Mănăstirea Petru Vodă

Sf. Macarie Egypteanul: Despre autoritate și slujire în Biserică

1. Dar despre adunarea și sfânta întemeiere a mănăstirilor de frați, cum trebuie să petreacă și să trăiască unii cu alții și prin ce osteneli și trude și fapte pot iubitorii de adevăr să dobândească scopul amintit al dreptei credințe este nevoie să vorbim de acum înainte pentru ca, odată cunoscută calea care duce la cetatea cerească, călătorii sârguitori și bărbați astfel să alerge pe ea cu râvnă până ce vor lua [cununa][1].

2. Mai întâi cel ce aleargă spre scopul dreptei credințe și cel ce dorește să umble pe urmele Domnului, retrăgându-se din viața aceasta și din plăcerile trupești, predându-se pe sine însuși obștii, lepădând potrivit Sfintei Evanghelii[2] pe tatăl și pe mama lui, soție și copii, frați și surori, ruda bogată, slava nobilă și venind în mănăstire <ca spre plinirea tuturor bunătăților> aceasta să adauge: încă și sufletul lui să-l lepede.

3. Dar ce este lepădarea sufletului însuși, dacă nu a se preda pe sine în întregime obștii și a nu-și împlini deloc voile sale, ci, agățându-se de cuvântul Domnului, de acolo să-și împodobească sufletul cu sfintele și curatele meditații ale poruncilor și pe acestea să le socotească mântuitoare și ca ale sale proprii. A nu avea nimic în puterea sa în afară de haina pe care o poartă, pentru a putea pururea să fie fără grijă, împlinind cu bucurie numai cele poruncite lui. Și ca un rob răscumpărat, recunoscător fiind tuturor fraților, dar mai ales starețului, să-i considere pe toți întru toate ca domni și stăpâni ai lui pentru Hristos.

4. Precum însuși Domnul a zis: Cel ce vrea să fie cel dintâi între voi și mai mare, să fie cel din urmă dintre toți și slujitorul tuturor și robul tuturor[3], fără să vâneze de la frați slavă sau cinste sau laudă pentru slujirea lui sau petrecerea lui, potrivit cu ceea ce s-a spus: slujind cu tot cugetul bun, nu de ochii lumii ca unul care vrea să placă oamenilor, ci ca un rob al lui Hristos[4], dându-se pe sine pentru Domnul să călătorească pe calea cea strâmtă și îngustă[5], ca fiind un iubitor al Împărăției, luând cu râvnă și cu veselie jugul ușor și bun al Domnului[6], fiindcă astfel se face dătător de mare mântuire luiși, dacă va rămâne cu îndelungă răbdare și cu stăruință până la sfârșit în această slujire bună și de suflet folositoare, pe toți văzându-i ca pe proprii lui domni în Hristos și ca pe niște moștenitori ai împărăției, supunându-se fiecăruia, dar mai ales proestoșilor nevoitori celor care au primit  poverile grijilor virtuții, pururea socotindu-se pe sine dator de slujirea față de frați cu dragoste și simplitate, potrivit cu ceea ce s-a spus: prin dragoste slujiți unul altuia[7]. Nimănui cu nimic nu fiți datori decât numai să vă iubiți unul pe altul[8].

5. Dar și voi, nevoitorii proestoși ai obștii, ca unii care v-ați asumat o mare lucrare, așa să luptați prin smerenie împotriva metodelor meșteșugite ale răutății ca nu cumva prin patima mândriei înălțându-vă, ca unii care aveți putere asupra fraților supuși vouă, să nu vă agonisiți, în loc de mare câștig, o mare pagubă și vătămare sufletului. Ci ca niște părinți milostivi să slujiți voi înșivă pentru Dumnezeu dându-vă pe voi obștii pe care o stăpâniți, purtând grijă întru toate de frați trupește și duhovnicește, sârguindu-vă să dați fiecăruia ceea ce este de folos sufletului, să vă îngrijiți ca de niște fii ai lui Dumnezeu, pentru ca astfel, purtând grijă și încălzind adunarea frățească spre câștig duhovnicesc, să luați de la Dumnezeu plată cerească.

