Mănăstirea Petru Vodă

Sf. Macarie Egipteanul – Despre legea creştinului

Întrebare: Ai spus că toate sunt ascunse duhovniceşti în suflet. Prin urmare, ce înseamnă dar în Biserică vreau să grăiesc cinci cuvinte cu mintea mea?

Răspuns: Şi Biserica se înţelege în două chipuri: în adunarea credincioşilor şi în unitatea sufletului. Când se înţelege duhovniceşte cu privire la om, Biserica este toată alcătuirea lui. Iar cele cinci cuvinte sunt cele cinci virtuţi cuprinzătoare care zidesc întreg omul, deosebite fiind în chip felurit. Aşa cum cel ce grăieşte în Domnul prin cinci cuvinte a cuprins întreaga înţelepciune, aşa şi cel ce urmează Domnului, prin cinci virtuţi îşi zideşte multă dreaptă credinţă. Căci fiind cinci, le cuprind pe toate: prima, rugăciunea, apoi, înfrânarea, milostenia, sărăcia, îndelunga răbdare. Acestea, săvârşite cu dor şi din voie liberă, sunt cuvinte ale sufletului grăite de Domnul şi ascultate de inimă. Căci Domnul lucrează şi atunci Duhul vorbeşte inteligibil, iar inima, cu cât doreşte mai mult, cu atât săvârşeşte mai mult în mod vădit. Iar virtuţile aşa cum sunt cuprinzătoare ale tuturor, tot aşa sînt născătoare ale tuturor. Dacă lipseşte prima, se desfiinţează toate, asemenea şi cea de-a doua şi cele ce urmează după ea şi tot aşa mai departe.

Oare, cum se poate ruga cineva, nefiind sub lucrarea Duhului? Despre aceasta mărturiseşte Scriptura: Nimeni nu poate să spună Domn este Iisus decât numai în Duhul Sfânt. Cum va răbda cel ce se înfrânează, fără rugăciune şi fără ajutor? Iar cel ce nu se înfrânează pe sine în toate cum îl va milui pe cel flămând sau pe cel nedreptăţit? Iar cel ce nu miluieşte nici să sărăcească de voie nu primeşte. Şi iarăşi, mânia este soaţă cu pofta de bani, fie că-i are, fie că nu-i are. Iar sufletul virtuos astfel se zideşte în biserică, nu fiindcă a făcut, ci fiindcă a dorit. Căci nu propria muncă îl mântuieşte pe om, ci Cel ce i-a dăruit omului putere. Dacă poartă cineva semnele Stăpânului, să nu-şi facă părere despre sine, măcar că ar face ceva de la sine şi s-ar îndeletnici cu binefaceri. Să nu crezi cumva că Domnul poate fi luat printr-o virtute, potrivit cu cel ce spune că El însuşi este Cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi, şi ca să săvârşiţi după a Lui bunăvoinţă.

Întrebare: Pentru ce Scriptura îndeamnă pe fiecare om să facă aceasta?

Răspuns: Am spus mai înainte că omul are bunăvoinţă prin fire, şi că pe aceasta o cere Dumnezeu. Dar porunceşte ca mai întâi să cunoască şi, cunoscând, să iubească şi să săvârşească cu voia. Iar faptul de a pune gândul în lucrare sau a răbda osteneala sau a duce la bun sfârşit lucrul, harul Domnului îl dăruieşte celui ce voieşte şi crede. Voia este a omului, ca prezenţă de spirit ipostatică. Dar dacă nu este prezentă voinţa, nici El Însuşi nu face, deşi poate ca Dumnezeu, pentru voia liberă. Aşadar, înfăptuirea este a lui Dumnezeu, dar voia este a omului, totuşi dacă ne dăm toată voia noastră, toată lucrarea ne este atribuită nouă. Minunat este Dumnezeu întru toate şi negândit, iar noi, oamenii, încercăm să spunem o parte a minunilor Lui, sprijinindu-ne pe Scriptură, mai bine zis, înţelepţiţi de ea. Cine a cunoscut gândul Domnului? Iar El Însuşi spune: De câte ori am voit să-i adun pe fiii tăi şi nu aţi vrut! Încât de aici trebuie să credem că El însuşi ne adună, dar de la noi cere doar voinţa. Dar care este arătarea voii? Osteneala de voie.

Sf. Macarie Egipteanul – fragment din Cuvântul al 36-lea (despre rai şi despre legea Duhului), Cuvinte ascetice şi epistole, vol. II, Ed. Doxologia, 2017, pag. 138-141

 

Categories:   Antropologie, Apologetică ortodoxă, Scrieri patristice

Comments

Sorry, comments are closed for this item.

CLOSE
CLOSE