Întîi: Ce este mintea?

Omul are structură dihotomică (suflet-trup), sau, ca o precizare iar nu ca o modificare esenţială, trihotomică (duh-suflet-trup, unde duhul este partea mai rafinată a sufletului, prin care comunică cu harul). Sufletul locuieşte unit cu trupul, şi îi împrumută pentru o vreme puterile sale pentru a face alegerea modului veşniciei, iar după Înviere, sufletul se reuneşte cu trupul pentru totdeauna. Sufletul are cinci puteri cuvântătoare: mintea (νους), cugetarea, părerea, imaginaţia şi simţirea. Ceea ce e în genere numit Raţiune (acea vedere a sufletului prin care omul înţelege cele ale realităţii văzute şi nevăzute), se conduce prin voinţa liberă fie pentru a deveni mintea trupului, sau cugetul trupesc, care se preocupă exclusiv cu cele create, fie pentru a se împlini pe sine prin ceea ce numim minte duhovnicească, adică văzul sufletului către raţiunile dumnezeiesc-omeneşti.

Adesea considerată, în chip greşit, ca fiind o exersare complet independentă şi entropică a intelectului uman cu propriile creaţii, mintea nu zămisleşte gânduri de la sine, ci doar prelucrează influxurile lumii duhovniceşti care o înrâuresc şi din care voia liberă a omului selectează cele dorite – fie Duhul Sfânt, fie duhurile rele[1].

Heterodocşii numesc minte numai funcţia logică prin care elementele gândirii se structurează antipodic, sau partea co-ordonatoare între sensurile celor create. Iar ateii materialişti arată cât sunt de ilogici când spun că mintea ar fi acea funcţie a organului cerebral prin care sunt reglate funcţiile celorlalte organe.

Ştiinţa modernă despre sufletul omului, cu ramurile ei: filosofică, antropologică, sociologică, psihologică, parapsihologică şi religioasă, NU se ocupă cu cercetarea minţii duhovniceşti, existentă şi funcţională exclusiv prin Sfântul Botez, ci se ocupă numai cu aspectele cugetării trupeşti, aşadar cu raportarea dintre suflet şi trup la nivel senzorial-afectiv şi cuantizabil-cognitiv.

Ce este ‘controlul minţii’?

După Sfinţii Părinţi şi Scriptură – un concept care priveşte strict şi exclusiv relaţia omului cu sine însuşi. În sintagma clasică – «stăpânirea de sine» se referă la a se cârmui pe sine întru libertatea şi cu ajutorul nelipsit al harului, fără a se robi patimilor, prin mintea curată, adică văzătoare de cele dumnezeiesc-omeneşti.

După credinţele esoterice, oculte şi orientale – starea de demonizare invocată şi susţinută cu voia, stare prin care, sporind în trufie, omul primeşte energia celui viclean în propriul trup, pe care crede că-l poate stăpâni cu ajutorul exclusiv al minţii sale. (Lagărele trecute din întreg spaţiul ortodox au folosit identic aceleaşi metode de privaţiuni intelectuale, mentale, senzoriale şi afective pe care le folosesc credinţele orientale, în special yoga şi sateliţii săi gen meditaţie transcendentală, cu singura deosebire că în acestea din urmă facultăţile spirituale sunt pauperizate şi pervertite în mod voit şi acceptat de către omul însuşi, care le numeşte ‘evolutive’.)

După ideologia postbelică atee şi materialistă, controlul minţii este acea serie de tehnici prin care unii cezari demonizaţi manevrează comportamentul cetăţenilor, folosind datele ştiinţei şi ale tehnicii prin excluderea oricărui criteriu etic şi moral, război de origine demonică, victime fiind şi cei prin care se propagă ideile, şi cei asupra cărora se aplică (omenirea), drept pentru care nu există metode de apărare umane, ci dumnezeieşti[2].

Având în vedere că sufletul este unit cu trupul, atacul asupra gândurilor afectează starea sănătăţii, iar atacul asupra trupului afectează starea sufletului. Cei ce spun că nu pot fi afectaţi nici de duhuri, nici de gânduri, nici de senzaţii, probabil au ajuns deja în Zen, unde nu mai au nevoie nici de Adevăr, nici de Duhul Sfânt.