6. Și păziți rânduiala proestosului și la vedere, precum ar fi să porunciți, să impuneți și să sfătuiți celor mai încercați dintre frați sau să pedepsiți pe cineva sau să mustrați acolo unde trebuie, sau să mângâiațiunde este nevoie potrivit cu îndemnul apostolic[9], pentru ca nu cumva, sub pretextul smereniei și blândeții, mănăstirile să fie în confuzie și dezordine din ignoranță, fiindcă nu ați păzit rânduiala slujirii proestoșilor și supușilor. Ci în ascuns să vă socotiți pe voi înșivă după minte ca robi mai nevrednici decât toți frații și, ca niște buni învățători cărora li s-au încredințat fiii Stăpânului, să vă sârguiți cu toată bunăvoința și frica lui Dumnezeu să desăvârșiți pe fiecare frate spre toată fapta bună, bine știind că mare vă va fi vouă plata de la Dumnezeu, care nu se va lua de la voi, pentru o asemenea osteneală.

7. Și așa cum cei ce învață copiii, care sunt adeseori proprii lor stăpâni, de dragul învățăturii și starea moravurilor necruțându-i nici de bici, îi învață, arătând multă bunăvoire și râvnă față de ei, cu nădejdea că vor fi înțelepți și slăviți în lume, așa și nevoitorii proestoși nu cu patima mâniei și a înaltei păreri de sine îi veți ajuta pe frații prunci și neînvățați, ci cu mila lui Hristos și cu scopul folosului duhovnicesc și cu nădejdea că se vor folosi cei învățați de voi spre Împărăția cerurilor. La un asemenea cuget întoarceți pruncia fraților, dând fiecăruia ceea ce îi este de folos, precum s-a zis mai înainte, fie cu rugămintea, fie cu pedeapsa[10], numai cu râvna lui Dumnezeu și mila lui Hristos să se facă întoarcerea și nu din patima răutății ca unii care voiți să vă răzbunați, pentru ca, desăvârșită arătând osteneala voastră pe care ați primit-o de la Dumnezeu, să fiți moștenitori ai Împărăției cerurilor.

8. Căci așa este cu adevărat viața îngerească pe pământ, când veți fi desăvârșiți într-un asemenea cuget, atât proestoșii, cât și cei supuși lor, când toți frații cu toată bucuria supunându-se unii altora se vor socoti domni unii altora și se vor sârgui să arate cinste unii altora[11]. Frații sunt datori să se poarte unii cu alții cu simplitate și curăție și unime de cuget și pace și în curăția inimii cu toată smerenia. Nimeni înălțându-se pe sine asupra altuia să nu se socotească mai mare sau mai bun, chiar dacă ar fi așa, ci dimpotrivă să se socotească pe sine inferior tuturor oamenilor ca ucenic al lui Hristos, precum a zis Însuși Domnul: Cel ce se înalță pe sine se va smeri și cel ce se smerește pe sine se va înălța[12]. Și iarăși: Cel ce voiește să fie cel dintâi să fie cel din urmă dintre toți și slujitorul tuturor[13] precum și: Fiul omului nu a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească și să-Și dea sufletul răscumpărare pentru mulți[14]. Și apostolul: Căci nu ne propovăduim pe noi înșine, ci pe Hristos Iisus, Domnul, iar noi înșine suntem slugile voastre pentru Iisus[15].

[ Sf. Macarie Egipteanul, Marea epistolă, 6, traducere de Laura Enache după A. Dunaev, V. Desprez (eds.)Sancti Patris Nostri Macarii Aegyptii (Symeonis Mesopotamitae), Sermones ascetici et epistulae, Collectio I, Sf. Munte Athos, Moscova, 2015, pp. 242-244 ]

 

[1] Cf. I Cor. 9, 24.

[2] Cf. Lc. 14, 26.

[3] Cf. Mc. 9, 35; 10, 43-44.

[4] Cf. Ef. 6, 6-7.

[5] Cf. Mt. 7, 14.

[6] Cf. Mt. 11, 30.

[7] Gal. 5, 13.

[8] Rom. 13, 8.

[9] II Tim. 4, 2.

[10] Cf. II Tim. 4, 2.

[11] Rom. 12, 10.

[12] Lc. 14, 11; 18, 14.

[13] Mc. 9, 35; 10, 43; Mt. 20, 27.

[14] Mc. 10, 45.

[15] II Cor. 4, 5.

Categories:   Scrieri patristice

Comments

Sorry, comments are closed for this item.