În rămăşiţele unei lumi şi ale unei civilizaţii creştine azi nu mai au voie decît turiştii. Privilegiat, fotograful Marius Caraman a surprins cîteva din aceste rămăşiţe ale trăirilor, lacrimilor, sîngelui, durerii, rugăciunii şi suspinelor unei lumi ce astăzi dispare încet, încet. Viitorului nu îi va rămîne decît prea puţin din ce a ajuns pînă astăzi, şi, ca mic prinos de recunoştinţă pentru ucenicii lui Hristos, acest poem fotografic dătător de inspiraţie pentru începutul Postului Mare.
Actualizare (21 August 2017): Fotograful Marius Caraman a trecut la cele veşnice. Dumnezeu să îi odihnească sufletul!
*
S-a mutat la cele veşnice, astăzi, 21 August 2017, pe la ora 15:45, după o îndelungă suferinţă a unui cancer rebel, şi bunul nostru prieten Marius Caraman.
Marius Caraman este cunoscut de cei mai mulţi ca unul din cei mai pasionaţi fotografi români din ultimii 30 de ani. Absolvent al facultăţii de fizică, s-a lăsat de prima sa pasiune pentru a-şi dedica viaţa fotografiei. Îndrăgostit de artă, tot ce şi-a dorit în viaţă a fost să poată reda frumosul cît mai autentic, cît mai neschimbat.
“Golan” înrăit al primelor luni ale lui 1990, s-a numărat printre fotografii celebri ai fenomenului Piaţa Universităţii. După 1991, a fost cooptat de către Horia Bernea în echipa sa de la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti, unde a lucrat pînă cînd boala l-a răpus. Probabil că nu puţini sînt cei ce i-au trecut pragul atelierului său de fotografie de la mansarda MŢR-ului.
Foarte apropiat de pictorul Sorin Dumitrescu, a devenit fotograf oficial al Fundaţiei Anastasia, imediat după înfiinţare. Lui îi aparţin cele mai cunoscute imagini cu marii duhovnici ai României – Părintele Cleopa Ilie, Părintele Justin Pârvu, Părintele Arsenie Papacioc, Părintele Sofian Boghiu, Părintele Adrian Făgeţeanu, Părintele Ioanichie Bălan, Părintele Constantin Galeriu şi alţii.
A rămas de la Marius un tezaur uriaş de instantanee. Îmi pare rău că nu am apucat să îl vizitez la patul său de suferinţă de la spital, deşi a întrebat de mine. L-am pomenit în rugăciuni, cu nădejdea că Dumnezeu îi va da zile. Iartă-mă, Marius!
România a pierdut un mare om de artă, artiştii au pierdut unii din cei mai fini ochi ai artei lor, iar Biserica de pe pămînt, deşi a pierdut un membru extrem de activ al Trupului lui Hristos, a cîştigat un vajnic prieten al Sfinţilor. Am nădejde că Dumnezeu îl va rîndui în apropiere de Sfinţii pe care atît i-a iubit.
Cu multă recunoştinţă pentru dragostea ce ne-a purtat-o nouă, celor din mănăstiri şi din marea Biserică Ortodoxă, precum şi fraţilor de suferinţă din marea Piaţă a Universităţii care este România autentică, Îl rugăm să dăruiască veşnică odihnă sufletului atît de încercat al lui Marius.
Veşnica lui pomenire!
monahul Filotheu Bălan
PS: Cîteva din instantaneele lui Marius Caraman:
*
Cu toate că o avarie fizică m-ar fi făcut momentan indisponibil, am socotit acest eveniment sumbru de astăzi ca fiind plin de semnificație și ieșit din comun, meritând prezența noastră întreagă. Așa cum am scris și pe coroană, acum întreaga Fundație Anastasia este în doliu și tot în doliu întreg și Muzeul Țăranului Român – cele două instituții ale culturii spirituale românești, cărora Marius Caraman le-a asigurat pentru destulă vreme memoria !
Sicriul în jurul căruia ne-am strâns cuprinde trupul îngrozitor devastat de boală, altădată aproape de nevăzut cu ochiul liber, al prietenului nostru Marius, al artistului și profesionistului de excepție care m-ai bine de un sfert de secol, în tăcere și fără emfază, a creat cu probitate exemplară documentele vizuale care atestă în detaliu și în ansamblu binecunoscuta activitate a celor două instituții pomenite mai sus.
Cine este de fapt persoana căreia îi datorăm aceste bunătăți publice? Într-ascuns, nimeni altcineva decât unul din miile de români ai Pieții Universității ! Printre minunatele articole apărute cu prilejul pierderii acestui mare artist al imaginii, există unul care lansează o intuiție de zile mari: autorul asociază persoana defunctului de astăzi, cu persoana românului get-beget, a adevăratului român, cel mai presus decât toți cei care-și zic români, cu ,,românul PIeții Universității”. Și are dreptate, fiindcă nu poți înțelege taina îndemânării și răbdării lucrării ieșite din mâinile lui Marius Caraman, observă autorul, decât ca rod secret al unor întreprinderi publice aflate sub semnul acelui entuziasm teribil, greu repetabil al Pieții Universității. Un elan lăuntric care, de altfel, s-a răspândit și care a ,,molipsit” benefic și alte neamuri. Elan sublim de care astăzi nu se mai vorbește ! ?
Mă înclin dinaintea rămășițelor muceniciei albe a lui Marius Caraman. Deoarece cu o certă și veritabilă mucenicie albă avem de a face. Cu o strâmtoare fizică greu de imaginat prin care a trebuit să treacă prietenul nostru. L-am văzut de câteva ori și am stat înfiorat și tăcut lângă el urmărind doar ,,tăcerea asurzitoare” a bolii care-l măcina secundă de secundă și aceasta luni de zile la rând! Am încercat să-l fac să comunice, dar invariabil mi-a răspuns făcându-și Semnul Crucii !
Mi-am dat seama imediat că știa bine de tot ce e cu el și că răul extrem care-l măcina nu reușea să-i învingă credința. Nici acum, când se află dinaintea noastră ca mort învins, nu-i câtuși de puțin învins!
Biserica ne transmite prin ce trec morții în asemenea împrejurări:
„….iată zac, iubiții mei frați, în mijlocul tuturor, amuțit și fără glas ; gura a tăcut, limba a încetat și buzele s-au lipit ; mâinile și picioarele s-au legat, chipul s-a schimbat, ochii s-au stins și nu văd pe cei ce plâng; auzul nu primește strigarea celor ce se tânguiesc, nările nu simt mireasma tămâiei dar dragostea adevărată niciodată nu moare.(PANIHIDA/,,înmormântare a preoților și diaconilor” )
Prin urmare, între noi și plângerea noastră și omul din sicriu toate releele comunicării pământești, fizice, sunt blocate și rupte. Unul singur rezistă fără a putea fi anulat și învins de moarte: dragostea. Dragostea dintre noi niciodată nu moare ! – zice Apostolul. Noi, cei strânși acum și aici, prin dragoste comunicăm cu el și împiedicăm ca nu cumva uriașa singurătate a morții să arunce în deznădejde mortul. Tot dragostea noastră îi ține și lui trează bruma de dragoste învietoare, din care va învia când va fi vremea!
Dumnezeu să-i ierte toate și să-l odihnească pe dragul nostru Marius Caraman!