Canonul Sinodiconului Ortodoxiei | Mănăstirea Petru Vodă

După otpustul Utreniei [Duminicii Ortodoxiei] se face litanie cu Sfîntul Lemn al Crucii şi cu Cinstitele Icoane, mergînd la locul hotărît unde se va citi Sinodiconul. Ducîndu-ne şi întorcîndu-ne [1], cîntăm canonul acesta, facere a Sfîntului Părinte Theofan „Scrisul”. [2]

Oda 1. Glas 6:

Irmos: „Ajutor şi acoperitor s-a făcut mie spre mîntuire. Acesta este Dumnezeul meu şi-L voi slăvi pe El, Dumnezeul Părintelui meu, şi-L voi înălţa pe El, căci cu slavă S-a proslăvit.”

Cîntare de mulţumire Binefăcătorului a toate Dumnezeu să-I cîntăm credincioşii, căci ne-a ridicat nouă putere de mîntuire, împărăţie tare, turn de apărare al Ortodoxiei.

Arătatu-s-a cu adevărat dumnezeiescul har lumii, slavă şi cinste se arată acum, saltă Biserica primind podoaba peste goliciunea ei.

Veşmîntul lui Hristos, sfîşiat mai înainte de înşelătorul şi făcătorul de farmece Ioan, Dumnezeieştii Părinţi cu bună întocmire ţesîndu-l, l-au dat Bisericii.

Chipul Domnului primindu-l Biserica, se bucură şi saltă împreună cu fiii ei, primind de la El ca răsplătiri ale biruinţei însemnele Ortodoxiei.

Ruşinează-se, dar, şi să se dea ocării necugetaţii Lizix cel cumplit[3] şi Antonie[4], dimpreună cu Ioan[5] şi Teodor[6], cei ce s-au lepădat de credinţă.

Iannis şi Iamvris, împotrivindu-se odinioară puitorului de lege Moisi, au fost ruşinaţi, iar acum cu adevărat amăgitorul Ioan laolaltă cu Antonie se vădesc.

Tu ai rupt, Hristoase, însoţirea luptătorilor împotriva lui Dumnezeu şi podoaba ai dat-o acum înapoi Bisericii Tale, pentru care, ca un bun, Sîngele Ţi-ai vărsat.

Slavă…

Despre Tine, Treime, cuvintez şi mă închin dumnezeieştii Tale puteri. Izbăveşte-mă din toate ispitele, căci în Tine cred: Tatăl şi Fiul şi Duhul cel Prea-sfînt.

Şi acum…

Împărătescul veşmînt din tine, Fecioară, Dumnezeu purtîndu-l, arătatu-S-a muritorilor în chip de om, îndoit după fire, al Cărui chip al feţei la închinare îl avem.

Oda a 3-a

Irmos: „Pe piatra cea neclintită a poruncilor Tale, Hristoase, întăreşte Biserica Ta.”

Veseliţi-vă, toate cetele Părinţilor şi ale Apostolilor, văzînd închinarea Icoanelor pe care învederat ne-aţi încredinţat-o.

Frumuseţea mi-am primit-o şi cu veşmîntul meu m-am îmbrăcat, să strige întru tot neprihănita Biserică pe care Ioan a dezgolit-o.

Ruşinaţi-vă, nelegiuiţilor, care nebuneşte grăiţi împotriva Domnului, căci S-a întrupat şi s-a arătat în chip, pe care îl sărutăm cu gîndul la el.

Dogmele cele spurcate şi nelegiuitele învăţături ale nebunului Ioan cine le va arăta, văzînd vrăjitoreşti apucături?

Anatema lui Lizix şi Ioan, împreună cu Antonie, Teodor cel fără de Dumnezeu şi hulitorul, şi lui Teodot[7] nebunul.

Strigă sîngele vărsat pentru dumnezeiasca asemănare întrupată a Stăpînului, pe care Ioan l-a pricinuit.

Izgonit-a Domnul însoţirea vrăjmaşilor şi a dat înapoi pe cele asemenea celor asemenea. Slavă bunătăţii Sale!

