Irmos calofonic închinat Sfîntului Ioann Botezătorul

Video source missing

Irmosul calofonic* de faţă a fost compus de marele compozitor şi exeget nemţean Visarion Duhovnicul în anul 1822, pentru hramul Mănăstirii Secu – Tăierea capului Sfîntului Ioann Botezătorul, 29 August -, care în toamna lui 1821 a fost incendiată de turcii care au asediat-o.

  • Irmosul calofonic este o cîntare de virtuozitate care se cîntă de obicei la sfîrşitul Sfintei Liturghii. Perioada de maximă înflorire a acestui gen compoziţional a fost între anii 1660-1780. Deşi unele dintre aceste compoziţii au texte originale (precum în cazul de faţă, ieromonahul Visarion de la Neamţ compunînd şi textul, şi muzica), majoritatea irmoaselor calofonice sînt simple irmoase (irmos = tropar-podobie care începe şi dă scheletul unei ode din cadrul unui canon) înfrumuseţate după regula calofoniei, care presupune folosirea unor formule şi a unor ornamente muzicale ce necesită virtuozitate. Calofonia a existat probabil din totdeauna în istoria Bisericii, dar ea şi-a căpătat un loc aparte în compoziţiile dintre anii 1280-1830 (astfel, s-au păstrat în manuscrise colecţii întregi intitulate Stihirar calofonic, Irmologhion calofonic şi Mathimatar – acestea din urmă conţin compoziţii papadice împodobite cu pasaje de virtuozitate şi cu cratimi).