Mănăstirea Petru Vodă

Cuvîntul Părintelui Justin la hirotesirea sa întru arhimandrit

“Binecuvintează, Doamne, pe cei ce iubesc podoaba Casei Tale!”

Preasfinţia voastră, precuvioşi şi preacucernici părinţi, cuvioase maici şi iubiţi ascultători,

Sfântul Apostol Pavel, cel supranumit apostol al neamurilor, ne învaţă în cea dintâi Epistolă a sa către Timotei că Biserica dreptmăritoare a lui Hristos, Biserica Dumnezeului celui Viu, este „stâlp şi temelie a adevărului”. Ştim cu toţii că încă din primul verset al ei – „La început a făcut Dumnezeu Cerul şi Pământul”, Sfânta Scriptură ne vorbeşte de crearea lumii văzute, cât şi celei nevăzute. Privind la cele văzute, cerul şi pământul cu stelele, împodobit cu atâtea frumuseţi ale naturii, ne minunăm odată cu psalmistul: „cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria”, dar ne şi înălţăm cu mintea către lumea cea nevăzută, lumea sfinţilor îngeri, a sufletelor şi duhurilor slujitoare ale slavei Dumnezeului cel Una în Trei Ipostasuri, ce împodobesc raiul şi toate locaşurile Lui, cum spune Scriptura: „în casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt”. Căci ce este mulţimea acestor suflete decât zestrea divină, a dragostei dumnezeieşti, cum numeşte şi marele Pavel – cetăţeni ai raiului şi oameni din Casa lui Dumnezeu.

Prin taina morţii şi a învierii lui Hristos Iisus, Fiul lui Dumnezeu, Om adevărat şi Dumnezeu adevărat, taine prin care s-a săvârşit lucrarea de mântuire a lumii, s-a zămislit Biserica, Împărăţia celor botezaţi, „născuţi prin apă şi prin Duh”, care pogoară Cerul pe pământ şi înalţă pământul la cer, încât până astăzi ea trăieşte şi viază atât în partea ei triumfătoare a sfinţilor din cer, cât şi aici pe pământ în partea ei cea luptătoare a celor ce se străduiesc întru mântuire.

Cu ajutorul şi călăuzirea sfinţilor acestei pustii aprinse ale umanităţii creştine pe drumul care duce la Hristos Împăratul lumii, Calea, Adevărul şi Viaţa, drum al Mântuitorului Însuşi care trece neapărat prin Biserică, privită şi înţeleasă ca locul cel sfânt, loc sacru, loc de întâlnire a omului cu Dumnezeu, scris este: „casa Tatălui Meu casă de rugăciune se va chema”. Aici se poate vedea binecuvântarea lui Dumnezeu care uneşte în chip minunat templul de piatră cu templul Duhului, Biserica şi sufletul omului.

Văzute astfel, descoperim în măreţia şi splendoarea boltelor cereşti, pline de puzderia stelelor şi astrelor văzduhului, icoana preafrumoasă a pământului creştinesc presărat pretutindeni cu sfinte lăcaşuri de închinăciune, biserici şi mănăstiri, pline de bună mireasmă a sfinţilor lui Dumnezeu. În universul acesta văzut al credinţei putem vedea fără îndoială poporul român ca pe o Cale Lactee de biserici şi sfinţi ce împodobesc în chip minunat spaţiul carpato-dunăreano-pontic, tărâmul întins de la munte la mare în şirul nesfârşit al vechilor altare şi basilici creştine pornind de la Sfântul Apostol Andrei cel întâi chemat, împletit cu cel la fel de întins al primilor creştini, cu mărturisitori şi mucenici ai credinţei pomeniţi în mitropoliile cetăţii Romei şi Ierusalimului ne duce pe firul istoric al neamului nostru, dăruindu-ne buchete de valori creştine, de la vitejii luptelor pentru apărarea moşiei părinteşti scăldate în sângele jertfelor într-o imensă încleştare apocaliptică, până la pustnicul, nevoitorii neamului tăinuiţi în munţi, prin sihăstrii de peşteri şi colibe, de la dătătorii cei de lege, Basarabi şi Muşatini, ctitori de locaşuri sfinte, până la întemeietorii şi ziditorii de biserici ai zilelor noastre, de la voievozii martiri ai neamului şi mucenici precum Mihai Viteazul, Miron Barnovschi, Constantin Brâncoveanu, la mărturisitori de azi, de la mucenicul Sava gotul, sfinţii cuvioşi Ioan Cassian şi Gherman din Dobrogea sau Dionisie cel smerit, până la Nicodim cel sfinţit de la Tismana, Vasile din Poiana Mărului, Paisie Velicovschi, Gheorghe de la Cernica şi Căldăruşani, sfinţii ierarhi Grigorie Dascălul şi Calinic Cernicanul, până în Moldova sihaştrilor, Onufrie de la Vorona, Daniel de Voroneţ, până la mitropoliţii Varlaam şi Dosoftei, iată, prin toţi aceştia Biserica lui Hristos îmbracă pururi haina de mireasă a Cincizecimii, pogorârea Duhului Sfânt, la înălţarea fiecărei mâini de preot sau arhiereu care-L invocă, icoanele Bisericii, luminează cu putere întunericul acestui veac. Dar nu numai peste aceştia pogoară Duhul Sfânt, ci peste mulţimea cea mare a credincioşilor revarsă aceasta Harul Său, fiecare rugăciune de taină întru simţirea inimii, cu fiecarea binecuvântare primită pe creştet de la preoţi şi arhierei.