Paternitatea ideii de îndumnezeire fără Dumnezeu e vădit demonică şi ia forme diverse, pe linia de gândire ocult-umanistă. Apostaţii (precum unii savanţi ruşi) preferă termenul de «biocomunicaţii» pentru fenomenele paranormale precum percepţia extrasenzorială, telepatia, înainte-vederea, clarviziunea, prin termen însemnând că puterile respective sunt considerate a fi naturale omului. În schimb, savanţii nihilişti ai lumii europene folosesc termenul “psihotronic” cu referire la toate semnele existenţei umane care au bază psihosomatică dar care par a se manifesta independent de acestea, atribuindu-le Tehnicii[3].

Pentru cel cu dreaptă-credinţă şi cugetare, puterile sus-zise nu sunt nicidecum fireşti, ci sunt fie suprafireşti, căpătate prin Darul Duhului Sfânt, fie nefireşti, primite de la duhurile rele.

Auzim adesea citatul din Sfântul Pavel “să ne supunem stăpânirii”, dar aceasta e valabil numai dacă stăpânirea se supune Stăpânului: “Atunci a zis Iisus lui: Mergi înapoia mea, satano, că scris este: Domnului Dumnezeului tău să te închini, şi Lui unuia să-I slujeşti”.

Scopul final al controlului minţii de către puterea răului este acelaşi eshatologic ca şi cel originar: închinarea la antihrist, care va veni pe pământ cu chip de om întâi prin inteligenţa artificială (ce mimează omul) şi apoi printr-un om real ce va avea controlul asupra acesteia.

Există dovezi?

Abundente. Însă de o deosebită importanţă sunt mărturiile înşişi celor ce luptă Biserica şi Cetatea prin subtila învrăjbire a relaţiilor dintre ele, nu prin confruntări făţişe, ci prin atacarea perfidă a valorilor axiale ale comunităţii.

EXEMPLU (fragmentul care urmează in extenso este tradus din arhivele desecretizate)

«Cercetările USSR cu privire la comportamentul ofensiv

controlat prin tehnici mentale şi paranormale»

-capitolul referitor la România-,

raport oficial al armatei americane către agenţia de inteligenţă a apărării a guvernului,

iulie 1972:

«Preambul

Acest raport dovedeşte şi explorează metodele existente de manipulare sau de influenţare a minţii omeneşti, metode minuţios cercetate de membri ai comunităţii de ştiinţă sovietice. Tehnicile studiate de sovietici includ: biochimie, sunet, lumină, culoare, miros, privaţiuni senzoriale, somn, câmpuri electrice şi electronice, hipnoză, autosugestie şi fenomene paranormale (psihokineză, percepţie extrasenzorială, proiecţie astrală, starea de vis, clar-vedere, şi precunoaştere). În 1967 în Uniunea Sovietică funcţionau 20 de centre de studiu al acestor domenii, iar bugetul pentru cercetarea paranormalului era de aproximativ 20 milioane de dolari pe an. Scopul tehnicilor de modificare a minţii este de a crea una sau mai multe posibile stări de conştiinţă sau a inconştientului în creier[4]. Scopul final al comportamentului ofensiv [astfel] controlat este totala supunere a voinţei cuiva către o forţă exterioară aceluia.

Dintre aspectele de aberaţie mentală urmărite şi efectuate ca scop de către sovietici sunt la această dată: scăderea moralităţii, confuzia, anxietatea, pierderea încrederii în sine, oboseala, persuasivitatea, încetarea coeziunii sociale sau completa incapacitare. Deşi nu s-a urmărit deocamdată decât un oarecare grad de modificare a stării mentale umane, trebuie avut în vedere unele tehnici sau limite letale. Declaraţia concluzivă a cercetărilor sovietici în aceste tehnici a fost: „Principalul lucru pentru noi este nu să gândeşti altfel, ci să nu gândeşti deloc.”

