Mănăstirea Petru Vodă

Monologul diavolului

“Ce este adevărul? vei spune, un raport,
Un pol care cunoaşte, iar altul, suportând:
Deci, nu există-n sine, ci tot în mine-l port,
Ca să măsor cu dânsul justeţea unui gând.

Sau crezi cumva că este? credinţa te înşeală,
Căci de pătrunzi în piatră sau tai în diamant,
Ai pururea în faţă a minţii formă goală,
Iar el, sub analiză, dispare în neant.

Când tai atomul, taina din lanţuri să i-o scot,
Substratul energetic dispare ca un vis,
Materia e lege, constrângerea e tot,
Iar dincolo de ele, pustiul stă deschis.

Iar legea sunt eu însumi, concept obiectivat,
De cresc în spaţiul cosmic sau scad în amănunt,
Mă regăsesc pe mine de mine proiectat,
Să mă privesc narcisic în ceea ce nu sunt.

Tot ce-i sistem, gândirea şi cosmosul sunt eu.
Eu pun gândirii stăvili şi cosmosului legi,
Eu sunt necesitatea, iar tu obiectul meu,
Şi, tolerant cu tine, te las să mă-nţelegi.

Materia e lege, iar tu exişti prin ea,
Şi de comiţi greşeala să ieşi din lanţul său,
Îţi voi distruge trupul, să-mi apăr legea mea,
Căci apărându-mi legea, îmi apăr trupul meu.

Deci nu greşi! Dar asta ştiind că nu se poate,
Îţi voi salva fiinţa pe drumul cel mai bun
Originea greşelii constând în libertate,
Prin lanţuri te voi face greşelilor imun.

Salvarea deci e lanţul şi nu-ncerca să ieşi,
Abisul nefiinţei se cască-n faţa ta.
Ci dus de geniu-mi sigur, pe drumul fără greş,
Pe poarta fericirii, în lanţuri vei intra.

Miraculos e lanţul, principiul meu suprem!
Îl aflu în gândirea şi inima oricui,
E lege, raţiune, metodă şi sistem,
E însăşi viaţa lumii, iar eu sunt geniul lui!”

Constantin Oprişan – “Monologul diavolului”

Categories:   Cultura românească

Tags:  

Comments

Sorry, comments are closed for this item.