Mănăstirea Petru Vodă

Sf. Theofan Zăvorîtul – În Marea Marţi

„Mergând Domnul spre Patima cea de voie, a zis Apostolilor pe cale: Iată, ne suim la Ierusalim, şi Se va da Fiul Omului precum scrie despre Dânsul. Veniţi, dar, şi noi, cu gânduri curate să mergem împreună cu Dânsul şi împreună să ne răstignim şi să ne omoram pentru Dânsul dinspre desfătările lumeşti”. Astfel ne cheamă sfânta Biserică să mergem, să pătimim şi să ne răstignim împreună cu Domnul în aceste zile închinate pomenirii pătimirilor şi morţii Lui dumnezeieşti. Ca fii ascultători, aţi luat aminte la această chemare de mamă şi aţi purces pe calea, arătată de ea, a mergerii împreună cu Domnul. Şi îmi rămâne acum nu să vă înduplec la ascultare, ci să numai să doresc, mângâat fiind de ascultarea voastră, ca să duceţi mai deplin şi mai desăvârşit la capăt ceea ce aţi început. Şi, de fapt, dacă vreunul dintre voi ar întreba: „Iată, Biserica ne cheamă acum să mergem împreună cu Domnul, Care Se duce la patima cea de [bună] voie, noi cum să facem asta?”, alt răspuns nu ar fi de dat afară de acesta: „Faceţi ceea ce faceţi, numai faceţi aşa cum trebuie – şi veţi merge împreună cu Domnul”.

Iată, voi postiţi, mergeţi la biserică, şi acasă vă rugaţi, aţi lăsat pentru o vreme treburile lumeşti şi petreceţi mai mult timp cu voi înşivă, aţi luat asupra voastră îndeletniciri evlavioase şi pentru aceasta aţi răpit o parte din timp, mai mare sau mai mică, somnului. Faceţi tot aşa. Postirea până acolo unde trupul simţea lipsa îndestulării de mâncare şi băutură, osteneala rugăciunii până la istovirea trupului, înlăturarea obişnuitelor relaţii lumeşti cu silire de sine la îndeletniciri mântuitoare, privegherea în ciuda tuturor lucrurilor ce trag la somn, precum şi multe altele legate de împlinirea pregătirii pentru împărtăşire, alcătuiesc primul pas în urmarea Domnului la răstignire. Este nevoie doar ca această greutate să fie ridicată cu plăcere, fără cruţare de sine. Omul e iubitor de viaţă. O mică împuţinare în mâncare şi lipsa de somn sau o osteneală şi istovire neobişnuită stârnesc tânguirea trupului, şi omului i se pare că se comite o încercare de a i se lua viaţa. Cel ce acum, în ciuda acestei tânguiri, nu doar că nu se lasă în voia autocompătimirii, ci dimpotrivă, se sileşte la ostenelile sus-arătate cu dorinţa de a suferi pentru Hristos, de fiecare dată când face acest lucru face un pas în urma Domnului. Şi trebuie spus că numai unul ca acesta merge împreună cu Domnul. Aşa stau lucrurile în ce vă priveşte? Dacă da, sunteţi pe calea cea bună; iar dacă nu, îngrijiţi-vă să mai adăugaţi la osteneala pe care toţi o purtaţi dorinţa necruţătoare de a vă chinui trupul pentru Domnul. Prin aceasta veţi aduce ca jertă Domnului iubirea de viaţă, altfel spus veţi duce la împreună-răstignire cu Dânsul trupul vostru, urmând fie chiar şi puţin nevoinţei Lui din grădina Ghetsimani.