Analiza din această perspectivă, a relaţiei USSR – România

Prin 1964 profesor doctor Eduard Pamfil, şeful departamentului de psihiatrie din universitatea de medicină din Timişoara a supravegheat un grup de studiu format din câţiva dintre psihiatrii şi psihologii departamentului. Sursele au spus că mai apoi doi matematicieni şi un chimist cercetător s-au adăugat grupului de cinci psihiatri şi un psiholog. [LACUNĂ][5] El a declarat că grupul se întâlnea odată pe săptămână, în clinică, de la orele 18 la 22[6]. Grupul s-a format iniţial pentru a studia problemele de cibernetică, dar şi-a lărgit spectrul de discuţii şi la filosofi precum Foucault, Borges sau Ortega y Gasset, semantica în raport cu psihiatria şi psihologia, cercetarea psihologică a comportamentului de grup şi alte probleme legate de acestea. Stimulaţi de diferite subiecte discutate, în principal de comportament, [LACUNĂ] a formulat noi subiecte pe care le discutau privat între ei, în afara programului de întâlniri de grup. Aceasta era şi ca o măsură de precauţie din pricina pericolelor regimului politic, şi din pricina standardelor Blocului de Est care considerau natura discuţiilor libere sau a avea opinii drept comportament interzis. Subiectele discutate includeau cercetarea opiniei publice, tehnici psihologice de a angaja mass-media, metode psihologice de manipulare în masă, şi în particular, teroarea sovietică manipulatoare în ţările estice comuniste. Sursele au declarat că dacă aceste subiecte ar fi fost publicate şi analizate, ar fi dezvăluit cât de mare era înşelarea practicată de liderii politici ai Blocului de Est în manipularea lor lipsită de scrupule către mase, şi ar fi pus în primejdie sistemul comunist. Totuşi, aceste subiecte nu doar că nu sunt recunoscute oficial în ţările de est, nici predate la universităţile locale, dar sunt considerate strict tabu, fiind păzite cu străşnicie de către partid. Rezultatul analizei de opinie al grupurilor timişorene de doi sau trei membri [LACUNĂ] arată un tipar ştiinţific care poate fi exprimat ca o ecuaţie matematică.

Sursa nu cunoaşte nici un expert în opinie în USSR sau în ţările satelit care sunt angajate oficial în cercetarea sistematică a manipulării de masă, sau care sunt consilieri în acest domeniu, atunci când sunt luate principalele măsuri politice de către lideri. Totuşi, sursa a declarat că dacă s-ar fi dat vreun sfat în acest sens, ar fi fost despre lărgimea, intensitatea, şi tipul de rezonanţă şi de reacţie în masă. Sursa a spus că e evident că asemenea experţi consilieri există şi credea că şi alţi cercetători din Blocul de Est şi-au dat seama de manipulările regimului, dar că rezultatul cercetărilor nu putea fi, desigur, publicat, şi că era cu stricteţe păzit. Sursa ştia de dezvoltarea pe care o avea în Vest studierea ştiinţifică a manipulării maselor, menţionându-l pe Herman Kahn din Boston cu teoria sa a creşterii rezonanţei. Sursa spunea că manipulatorii din Vest, care-şi concentrează eforturile mai degrabă în domeniul publicităţii (pentru ca cei afluenţi din societatea apuseană să poată exploata cheltuiala consumatorilor), nu sunt în genere conştienţi de principiile ştiinţifice stabilite care guvernează tehnica de manipulare a maselor făcute de sovietici şi aplicate în Blocul de Est, spunând că această necunoaştere s-a observat în lipsa de succes cu care americanii s-au confruntat în războiul din Vietnam, şi cu eşecul cu care guvernul american a prezentat acest război opiniei publice din America şi din lume.

Ştiinţa manipulării maselor joacă un rol major în războiul modern, cel puţin teoretic. În războaiele dinainte, o confruntare ostilă între două părţi era un duel diplomatic, sau o bătălie militară pe care se baza şi care o reglementa, în general, o sumă de concepte clasice de acceptare a comportamentului militar (înţelegeri internaţionale despre civilii neînarmaţi, şamd), dar acest concept s-a schimbat. În războiul modern, există o puternică a treia forţă care are cea mai pregnantă valenţă decisivă faţă de rezultatul oricărei confruntări diplomatice sau militare. Această a treia forţă este masa manipulată – oameni care, prin mijloace moderne de comunicare mass-media, au fost uniţi într-un front unic de opinie, forţă care controlează de fapt ostilităţile şi care-şi impune criteriile sale deasupra celor clasic acceptate. Sursa a dat ca exemplu faptul că de ar fi fost în conformitate cu regula clasică de război, vietnamezii s-ar fi aliat cu americanii care luptă să-i elibereze de opresiunea comunistă şi de teroarea în masă, şi totuşi vietnamezii au fost manipulaţi de către comunişti să creadă că luptă pentru libertatea lor şi pentru independenţa naţională împotriva unui presupus invadator american. Sursa a declarat că această stare de fapt dovedeşte priceperea comuniştilor în a manipula şi totala ignoranţă a americanilor despre aceasta, care s-au lăsat ei înşişi înşelaţi în a deveni putere invadatoare în ochii opiniei publice a lumii.

