Mănăstirea Petru Vodă

Părintele Gheorghe Calciu – Liturghia ecumenică, o rugăciune neortodoxă

Revista „Nouvelle du Monde Orthodoxe”, Seria Nouă, nr. 28 din Octombrie 1997, publică o ştire îmbucurătoare pentru ortodocşii care înţeleg erezia pe care o reprezintă mişcarea ecumenică din vremea noastră:

„Sfîntul Consiliu al Episcopilor Bisericii Sîrbe, cu ocazia sesiunii normale din lunile mai-iunie 1997, a hotărît ca Biserica Ortodoxă Sîrbă să iasă din Consiliul Ecumenic al Bisericilor, a cărui membră a fost din 1965. Bazîndu-se pe concluziile Comisiei pentru reexaminarea relaţiilor cu C.E.B. şi luînd în consideraţie marea nelinişte a poporului credincios din Serbia, ca şi Apelul adresat de circa 300 de preoţi şi monahi sîrbi Sfîntului Sinod al Episcopilor, Sinodul a luat această hotărîre de a ieşi din C.E.B.

Argumentele pe care Sinodul Ortodox Sîrb le aduce în favoarea deciziei se referă la faptul că mişcarea ecumenică are ca punct de plecare dorinţa specifică a cultelor protestante de a reface unitatea Bisericii, începînd cu anii 1910. Bisericile ortodoxe au participat la această mişcare zisă ecumenică, fiecare în felul ei, mai ales după 1920, spre a pune în lucrare cuvîntul lui Iisus: „Ca toţi să fie una”. Teologii ortodocşi cei mai eminenţi şi-au avut contribuţia lor la această mişcare.

Poziţia fundamentală a acestor teologi a fost şi este că fără unitate în credinţă nu poate exista unitatea în biserică, în calitatea ei de organism divino-uman. În activitatea sa, Consiliul Ecumenic al Bisericilor a neglijat tot mai mult această poziţie originală, în special începînd cu anii ‘70. De aceea, Biserica Ortodoxă Sîrbă, împreună cu alte biserici locale, mărturisind credinţa şi etosul Bisericii, una, sfîntă, universală şi apostolică a lui Hristos, anunţa ieşirea din C.E.B. şi renunţarea la calitatea de membru organic al acestei organizaţii. (Aşa cum deja au făcut Patriarhatul din Ierusalim şi Biserica din Georgia.)

Acest pas fiind de o mare importantă, care nu priveşte numai viaţa şi misiunea Bisericii Sîrbe, ci întreaga Ortodoxie în misiunea ei salvatoare, înainte de a părăsi definitiv C.E.B. Sinodul Episcopilor a decis să-şi expună punctul de vedere fată de hotărîrea luată, notificînd Patriarhului Ecumenic de Constantinopol decizia şi motivele, ca şi tuturor Bisericilor locale, cerîndu-le convocarea cît mai curînd posibil a unui Sinod Panortodox, pentru a se discuta continuarea sau necontinuarea participării Ortodoxiei la C.E.B.”.

Această decizie ni se pare de bun augur pentru purificarea Ortodoxiei. De peste 70 de ani, Ortodoxia participantă la mişcarea ecumenică se face părtaşă la rătăcirea protestantă şi la secularizarea bisericii. Mişcarea ecumenică a susţinut toate guvernele de stînga, cele mai criminale şi distrugătoare de biserici, s-a ferit să ia apărarea preoţilor şi a credincioşilor care au luptat pentru credinţa şi pentru libertăţile religioase şi, ceea ce este cel mai periculos, este faptul că această mişcare promovează drepturile religioase ale aşa-ziselor „minorităţi”: homosexuali, lesbiene, face femei preoţi şi exclude pe cît posibil, numele lui Iisus din slujbele lor religioase. Ca să nu mai amintim de faptul că dintre membrii acestei mişcări se recrutează toţi teologii care contestă adevărul Bibliei, neagă dumnezeirea lui Iisus şi declară Noul Testament o „colecţie de legende create ulterior, spre a se putea răspîndi creştinismul în lume”.