Slavă…

Celei fără de început voinţe şi stăpîniri şi împărăţii a Treimii să ne închinăm cu dreaptă credinţă, pe Arie pururea osîndindu-l.

Şi acum…

Mai ales pe tine, Stăpînă, te mărturisim a fi născut pe Dumnezeu, neluînd aminte la cuvintele lui Nestorie, ci la învăţăturile Părinţilor.

Irmos: „Pe piatra cea neclintită a poruncilor Tale, Hristoase, întăreşte Biserica Ta.”

Oda a 4-a

Irmos: „Auzit-a Proorocul de venirea Ta, Doamne, şi s-a temut, că va să Te naşti din Fecioară, şi oamenilor să Te arăţi, şi a grăit: Auzit-am auzul Tău şi m-am temut; slavă puterii Tale, Doamne!”

Bucură-te, Biserică şi toată cetatea şi latura întru veselie! Deschiză-se acum schiturile! Şi mănăstirile de fecioare, înfrumuseţaţi-vă! Moaştele şi icoanele Mucenicilor după vrednicie să fie închinate!

Hristos vă cheamă, veniţi acum întru una cu rîvnă, dumnezeieşti părinţi, şi pe vederea întrupării Sale, minunile şi pătimirile apostoliceşte zugrăviţi-le, precum scrie Dumnezeiasca Evanghelie.

Adunaţi-vă, mulţimile monahilor, veselindu-vă cu îndrăzneală. Căci dacă rău se vor întări, iarăşi vor fi înfrînţi cei fricoşi, şi orice sfat vor sfătui unii ca aceştia, risipi-l-va Domnul.

Bătăile Părinţilor şi sîngele vînătăilor au încetat cu adevărat; surghiunurile de toată vremea s-au potolit şi pacea domneşte peste toţi. Nimic nu va mai putea prefăcătoria amăgirii, căci Dumnezeu este cu noi.

Via răutăţii şi-a întins corzile necuviinţei, ciorchinele cel amar a înflorit şi mînie de balaur este vinul lor, din care pe poporul Domnului cu adevărat l-a adăpat mîloasa uneltire.

Spurcat-au lăcaşul Tău cu nelegiuite hirotonii pentru bani şi aceştia în chip legiuit sunt scoşi afară, iar din dumnezeiasca slavă au căzut Simon Magul şi împreună cu el Ioan şi nefericitul Antonie.

Fiarelor şi luptătorilor împotriva lui Dumnezeu, Antonie spurcatul şi călcătorul credinţei, Ioan cel cu satanic cuget şi vrăjmaşul Bisericii, ca unor lupi grozavi, anatema de trei ori, împreună venind credincioşii, să strigăm.

Slavă…

Nezidită Unime, Părinte, Fiule şi Duhule, ne închinăm Ţie, pe Care heruvimii cei cu ochi mulţi şi serafimii cei cu cîte şase aripi Te laudă strigînd: Sfînt, Sfînt, Sfînt eşti, Prea-înalte A-tot-ţiitorule.

Şi acum…

Mai sfîntă decît sfinţii şi mai înaltă decît toate făpturile singură te-ai arătat, Maică Fecioară, ca ceea ce ai născut pe Însuşi Făcătorul tău. Pentru aceasta sfîntul tău chip, Născătoare de Dumnezeu, îl avem la închinare.

Oda a 5-a

Irmos: „De noapte mînecînd, Iubitorule de oameni, mă rog luminează-mă şi mă îndreptează pe mine la poruncile Tale şi mă învaţă, Mîntuitorule, să fac voia Ta.”

Hristos a biruit, să salte pămîntul. Încetat-a tulburarea, încetat-a şi plîngerea robilor Domnului, iar credinţa pretutindeni în lume s-a întins.

În icoană văzînd Răstignirea, cinstind-o să alergăm sărutîndu-L pe Hristos şi semnele Sale, şi să ne închinăm lor, nu ca pe nişte zei cinstindu-le.

Duhul cel mult-vorbitor şi hulitor, Lizix, a încetat să mai grăiască totdeauna, zi după zi, împotriva dumnezeiescului chip al lui Hristos şi al sfinţilor.

