Mănăstirea Petru Vodă

Viaţa şi minunile Sfîntului Ioan Maximovici (4 iulie 1896 – 2 iulie 1966)

Sfântul Ioan Maximovici  s-a născut la 4 iulie 1896 în satul Adamovska din provincia Harkov, care  aparţinea de marele Imperiu Ţarist. Astăzi provincia Harkov reprezintă unul din centrele cele mai importante din Ucraina.

Familia Maximovici era o familie  respectată nobilă în zonă, datorită mai multor membrii ai ei. În primul rând unul dintre ei a fost Sfântul Ioan de Tobolsk (1651-1715), în al doilea rând un unchi al sfântului Ioan a fost rector al Universităţii din Kiev şi al treilea rând  tatăl sfântului era conducătorul nobilimii dintr-o parte a provinciei Harkov.   Tatăl său   s-a numit Boris Ivanovici şi mama sa s-a numit  Glafira Mihailovna si a fost fiica inspectorului medical din Harkov. Ambii au murit în Venezuela, mai întâi mama în 1952, apoi tatăl său în 1954. Ei  avut şase copii, cinci băieţi şi o fată. Cel mai mare dintre ei a fost Sfântul Ioan, care l-a botez a primit numele Mihail, fiind deci pus sub ocrotirea Sfintului Arhanghel Mihail.

Deşi a  avut o fire bolnavicioasă, Dumnezeu l-a păzit de boli grele. De mic a fost foarte tăcut, blând şi avea o cucernicie adâncă. Aceasta se manifesta astfel: în locul gălăgioaselor jocuri copilareşti el avea plăcerea să stea singur, liniştit, să adune icoane,  să citească cărţi bisericeşti şi istorice, vieţi de sfinţi, să îi costumeze pe soldaţi în călugări şi din cazemate să facă mînăstiri. Toate aceste lucruri s-au datorat părinţilor săi, care deşi erau înstăriţi nu l-au uitat pe Dumnezeu. Din contră ei mergeau  însoţiţi de copii lor la biserica mînăstirii Sviatogorsk care se afla la aproximativ nouă kilometri de moşia lor. Chiar mai mult au şi oferit ei diferite daruri materiale. Tot legat de copilăria lui nu trebuie ignorat evenimentul trecerii la ortodoxie a guvernantei lui care era catolică. El este cel care a pregătit-o pentru botez şi a învăţat-o credinţa ortodoxă.

La vârsta de 11 ani, deşi nu dorea să umeze şcoala militară, ca să nu-l supere pe tatăl său se lasă înscris de acesta   la şcoala de cadeţi din Petrovsk. Timp de şapte ani va urma aceaşi şcoală pe care şi tatăl său o absolvise cu ani în urmă. Aici s-a dovedit  a fi un elev conştincios, serios şi credincios. O dată  a fost chemat de comandantul şcolii  şi mustrat pentru că în timpul unui marş şi-a făcut semnul sfintei cruci atunci când a trecut prin faţa catedralei din Poltava,  deşi nu avea voie. Tot în această perioadă l-a cunoscut şi pe episcopul Teofan Bîstrov de Poltava care l-a impresionat pe tînărul Mihail prin cucernicia cu care săvîrşea slujbele.

În 1914, după terminarea studiilor militare, urmează la dorinţa părinţilor săi Facultatea de Drept din Harkov timp de patru ani.  După cum avea să mărturisească el însuşi studiile lumeşti l-au adîncit tot mai mult în studiul vieţii duhovniceşti. Pe treptele vieţii duhovniceşti tînărul student Mihail a fost urcat treaptă cu treaptă de preotul din Harkov, părintele Nicolai Sanguşko-Zakurovski şi de arhiepiscopul Antonii Hrapoviţki.

Studiile sale s-au desfăşurat pe fondul unei puternice crize politice, care a dus la marea revoluţie din 1917. Aceasta i-a dat ocazia să se facă mărturisitor al credinţei ortodoxe. Astfel, la o adunare a Bisericii din Harkov s-a pus problema coborârii clopotului catedralei  şi topirea lui, aşa cum cereau noile autorităţi. El alături de alţi creştini s-au opus acestui lucru. Poziţia sa intransigentă faţă de valorile ortodoxe a dus la arestarea lui  de două ori. Dar Dumnezeu l-a păzit şi de fiecare dată a fost eliberat la scurt timp.