Odată ce aţi început aşa, siliţi-vă să vă apropiaţi şi mai mult de Domnul în mersul vostru în urma Lui. Vreau să spun că ostenindu-vă cu trupul, trebuie să vă osteniţi şi cu sufletul. Chiar dacă trupul şi sufletul alcătuiesc un singur om, după cum ştiţi nu rareori trupul face una, sufletul alta. Deci, aduceţi şi sufletul la conglăsuire cu trupul în ostenelile pe care le purtaţi acum. Postind cu trupul, puneţi şi sufletul să postească: tăiaţi poftele, înăbuşiţi ivirea mişcărilor pătimaşe – mânia, osândirea, îngâmfarea, lăcomia, încăpăţânarea şi celelalte. Ostenindu-vă trupul prin starea la rugăciune aici în biserică ori acasă, osteniţi-vă să staţi cucernic şi cu sufletul înaintea feţei Domnului, în inima voastră, întru luare-aminte la cele ce se cântă şi se citesc, îndepărtaţi zarva acestei vieţi şi însinguraţi-vă cu trupul – împreunaţi cu aceasta neîmprăstierea minţii şi concentrarea în voi înşivă. Puneţi-vă trupul să privegheze – deşteptaţi la priveghere şi duhul, altfel spus năzuinţa vie a osârdiei către Domnul. Vă siliţi la îndeletniciri duhovniceşti – siliţi-vă şi sufletul să aibă dorinţă de ele, dorinţă cu care el nu se poate lăuda întotdeauna. Atunci când faceţi astfel, legaţi prin aceasta sufletul: şi el, obişnuit cu mişcarea şi făptuirea liberă, simţind asupra sa lanţurile, va începe a tânji ca în închisoare şi va înălţa tânguire nemulţumită – dar nu slăbiţi în sili-rea de sine. Prin aceasta vă asemănaţi cu Domnul când L-au dus legat la judecată – şi deveniţi, prin urmare, şi mai aproape de El în mergerea împreună cu El la patima cea de [bună] voie. Osteneala sufletului şi a trupului împreună este acelaşi lucru cu călcatul când pe un picior, când pe celălalt, şi reprezintă mersul cel mai reuşit în urma Domnului.

Să ne apropiem şi mai mult. Să ne înfăţişăm judecăţii, la fel ca Domnul. Voi v-aţi gândit deja să faceţi asta – am în vedere pregătirea cu ţelul împărtăşirii cu sfintele lui Hristos Taine. Pentru împărtăşirea cât se poate de vrednică omul se pregăteşte curăţindu-şi sufletul de toate păcatele prin pocăinţă – şi iată de ce este nevoie: cercetează-ţi viaţa şi pune-o în faţa poruncilor evanghelice, înlătură tot ce nu este potrivit lor, recunoaşte-ţi vinovăţia pentru călcarea lor şi osândeşte-te fără dezvinovăţire de sine, frânge-ţi inima şi plânge toate lucrurile prin care L-ai jignit pe Domnul, şi mărturiseşte-ţi toate răutăţile fără a tăinui nimic, cu hotărârea neclintită de a nu te mai supune aplecărilor păcătoase. Cel ce va săvârşi aceasta în chipul cuvenit se va asemăna cu Domnul atunci când L-au dus spre a fi judecat şi osândit la Ana şi Caiafa, de la aceştia la Pilat, de la Pilat la Irod, de la acesta înapoi la Pilat. Deosebirea stă în aceea că pe Domnul L-au osândit şi chinuit pe nedrept, iar noi ne osândim şi ne frângem inima după dreptate: însă dat fiind că Domnul a fost osândit pe nedrept pentru îndreptăţirea noastră, dreapta noastră osândire de sine va fi nouă spre îndreptăţire, prin osândirea fără vină a Domnului.