Studiul tiparelor de manipulare şi rezonanţă în masă e bazat pe noua abordare ştiinţifică a psihologiei, numită psihologie structurală. Aceasta, de asemenea studiată în Vest, o respinge pe cea clasică, ce se dedică exclusiv individului, ci conform căreia individul este conceput ca un derivat al grupurilor ierarhice, care-i condiţionează şi sculptează existenţa. Aceste grupuri sunt:

Microgrupul intim (familia)
Microgrupul social (mediul)
Grupul social (de interes)
Grupul etnic

După psihologia structurală, fenomenologia individului este considerată a fi o reflecţie a fenomenologiei acestor patru grupuri. Studiul rezonanţei maselor se preocupă cu cel de al patrulea grup[7]. Dintre diferitele măsuri de investigare a tiparelor acestui grup, datul cu părerea este, atât pentru ştiinţă cât şi pentru sistem, cel mai fructuos şi mai uzitat.

Sursa a dat următorii termeni folosiţi curent de această ramură a psihologiei:

Opinionologia (‘datul cu părerea’) – adică teoria care se ocupă cu reacţia nestructurată a maselor şi cu reacţia maselor nestructurate. ‘Datul cu părerea’ nu este acelaşi lucru cu ‘opinia publică’, aceasta din urmă fiind doar o evaluare statistică a datelor sociale, multe dintre care fiind pseudo-date.

Masă nestructurată – un număr mare de indivizi ale căror standarde de valori au fost tulburate până la punctul de dezintegrare, în aşa fel încât valorile să devină ambigue, ca rezultat. Cu alte cuvinte, reacţiile care guvernează indivizii nu sunt omogene faţă de masă şi prin urmare nu mai pot asigura coeziunea masei

Masă structurată – în care anumite comportamente afective sunt în mod constant bazate pe anumite legi ce guvernează toţi indivizii

Structura mentală a unui individ – este compusă din anumite manifestări afective care rămân constante, prin urmare e vorba de o fenomenologie repetitivă

Structuralizare – proces de persuasiune a indivizilor de a accepta un anume sistem de valori

Destructurare – procesul prin care o masă de indivizi este văduvit de valori

Engramare – un efect permanent produs de suflet ca rezultat al stimulării. Serveşte ca bază a memoriei

Chronaxia – minimum de timp necesar pentru suscitarea interesului

Cibernetică – ştiinţă ce se ocupă cu studiul comparat dintre maşinile electronice de calcule complexe şi sistemul nervos uman, în încercarea de a explica natura creierului

Metoda manipulării politice prin datul cu părerea:

1 Destructurarea şi nestructurarea maselor – dezintegrarea şi dezorientarea totală a coeziunii de masă

2 Atingerea rapidă, crescândă şi prelungită a limitei de excitabilitate a opiniei publice

3 Rezonanţa masei nestructurate – modularea dintre simpatie, antipatie, extremă turbulenţă, scopul final fiind demonstraţiile masive de violenţă

4 Afectarea în timpul cel mai scurt şi pentru perioade de timp cât mai lungi a memoriei colective

Exemplu de aplicaţie – confruntarea româno-sovietică din 1968

Până în prima parte a lui ‘68, manipularea sovietică prin teroare asupra statelor din Est a rămas aproape necontestată, şi sub influenţa acestor manipulări populaţia acestor state a fost menţinută într-o stare nestructurată şi a putut fi, prin urmare, manipulată sută la sută prin metodele de teroare. Odată început procesul de structuralizare a cehilor, s-ar fi periclitat puterea sovietică, fiindcă masele structuralizate nu pot fi manipulate prin teroare. Aşadar, principalul motiv al invaziei ruşilor în Cehoslovacia nu a fost să frustreze elanul autonomiei cehoslovace, ci să împiedice procesul de structuralizare a cehilor, proces care ar fi dat un exemplu cu totul nedorit celorlalte state terorizate de sovietici. Observând îndeaproape fenomenul ceh de structuralizare, prin studierea părerilor atât a cehilor, cât şi a lumii, toate acţiunile subsecvente militare au fost bazate pe ştiinţa manipulării maselor prin efortul comun al folosirii terorii şi a contra-ofensivei de opinie, toate evenimentele fiind calculate prin prisma acestei ştiinţe. Nu doar că sovieticii au obţinut astfel succesul scontat, dar au influenţat întreaga opinie publică a lumii în a crede că invazia a fost o acţiune împreună cu ţările satelit.