În anul 1921 familia Maximovici din cauza situaţiei nesigure din ţară, se va retrage la Belgrad. Aici unul dintre fraţii săi a absolvit Facultatea de Drept, celălalt cea Tehnică, iar el  termină pe cea de Teologie în anul 1925, predând apoi religia la Şcoala Sârbă de Stat.

Anul 1926 a fost unul  hotărâtor pentru tânărul Mihail. În acest an mitropolitul Antonie l-a tuns în monahism  punându-i numele de Ioan, după ruda  sa îndepărtată Sfântul Ioan Maximovici din Tobolsk. Apoi în cursul aceluiaşi an este hirotonit ierodiacon şi ieromonah.

Timp de cinci ani (1929-1934) a fos profesor la Seminarul Sârb Sfântul Ioan Teologul din Bitonia care în acele vremuri avea între patru şi cinci sute de elevi. Aici avea o cameră modestă, cu o masă pe care se afla Sfânta Scriptură, un pat pe care nu dormea niciodată, un scaun şi o etajeră cu cărţile de slujbă. Ca profesor era blând, liniştit, bine pregătit putân să răspundă la orice întrebare. În timpul petrecut la seminar este remarcat de episcopul locului Nicolae Velirimovici (canonizat în 2003 de Biserica Serbiei) care îl numea adeseori „înger al lui Dumnezeu cu chip omenesc”.

Nu trebuie să ignorăm şi trăirea lui duhovnicească. Se cunoaşte că pentru săvârşirea Sfintei Liturghii el se pregătea timp de câteva zile. Joi mânca puţin, vineri şi sâmbăta nu mânca aproape de loc până duminica. De asemenea în prima şi ultima săptămâna din postul Paştelui nu mânca de loc. Rugăciunea sa era vibrantă, parcă Dumnezeu, Maica Domnului, îngerii sau sfinţii erau în faţa lui.
Anul 1934 aduce o schimbare în viaţa părintelui Ioan. Este ales şi hirotonit episcop de Shanghai având în grijă pe ruşii ortodocşi din capitala Chinei. Aceasta nu a însemnat o stagnare în viaţa duhovnicească, ci din contră a adăugat nevoinţă peste nevoinţă.  Cea mai deasă nevoinţă  era mersul în spitale, cercetând pe cei bolnavi. Aici îngenunchea alături de cel în suferinţă, se ruga şi de cele mai multe ori acesta se făcea sănătos. Şi-a arătat o grijă deosebită către cei orfani înfiinţând orfelinatul Sfântul Tihon de Zadonsk. Ca aceşti copii să simtă bucuria sărbătorii Naşterii Mântuitorului organiza piese de teatru în jurul bradului de Crăciun. Nu i-a uita nici pe cei tineri. Pe ei i-a unit într-o frăţie pusă sub ocrotirea Sfântului Ioasaf de Belgorod (Belgrad). Aceştia se întâlneau, învăţau credinţa şi tradiţiile ortodoxe, studiau Biblia  din prelegiile la care participau. Ca fost profesor de seminar, nu a uitat nici învăţământul religios. Vizita instituţiile ruseşti de învăţământ, participa la orele de religie şi examina personal pe copii. Într-un cuvânt toţi creştinii ortodocşi îl iubeau şi ştiau că au un părinte şi un rugător către Dumnezeu.

În anul 1940 când în China vine la putere Partidul Comunist Chinez episcopul Ioan se refugiază pentru o perioadă în insula Tubabal din Filipine cu o parte dintre credincioşii săi. Aici şi-a continuat activitatea sa obişnuită, adică pe lângă slujbele pe care le oficia, mergea în spitate şi îi vizita pe bolnavii ruşi cărora le dădea evanghelii de buzunar şi iconiţe. De asemea a insistat pe lângă autorităţile Statelou unite şi altor ţări occidentale să-i primească pe refugiaţii ruşi aflaţi cu el.

