Mănăstirea Petru Vodă

Gîndul stăpînirii de sine – din epistola filosofică a lui Iosip (1688)

“Prea filosofesc cuvînt, vrînd a arăta de iaste sîngur-stăpînitoriu patemelor cel bine-credincios gînd.
Svătuire-aş dară voao dirept ca să luaţi aminte cu osîrdie la filosofie, pentru că de treabă iaste spre ştiinţă la tot cuvîntul şi, într-alt chip, a cei prea mare bunătăţi, înţelepciunii, cuprinde laudă. De să arată dară gîndul a birui celor opritoare patemi ale înţelepciunii, de lăcomia pîntecelui şi de pohtă, iară şi de ale direptăţii contenitoare pateme a birui să arată, în ce chip răului nărav şi celor ale vitejiei contenitoare patemi, a mîniei, şi uciderei, şi durerii. Cum dară poate fi, ară zice neştine, de biruiaşte gîndul patemile, [iar] uitarea şi neştiinţa nu stăpîneaşte? De rîs ispitindu-se a zice, pentru că nu biruiaşte gîndul patemile sale, ce ceale ce sînt împotriva direptăţii, şi vitejiei, şi întregii firi. Şi pre aceastea nu ca doară să le surpe, ce ca nu la eale să să supuie.
De multe părţi dară şi de aiurelea aş putea voao să arăt că sîngur-ţiitoriu iaste patemilor gîndul, ce mult mai vîrtos aceasta a dovedi dentru bărbăţia celor ce pentru bunătate au murit, a lui Eleazar şi a celor 7 fraţi şi maicii lor, pentru că toţi aceştea, ceale pînă la moarte dureri nepregetîndu-le, dovedită că biruiaşte gîndul patemile. Pentru bunătăţi dară slobod sînt a lăuda pre bărbaţii cei ce pre aceaea vreame pentru bună bunătate au murit cu maică-sa, iară pentru cinste ferici-i-aş. Pentru că lăudîndu-se nu numai de cătră toţi oamenii de vitejie şi răbdare, ce încă şi de ceia ce i-au căznit, pricină fură a să surpa cea de asupra limbii tiranie, biruind pre tirani cu răbdarea, cît a să curăţi fu pren ei moşia. Ce şi pentru cea ce cercăm acum a zice, dară, slobod va fi, începînd poveastea în ce chip avem obiceaiu a face! Şi aşa, la cuvîntul care iaste pentru ei mă voiu învîrteji, mărire dînd Celui întru tot înţelept Dumnezău. Cercăm dară acum de sîngur-ţiitoriu iaste patemilor gîndul; şi aleagem ce poate fi gîndul şi ce e patima, şi cîte-s ale patemilor chipuri, şi de biruiaşte gîndul pre toate aceastea.
Gîndul iaste dară minte, cu dirept cuvînt, mai cinstind viaţa înţelepciunei; şi înţelepciunea iaste cunoaştere dumnezeieştilor şi omeneştilor lucruri ş-ale acestora pricini. Aceasta dară iaste a legii învăţătură, pren carea ceale dumnezeieşti cu cinste, şi ceale omeneşti cu folos le învăţăm. Iar chipurile înţelepciunii sînt mintea, direptatea, vitejia şi întregăciunea minţii; iară mai chiar decît toate iaste mintea, dentru carea dară gîndul biruiaşte patemile. Şi firile patemilor sînt ceale cuprinzătoare doao: dulceaţa şi durearea; şi dentr-aceastea amîndoao şi prejur suflet iaste. Şi multe-s şi prejur dulceaţă şi următoare sînt durerile patimilor. Nainte dară de dulceaţă iaste pohta, şi după dulceaţă bucuria. Şi mai nainte de dureare iaste frica, şi după dureare mîhnirea. Iară mînia de obşte patimă iaste dulceţii şi durerii, de va cugeta neştine cînd s-au întîmplat la el. Iară întru dulceaţă iaste şi voia cea cu rău nărav,mai cu multe chipuri fiind decît toate patimile, însă la suflet mîndria, iubirea de argint, iubirea de price şi zavistia, iară la trup a mînca de toate şi a mînca singur. Precum doao răsădituri trupului şi sufletului fiind dulceaţa şi durerea, multe sînt odraslele răsăditurilor acestora, dentru carele pre fieştecarea cel atotlucrătoriu gînd curăţindu-le, şi plivindule, şi adăpîndu-le, şi în tot chipul mai turnîndu-le, dumesteceaşte ceale ale năravurilor şi ale patimilor materii. Pentru că gîndul iaste povă ţuitoriu bunătăţilor, iară patemelor sîngur-ţiitoriu, şi caută oarece întîiu pentru el den ceale opritoare fapte ale întregăciunii minţii; că sîngur-ţiitoriu iaste patemelor gîndul. Iară întregăciunea minţii iaste biruinţa pohtelor. Şi dentru pohte unele sînt sufleteşti, altele trupeşti, şi acestora amîndurora gîndul să arată a birui, eu aşa socotesc. Deci den ceale den apă pohtind, şi den pasări, şi den dobitoace, şi de toate fealiurile de mîncări, care sînt oprite noao, după leage ne ferim, şi pentru a gîndului biruinţă; pentru că să opresc ale pohtelor patimi, întorcîndu-se de mintea cea întreagă, şi să înfrînează toate ale trupului porniri de gînd”.

