Mănăstirea Petru Vodă

Doxastarul lui Iacov, tomul II (lunile Februarie-August), în traducerea Schimonahului Nectarie Protopsaltul, publicată cu sprijinul Mănăstirii Petru Vodă

Pagina de titlu Doxastar Iacov tom2Doxastarul lui Iacov Protopsaltul (+1800), o carte dedicată slujbelor de priveghere, este prezent în manuscrise în notaţia originală începînd cu anul 1795, iar în exegeză hrysanthică începînd cu anul 1828. Opera a beneficiat de mai mulţi exegeţi, iar lucrarea celui mai cunoscut dintre ei – Hurmuz Hartofylax (+1840) -, a fost tipărită pentru prima dată în anul 1836. În limba română Doxastarul lui Iacov a fost tradus în a doua jumătate a veacului al XIX-lea, de către Schimonahul Nectarie (+1898), protopsaltul Muntelui Athos,  în principal după exegeţii athoniţi ai lui Iacov şi mai puţin după exegeza lui Hurmuz, adăugîndu-i şi slave şi idiomele compuse de Hurmuz însuşi şi tipărite în 1859 la Constantinopol.

La noi în ţară au existat cîteva copii manuscrise ale Doxastarului lui Iacov în limba greacă, în general pe la mănăstirile mari. O primă traducere în româneşte a Doxastarului lui Iacov a fost începută la Mănăstirea Neamţ de către Ieromonahul Visarion Duhovnicul (+1844), probabil în ultimii ani ai vieţii sale. Din însemnările singurului manuscris păstrat (BMN mr 012), autograf al Părintelui Visarion, rezultă că el completase traducerea cu slavele a încă doi sfinţi – Parascheva de la Iaşi şi Visarion de Larissa -, cel mai probabil în acelaşi stil stihiraric, dar acestea nu ni s-au păstrat.

Traducerea Doxastarului făcută în secolul al XIX-lea de către Părintele Nectarie nu s-a răspîndit în ţară aproape deloc. Cu excepţia copiilor manuscrise executate pentru Schitul Darvari din Bucureşti şi Schitul Bucium din Iaşi, nu se cunosc alte exemplare care să fi circulat prin mănăstirile româneşti. Abia începînd cu 1999 cîteva exemplare transcrise în grafie latină de actualul Ieromonah Ioan de la Chilia Bunei Vestiri a Schitului Lacu (Athos) au început să circule printre psalţii pasionaţi din România. După încă 17 ani, cartea de faţă, apărută la ed. PsalticPress din Bucureşti, este prima ediţie tipărită în româneşte a Doxastarului lui Iacov.

Doxastarul lui Iacov are marea calitate de a fi ultima lucrare din istoria Bisericii care conţine cîntări stihirarice compuse după toate regulile acestei specii azi dispărute. Abordarea compoziţiilor lui Iacov cere o temeinică cunoaştere a meşteşugului psaltic, deopotrivă cu stăpînirea execuţiei formulelor stihirarice (fără de care există permanent riscul unei cîntări lungi şi anoste). Pentru aceea, psaltul are nevoie de o foarte bună cunoaştere a tradiţiei acestui meşteşug, ajuns astăzi aproape necunoscut.

m. Filotheu Bălan

Doxastar.t2.p1

*

Prologul tomului al II-lea

Iacov Protopsaltul și Hurmuz Hartofilaxul ne încredinţează o lucrare muzicală în scopul îmbogăţirii cultului bisericesc al poporului ortodox din România: Doxastarul – o carte de muzică ce conţine Slave, idiomele care se cântă fiind precedate de Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, lucrare ce se adaugă la bibliografia muzicii bisericești.

Iată că și osteneala ucenicilor, prietenilor și colaboratorilor noștri din România în arta liturgică a psalticii, realizată în duhul extragerii și a punerii în valoare a izvoarelor, își arată deja primele roade. Doxastarul lui Iacov Protopsaltul (1794-1795), una dintre cele mai importante cărţi din perioada stăpânirii turcești și Doxastarul lui Hurmuz Hartofilaxul (1834) în limba română, îi pot „plimba” pe psalţii români prin bogatele creaţii ale compozitorilor de Dumnezeu însuflaţi, care păstrează îndelungata tradiţie a maeştrilor, protopsalţilor și lampadarilor bizantini și postbizantini ai Marii Biserici.

Iacov în primul rând și Hurmuz mai apoi, sprijinindu-se pe cântările din Stihirar alcătuite de Hrisaf cel Nou și Gherman al Noilor Patre, de pe la mijlocul secolului al XVII-lea, ne împărtășesc cântarea pe larg, stihirarică, înflorită cu împodobiri, prescurtări, dar și cu fraze muzicale mai noi, astfel încât să se redea în chipul cel mai bun ideile textului. Dezvoltarea melismatică a frazelor muzicale, calea lentă a compoziţiilor „ca acoperământ al cântării”, nu ne îndepărtează de cuvânt, de textul poetic. Dimpotrivă, măiestria melozilor dă naștere unor pagini bogate în melodicitate – culme a artei psaltice – odată cu reliefarea conţinutului teologic al cântării, artistic întreţesut cu alternanţa glasurilor și cu liniile muzicale. Sau, altfel spus, printr-un ritm armonios, cuviincios, interpretarea bisericească tradiţională a cântării poate să întregească așteptarea [lui Hristos, n.ed.].

Această împletire armonioasă, datorată și cântării, face ca aceste editări să fie nu doar texte foarte bogate, ci și îndrumătoare atât celor ce se desfată cu arta psaltică ca știinţă, dar și celor care caută în cultul Bisericii atmosfera de rugăciune și de străpungere a inimii.

Constantin Ath. Anghelidis
Protopsalt-Profesor al Artei Psaltice
Dirijorul Corului Bizantin TROPOS

Κωνσταντίνος Ἀθ. Ἀγγελίδης
Πρωτοψάλτης-Δάσκαλος τῆς Ψαλτικῆς Τέχνης
Χοράρχης τοῦ Βυζαντινοῦ Χοροῦ ΤΡΟΠΟΣ

Categories:   Cărţi, Imnografie

Comments

Sorry, comments are closed for this item.