România a produs de-a lungul anilor, după al doilea război mondial, politicieni care, prin talentul şi isteţimea lor proprie, au jucat cu succes un joc diplomatic de a contracara atacurile sovietice care încercau adesea ocupaţia, aşa cum se credea că se doreşte de către sovietici mai ales după intervenţia lor asupra cehoslovacilor. Aceasta îndeosebi fiindcă, după ultimul mare război, România nu făcuse un secret din dorinţa ei de a se afirma ca stat independent, lucru care rănea prestigiul sovieticilor şi care asigura solidaritatea netă a statelor satelit. Deci motivele pentru care ruşii nu au invadat în 68 România a fost în primul rând teama de opinia publică mondială, care i-ar fi etichetat pentru vreme îndelungată drept agresorii cei mai înverşunaţi ai lumii şi ar fi stricat eforturile susţinute de aceştia de a fi percepuţi ca prieteni ai ţărilor mici. La rândul lor, românii, altminteri complet covârşiţi din punct de vedere militar, şi care astfel n-ar fi avut nici o şansă, au optat pentru instrumentele psihologice şi de inteligenţă pentru a folosi opinia publică a ţărilor lumii în favoarea ei, astfel evitând invazia. Pentru a atinge acest scop, românii au organizat, cu mare curaj, o creştere, în opinia publică locală, a fricii de invazie (opinie meditatizată şi înafară), şi o apărare de faţadă (civilii erau înarmaţi cu puşti dinainte de primul război mondial), ştiind că dacă ruşii ar fi invadat, ţările lumii ar fi reacţionat în timp suficient pentru a-i deturna. În acelaşi timp, deşi părea la acel moment un gest inutil, România declarat recunoaşterea statului Israel[8], lucru care a fost de fapt foarte isteţ. Toate aceste tehnici demonstrează nu doar că românii foloseau tehnici psihologice în relaţiile cu Rusia, şi nu doar că ei înşişi îi manipulau pe ruşi, ci că chiar câştigau acest joc de şah[9].

Concluzia este că ‘datul cu părerea’ ca ştiinţă de manipulare psihologică devine un factor numai dacă masele nu percep realele intenţii ale liderilor lor, şi acceptă politica de manipulare numind-o pricepere diplomatică. O masă nestructurată în care fiecare individ experiază sentimentul de nesiguranţă şi instabilitate care rezultă, poate fi cu uşurinţă transformat într-o structură pseudo-naţionalistă[10] ce serveşte drept momeală. O grupare naţionalistă în România n-ar fi fost aşadar greu de realizat, în contextul evidentului inamic rus, având în vedere că în vremea ocupaţiei sovietice populaţia română fusese ani de zile manipulată prin teroare. De aceea, printr-un efort minim românii s-au putut structuraliza în jurul sentimentului de integritate naţională, care face foarte dificilă orice intervenţie dinafară, fie din Est, fie din Vest. Chiar dacă ar veni o putere vestică având drept scop o intervenţie ce se declară pe sine a fi eliberatoare, e de crezut că în urma repetatelor discursuri ale liderului român Ceauşescu, susţinătoare a naţionalismului, chiar şi o atare intervenţie ar fi primită drept act de agresiune. Poziţia pe care o ocupă Ceauşescu este una asemănătoare unui rege, deoarece conform istoriei şi culturii românilor, imaginea unui lider investit cu putere regală este singura cu autoritate în faţa acestui popor. Pentru a-şi crea această imagine, el a folosit următoarele tehnici de manipulare a opiniei publice:

-Distrugerea imaginii fostului lider, Gheorghiu Dej, prin reabilitarea unui comunist din vechea gardă care a fost ucis prin ordinul aceluia. [Lucreţiu Pătrăşcanu; acesta a fost, de fapt, ucis de grupul alogen pro-bolşevic]

-Îndepărtarea liderilor pro-sovietici şi începerea procesului de naţionalizare. Aceasta s-a făcut în tăcere, fără publicitate, pentru a evita alarmarea funcţionarilor comunişti, care de asemenea au fost structuralizaţi în chip naţionalist. Motivaţia a fost de a-i forţa pe ruşi să-i înlocuiască pe aceşti funcţionari cu unii pro-sovietici, lucru care ar fi fost greu de construit.

