Mănăstirea Petru Vodă

Părintele Justin Pârvu despre ecumenism şi globalizare

– Credeți că ecumenismul este unealta masoneriei?

– Fără îndoială.

– Şi cum vedeţi sfinţia voastră ecumenismul?

– Ei trebuie întotdeauna să scoată cîte ceva, din perioadă în perioadă. În momentul cînd ecumenismul nu mai are importanţa lui şi nu se mai poate cultiva în spiritul ăsta al lumii, vin cu alte concepte, alte metode, potrivite – nu-i aşa? – cerinţelor mulţimii, aşa cum au condus poporul evreu. L-au condus întîi judecătorii, l-au condus regii, l-au condus împăraţii şi au mers din ce în ce [mai mult] în nemulţumire şi toţi au cerut, şi pînă astăzi, reforme. Iată, acum au ajuns la reforma comunistă. De aici, vom vedea ce mai urmează, ce perioadă mai crează ei în lume. Asta e concepţia masonică, iudaică, iudeo-masonică.

– Sf. Iustin zicea că prin ecumenism este tot un atac la adresa Ortodoxiei, ca să relativizeze toate valorile, ca să nu mai ştii la ce Dumnezeu te închini.

– Da, bineînţeles.

– Care credeţi că e cel mai mare pericol al ecumenismului?

– Cel mai mare pericol al ecumenismului este globalizarea, dacă realizează globalizarea aceasta, o nivelare, aşa, a tuturor neamurilor. Vezi tu, şi pînă la ora asta: ei merg şi pe buletinul pe care îl faci nu mai pun iniţiala părinţilor, merg direct cu cel al copilului şi în felul acesta se stinge tot mereu rădăcina de unde vine fiecare om. Fiindcă fiecare om îşi are raţiunea lui divină, aşezată în locul unde Harul lui Dumnezeu lucrează şi îl duce pe căile de victorie, pe calea de mîntuire.

– Celelalte confesiuni acuză pe ortodocşi că ţin prea mult la dogme şi au renunţat la iubire.

– Da, da. Acesta e un fals de iubire – ce spun ei. Că dacă ei ar iubi lumea, n-ar dezmoşteni-o de valoarea şi bogăţia spirituală a Tradiţiei, de toată frumuseţea harică. Dar ei „Nu, nu! S-a dus Dumnezeu! Rămînem noi!”, cum spune Dostoievschi în capitolul acela al lui din Fraţii Karamazov: „Nu! Noi nu avem nevoie de Tine, pentru că noi sîntem [mai marii lumii], noi conducem lumea, noi îi dăm pîinea, noi îi dăm fericirea! Tu treci din nou [la închisoare]. Arestaţi-L, ca să nu ne deranjeze din mersul nostru!” Asta e dovada concepţiei lor despre eliminarea lui Dumnezeu din duhul creştin,  pe orice cale.

– Cînd spuneaţi de globalizare, vreţi să spuneţi că ecumenismul merge mînă în mînă cu globalizarea, în sensul că globalizarea urmăreşte un stat unic şi ecumenismul un lider unic religios?…

– Păi da, ei colaborează.

– Şi că pregătesc, cumva, instaurarea unui sistem…

– Instaurarea Satanei.

– A Antihristului, nu?

– Antihrist, da.

– Aşa zice şi Sf. Iustin, tot la fel.

– Ăştia sînt avangarda a ceea ce se va arăta pe viitor.

– Părinte, monofiziţii copţi slujesc pe altarele ortodoxe. De ce credeţi că în loc să-şi construiască o biserică a lor, tot aplică metoda asta de a sluji în altarele noastre, ortodoxe?

– Ei vor să deprindă ochiul şi spiritul ăsta al ortodoxului obişnuit şi la un moment dat poţi să şi slujeşti cu el Tainele, Sfînta Liturghie şi tot ce ai mai scump.

– Învaţă aşa să intre în obişnuinţă pînă cînd nu mai realizezi pericolul.

– Era prin Anglia un sistem al lor, aşa, cînd românii n-aveau unde să slujească. Erau foarte mulţi în situaţia în care ei trebuiau să aranjeze pe la romano-catolici, pe la protestanţi, cîte o casă de rugăciune pentru o jumătate de an, un an, şi plăteau destul de mult. Ce-au făcut protestanţii aceştia, pastorii lor? Au venit întîi cu o sutană mai lungă. Au dezbrăcat uniforma civilă şi au intrat în sutana asta în altarul lor şi au început să cînte, să facă cîte-o rugăciune, împreună cu ai noştri. Cu timpul au început să vină într-o veştmîntaţie asemănătoare cu a noastră, şi lumea a luat-o de bună: „Măi, dar şi aceştia sînt ca şi noi”. Credincioşii noştri au luat-o aşa, încetişor… „Dom’le, ăştia cu tactica lor…”, ca pînă la urmă să înlocuiască toată tactica ortodoxă, să o îmbrace în uniforma asta anglicană, catolică. Şi la un moment dat, preoţii noştri, fie din laşitate, fie din cine ştie ce motive, nu au mai venit la slujbe. Au rămas ăştia. Aşa au pus mîna pe toată mulţimea asta de români ortodocşi. Acuma, ei sînt, sigur, sînt anglicani, catolici, numai ortodocşi nu mai sînt. Iată cum pescuiesc sufletul oamenilor, că n-are cine să-i dea o orientare, să-i dea o explicaţie – ce sînt unii? ce sînt alţii? Noi, românii din fire sîntem creduli, aşa, şi uşor de… N-avem nici o catehizare, n-avem nici o pregătire, cît de puţin, aşa, catehetică.

