Mănăstirea Petru Vodă

Sfîntul Maxim Mărturisitorul despre libertatea personală

Şi-i zice Teodosie episcopul: – Cum îţi este, domnule avvă?

Sf. MAXIM: – Cum a hotărât mai înainte Dumnezeu, înaintea tuturor veacurilor, desfăşurarea proniatoare a vieţii mele, aşa îmi este.

Ep. TEODOSIE: – Ce deci? Dumnezeu a hotărât mai înainte, înaintea tuturor veacurilor, cele privitoare la fiecare din noi?

Sf. MAXIM: – Dacă a cunoscut mai înainte, negreşit a şi hotărât mai înainte (Romani 8:29).

Ep. TEODOSIE: – Ce înseamnă faptul că „a cunoscut mai înainte“ şi „a hotărât mai înainte“?

Sf. MAXIM: – Preştiinţa [mai-nainte cunoştinţa] (lui Dumnezeu) este a gândurilor, cuvintelor şi faptelor care depind de noi, iar predestinarea [mai-nainte hotărîrea] este a celor ce ni se întâmplă şi nu depind de noi.

Ep. TEODOSIE: – Care sunt cele ce depind şi care cele ce nu depind de noi?

Sf. MAXIM: – Pe cât se pare, stăpânul meu care cunoaşte toate acestea discută cu robul său pentru a-l pune la încercare.

Ep. TEODOSIE: – Pe adevărul lui Dumnezeu, neştiind am întrebat şi vrând să aflu diferenţa dintre cele ce depind şi cele ce nu depind de noi şi cum unele sunt sub preştiinţa lui Dumnezeu, iar celelalte sub predestinarea Lui.

Sf. MAXIM: – Cele ce depind de noi sînt toate cele voluntare, adică virtuţile şi răutăţile. Însă nu depinde de noi controlul felurilor de pedepse care ni se întîmplă sau al celor opuse acestora. Fiindcă nu depind de noi nici boala care ne pedepseşte, nici sănătatea care ne aduce bucurie, deşi cauzele care le produc sunt în noi. De pildă: o cauză a bolii este nerînduiala, după cum şi cea a sănătăţii e rînduiala; o cauză a Împărăţiei cerurilor e paza poruncilor, după cum şi a focului veşnic e călcarea acestora.

Sf. Maxim (580-662) şi tovarăşii săi întru martiriu: Papa Martin, Anastasie Monahul, Anastasie Apocrisiarul. “Vieţi”, actele procesului, documentele exilului, ed. Deisis, 2004, p. 138

Notă: Toate cultele eterodoxe, deoarece propovăduiesc o doctrină greşită despre Dumnezeu, prin consecinţă propovăduiesc şi o antropologie greşită, anulînd sau exagerînd responsabilitatea şi puterea omului. Încălcînd învăţătura Duhului Sfînt şi eclesiologia apostolică, orice eterodoxie pierde harul şi în consecinţă greşeşte faţă de toate categoriile de cunoaştere. De exemplu, minţind despre Dumnezeu, romano-catolicismul greşeşte şi faţă de om, anulîndu-i Maicii Domnului orice virtute şi responsabilitate pentru desăvîrşirea ei, şi, în schimb, dîndu-i pontifului de la Roma atribuţii divine. Întotdeauna eresul, care este o greşeală de cugetare faţă de Dumnezeu şi Biserica-Trupul Său, ereziile greşesc faţă de orice subiect sau obiect al gîndirii. De aceea, indiferent de virtuţile celelalte, intelectuale, sufleteşti şi de filantropie, un singur eres sau cuget eretic sau schismatic taie legătura omului cu Dumnezeu. Conform poruncii Mîntuitorului, trebuie să iubim pe toţi oamenii, indiferent de credinţa lor, dar să respingem din toată fiinţa orice erezie, ca fiind un cuget împotriva mîntuirii noastre, şi să facem foarte clar distincţia între a iubi omul dar a urî păcatul, iar nu a urî şi pe om – aşa cum propovăduieşte numai urîtorul de oameni diavolul. Tot el este cel ce îndeamnă la iubirea păcătoasă, la iubirea de erezii, la neascultare de Biserică şi la orice învîrtoşare faţă de Duhul Sfînt. Ecumenismul este iubirea demonică ce îmbrăţişează toate ereziile. Nu este însă suficient a fi antiecumenist pentru a fi mîntuit, mai trebuie şi a fi ortodox; antiecumenişti sunt şi mulţi dintre eretici şi păgîni, iar antiecumenismul lor nu le garantează mîntuirea, “singur ortodoxia” cunoscută, trăită, mărturisită şi practicată dă omului acest dar al veşnicei uniri cu Hristos, prin Mila Lui.

Categories:   Antropologie, Scrieri patristice, Sfînta Scriptură

Comments

Sorry, comments are closed for this item.