Preasfinţia voastră, mărturisim astăzi bucuria sfântă a sărbătorii de lumină în mănăstirea noastră ocrotită sub adormirea Maicii Domnului, a sfinţilor voievozi Mihail şi Gavril, străjeri nevăzuţi dar pururi prezenţi ai obştii de tineri monahi şi monahii, nevoitorii acestui sfânt loc, şi cercetează cu nădejde mare şi credinţă mare mulţimea închinătorilor, pelerinii rugători, fii ai acestui neam greu încercat, mănăstirea ne oferă în văzduhul acesta văzut şi înălţat cu glas tare, binecuvântare tainică şi nevăzută întru adâncul inimilor noastre. Tocmai de aceea slujba de sfinţire a acestei jertfe omeneşti prin sacrificiile materiale ale daniilor poporului creştin ortodox izvorând din dragostea de neam, de ţară şi de Dumnezeu întru bucuria de a păstra valorile tradiţionale ortodoxe.

Primirea acestei ofrande închinate memoriei martirilor din închisori, deopotrivă tuturor sfinţilor rămaşi tăinuiţi cu glia străbună o constituie recunoştinţa pe care o purtăm pentru înaintaşi, ca şi o grijă faţă de urmaşi, care este şi semnul de evlavie faţă de Dumnezeu Cel Atoatefăcător, Care a poruncit robului Său Moise să ridice altar de jertfă prin Cortul Mărturiei împlinite prin Sfinţii Apostoli ai lui Hristos, cărora le-a încredinţat slujirea sfântă de a păstra şi transmite nealterată această comoară a Credinţei.

Prin urmare socotim că sărbătoarea de astăzi este însăşi prăznuirea zilei de naştere a acestui sfânt locaş de închinăciune, de proslăvire a Numelui lui Dumnezeu Celui Viu şi Adevărat, minune dumnezeiască săvârşită prin puterea Duhului Sfânt, pogorât aici prin înălţarea la cer a mâinilor Preasfinţiei Voastre, pecetluită pe veci prin sfânta dumnezeiasca liturghie la sfântul altar de acum şi până-n veac. Mulţumim Bunului Dumnezeu şi Maicii Domnului nostru Iisus Hristos atât pentru hrana sufletească lăsată de Mântuitorul Însuşi prin păstorul turmei şi obştii credincioşilor monahi, cât şi pentru Pâinea cea Vie a Sfintei Liturghii care s-a săvârşit în lumina Duhului Sfânt.

Trupurile credincioşilor, dar şi plaiurile acestea strămoşeşti pe care au trecut urmaşii marelui Ştefan, fiul lui Petru voievod, de la care satul şi mănăstirea noastră îşi trage numele, astăzi s-au sfinţit deopotrivă – şi poienile şi păsările şi florile, şi brazii, prietenii de-o viaţă ai românului, atât la bucurie cât şi la durere, şi pe care i-a purtat mereu în sufletul său în doine şi-n balade, în cântări şi jocuri. Cu voia lui Dumnezeu şi binecuvântarea Preasfinţiei Voastre, mănăstirea nostră s-a ridicat în ajutorarea oii cuvântătoare bolnave trupeşte, rănite sufleteşte sau lovite de necazurile acestui veac secularizant şi modernist, ca un prinos de milă creştină.

Ajuns deja la vârsta la care Hristos Împăratul mă poate chema la Sine, în fiecare clipă rostesc şi eu deodată cu psalmistul David: „Iată eu şi fiii pe care mi i-a dat Dumnezeu”. Obştea de aici, tînără şi harnică, pliniţi nevoinţele voastre aşa cum ne învaţă Hristos Însuşi: „nu caut voia Mea, ci voia Tatălui Meu Care M-a trimis”. Ascultarea cu dragoste, cu jertfă cu smerenie sunt alcătuirile primordiale ale vieţii duhovniceşti, întru Duhul Sfânt.

În încheierea cuvântului meu doresc să plec genunchii inimii mele înaintea lui Dumnezeu, a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria, a puterilor cereşti, a preasfinţiei şi sfinţiilor voastre, a întregii obşti de aici, atât pentru a-mi cere iertare pentru căderile ce le voi fi arătat de-a lungul timpului, ca un om purtător de trup ce sunt, cât şi pentru a aduce slavă şi mulţumire care a dăruit turmei duhovniceşti limanul mântuirii.

Să mulţumim Bunului Dumnezeu pentru darurile Sale – întru cărunteţe ca şi pentru tinereţe, pentru sănătate ca şi pentru încercări, pentru pocăinţă ca şi pentru odihnă, pentru harul şi bucuria Duhului, ca şi pentru răbdarea ispitei încercărilor şi slăbiciunilor noastre omeneşti. Să mulţumim aşadar Maicii Domnului nostru Iisus Hristos, sub al cărei preasfinţit acoperământ ne-am adăpostit ori de câte ori asaltul duhurilor celor potrivnice sau scăpările noastre voiesc a ne abate de la lumina lui Dumnezeu.

Nu în ultimul rând în numele tuturor sfinţiilor voastre, obştii de preoţi şi monahi, şi-n numele obştii tuturor credincioşilor doresc să mulţumesc Înalt-Preasfinţitului Teofan, precum şi Preasfinţiei Voastre că aţi poposit astăzi în mijlocul nostru, aducând aici pacea, bucuria şi binecuvântarea arhipăstorului sufletesc al Moldovei noastre, în împreună-lucrări, împreună-rugăciuni, împreună-sfătuiri, împreună-nădejdi pe calea mântuirii, şi astfel către Dumnezeu să ne trăiţi întru mulţi ani, Preasfinţite Stăpâne!

(Din Cuvîntul Părintelui Justin la hirotesirea sa întru arhimandrit, 2008).

Categories:   ! Stareţul Justin Pârvu, Ctitorii

Comments

Sorry, comments are closed for this item.