Mănăstirea Petru Vodă

Sfînta Lumină, 2017

Hristos a înviat!

Un fenomen unic în istoria omenirii este acela că la Vecernia ce se săvîrşeşte în Sfînta şi Marea Sîmbătă, la Sfîntul Mormînt al Domnului nostru Iisus Hristos de la Ierusalim vine un foc luminos din cer, care se coboară sub forma unor fulgere globulare deasupra Mormîntului şi aprinde acolo lumînările şi candelele. Acest fenomen este atestat încă de la începutul veacului al IV-lea după Hristos şi are proprietăţi unice, arzînd cu o flacără moale, care nu arde materia la început, ci doar o aprinde, şi abia după cîteva minute capătă consistenţa unei flăcări obişnuite.

Acest fenomen nu se întîmplă niciodată la eretici – romano-catolici, armeni, iacobiţi, nestorieni, protestanţi, etc. În istoria Bisericii au fost cel puţin două momente în care ereticii au ocupat biserica Învierii de la Ierusalim şi au săvîrşit ei slujba aceasta, dar nu s-a coborît la ei Sfînta Lumină, ci numai la ortodocşi:

– La anul 1100, după ce cruciaţii romano-catolici au ocupat Ierusalimul şi au gonit pe toţi clericii ortodocşi, au săvîrşit această slujbă fără vreun succes; abia după 4 ore cineva a sugerat să fie adus un preot ortodox care fusese zărit în Sfînta Cetate (stareţul Mănăstirii Sf. Sava), iar la rugăciunea aceluia a venit Sfînta Lumină! Dumnezeu a săvîrşit minunea aceasta mare şi înfricoşată chiar şi numai pentru ortodoxia unui singur preot. Din acel moment, pînă în anul 1184 (cînd cruciaţii au fost scoşi din Palestina de către islamicii lui Salahadin), slujba Sfintei Lumini era slujită doar de către stareţul ortodox al Mănăstirii Sf. Sava. După ocupaţia islamică, biserica Învierii şi Sf. Mormînt au fost retrocedate creştinilor ortodocşi.

– La sf. sec. XVI, armenii au plătit stăpînirea turcă să nu îi lase pe ortodocşi în biserică în Marea Sîmbătă. Ocupînd armenii biserica Învierii şi rugîndu-se, Dumnezeu nu i-a ascultat. Creştinii ortodocşi erau adunaţi în bisericuţa Sf. Iacov, de la intrarea în biserica Învierii. Cînd ortodocşii au citit rugăciunile pentru venirea Sfintei Lumini, aceasta a venit numai la ei sub forma unui fulger care a crăpat stîlpul din stînga intrării în biserica Învierii. Acest semn evident este vizibil pînă azi.

Mai jos dăm cîteva înregistrări de la minunea de anul acesta:

Sfânta Lumină s-a pogorât la ora 14:21! Hristos a înviat! #SfântulMormânt #SfântaLumina #Ierusalim

Posted by TRINITAS TV on 15 Aprilie 2017

Lumina Sfântă la Ieruslaim 2017

Hristos a Înviat!Paștele 2017 la Ierusalim în Biserica Sf Mormânt.Lumina Sfântă a plecat spre lume purtată de credincioșii tuturor confesiunilor.Video credit Cristian Vacaru

Posted by Titi Dincă on 15 Aprilie 2017

Într-o postare viitoare vom aduce mărturiile păstrate în original despre aceste două episoade mai sus menţionate.

 

Categories:   Istoria Bisericii, Sfintele slujbe

Comments

Sorry, comments are closed for this item.