Mănăstirea Petru Vodă

Rugăciunea Sfântului Patrick (sec. V)

Mă ridic astăzi
întru nemărginita putere, chemarea Treimii –
credinţa în Trei, mărturisirea Unuia,
Dumnezeu Atoatefăcătorul.

Mă ridic astăzi
întru puterea Naşterii lui Hristos, şi Botezul,
puterea Răstignirii Lui, şi Mormântul,
puterea învierii Lui, şi Înălţarea
puterea Pogorârii Lui la Judecata cea nemitarnică.

Mă ridic astăzi
întru puterea cetelor Serafimilor
în ascultarea îngerilor,
în slujirea Arhanghelilor,
în nădejdea învierii întru răsplată,
în rugăciunile Patriarhilor,
în prorociile Prorocilor,
în propovăduirea Apostolilor,
în credinţa Mărturisitorilor,
în neprihănirea Fecioarelor Sfinte,
în faptele drepţilor.

Mă ridic astăzi
întru puterea cerului,
lumina soarelui,
strălucirea zăpezii,
frumuseţea focului,
iuţeala fulgerului,
sprinteneala vântului,
adâncimea mării,
statornicia pământului,
tăria stâncilor.

Mă ridic astăzi
întru puterea lui Dumnezeu, să mă îndrume,
tăria lui Dumnezeu, să mă ţină,
înţelepciunea lui Dumnezeu, să mă călăuzească,
ochiul lui Dumnezeu, să mă vegheze,
urechea lui Dumnezeu, să mă audă,
cuvântul lui Dumnezeu, să-mi grăiască,
mâna lui Dumnezeu, să mă păzească,
calea lui Dumnezeu, să-mi stea înainte,
pavăza lui Dumnezeu, să mă acopere,
oastea lui Dumnezeu, să mă mântuiască
de cursele dracilor,
de ademenirile păcatelor,
de poftele firii,
de tot cel ce-mi voieşte răul,
fie aproape ori departe,
fie singur ori în mulţime.

Acestea toate le chem astăzi
împotriva a toată puterea vrăjmaşă fără de milă
ce vrea să vie asupra trupului şi sufletului meu:
împotriva descântecelor prorocilor mincinoşi,
împotriva legilor întunecate ale păgânătăţii,
împotriva legilor mincinoase ale ereziei,
împotriva înşelăciunilor închinării la idoli,
împotriva vrăjilor femeilor, magilor şi măiaştrilor,
împotriva a toată cunoştinţa oprită sufletului omenesc.

Hristos să mă păzească astăzi
de toată otrava, de ardere,
de înecare, de rană,
ca să mă învrednicesc de multă răsplată.

Hristos cu mine,
Hristos înainte,
Hristos în urmă,
Hristos în mine,
Hristos dedesubt,
Hristos deasupra,
Hristos la dreapta,
Hristos la stânga,
Hristos când mă culc,
Hristos când şed,
Hristos când mă scol,
Hristos în inima a tot cel ce cugetă la mine,
Hristos în gura a tot cel ce vorbeşte cu mine,
Hristos în tot ochiul ce mă vede,
Hristos în toată urechea ce mă aude.

Mă ridic astăzi
întru nemărginita putere, chemarea Treimii –
credinţa în Trei, mărturisirea Unuia,
Dumnezeu Atoatefăcătorul.

A Domnului este mântuirea,
A Domnului este mântuirea,
A lui Hristos este mântuirea.
Mântuirea Ta, Doamne, fie pururea cu noi.

+ + +

Textul aparţine prin tradiţie Sfîntului Patrick, apostolul Irlandei. A fost tradus în româneşte pentru prima dată de către Laura Mărcean, în volumul Columba al Ionei, Omul îmbrăţişării“, ed. Sophia, 2013. Redăm mai jos textul în limba gaelic (vechea irlandeză), în care a fost păstrat, împreună cu traducerea latină şi cu explicarea fiecărui termen, publicat în anul 1839, în volumul 18 din colecţia “Transactions of the Royal Irish Academy”, în secţiunea Antiquities.

Categories:   Rugăciuni, Scrieri patristice

Comments

Sorry, comments are closed for this item.