Teologii greci numesc mişcarea ecumenică cea mai mare erezie a secolului nostru. Din nefericire, Biserica Ortodoxă Română s-a angajat adînc şi într-o măsură iresponsabilă în această mişcare. A trimis studenţi la seminariile teologice ecumeniste din Elveţia, unde aceştia au învăţat laxitatea fată de principiile creştine, nerespectarea sfintelor liturghii, inutilitatea posturilor, amestecarea învăţăturii divine cu învăţăturile umane şi raţionaliste ale protestantismului.

Cu trei ani în urmă I.P.S. Daniel al Moldovei, unul dintre absolvenţii seminarului ecumenic şi fost profesor la acest seminar, şi-a dat binecuvîntarea pentru tipărirea unei „Cărţi de slujbă ecumenică” – versiunea românească editată de Mitropolia Iaşului – în care se face un amestec neîngăduit între Sfînta Liturghie Ortodoxă şi invenţiile protestante eretice. În timpul acestei „liturghii” participanţii schimbă între ei, la un moment dat, „un semn al păcii”! Oare ce înţeleg editorii cărţii prin acest termen? Înainte de împărtăşire, tipicul liturgic ortodox prevede sărutul păcii pentru slujitori. Se ruşinează ei de termenul ortodox? Sau „semnul păcii” o fi vreo insignă masonică? Şi preotul care redactează această carte plină de erezii, el însuşi fiind un absolvent al seminarului ecumenic, nu se teme oare de pedeapsa divină?

Pentru multele noastre păcate, Biserica noastră a ajuns ţinta atacurilor satanice mai mult decît alte biserici. Treziţi-vă credincioşi! Treziţi-vă preoţi ai lui Hristos! Treziţi-vă, ierarhi, locţiitori ai Domnului pe pămînt! Puneţi capăt acestor erezii mai rele decît cea a lui Arie!

Nădejdea noastră este că preoţii şi monahii, împreună cu credincioşii, vor cere Patriarhiei Române Ortodoxe să părăsească mişcarea ecumenică şi toate rătăcirile legate de ea, în care se prăbuşesc unii preoţi şi chiar ierarhi, punînd deasupra celor dumnezeieşti ideile ecumenice, căci ei caută mai mult slava oamenilor decît slava lui Dumnezeu.

Pentru o mai bună lămurire a cititorilor, dăm mai jos schema Liturghiei Ecumenice din broşura „Reconcilierea – dar al lui Dumnezeu şi început de viaţă nouă”, publicată la Editura Trinitas din Iaşi, în 1995, după originalul englez, cum afirmă editorii. Cei care au redactat documentul sînt: Preot Prof. Dr. Viorel Ioniţă (care nici măcar nu-şi pune titlul de preot), P. Dr. Langcedorfer SJ şi Dr. Roger Williamson. Celelalte nume nu ne mai interesează.

LITURGHIA ECUMENICĂ A RECONCILIERII:

(S= Săvîrşitorul slujbei, A= Adunarea credincioşilor)

1. BINECUVÎNTAREA DE DESCHIDERE S: Binecuvîntat fii, Doamne Dumnezeul nostru, acum şi pururea şi-n vecii vecilor. Amin.

2. INVOCĂRI

A: Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi (de trei ori).

S: Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfîntului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

A: Dumnezeule în Treime, miluieşte-ne pe noi; Doamne, curăţeşte păcatele noastre; Sfinte Dumnezeule, vino şi curăţeşte păcatele noastre pentru Sfînt numele Tău.

S: Tatăl nostru…

3. CITIREA EVANGHELIEI (vezi textele din Vechiul şi Noul Testament enumerate mai sus) (De cînd o Evanghelie din V.T. se citeşte la liturghie? – n.n., pr. Gh.C.)