– Pentru o bucată de pîine ies în stradă, dar nu ştiu să protesteze pentru desfiinţarea dogmelor şi a principiilor ortodoxe.

– Ei bine, asta, maică, este lipsa intervenţiei la timp a ierarhilor, a Bisericii. Măi, ţăranul nostru, creştinul nostru, cere ce are nevoie acuma. Dar dacă vii [în faţa] omului şi îi spui: Măi, uite, avem noi şi din cutare, şi …, apăi merge şi pentru asta. Dar dacă nimeni nu-l ia la braţ să-i spună ce trebuie să facă… De unde să ştie el, fără păstor? Unde să se ducă? Sîntem o turmă fără păstor, aşa, lăsată în democraţia asta oarbă şi ne speculează toţi neştiinţa noastră.
De ce evreii nu învaţă altă limbă decît limba română? Nu învaţă germana, poloneza… Numai asta. Să poată înşela din ce în ce mai mult gîndirea asta a noastră ortodoxă. Care… e singura ţară care a mai rămas aşa [ortodoxă] oleacă în gîndire. Asta-i.

– Serbia au început să o dezbine. [Aţi văzut] ce se întîmplă cu prea-sfinţitul Artemie şi cu…

– Da.

– Acolo a început practic prigoana. Şi puţini dintre români i-au susţinut practic pe sîrbi. Mai degrabă îl susţin pe Efrem ăsta din Vatopedu decît…

– Nu, nu, nu. Noi n-avem o solidaritate. O solidaritate nu aşa, oficială, şi pusă în slujba… Nu. O solidaritate, aşa, de jos, de jos, să consimtă creştinii că au ceva de făcut cînd e vorba de sîrbi, cînd e vorba de bulgari, cînd e vorba de ţările astea ortodoxe. De la sine ar trebui să ia nişte măsuri care să poată opri avalanşa asta de păgînism. Dar dacă n-are cine să-i spună românului nostru… Ce să facă? Aşteaptă şi el. Dar n-are cine să apară. Ca şi cum am avea o armată, o armată bună, instruită, dar n-are arme. Cu ce să te duci să lupţi?

– Consideraţi validă caterisirea episcopului Artemie din Serbia?

– Dar de unde ca să fie?

– E ucenic al Sfîntului Iustin Popovici care ţine şi învăţătura…

– Păi de-asta, dară, noi trebuie să luăm pe cei exilaţi, măi, pe cei marginalizaţi, nu îi luăm pe ăştia care sunt aşa, oarecum, în frunte, care întotdeauna au trădat interesele naţiunilor. Ăştia care sunt… Adevăraţii oameni care au rămas în picioare sunt ăştia persecutaţi. Adevărul este acolo, nu în capetele încoronate din faţa poporului. Foarte puţini se învrednicesc în faţa poporului să fie oameni de necaz şi de persecuţie; foarte puţini. Restul…

– Mulţi dintre sîrbi sînt alături de Artemie, dar la noi în ţară nu ştiu dacă ar fi, ar avea românii aşa…

– Ei, ar fi şi la noi. Totuşi, ar mai fi.

– Da? Se tem mai tare aicea, în diplomaţia asta.

– Da. Dar aici, la noi, am trăit foarte mult perioada de teroare comunistă. A intrat frica în noi.

– S-a pus pecetea fricii.

– Da. Frică, frică şi ateism.

– Tăcere.

– Nu vorbeşte nimeni, toată lumea tace.

– Dar românii nu au fost aşa. Rîd de noi acum occidentalii, cică „mămăliga explodează”, românească, care nu mai… dormeau de mult şi acum au început să zică şi ei ceva. Ei ne ştiu pe noi doar din perioada comunistă, dar istoria românilor e plină de vitejii.

– Dar ei… să-i întreb eu: Care este lupta lor? Şi care este convingerea creştinismului pe care îl au ei? Unde sînt catolicii de altădată, din Franţa, din Spania, din lumea catolică, popoare de elită a creştinismului catolic? Unde mai sînt ăia? Nu se vede nicăieri. Toţi tac şi înghit tot ce le oferă răsăritul comunist. Nu vorbesc nimic. Şi aşa au făcut dintotdeauna. Dar ortodocşii şi ţările răsăritene le-au fost mereu în ajutor, cînd am sacrificat aici lumii tinereţe şi arme, pînă la ultima năvălire a turcilor şi cea mai periculoasă, ultima năvălire, a comunismului, a ateismului sovietic. Şi nici ăsta nu e propriu zis sovietic. E cîmpul de luptă pe care şi l-au găsit Engels şi Marx din Germania. Au găsit prostimea asta din Rusia.

– Da, nu vă mai reţin.

– Şi acuma, dacă ar da Dumnezeu, mă rog, să se liniştească lumea asta… popor cu popor trebuie să trăiască o energie spirituală de unitate şi înţelegere, măcar prin rugăciune. Pentru că asta ne mai pune un echilibru şi un dor de continuitate religioasă creştină.

– Măcar, cum aţi, zis, un dor de continuitate, cum aţi zis foarte frumos, şi de amintirea înaintaşilor noştri.

– Jertfele noastre! Doamne, ajută!

(fragmente din acest interviu din Ianuarie 2012 au fost publicate în revista Atitudini, nr. 21)

Categories:   Interviurile Părintelui Justin Pârvu

Comments

Sorry, comments are closed for this item.