog presărat cu semne de întrebare şi cu puncte de suspensie. Exagerez? Poate, dar o fac doar ca să subliniez efectul pe care-l are asupra sufletului mărturiile celor care au pătimit în închisorile comuniste şi pe care scriitoarea le-a înmănuncheat într-un volum din care curge sânge şi lacrimi. Oprindu-se cu precădere asupra impactului pe care l-a avut întemniţarea celor mai strălucite minţi ale acelor ani asupra sufletului românesc, în esenţa lui, Anca Bujoreanu redă atmosfera din închisorile comuniste, închisori în care mii de oameni şi-au pierdut viaţa, pentru că au refuzat să creadă în valorile marxiste, impuse cu forţa de regimul lui Stalin. Ceea ce deosebeşte genocidul din închisorile de la Aiud, Râmnicu Sărat, Galaţi, Suceava, Poarta Albă, Târgşor şi mai ales Piteşti (unde s-a experimentat pentru prima oară reeducarea deţinuţilor de către alţi deţinuţi, transformaţi în torţionari), de alte genociduri, este caracterul perfid al exterminării care nu s-a îndreptat, aşa cum s-ar putea crede, împotriva trupului, ci a spiritului. Noua orânduire comunistă şi-a îndreptat armele nu spre piepturile goale ale unor figuri precum Iuliu Maniu, Ioan Mihalache, Iustin Pârvu, Arsenie Boca, Nicolae Steinhardt, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu, Radu Gyr, Nichifor Crainic sau Petre Ţuţea, ci spre sufletele lor. N-au reuşit şi asta pentru că unul din cele mai mari defecte ale acestui sistem artificial, era acela de a-i subestima pe toţi cei care, fără să folosesc cuvinte pompoase, şi-au dat viaţa sau au risipit o bună parte din ea pe grătarele metalice sub care curgeau dejecţiile de la Zarca Aiudului…

„Ştefan Constantin, 28 de ani, suferea de ciroză şi intrase în faza de descompunere. Toată ziua şi noaptea ţipa, gemea şi plângea. Nu primise Sfânta Îmărtăşanie de patru ani şi avea acasă o soţie cu doi copii. Spune părintele Iustin Pârvu: Ce puteam face? L-am spovedit uneori noaptea şi dimineaţa devreme între 4:00 şi 5:00, timp de 5 minute; gardienii ne verificau prin vizetă.”

Nu, n-am uitat de Christopher Hitchens, aşa cum n-am uitat nici de Richard Dawkins sau de Antony Flew. Îi am aici, pe birou. Le privesc chipurile şi nu mă pot abţine să nu-i întreb, evident, folosindu-mă de un vehicul atemporal: ce-aţi fi făcut, stimaţi domni, dacă tatăl dumneavoastră ar fi fost bătut cu vâna de bou la tălpi; dacă i-ar fi fost smulse unghiile şi părul; dacă l-ar fi obligat să se bată cap în cap cu alt deţinut, ca berbecii; dacă ar fi fost obligat să lingă closetele şi dacă ar fi fost izbit cu capul de pereţi?
Dar dacă eraţi dumneavoastră în locul lor?
L-aţi fi strigat pe Dumnezeu?
Oare El v-ar fi răspuns?

Parcurgeţi volumul Ancăi Bujoreanu, apărut la Editura Adenium şi veţi vedea ca nu degeaba mă bântuie întrebările retorice.

Citeşte, mâine (îţi) poate fi mai bine!

Marius Gabor

Editura: Adenium

Colecţia Christia

Autor: Anca Bujoreanu

ISBN: 978-606-742-008-1

Preţ: 36,00 lei

Categories:   Aghiografie, Cărţi, Cărţile Părintelui Justin Pârvu, Sfinţii închisorilor

Comments

Sorry, comments are closed for this item.