Mănăstirea Petru Vodă

Părintele Justin te făcea să te simţi liber şi unic

„Doamne, fă din suferinţă/ pod de aur, pod înalt.
Fă din lacrimă, velinţă/ ca-ntr-un pat adânc şi cald…
Din veninul pus în cană/ fă miresme ce nu pier.
Fă din fiecare rană/ o cădelniţă spre cer.”
(“Metanie” – Radu Gyr)

Orice întoarcere în timp pe tărâmul amintirilor în care viază icoana unei persoane dragi sufletului nostru poate fi răscolitoare dacă rănile despărţirii vremelnice nu s-au închis şi mai au încă nevoie de balsamul vindecător al nădejdii în mângâierile vieţii nepieritoare, ale întâlnirii de dincolo cu cei plecaţi în odihna Celui de Sus. în vâltoarea trecerii noastre prin lume, ne prefacem de cele mai multe ori că vrem să iubim când din adâncurile fiinţei noastre răzbate doar strigătul disperat şi egoist al celui care pretinde să fie iubit.

Părintele Justin a ascultat o viaţă întreagă suspinul a mii de inimi încătuşate care s-au desferecat prin tainica atingere de chipul iubirii jertfitoare pe care suferinţele închisorii îl dăltuiseră în sufletul lui. în preajma Părintelui Justin, te simţeai „acasă”, iar sufletul ţi se încredinţa că şi-a găsit casa după care hoinărea haihui de ani şi ani pe valurile vieţii fără să priceapă lămurit ce căuta cu atâta zbucium.

Părintele Justin nu se descoperea prin cuvinte multe, ci prin lucrarea tăcută şi transparentă a Duhului care te mişca din încremenirea în care, de cele mai multe ori rămâneai ţintuit de propriile gânduri, prejudecăţi şi stări apăsătoare. Era de ajuns să-l priveşti ca să înţelegi că toată bogăţia de daruri ale iubirii dumnezeieşti se puteau învistieri şi în cămara sufletului tău doar prin jertfă şi dăruire neobosită faţă de semeni. Când slăbiciunile firii te biruiau şi ajungeai în robia lamentărilor alergând cu resemnare în braţele lui „nu mai pot”, Părintele, asemenea chirurgului hărăzit care nu se poate împăca cu gândul să-şi lase pacientul în menghina bolii, recurgea la bisturiul mustrării usturătoare care, prin terapii numai de Dumnezeu ştiute, te curăţa de puroiul stricăciunii.

Părintele Justin nu te accepta în condiţia de învins, te voia un luptător tenace şi biruitor atât în lupta văzută, cât şi în cea nevăzută. Chemarea de a-1 urma însemna un prezent continuu de nevoinţă suprafirească în care te vedeai silit să dai uitării toate neputinţele şi scăderile trupeşti sau sufleteşti care nu te slăbeau în lupta cu hotarele firii. Dacă întunecările iscate de gânduri te izolau de cei din jur şi te făceau absent, Părintele era mereu prezent pentru nevoile tale, gata să ridice pe umerii lui povara unei omeniri oarbe şi surde care nu mai desluşea chemarea lui Dumnezeu. Dragostea lui părintească nu era una abstractă, nici deprinsă din citirile cărţilor sfinte, ci se răsfrângea aievea şi discret printr-un „aici” şi „acum”, menite să alunge din suflet orice temere sau clătinare. Trăiai cu toată tăria duhului încredinţarea că nu eşti singur în încleştarea cu păcatul şi că aparţii Părintelui ceresc prin înfierea duhovnicească cu care erai mângâiat cu noian de dărnicie în zbaterile pământeşti. De multe ori, locul cuvintelor de îmbărbătare era luat de o strângere de mână caldă şi hotărâtă. Era un alt fel de a-ţi spune: „Nu te teme, sunt aici pentru tine!”

Poate că cel mai mare dar al Părintelui Justin împărtăşit cu mărinimie fiilor duhovniceşti pe care îi odihnea sub epitrahilul său, era acela de a te face să te simţi liber şi unic. Felul în care îţi transmitea acest har era ascuns, plin de nobleţe şi atât de viu, cum numai sfinţii pot să o facă, după mărturia corifeului Apostolilor: „Unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia” (II Cor 2:17). Lângă Părintele Justin nu mai trăiai ca un rob. Păşeai tainic pe calea libertăţii Duhului dătător de viaţă, în vrednicia stării de fiu de împărat, de fiu al unei împărăţii nemuritoare. Poate că experienţa dureroasă şi luminată de puterea dezrobitoare a rugăciunii trăită în anii de închisoare, i-a descoperit taina libertăţii dumnezeiesc-împărăteşti a omului şi i-a adus binecuvântarea de a nu voi să se înstăpânească sub niciun chip asupra fiinţei aproapelui. Dacă erai însetat după acest dar nepreţuit al Cerului şi hotărât să-l dobândeşti, Părintele Justin te însoţea pe calea care ducea la fericita izbândă a libertăţii duhovniceşti căpătată prin rugăciune.

Zadarnicelor sforţări omeneşti de a găsi soluţii la probleme care păreau fără sfârşit şi fără ieşire, întrebărilor care frământau adâncurile sufletului, Părintele le dăruia un singur şi invariabil răspuns: rugăciunea. Părintele Justin nu vorbea despre rugăciune, era mai tot timpul în rugăciune şi devenise rugăciune prin felul în care se dăruia lumii şi în care suferea pentru ea. Era reţinut în a oferi lecţii despre rugăciune celor care voiau să deprindă şcolăreşte lucrarea ei, însă nu pregeta să îţi aşeze sufletul înaintea Tatălui ceresc care te cuprindea în dragostea Lui şi îţi picura în cămara inimii dorul răvăşit de lacrimi de a înseta să îl întâlneşti mereu. Iubea rugăciunile Bisericii şi nicio oprelişte nu îl făcea să se lipsească de bucuria comuniunii cu cei pentru care, zi de zi, se jertfea în arderea de tot a rugului iubirii. Văzându-i strădania de a fi prezent la toate slujbele de noapte, înţelegeai că învăţătura Evangheliei exprimată în cuvinte atât de simple, se însuşeşte în fapt prin necontenită silinţă şi lepădare de sine.

Părintele Justin a plecat la Domnul să-şi ia plata ostenelilor şi să ne gătească şi nouă, celor care i-am încredinţat tainele inimii loc de odihnă în pridvorul împărăţiei veşnice. Depinde de fiecare dintre noi cât de aproape sau de departe îi suntem prin stăruinţa cu care ne nevoim să îi împlinim sfaturile ce ne-au fost hrană în creşterea duhovnicească. Neîndoielnic că odată cu aceasta se va petrece în noi o netăgăduită pătrundere în tainele iubirii dumnezeieşti cu nădejdea vie că la capătul călătoriei pământeşti ne vom învrednici de chemarea dumnezeiască: „Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria Domnului tău” (Mt. 25:23).

Monahia Gavriila

“Părintele Justin – Mărturii ale sfinţeniei”, Ed. Fundaţia Justin Pârvu, 2018, pg. 106-109

Categories:   ! Stareţul Justin Pârvu

Comments

Sorry, comments are closed for this item.