Mănăstirea Petru Vodă

Arhiep. Averchie Tauşev – Despre rîvna mincinoasă

Viețile oamenilor pot fi năruite sub pretextul „curățirii Bisericii”, dacă aceşti oameni nu par prielnici organizației. Preoți, mireni şi monahi sunt ațâțați şi făcuți să nu se încreadă unii în alții, tocmai ca să [se] apere avantajele lumeşti ale respectivelor lor grupări. O grupare bisericească poate să se desprindă dintr‐o alta şi să caute să îşi legitimeze poziția cu nenumărate formule legale şi canonice. Diferite grupări pot să se unească, formând „supra‐grupări” ca să ajungă să se simtă mai legitime; pot să vorbească de unitatea lor exterioară, ca şi când aceasta ar reprezenta unitatea duhovnicească adevărată a Bisericii, însă adeveresc că această unitate este de fapt pe de‐a‐ntregul politică, dacă ele resping sau întrebuințează polemica împotriva acelor grupări ortodoxe care nu s‐au alăturat organizațiilor lor. Cei cu o „mentalitate partinică” pot pierde însăşi ideea de sfințenie, ridicând în slavă personalitățile bisericeşti fie pentru că sunt „recunoscute” de propria lor grupare, fie pentru că sunt purtătorii ei de cuvânt cei mai de vază. „Canonicitatea”, o armă însemnată în polemica dintre grupări, ajunge să fie mânuită destul de discreționar şi confundată în mod greşit cu „recunoaşterea” unui grup de către alte grupări. În felul acesta, pare să devină mai „canonic” cel care întrebuințează propaganda cea mai eficace.

Arhiepiscopul Averchie era scârbit de acest domeniu, al ceea ce el numea „politica de grup”, văzând că nu are nimic de a face cu adevăratul creştinism. […]

Să faci din Biserică o unealtă a intrigilor politice, spunea Arhiepiscopul Averchie, înseamnă să „le supui pe cele veşnice celor vremelnice, pe cele cereşti celor pământeşti, pe cele sfinte celor păcătoase”. În articolul său „Râvna cea sfântă”, a afirmat în continuare:

„Şi în acelaşi chip [ca şi râvna sfântă], există o râvnă artificială, mincinoasă, înapoia măştii căreia este tăinuită colcăiala patimilor omeneşti de rând ‐ cel mai adesea mândria, iubirea de stăpânire şi de cinstire şi interesul unei politici de grup asemenea celei care joacă rolul principal în luptele politice şi pentru care nu poate fi niciun loc în viața duhovnicească, în viața bisericească publică, însă care, din păcate, este des întâlnită în vremea noastră şi este ațâțătoarea de căpetenie a oricărei gâlcevi şi tulburări din Biserică. Conducătorii şi ațâțătorii acestei râvne mincinoase se ascund adesea în spatele vreunui fel de idealism închipuit, însă în realitate îşi urmează numai țelurile lor personale, străduindu‐se nu să‐I fie pe plac lui Dumnezeu, ci să îşi satisfacă propria grijă de sine şi fiind râvnitori nu pentru slava lui Dumnezeu, ci pentru propria lor slavă şi slava colegilor şi partizanilor din gruparea lor. Toate acestea, nu mai trebui să o spunem, sunt profund străine râvnei celei sfinte şi adevărate, sunt potrivnice ei, păcătoase şi vinovate, căci ele primejduiesc mai mult Sfânta noastră credință şi Biserică!”

„Biserica ‐ accentua Arhiepiscopul Averchie în alt loc ‐ ne‐a fost dăruită pentru mântuirea sufletelor noastre şi pentru nimic altceva! Nu o putem face unealtă sau teren de joc al patimilor noastre ori pentru reglarea propriilor noastre conturi”.

În ceea ce‐l privea pe Arhiepiscopul Averchie, politica de grup o socotea plictisitoare, oricare ar fi fost gruparea implicată. În mod ironic, tocmai dezacordul lui cu cei ce aveau „mentalitate de grup”, a fost cel care l‐a făcut să cadă pradă politicii lor. A fost îndepărtat din calitatea de membru permanent din propriul consiliu episcopal, fiindcă a refuzat să fie dirijat mai de grabă de o „linie de partid”, decât de propria sa conştiință. Văzând că politica de grup a pătruns nu doar în alte grupări, ci şi în obştea sa, i‐a spus odată unuia din foştii lui seminarişti: „Nu rezultă din aceasta că harul Sfântului Duh părăseşte soborul nostru?”

Totuşi, se poate pune întrebarea de ce Arhiepiscopul Averchie a vorbit aşa de fățiş despre fenomenul „neinspirant” al politicii de grup. Nu ar fi fost mai bine să ne prefacem doar că toate celelalte grupări ortodoxe nu există şi să ne mărginim atenția la propriul nostru cerc? Nu, pentru Arhiepiscopul Averchie aceasta ar fi fost o sustragere de la răspunderea sa ca Apostol al lui Hristos. Politicile de grup otrăvesc misiunea Ortodoxiei în Lumea Liberă, abătându‐i din cale pe cei nou convertiți şi făcându‐i pe credincioşi să se plece mai curând şoaptelor diavolului decât cuvintelor Vieții. Păstrarea tăcerii ar fi fost o nelegiuire de vreme ce, dacă această problemă nu ar fi fost abordată fățiş, cum altfel ar găsi căutătorii de cele duhovniceşti esența adevărată a Ortodoxiei, care prin fire este mai presus de politica de grup?

Extras din Apostazia şi antihristul după învăţăturile Sfinţilor Părinţi, Fundaţia Sfinţii Martiri Brâncoveni, Constanţa, 2008, pp.104-107

Categories:   Apologetică ortodoxă, Scrieri patristice

Comments

Sorry, comments are closed for this item.