4. RUGĂCIUNI SPONTANE PENTRU RECONCILIERE în ţările unde sunt conflicte, cu următoarea Încheiere:

A: Dumnezeule veşnic şi atotputernic, adună ceea ce a fost despărţit şi condu-ne spre unitate; priveşte cu dragoste la Biserica Fiului Tău. Te rugăm ca, întru unitatea credinţei şi prin legăturile iubirii dintre oameni, să uneşti toţi oamenii care s-au sfinţit prin unul singur Botez, prin Iisus Hristos, Fiul Tău şi Domnul şi Dumnezeul nostru, care împreună cu Tine şi cu Sfîntul Duh va trăi şi va împăraţi, acum şi pururea şi-n vecii vecilor. Cu toţii schimbă un semn al păcii şi împăcării. (!?)

5. MĂRTURISIREA PĂCATELOR ŞI RUGĂCIUNEA DE IERTARE:

S: Doamne, Dumnezeul nostru, dragostea Ta este mai tare că vina noastră şi Tu primeşte-i pe toţi cei care se întorc la Tine; priveşte cu milostivire către noi. Mărturisim că am greşit Ţie. Să sărbătorim acum taina milostivirii Tale şi schimbă vieţile noastre, astfel încît, împreună cu Tine, să ne putem bucura veşnic. Prin Iisus Hristos, Stăpînul nostru.

6. IMN: „Uneşte-ne, Doamne, în pace şi ţine-ne cu dragostea Ta… ” (”Seigneur, rassemble nous dans la paix de ton amour”), de Dominique Ombrie.

7. RUGĂCIUNE:

A: Doamne Iisuse Hristoase, ai venit să-i împaci pe oameni cu Tatăl Tău şi al nostru, vrednic eşti de toată laudă! Miluieşte-ne pe noi. Miluieşte-ne pe noi. O, slujitor credincios, ai luat asupra Ta păcatele acestei lumi, că întru Tine să ne putem mîntui, mărire ţie! Miluiestc-ne pe noi. Tu eşti alături de Tatăl Tău şi ne duci la El întru comuniunea Sfîntului Duh, mărire ţie! Miluieşte-ne pe noi.

8. RUGĂCIUNEA SFÎNTULUI FRANCISC:

S: Doamne, fă-mă unealtă a păcii Tale; unde este ură, să sădesc dragoste; unde este dezbinare, unitate; unde este greşeală, adevăr; unde este jignire, iertare; unde este deznădejde, speranţa; unde este întuneric, lumină; unde este întristare, bucurie; o, stăpîne ceresc, fă mai mult să mîngîi decît să fiu mîngîiat; să înţeleg decît să fiu înţeles; să iubesc decît să fiu iubit; căci numai dăruind, noi primim; numai iertînd, sîntem iertaţi; numai murind, sîntem născuţi la viaţa veşnică.

9. IMN

10. BINECUVÎNTAREA DE SFÎRŞIT

S: Pacea lui Dumnezeu, care e dincolo de înţelegere, ne ţine inima şi mintea în cunoaşterea şi dragostea lui Dumnezeu şi a Fiului Său, Domnul nostru Iisus Hristos; şi binecuvîntarea Dumnezeului Atotputernic, Tatăl, Fiul şi Sfîntul Duh, să fie printre noi şi să rămînă cu noi pururea.

În această „Liturghie” desfigurată, s-au strecurat cu viclenie unele rugăciuni frumoase şi puternice, cum sunt: Sfinte Dumnezeule sau rugăciunea lui Francisc d’Assisi. Toate s-au făcut însă cu intenţia satanică de a ne muia inima cu jumătăţi de adevăr şi a ne face să uităm că textul liturgic a fost mutilat ca într-o liturghie neagră.

Doamne, trezeşte inima dreptcredincioşilor creştini!

Pr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa

(articol din “Puncte cardinale“, Octombrie 1998, p. 3,

reluat în „Ortodoxia şi internaţionalismul religios“, ed. Scara, 1999, ediţie îngrijită de m. Filotheu Bălan şi fr. Petru Mitra.)

Categories:   Apologetică ortodoxă, Sfinţii închisorilor

Comments

Sorry, comments are closed for this item.