-[LACUNĂ] Coloana a cincea sovietică. Din ’69 România a fost victima unor serii de grave crize economice, în pofida recordului de recolte. În plus, s-au petrecut eşecuri inexplicabile în reorganizarea ştiinţifică a tehnologiei româneşti. Inteligenţa românească spune că s-a fabricat o anume a cincea coloana sovietică, formată din oficiali înalţi de guvern şi de partid, care lucrează ca în mod secret şi organizat să distrugă ultra-centralizata economie naţionalistă condusă de Ceauşescu, şi astfel să zdruncine încrederea oamenilor în ideea naţionalistă pe care acesta o susţine. Această coloană anti-Ceauşescu şi pro-sovietică este aşezată în poziţiile cheie ale ministerelor din România.

AICI SE ÎNCHEIE CITAREA ARHIVELOR DESECRETIZATE. 

*

Concluzia unui cititor din zilele noastre este că toate punctele şi subpunctele sunt aplicate în România şi în lume cu vârf şi îndesat. De pildă spaţiile virtuale de socializare (bloguri, forumuri, saituri anonime sau nu), televiziunile interactive şi mall-urile, care au înlocuit spaţiile de socializare reală şi clasice, oferă pe tavă şi de bună voie toate informaţiile pe care serviciile de manipulare le întreprindeau înainte cu mult efort, şi care azi merg ca pe un pilot automat, manevrat de înseşi masele neştiutoare.

Precum intuia şi Foucault în celebra sa carte «Nebunie şi civilizaţie – o istorie a nebuniei», Phillip K. Dick în seria cărţilor sale de după revelaţia sa că Hristos este Dumnezeu, Ioan Ianolide în «Deţinutul profet», Virgil Maxim în «Imn pentru crucea purtată», Arhimandriţii Ioanichie Bălan, Arsenie Papacioc şi Justin Pârvu în interviurile lor de după 1989, dar mai cu seamă precum scrie şi Noul Testament, e vădit că prin noul tip de gândire ateist-materialistă de tip capitalist, investiţia şi scopul cunoaşterii antropologice nu este spre progresul tuturor în sensul unei bunăstări sufleteşti, ci folosirea în chip malefic şi de insuflaţie demonică a acestor cunoaşteri, spre înlocuirea noţiunilor raţional cunoscute ca fireşti şi naturale cu noţiuni dobitoceşti şi nenaturale, obligativizarea acestora ca noi norme, şi, în sfârşit, crearea unei clase de oameni aşa-numiţi de către sistem ca «nebuni» – adică majoritatea. Aceştia au deja pregătite lagăre, atât vizibile de tip FEMA, cât şi mai ales invizibile, formate dintr-o viziune inversată a realităţii (inversarea sensurilor şi a conceptelor duce la inversarea experierii vieţii ca dar al binelui), cu multiple variante de universuri virtuale care creează pentru simţuri stimularea şi satisfacerea oricăror pofte, până la distrugerea capacităţii de raţionare (îndobitocire).

*

Deci, ce va fi?

În acea eră – care este încă de pe acum la vedere şi în plină desfăşurare către un deznodământ eshatologic prorocit: Cei ce iubesc Adevărul şi Îl mărturisesc să se pregătească de mucenicie. Cei ce deţin puterea lumească vor fi demonizaţi şi vor trăi izolaţi de restul omenirii, fie necunoscând nimic din realitatea aceea, fie savurând agonia semenilor lor (torţionarii intervievaţi în Memorialul durerii negau cu nonşalanţă atrocităţile săvârşite sub ochii lor sau chiar de către ei). Cu uriaşa sumă de date stocate de Big Brother se va organiza o continuă parodie a Judecăţii de apoi în care toate informaţiile despre o persoană – obţinute încă de pe acum prin urmărirea telefoanelor, a activităţii pe meil şi a serviciilor google, a cardurilor bancare, a cardurilor de sănătate, a oricărei activităţi vizibile şi înregistrabile prin satelit – şi toate faptele omului vor fi interpretate ca potrivnice sistemului, iar pedepsele vor fi imaginate pe moment de sistemul pseudojustiţiar al democraţiei demonizaţilor.

