Mănăstirea Petru Vodă

Constantin Oprişan – Întâlnirea cu Iisus

Din tine iau păcatul, iar restul îl distrug
Tu eşti legat de mine prin partea ta divină
Şi ochii se dilată! Să mă întorc, să fug
Dar ţeapăn stă piciorul şi spiritul leşină.

O, sfântă libertate! Şi carnea îngrozită,
Cu mâinile pe spadă, se prinde, încleştată.
Nici ochiul nu mai plânge, nici pieptul nu palpită,
Când buze, în neştire, şoptesc cuvântul: Tată!

Şi s-a făcut lumină, iar biblicul inel
Se pierde-n fum, şi Duhul se-ntoarce-ncet în grai.
Descătuşat, piciorul păşeşte către El:
“O, Doamne! Eşti aicea? În ce-ntuneric stai!

Ştiam că vii şi, iată, Te-am aşteptat aci.
Smerit, privesc pământul, genunchii moi se frâng,
Vor să Te vadă ochii-mi, dar nu mai pot privi,
Şi vor să plângă, Doamne, dar nu mai ştiu să plâng”.

“Priveşte!” Şi pe faţă văd urma loviturii
Pe care eu am dat-o cinstitului sutaş.
O, Doamne, laolaltă cu curvele şi furii
Mă faci, în bezna asta, cunoaşterii părtaş!

Şi cad, plângându-mi vina, pe braţele luminii…
Ci poartă-ţi suferinţa, prin ea te-ai mântuit”.
Obrazul I se pleacă, Îi simt pe frunte spinii
Şi plouă harul păcii pe sufletul smerit.

Categories:   Cultura românească

Tags:  

Comments

Sorry, comments are closed for this item.