Mănăstirea Petru Vodă

Costache Caragaţă (+8 Martie 2006) – „Caietul cu coperte roşii”

Cuvânt de lămurire

Prefaţă la „Caietul cu coperte roşii”, cuprinzând „Poezii din închisori: 1948-1964”, memorate de fostul deţinut politic Costache Caragaţă, învăţător din Tichiriş – Vrancea:

„Doresc să-i informez pe cititorii acestor versuri că ele n-au fost scrise după nici un text.Concepute în întunecimea temniţelor, de către poeţii martiri Radu Gyr, Nichifor Crainic şi alţii, au circulat prin toate cele 320 de celule ale Aiudului, transmise prin pereţi sau la calorifer cu ajutorul alfabetului Morse. Scrise iniţial pe sticle cu medicamente pentru cei bolnavi, pe săpun sau pe pereţi, erau repede memorate, apoi şterse, pentru a nu fi găsite la o percheziţie inopinată. Sticla, peretele sau săpunul erau hârtia, iar vârful de ac era creionul.Paza era foarte vigilentă. La cea mai mică mişcare in celulă, gardianul de pe coridor privea discret prin „ochiul magic” fixat pe uşă, prinzând adesea pe cel ce primea sau transmitea vecinilor.

Celui prins i se făcea pe loc un raport, prin care i se cerea pedepsirea cu 10-15 zile izolare!

Regimul de izolare era groaznic. Deţinutul era scos din celula sa şi dus ori la „neagra”, ori in „celula rece”, construită numai din ciment, fără pat şi foarte friguroasă. Hrana era distribuită o dată la două zile şi atunci raţia numai pe jumătate.Personal, am trecut de patru ori prin izolare: una la „neagra” şi trei la celula rece ca gheaţa, unde omul tremura ca varga, chiar şi in timpul celei mai călduroase zile de vară. La „neagra”, in timpul celei mai geroase zile de iarnă era o temperatură de peste 30°C, încât nu se putea suporta cămaşa. Celula neavând nicio fereastră, uşa fiind ermetic închisă, aerul devenea insuficient. După izolarea de la „neagra” mi-au trebuit câteva săptămâni să-mi vin in fire…Pentru perioada anilor 1959-1964 merită menţionat numele de tristă amintire al comandantului închisorii Aiud, colonelul Crăciun Gheorghe, care, cu toată securitatea ce-o avea la îndemână, nu a putut opri circulaţia creaţiilor izvorâte din amarnicele suferinţe. Ele au fost memorate cu riscuri foarte mari. Pentru a nu le pierde, le repetam in fiecare zi. Era singurul procedeu de scurgere mai uşoară a timpului. Pe drept cuvânt, autorii acestor versuri au fost salvatorii noştri. Cu versurile lor ne-am hrănit sufletele zi şi noapte şi cu ajutorul lor am putut supravieţui. Ajuns acasă, după eliberarea de la Aiud, pe la sfârşitul lui iulie 1964, m-am apucat de scris. Scriam numai noaptea, cu mare teamă şi cu mare atenţie. Cu ajutorul lui Dumnezeu am ajuns să scot din memorie cele peste 5500 de versuri, să le fixez in caietul de faţă, caiet care a stat ascuns timp de douăzeci şi cinci de ani.”

Costache Caragaţă

Caietele tristetii – Poezii din inchisoare

Categories:   Poezie, Sfinţii închisorilor

Comments

Sorry, comments are closed for this item.