Cei ce se roagă cu rugăciuni exterioare, dată fiind intensitatea atacurilor subliminale la nivel de simţuri, nu vor putea rămâne neafectaţi, dat fiind că se roagă doar cu mintea, însă cei care vor fi deprins profund rugăciunea inimii «Doamne Iisuse Ηristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!», se vor mântui şi vor fi feriţi de toate relele[11], însă nu şi de suferinţă, precum şi Mântuitorul a suferit Crucea şi a suit pe Scaunul Slavei Sale celei din veac, promisă celor ce Îl vor urma. Cei ce nu reuşesc să deprindă rugăciunea inimii astfel încât să participe prin ea în chip total la energiile dumnezeieşti, vor cădea pradă ofensivelor psihotronice – cu care deja se dă acest al treilea război mondial informaţional (asupra raţiunii), para-psihologic (asupra inimii) şi duhovnicesc (direct asupra duhului omului), război care îi va îmbolnăvi fizic (mai ales prin cancer) şi psihic (mai ales prin schizofrenie paranoică) şi mulţi vor muri. Mulţi vor şi apostazia fiindcă vor crede minunile imaginate şi realizate de tehnica demonizaţilor. Cei ce cunosc Scripturile vor afla în ele liman minţii lor şi nu vor putea fi amăgiţi, nici înnebuniţi. Deja se încearcă din răsputeri abolirea, prin mijloace legale, a milosteniei, a iertării şi a fraternităţii dintre oameni, încercându-se alienarea completă a oamenilor. Începută de câteva decenii, mai ales prin pornografie şi prin telecomunicaţiile folosite excesiv şi printr-un jurnalism imoral, astfel că omul nu se mai vede pe sine ca persoană dăruită cu lăuntru de taină a sufletului şi a trupului, ci ca un efemer şi nonsensic ansamblu de funcţii obligate să se exhibe.

Ştiinţific vorbind, toate experimentele ce au studiat psihicul uman în încercarea de a-l destructura şi toate concluziile acestora nu se referă decât la raportul creierului faţă de trup, activitatea duhovnicească şi raportul minţii faţă de cele spirituale fiind complet inaccesibile oricărei cercetări exterioare. Cu alte cuvinte, gândurile duhovniceşti şi activitatea sufletească sunt indescifrabile şi aşadar indestructibile, pe când gândurile trupeşti şi activitatea trupului sunt perfect citibile, previzibile, programabile şi manipulabile. În lagărele bolşevice se atinseseră condiţii de prigoană fără precedent asupra Bisericii prin metode demonice de tortură senzorială, afectivă, cognitivă, la toate nivelele. Afectaţi au fost toţi, şi toţi au suferit, dar duhovniceşte, sufleteşte şi uneori şi trupeşte supravieţuitori au fost numai cei ce au aflat şi au practicat RUGĂCIUNEA LUI IISUS. Restul au pierit.

Drept aceea, să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte: “Acestea zice Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Care a murit şi a înviat: Nimic nu te teme de cele ce vei să pătimeşti; că iată, diavolul va să arunce dintru voi în temniţă, ca să vă ispitiţi; şi veţi avea necaz în zece zile; fii credincios până la moarte, şi voi da ţie Cununa vieţii. Cel ce are ureche, să audă ce zice Duhul Bisericilor: cel ce biruieşte nu se va nedreptăţi de moartea cea de a doua. Pentru că ai păzit cuvântul răbdării Mele, şi Eu te voi păzi pe tine de ceasul ispitei ce va să fie peste toată lumea, ca să ispitească pe cei ce locuiesc pe pământ. Iată, vin curând; ţine ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa ta[12]. Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră[13].”

Amin.

 

Cu binecuvîntarea şi la cererea Părintelui Justin,
m. N.

NOTE:

[1] «Unele sunt patimile cele trupeşti, şi altele cele sufleteşti; unele sunt cele ale mâniei şi altele ale poftirii. Unele ale celei cuvântătoare şi altele ale minţii şi ale cugetului. Însă se împărtăşesc unele de altele şi împreună-lucrează unele cu altele. Adică cele trupeşti, spre cele ale poftirii; iar cele sufleteşti, spre cele ale părţii celei mânioase. Şi iarăşi, cele cuvântătoare (sau gânditoare), spre cele înţelegătoare, şi cele înţelegătoare, spre patimile cugetului şi ale pomenirii.

