Mănăstirea Petru Vodă

Sf. Neofit Zăvorîtul – Smerenia lui Hristos şi slava deşartă a oamenilor

Învăţătura Mea nu este a Mea, ci a Celui ce M-a trimis pe Mine şi cel ce vorbeşte de la sine însuşi, zice, caută slava lui, iar cel ce caută slava celui ce l-a trimis pe el acesta este adevărat şi nedreptate nu este întru El. – Vedeţi, fraţilor, adâncul cugetului smerit, vedeţi noianul blândeţii, vedeţi mărimea şi lărgimea bunătăţii? Bine a zis cel ce a zis: Toată înţelepciunea este (de) la Domnul şi cu El este în veac şi că: nisipul mărilor şi picăturile de ploaie cine le va număra? Înălţimea cerului şi lăţimea pământului şi adâncul, şi înţelepciunea, cine le va cerceta? Căci cine ar fi putut cunoaşte atunci sau cine ar fi putut să cerceteze învăţătura lui Hristos plină de smerenie? Căci voind să ne înveţe pe noi să cugetăm smerit şi să nu facem de la noi înşine nimic, ci să cinstim mai degrabă începutul şi să plinim toată ascultarea, zice: învăţătura Mea nu este a Mea, ci a Celui ce M-a trimis şi cel ce vorbeşte de la sine însuşi, zice, caută slava lui, iar cel ce caută slava celui ce l-a trimis pe el acesta este adevărat şi nedreptate nu este întru El. Căci aşa şi este: cel ce cugetă smerit şi nu vrea să facă nedreptate, oriunde ar fi trimis de mai-marele lui, spune şi face cele spre slava şi plăcerea celui ce l-a trimis şi nu se mândreşte, ca şi cum ar vorbi sau ar face de la sine ceva mare, ci cu ajutorul dumnezeiesc şi cu rugăciunea stareţului a fost cugetat ceea ce a fost cugetat şi lucrat ceea ce s-a lucrat, iar neascultătorul şi cel mândru, vrând să dispreţuiască şi pe stareţul său, şi să treacă cu vederea poruncile celui ce l-a trimis, şi dorind să nedreptăţească şi să caute slava lui, de la sine cugetă, de la sine însuşi face şi nu simte că-şi nedreptăţeşte propriul suflet. Căci toţi câţi au venit de la ei înşişi, care au vorbit de la ei înşişi, care au făcut ceva de la ei înşişi, erau toţi hoţi şi furi ai sufletului, suflării şi vieţii lor. Pentru aceea şi furând, junghiind şi pierzând, au pierit şi ei împreună.

Aşadar, mare şi foarte mare este câştigul smereniei, fiindcă este darul lui Hristos: învăţaţi de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima şil veţi afla odihnă sufletelor voastre, şi cu cât ai fi mai mare, cu atât smereşte-te mai mult şi vei afla har înaintea Domnului, fiindcă necurat este înaintea Domnului tot cel semeţ cu inima, şi orice cuget înalt al omului este urâciune înaintea Domnului şi oricine se înalţă pe sine se va smeri. Mare înălţime într-adevăr este cugetul smerit pe care dacă l-ar fi ţinut mai înainte de a cădea cel ce a căzut şi mai înainte de moarte cel ce a murit, nu ar mai fi căzut unul, iar celălalt nu ar mai fi murit, nici demonul nu ar mai fi afară dintre îngeri, nici cel muritor nu ar mai fi afară din nemurire, ci ar fi rămas până acum şi pururea fiecare dintre ei în propria ţară şi propria slavă, şi rânduială şi stare, fără de schimbare şi fără putinţă de cădere.

Să luăm, aşadar, aminte la noi înşine, fraţilor, şi dacă vreunul dintre noi are vreo harismă, fie să cugete, fie să vorbească, fie să lucreze cu mâna meşteşugit, fie are o lucrare duhovnicească, să nu se mândrească, ci mai degrabă să zică: Al lui Dumnezeu este darul, iar nu strădania noastră. De aceea se şi numeşte harismă, adică darul prin har al celui ce dăruieşte, iar cel ce a primit harisma, se cuvine a se închina şi a mulţumi şi nu a se mândri, fiindcă toată înţelepciunea şi ştiinţa lucrurilor, priceperea a toate a învăţat-o înţelepciunea; sau mai degrabă auzind noi astăzi nesfârşita înţelepciune a lui Dumnezeu vorbind pentru noi şi învăţându-ne smerit că învăţătura Mea nu este a Mea, ci a Celui ce M-a trimis pe Mine – Se face pe Sine însuşi pentru noi nu numai trimis, ci şi neavând nimic să ne spună de la El însuşi, dar face aceasta cinstind începutul părintesc şi adeverind iconomia Lui cea după trup – ne învaţă şi pe noi să cugetăm smerit.

Sf. Neofit Zăvorîtul – Cateheze, Doxologia 2016, Vol. 2, pag. 123-125

Nota redacţiei:

Zice Mîntuitorul: “Nu este ucenicul mai mare decît dascălul lui”. E de mirare deci că printre aşa numiţii ucenici ai Învăţătorului Hristos, scripturile cele mîntuitoare de suflet sunt citite o dată pe an, dar presa cea pierzătoare de suflet e citită zilnic de mai multe ori? Răspunde Mântuitorul: “Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina, căci faptele lor erau rele. Că oricine face rele urăşte Lumina şi nu vine la Lumină, pentru ca faptele lui să nu se vădească”. Deci “cum puteţi voi să credeţi, când primiţi slavă unii de la alţii şi slava care vine de la unicul Dumnezeu nu o căutaţi?” şi iarăşi: “căci au iubit slava oamenilor mai mult decât slava lui Dumnezeu”.

Categories:   Omilii, Scrieri patristice

Comments

Sorry, comments are closed for this item.

CLOSE
CLOSE