De ce, nefericitule, ai urît prea-curatul chip al întrupării lui Hristos şi pe ale tuturor Sfinţilor? Au doar la idoli neputincioşi ne închinăm credincioşii?

Ale necuviinţei unelte fiind, adunat-au sobor de preoţi necredincioşi împotriva lui Dumnezeu celui Prea-înalt, asemenea jidovilor de demult, Anna şi Caiafa.

În ziua Judecăţii, netrebnicule, vor sta mustrători ai sufletului tău celui fără de Dumnezeu Părinţii cărora cu nenumărate răni le-ai dezlipit carnea.

Bisericile toate strigă, toate se tînguiesc, lipsite din pricina ta de sfintele icoane ale chipului Domnului şi ale Sfinţilor Săi.

Slavă…

Ceea ce pe toate le ţii cu puterea Ta, slavă Ţie, slavă Ţie, Unime în trei Ipostasuri: Părinte, Fiule şi Duhule, pe cei ce cred în Tine izbăveşte-i de toată stricăciunea.

Şi acum…

Ca pe o făclie cu aur împodobită, pe tine, Stăpînă, te cinstim, care ai născut lumii Lumina cea de înţeles şi întunecata pîclă ai risipit-o, Fecioară.

Irmos: „De noapte mînecînd, Iubitorule de oameni, mă rog luminează-mă şi mă îndreptează pe mine la poruncile Tale şi mă învaţă, Mîntuitorule, să fac voia Ta.”

Oda a 6-a

Irmos: „Strigat-am cu toată inima mea către înduratul Dumnezeu şi m-a auzit din iadul cel mai de jos şi a scos din stricăciune viaţa mea”.

Strigat-au neadormitele străji ale Bisericii lui Hristos către El, cerîndu-I să fie dată pacea şi a auzit şi a luat aminte la cererea lor.

Văditu-s-au cursele înşelătorului prin învăţăturile Părinţilor şi Dumnezeu cu chip trupesc este lăudat, Cel necuprins după dumnezeire.

Împreună-lucrătorii rătăcirii, ruşinaţi-vă! Şi să fie daţi depotrivă pierzării, împreună cu Antonie, Teodot, Lizix şi Teodor, adîncul pierzaniei.

Gura ţi-ai deschis, nefericitule, nu în cîntări duhovniceşti, ci în hule împotriva Stăpînului tău, prigonind cinstita facere de icoane.

Stricat-ai dogmele Părinţilor şi învăţăturile Apostolilor, scriindu-le răstălmăcit, după credinţa ta nelegiuită, Ioane, potrivnicule al lui Hristos.

Al tău fum a umplut de lacrimi ochii bine-credincioşilor, dar prin vîntul dumnezeieştilor învăţături s-a risipit, Ioane, deştert-cugetătorule.

Tu haina cea dumnezeiască ai rupt, ca şi Arie odinioară veşmîntul lui Hristos; pentru aceea departe de Biserică ai fost aruncat, izgonit ca un cîine.

Slavă…

O începătură a Dumnezeirii în trei Ipostasuri slăvesc, căci Un Dumnezeu este Tatăl, Fiul şi Duhul, chiar dacă se împarte după însuşiri şi Feţe.

Şi acum…

Prin cuvînt, Curată, de Dumnezeu slăvită, te-ai arătat cetate a lui Dumnezeu din care s-a născut Însuşi Făcătorul tău, după naştere păzindu-te ca şi mai înainte.

Irmos: „Strigat-am cu toată inima mea către înduratul Dumnezeu şi m-a auzit din iadul cel mai de jos şi a scos din stricăciune viaţa mea”.

Oda a 7-a

Irmos: „Păcătuit-am, fărădelege am făcut, nu ne-am îndreptat înaintea Ta, nici am păzit, nici am făcut precum ne-ai poruncit nouă; ci nu ne da pe noi pînă în sfîrşit, Dumnezeul părinţilor”.