Anul 1951 înseamnă pentru episcopul Ioan înaintarea în treapta de arhiepiscop de Paris şi Bruxelles, fiind ales de  Sinodul dinafara graniţelor Rusiei. Cea mai însemnată lucrare a sa din această perioadă este trecerea în calendarul ortodox a acelor sfinţi din Apus, care au trăit începând din primele zile ale creştinişmului şi până la despărţirea Bisericii din anul 1054. Pentru această lucrare el personal a adunat vieţile unora dintre ei, icoane sau portretele lor. Şi aici şi-a revărsat dragostea sa faţă de copii defavorizaţi înfiinţâd o casă unde aceştia primeau toate cele necesare unei vieţi normale. De asemenea cu binecuvântarea sa se pregătea mâncare caldă şi se oferea gratis celor care slujeau la altar, pelerinilor veniţi de departe, bătrânilor, celor care se împărtăţeau şi celor care nu-şi permiteau o masă.

În anul 1962 arhiepiscopul Ioan este numit Arhiepiscop de San Francisco,  În această calitate va termina catedrala.

A trecut la cele veşnice pe data de  2 iulie 1966. Decesul său a suvernit în urma unui pelerinaj cu icoana Maicii Domnului din Kursk în oraşul Seattle. Tocmai săvârşise Sfânta Liturghie, şi după oficierea ei, martorii oculari, povestesc că a mai zăbovit în Biserică trei ore pentru a se ruga, un lucru cu totul neobişnuit pentru el. Apoi s-a retras într-o cameră alăturată  pentru a odihni unde în urma unei crize a urmat şi moartea.

A fost înmormântat în cripta catedralei din San Francisco, de unde moaştele sale au fost scoase în anul 1993şi cercetate  de o comisie specială din cadrul arhiepiscopiei. Aceasta a constatat că trupul său a rămas intact de-a lungul atâtor ani şi drept urmare  a fost canonizat sau trecut în rândul sfinţilor pe data de 2 iulie 1994 la cea de-a 27-a prănuire a adormirii sale în Domnul.

Este sărbătorit în fiecare an la 2 iulie.

sfantul_ierarh_ioan_maximovici_arhiepiscop_de_shanghai_si_san_francisco_3

Minunile Sfântului Ioan

Vindecă hernia de disc. Kathy Langston, Toronto (Canada) povesteşte că  în anul 1986 a făcut hernie de disc, din cauza ridicării unor greutăţi. Avea dureri insuportabile şi a mers la unul dintre cei mai buni medici chiropracticiani din oraş. Acesta a sfătuit-o să-şi pună pungi de gheaţă. Înainte de a merge la culcare, şi-a rugat soţul să-i ungă spatele cu ulei de la Sfântul Ioan. După câteva ore când s-a trezit a simţit că era mai bine, iar a doua zi  când s-a dusa  la medic, acesta  uimit i-a spus că nu mai trebuie să facă exerciţii fiindcă era totul în regulă.

Tămăduieşte un copil de anghină. Părintele Petru Simovskikh, din Brisbane, Australia povesteşte că cu ani în urmă a trăit la New York  în reşedinţa sinodală. Acolo i sa înbolnăvit copil de anghină. Aceasta este o boală a gâtului, în sensul că apar nişte crusce mici, care cresc şi tot cresc, şi pot sufoca pe pacient. Medicul i-a recomandat să facă băi cu abur copilului. Dar cu toate că era foarte greu fiindcă neavând baie trebuia să meargă la baia comună.  El a făcut ceea ce i se recomandase. Băile cu abur mai înmuiau crustele întărite, dar din jumătate în jumătate de oră copilul se sufoca. Din cauza slăbiciunii, în a cincea zi copilul nici nu mai putea să-şi ridice capul. La un moment dat copilul a adormit şi după ce s-a trezit a cerut să meargă în acea ăparte a camerei unde se afla un castron cu fructe. Părinţii au crezut că pruncul vrea să mănânce din el , dar s-au mirat când copilul a început să arate cu degetul portretul Arhiepiscopului Ioan. L-a luat, şi l-a pus pe cap şi a început să plângă foarte tare şi astfel a adormit . Din acea zi starea băiatului s-a înbunătăţit şi în cele din urma s-a vindecat.