Vreţi, în fine, să ne apropiem de însuşi Domnul şi să mergem cu El la patima Lui cea de [bună] voie? Iată ce trebuie să faceţi: străbateţi prin cugetare adâncă tot drumul Patimilor Domnului, primiţi cu simţirea durerile Lui pe cât poate să le încapă firea noastră şi pătimiţi împreună cu El cu inima, începeţi de la rugăciunea Domnului din grădina Ghetsimani, în chinul şi suferinţa până la sudoare de sânge, mergeţi împreună cu El prin povârnişuri şi văgăuni până la casa arhiereilor; fiţi alături de El în nedreptele defăimări aruncate asupra Lui, în batjocurile slugilor, în lepădarea lui Petru; urmaţi-L la Pilat, de la Pilat la Irod şi înapoi; ascultaţi urletul poporului şi încrâncenarea osânditorilor şi hotărârea lor cea nedreaptă; purtaţi împreună cu El crucea pe Golgota – cruce grea până la căderea sub povara ei – în strigătele poporului orbit şi cuvintele muşcătoare ale mai-marilor ce jubilau; luaţi asupra voastră pironirea pe cruce, baterea cuielor în carnea vie, înălţarea crucii, care sfâşia rănile, plângerea celor apropiaţi şi, în mijlocul acestora, plângerea Maicii Preacurate, batjocurile celor lipsiţi de minte, istovirea nespusă până la însetare şi plecarea capului cu darea duhului. Străbateţi toate acestea cu gândul şi trăiţi-le în chip mai viu, stârniţi împreună-simţirea faţă de durerile acelea – şi aşa veţi ajunge în chip nefăţarnic la împreună-pătimire, ca şi cum voi aţi fi suferit şi aţi fi primit rănile.

Astfel, pas cu pas, vă veţi apropia din ce în ce mai mult de Domnul, Care merge la Patima cea de voie, şi veţi merge împreună cu El. Începând cu ostenelile trupeşti, treceţi de la acestea la nevoinţele duhovniceşti: iar atât în unele cât şi în celelalte faceţi cercetare de sine, plângeţi şi îndreptaţi prin pocăinţă ceea ce e neîndreptat, pentru a vă împărtăşi în chip vrednic cu sfintele lui Hristos Taine; şi, în fine, prin cugetare adâncă la Patimile Domnului intraţi în împreună-simţirea şi împreună-pătimirea cu El. Şi doar atât? Nu băgaţi de seamă, oare, că această cale nu poate fi terminată? Astfel se săvârşeşte doar mergerea împreună cu Domnul în drumul Lui spre moarte – dar e de trebuinţă nu doar să mergem împreună, ci să ne şi răstignim împreună cu El. Cum asta? Când veţi purcede la drumul adevăratei vieţi creştine şi veţi începe să împliniţi cu fapta poruncile lui Hristos, atunci vă veţi răstigni într-o clipă pentru Domnul, altfel spus vă veţi răstigni în chip mântuitor împreună cu Hristos Mântuitorul. Tot ce am arătat mai înainte e doar o pregătire pentru această împreună-răstignire. În Patimile Domnului şi în pătimirea împreună cu El avem insuflare către o viaţă creştinesc-îmbunătăţită, în nevoinţele sufleteşti şi trupeşti dobândim mijloacele de a o înfăptui, în pocăinţă şi împărtăşire punem începutul ei şi primim putere. Aici rămâne ca, după ce am săvârşit toate cele arătate, să începem în fapt a trăi cu adevărat creştineşte. Iar cum şi de ce este această viaţă răstignire împreună cu Domnul, înţelegeţi pentru prima dată. Simţiţi singuri cum, atunci când împliniţi virtuţile creştine, ba vi se bat în cuie mâinile şi picioarele, ba vi se străpunge inima, ba vi se încununează capul cu spini, ba întreg trupul firii noastre este acoperit cu răni. Cum se petrece asta, nu voi mai explica. Ştiţi sau veţi afla singuri acest lucru. Şi voi încheia cuvântul meu prin nefăţarnicele mele dorinţe de bine. Domnul să vă binecuvânteze ca nu numai să mergeţi împreună cu El, ci să vă şi răstigniţi împreună cu El: căci altă cale către mântuire nu-i! Amin.

30 martie 1865

Categories:   Omilii, Scrieri patristice

Comments

Sorry, comments are closed for this item.