Mănăstirea Petru Vodă

Preotul Ştefan Ionescu-Cazacu, erou şi sfînt

Preotul Ştefan Ionescu-Cazacu, duhovnicul regimentului Olt nr. 3, a căzut în luptele de la Mărăşeşti cu crucea în mână. În 1926, Societatea “Mormintele Eroilor”, care a strâns în cripta “Bisericii Neamului” de la Mărăşeşti toate osemintele eroilor căzuţi, a găsit mâna dreaptă a preotului neputrezită. Şi părintele Ştefan, şi alţi cîteva sute de preoţi ortodocşi care au fost ucişi de către unguri şi nemţi în primul război mondial îşi merită cu prisosinţă locul în Sinaxarul Bisericii Ortodoxe.

Un scurt cuvînt despre acest preot al lui Dumnezeu a păstrat părintele Niculae M. Popescu în lucrarea “Preoţi de mir adormiţi în Domnul” (ed. 2015, p. 211-213):

Preotul Ştefan Ionescu-Cazacu

Căzut la Mărăşeşti (+1 Ianuarie 1918)

A sunat trâmbiţa de război în noaptea de Sfânta Maria Mare din anul mântuirii 1916. Părintele Ştefan din satul Poiana de pe Călmăţuiu, în josul judeţului Olt, a tras clopotele la biserică. Dimineaţa a slujit Sfânta Liturghie şi s-a rugat pentru dreptatea română. Apoi a plecat spre Slatina, mergând să lupte pentru întregirea nemaului. Era trecut de vârsta milităriei şi putea să rămână acasă. Dar, văzând el că neamuri şi fii de duhovnicie pornesc hotărâţi la război, nu l-a răbdat inima şi a plecat şi el. La Slatina a fost numit preot al Regimentului 3 Infanterie Olt.

În prima parte a războiului a avut o conduită exemplară. “În perioada refacerii”, i-a întărit pe ostaşi cu slujbe sfinte, cu vorbiri inimoase şi cu purtare pilduitoare. Când regimentul a intrat în tranşee, preotul Ştefan a stat alături de soldaţi ca un părinte iubitor de fiii săi. Comandanţii i-au recunoscut virtuţile şi l-au considerat ca pe unul “dintre cei mai merituoşi preoţi”.

La Mărăşeşti, oastea română s-a luptat pe viaţă şi pe moarte: “În noaptea de 18-19 decembrie 1917, Regimentul 3 Infanterie a făcut o incursiune în tranşeele inamice. La aceasta a luat parte şi preotul regimentului, anume Ştefan Ionescu-Cazacu, care, ca un adevărat părinte, a îmbărbătat ostaşii, făcându-i să lupte în credinţa lui Dumnezeu pentru mărirea neamului şi dezrobirea pământului strămoşesc; şi a fost rănit de obuzele inamicului, care i-au cauzat moartea, dându-şi sfârşitul în ziua de 1 Ianuarie 1918. Acest stâlp al Bisericii Creştine a murit ca un erou. Calităţile sale sufleteşti şi frumoasele însuşiri părinteşti îl dau ca pildă de patriotism tuturor din divizia a II-a şi toţi jurăm să-l răzbunăm. Acest ordin de zi se va citi ofiţerilor şi trupei sub arme. Dat la postul de comandă al Diviziei a II-a, azi 29 Ianuarie 1918. Comandantul diviziei, general I. Vlădescu”.

Pământul Mărăşeştilor l-a primit în sânul părintesc pe preotul Ştefan, la un loc cu ostaşii căzuţi împreună cu el pentru apărarea ţării. Iar când evlavia neamului a strâns oasele vitejilor ca să le aşeze spre odihnă de veci în mormântul cel mare, aflară groparii şi cunoscură oasele albe ale preotului Ştefan, după crucile de pe piept; dar dreapta lui o găsiră neputrezită. Mâna cu care se închinase, care-i binecuvântase pe ostaşi şi purtase crucea în luptă, s-a arătat străină putrezirii.

În mausoleul de la Mărăşeşti, dreapta preotului Ştefan ostaşul este odor de credinţă românească, sfinţit de puterea lui Dumnezeu.

Notă: Anuarul Casei Bisericii din anul 1909; Iconomul Constantin Nazarie – Activitatea preoţilor de armată în campania din 1916-1918, Bucureşti, 1921; Pr. C. Popescu – O amintire duioasă, în Glasul Ardealului, I (1928), nr. 52; C. Bobulescu – Feţe bisericeşti în războaie, răzvrătiri şi revoluţii, Chişinău, 1930.

Categories:   Aghiografie

Comments

Sorry, comments are closed for this item.

CLOSE
CLOSE