Biblia 1688 – A lui Iosip la Macavei – carte pentru singurul-ţiitoriul gînd

Spre o lectură mai uşoară:

“Prea filosofesc cuvînt, vrînd a arăta de este sîngur-stăpînitor patimilor bine-credinciosul gînd.
Sfătui-v-aş drept ca să luaţi aminte cu osîrdie la filosofie, pentru că folositoare este spre ştiinţă la tot cuvîntul şi, într-alt chip, a celei prea-mari bunătăţi, înţelepciunii, cuprinde laudă – de se arată gîndul a birui celor opritoare patimi ale înţelepciunii, de lăcomia pîntecelui şi de poftă, iar şi de se arată a birui ale dreptăţii contenitoare patimi , în ce chip răului nărav şi celor ale vitejiei contenitoare patimi – a mîniei şi uciderii şi durerii. Cum dară poate fi, ar zice cineva, de biruieşte gîndul patimile, [iar] uitarea şi neştiinţa nu stăpîneşte? De ruşine ispitindu-se zice, pentru că nu biruieşte gîndul patimile sale, ci cele ce sînt împotriva dreptăţii şi vitejiei şi întregii firi. Şi pe acestea nu ca doar să le surpe, ci ca să nu se supună la ele.
Din multe părţi, dar şi de aiurea [din alte locuri] aş putea să vă arăt că gîndul singur-ţiitor (de-sine-stăpînitor) este patimilor, ci mult mai vîrtos a dovedi aceasta din bărbăţia celor ce au murit [au mucenicit] pentru bunătate , a lui Eleazar şi a celor 7 fraţi [Macabei] şi maicii lor, pentru că toţi aceştia, acele pînă la moarte dureri nepregetîndu-le, dovediră că gîndul biruieşte patimile. Pentru bunătăţi[le lor], slobod sînt a lăuda pe bărbaţii cei ce în acea vreme, cu maică-sa, pentru bunătate au murit, iar pentru cinste[a lor] ferici-i-aş. Pentru că lăudîndu-se nu numai de către toţi oamenii de vitejie şi răbdare, ci încă şi de [către] cei ce i-au căznit, au fost pricină a se surpa acea de asupra limbii [poporului adică] tiranie, biruind pe tirani cu răbdarea, încît prin ei fu a se curăţi moşia. Ci şi pentru ce încercăm acum a zice, slobod va fi, începînd povestea în ce chip avem obicei a face. Şi aşa, mă voi învrednici cuvîntului despre ei , mărire dînd Celui întru-tot-înţelept Dumnezeu. Cercăm dară acum dacă gîndul stăpînitor este patimilor; şi alegem ce poate fi gîndul şi ce e patima, şi cîte-s ale patimilor chipuri, şi de biruieşte gîndul pe toate acestea.
Gîndul este minte, cu drept cuvînt, mai cinstind viaţa înţelepciunii; şi înţelepciunea este cunoaştere dumnezeieştilor şi omeneştilor lucruri ş-ale acestora pricini. Aceasta dară este a legii învăţătură, prin care cele dumnezeieşti cu cinste, şi cele omeneşti cu folos le învăţăm. Iar chipurile înţelepciunii sînt mintea, dreptatea, vitejia şi întregimea minţii; iar mai chiar decît toate este mintea, dintru care dară gîndul biruieşte patimile. Şi firile patimilor sînt cele cuprinzătoare două: dulceaţa şi durerea; şi dintr-acestea amîndouă şi prejur suflet este. Şi multe-s şi prejur dulceaţă şi următoare sînt durerile patimilor. Nainte de dulceaţă este pofta, şi după dulceaţă bucuria. Şi mai nainte de durere este frica, şi după durere mîhnirea. Iar mînia de obşte patimă este dulceţii şi durerii, de va cugeta cineva cînd s-au întîmplat la el.
Iar întru dulceaţă este şi voia cea cu rău nărav, mai cu multe chipuri fiind decît toate patimile, însă la suflet mîndria, iubirea de argint, iubirea de price şi zavistia, iar la trup – a mînca de toate şi a mînca singur.
Precum două răsădituri trupului şi sufletului fiind dulceaţa şi durerea, multe sînt odraslele răsăditurilor acestora, dintru care pe fiecare cel atotlucrător gînd curăţindu-le, şi plivindu-le, şi adăpîndu-le, şi în tot chipul mai turnîndu-le, domesticeşte cele ale năravurilor şi ale patimilor materii. Pentru că gîndul este povăţuitor bunătăţilor, iar patimelor sîngur-ţiitor, şi caută întîi pentru el din cele opritoare fapte ale întregimii minţii; că stăpîn este patimelor gîndul. Iar întregimea minţii este biruinţa poftelor. Şi dintre pofte, unele sînt sufleteşti, altele trupeşti, şi acestora amîndurora gîndul se arată a birui, eu aşa socotesc. Deci din cele din apă poftind, şi din pasări, şi din dobitoace, şi de toate felurile de mîncări, care ne sînt oprite, după lege ne ferim, şi pentru a gîndului biruinţă; pentru că se opresc ale poftelor patimi, întorcîndu-se de către mintea cea întreagă, şi se înfrînează toate ale trupului porniri de gînd”.

 

Categories:   Sfînta Scriptură

Comments

Sorry, comments are closed for this item.