Patimile mâniei sunt: iuţimea, amărăciunea, strigarea, iuţimea fierei, îndrăzneala, îngâmfarea, trufia şi orice alta. Iar ale poftirii: lăcomia, neînfrânarea, neţinerea, nesaţiul, iubirea de dulceţi, iubirea de argint şi iubirea de sine, cea mai cumplită decât toate. Iar cele trupeşti: curvia, adulterul, necurăţia, înverşunarea cea de ruşine, nedreptatea, îndrăcirea pântecelui, trândăvirea, înălţarea, iubirea lumii, iubirea de viaţă, şi orice altceva ar fi. Iar cele ale părţii celei cuvântătoare sunt: necredinţa, hulirea, răutatea, osândirea, defăimarea, facerea râsului, făţărnicia, minciuna, cuvântarea de ruşine, cuvântarea de nebunie, batjocorirea, arătarea, plăcerea oamenilor, înălţările, jurământul mincinos, cuvântarea în deşert, şi celelalte. Iar cele ale minţii: părerea, înălţarea, marea laudă, pricirea, pizma, plăcerea de sine, cuvântarea împotrivă, neascultarea, nălucirile, închipuirile, iubirile de arătări, iubirea de slavă, mândria – cea dintâi şi de pe urmă a tuturor răutăţilor. Iar cele ale cugetului sunt acestea: răspândirile împrejur, înălţările în sus, robirile, întunecarea, osebirea, aducerile, asuprelile, împreună-alcătuirile, cumpănirile, abaterile, zburările, şi cele de asemenea acestora. Deci ca într-un hotar a zice, toate relele cele afară de fire, împreună cu cele trei puteri ale sufletului s-au amestecat; precum şi bunătăţile, întru acestea şi toate împreună sunt după fire». (Sf. Grigorie Sinaitul – Capetele după acrostih, 78-79)

[2] Vezi literatura de detenţie din ultima mare prigoană comunistă, Pelerinul Rus, Cărţile lui Moisi (se tâlcuiesc în chip alegoric ca fiind războiul cu duhurile răutăţii),  Tâlcuirile Sf. Andrei al Cezareei pentru Apocalipsă, scrierile despre duhuri ale Sf. Singlitichia, Sf. Ioan Cassian, Sf. Ioan Damaschin, Sf. Nil Sorski, Sf. Teofan Zăvorâtul, Sf. Ignatie Briancianinov, ş.a.

[3] maşina, fiind fără de suflet, nu poate da omului alte puteri decât cele pe care chiar el i le-a programat

[4] Formularea identică a acestui scop se găseşte în credinţele vrăjitoreşti.

[5] Locurile notate astfel au fost acoperite cu marker în dosarul publicat

[6] Orele sunt special alese, fiind, pe de o parte, o scuză pentru nişte simple întâlniri mondene, şi, pe de altă parte, momentul cel mai propice de studiere a slăbiciunilor sufleteşti şi a reacţiilor cuiva care, după osteneala unei zile de lucru, nu mai este în stare să se apere şi să reacţioneze la stimulii (atacurile) din exterior pe cât ar face-o în stare de completă trezvie.

[7] De unde se vede că tehnicile de manipulare a maselor sunt aplicate pe fiecare grup etnic, făcând deosebit de dificilă aplicarea unui singur şablon la două grupuri etnice diferite, scop declarat al comunizării leniniste.

[8] La momentul când nici americanii nu o făcuseră!

[9] Astăzi s-au publicat mii de pagini de dovezi de arhivă incontestabile în demonstrarea superiorităţii Inteligenţei româneşti faţă de marile puteri, spre admiraţia tuturor faţă de spiritul pătrunzător şi ingeniozitatea legendară a românilor, şi spre sporirea urii vrăjmaşilor acestui neam

[10] pseudo-naţionalistă înseamnă mimând patriotismul dar de fapt lucrând împotriva sa, în timp ce patriotismul autentic nu trebuie creat, el fiind înnăscut.

[11] «[Antihrist] se va sui pe apa mării şi ca pe uscat, aşa va umbla pe apă. Şi aşa va năluci şi va înşela lumea, şi mulţi vor crede lui şi îl vor slăvi pe el ca pe un dumnezeu tare. Iară câţi vor avea frica lui Dumnezeu întru dânşii şi ochii inimii luminaţi, vor cunoaşte cu adevărat că nici muntele nu s-a mişcat din locul său, nici ostrovul nu s-a mutat din mare pe pământ. Şi toate acestea întru numele său le va săvârşi Antihrist. Că nu va primi să numească pe Curatul Nu-me al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, căci este luptător de Dumnezeu şi fiul pierzării». (Sf. Efrem Sirul – Cuvânt la Venirea Domnului, sfârşitul lumii şi antihrist)

[12] Apocalipsa

[13] Evanghelia după Ioan