Ajutor la naştere. Anne Barkham din Vancouver, Canada, povesteşte că era la spital la o prietenă care trebuia să nască. În mijlocul unui travaliu foarte activ, aceasta a simţit dureri acute, continue, în zona abdominală, iar copilul a început să sufere. După cum se putea vedea pe monitorul fetal, ritmul bătăilot inimii se înjumătăţise. Atunci a fost dusă mama de urgenţă în sala de operaţie ca să fie scos copilul cu forcepsul. În tot acest timp ea a stat afară rugându-se la Sfântul Ioan ca să o ajute pe mamă şi pe copil. Imediat  inima copilului a început să bată normal şi a rămas aşa până la naştere, care a avut loc cam după zece minute.

Tămăduieşte de ulcer. Peter Herrin din Burlingame, California povesteşte că în anul  noiembrie 1975 mama lui având un ulcer care nu putea fi operat, a fost internată de urgenţă în spital cu febră de cam 39 de grade Celsius. Medicii  au spus că doar în momentul în care îi scade febra o puteau  externa, dar aceasta nu a scăzut ci din contră timp de şapte zile a continuat să  se manifeste. În acest timp el, l-a rugămintele mamei lui  care nu credea în Dumnezeu, a început să se roage la Dumnezeu. Tot în acea perioadă o prietenă de familie care îl cunoscu-se pe Arhiepiscopul Ioan,  i-a dat o bucăţică din mantia (veşmântul) lui, o felie de pâine sfinţită la biserică(artos) şi aghiasmă. L-a rugat să le de-a mamei, ceea ce a şi făcut. A doua zi cînd s-a dus la spitat să o viziteze a găsit-o fără febră, drept urmare după încă o zi a externat-o şi de atunci a rămas sănătoasă.

Ocroteşte soldaţii. Doamna Ludmila Leonidovna Holtz, din San Francisco povesteşte că băiatul ei a fost trimis să lupte în războiul. El fusese crescut în dragoste şi venerare către sfântul Ioan. Înainte de a pleca acesta a venit  la mormântul sfântului şi a pus sub mitra lui, care este aşezată pe raclă , o fotografie de a lui,  cu intenţia de a o lua înapoi chiar înainte de a pleca la război, ca o binecuvântare de la sfânt. S-a rugat şi a luat apoi fotografia, pe care a pus-o în buzunarul uniformei militare din dreptul inimii şi aşa a plecat în Vietnam. Acolo Dumnezeu pentru rugăciunile sfântului Ioan l-a ocrotit. O dată, detaşamentul lui a căzut într-o ambuscascadă, numai el a scăpat teafăr, camarazii lui fie au fost răniţi, omorâţi sau luaţi prizonieri. Altă dată o bombă a lovit barăcile lor şi cei care stăteau lângă el au fost grav răniţi.Nu i s-a întâmpla nimic primejdios  nici când a căzut într-o capcană a inamicului, deşi a trebuit sa se lupte cu Vietcong-ul (Frontul naţional de eliberare) şi chiar a fost uşor rănit.

Ajută la găsirea unui loc de muncă. Z.Sylvonic din Los Angeles, SUA, povesteşte că fiica ei îşi căuta de lucru, dar parcă totul era în zadar. În acest timp i-a fost dăruită o mică revistă ortodoxă „Cuvântul ortodox” şi suplinentul acesteia care era dedicat Fericitului Ioan Maximovici. Citindu-o a rămas profund împresionată şi a început să se roage Fericitului Ioan pentru fiica ei. Duminică când a vorbit cu ea, i-a povestit de el şi a rugat-o, deşi era catolică, să se roage împreună pentru postul pe care tocmai îl aflase şi care era solicitat de încă zece persoane. S-au rugat împreună înaintea fotografiei din revistă, implorând ajutorul lui. Luni fata ei a sunat-o şi a anunţat-o că  a obţinut  slujba.

Sursa:

1. Pr.Serafim Rose şi Pr.Gherman Podmoşenski, Fericitul Ioan Maximovici -viaţa şi minunie- , trad. Şi note de Dana Cocargeanu, ed.Cartea Românească, 2006
2. George A.Gray şi Jan V.Bear, Portrete de sfinţi americani, trad.  Paul Bălan, ed.Anestis, 2008

Categories:   Aghiografie, Istoria Bisericii

Comments

Sorry, comments are closed for this item.

CLOSE
CLOSE