Cuptorul ereziei acum l-a stins dumnezeiescul har, arzînd pe haldeii cei înţelegători şi răcorind pe slujitorii Treimii, după ce ţinuse împătrite săptămîni de ani. [28 de ani, între 814-842]

Înfrumuseţatu-s-a, înveşmîntatu-s-a şi s-a împodobit Biserica cu chipul Stăpînului a toate, al Întrupării şi al Pătimirilor Sale, pe cele închipuite aducîndu-le la împlinire după dumnezeieştile aşezăminte.

Sărbătorea şi prăznuia poporul creştin al Domnului, văzînd Biserica iarăşi strălucind cu frumuseţea dumnezeiescului chip, pe care, Dumnezeu fiind, l-a purtat ca om pentru mîntuirea noastră.

Sărăcit-a şi a înfometat şi a însetat în trup Cuvîntul, acestea fiind însuşiri ale firii omeneşti prin care este arătat, căci după Dumnezeire este simplu şi necuprins.

Încetat-au grozăviile şi ghiciturile potrivnicului lui Hristos, căci s-a arătat depotrivă cu păgînii, mîndrindu-se cu scrierile lor, pe care după dreptate le-au treierat cu totul glasurile drepţilor.

Ascunsele, spurcatele şi de suflet pierzătoarele tale învăţături ce limbă le va povesti? Sau prorocirea ta prin grăire din pîntece, Ioane cu nume mincinos şi înainte-mergătorule al antihristului Satan?

Nu ţi se cuvenea, o, nelegiuitule, să te chemi cu astfel de nume, ci mai degrabă Pitagora, Cronos şi Apollo, ori cu ale celorlalţi zei a căror viaţă ai rîvnit-o, veselindu-te cu dezmăţul lor.

Slavă…

Veşnicei, Atotputernicei şi Necuprinsei Treimi toţi credincioşii ne închinăm: Tatălui şi Fiului şi Duhului şi vom teologhisi fără amestecare strigînd: Sfînt, Sfînt, Sfînt eşti, Dumnezeule!

Şi acum…

Prea-lăudată, mult-slăvită Maică Fecioară, care ai purtat în pîntece pe Dumnezeu, izbăveşte-i de cumplitele păcate pe cei ce cinstesc prea-curată zămislirea ta, căci n-avem alt ajutor fără numai pe tine, Mireasă a lui Dumnezeu.

Oda a 8-a

Irmos: „Pe Împăratul slavei Cel fără început, de Care se înfricoşează Puterile cereşti şi se cutremură cetele îngereşti, preoţi lăudaţi-L, noroade prea-înălţaţi-L întru toţi vecii”.

Asemenea prorocului tainic să ne bucurăm şi să ne veselim toţi credincioşii, căci aceasta este ziua în care Hristos Cuvîntul a dat Bisericii înapoi veşmîntul ei.

Ca la război împotriva chipului lui Hristos s-au oştit laolaltă Lizix şi Ioan, perechea lui Veliar, lovind Biserica cu securea răutăţii.

Cine nu va plînge marea îndrăzneală, văzînd Dumnezeiescul Chip de la poarta de aramă a palatului lovit de bărbaţi nelegiuiţi cu pietre, după învăţătura lui Ioan?

Cum nu ai înţeles, orbule netrebnic, întunecatule cu mintea, văzînd cele de sub cer împodobite cu chipul lui Hristos, ci singur ai avut cugetul jidovilor?

Tu cu totul ai socotit să cobori din dumnezeieştile biserici strălucitorul chip al Domnului şi al tututor Sfinţilor, dar harul dumnezeiesc a coborît tirania ta.

Sfintele Moaşte ale Sfinţilor şi Icoanele lor, Lizix cel cumplit dimpreună cu Ioan, lepădaţii din dreapta credinţă, spuneau cu nelegiuire să nu fie nicidecum cinstite cu închinăciune.

Slavă…

Atotfăcătoarea Dumnezeire cinstind-o în Trei Feţe, toţi cu bună credinţă să slăvim ca fără de început pe Tatăl, împreună fără de început pe Fiul şi împreună strălucitor pe Duhul în veci.

Şi acum…

Al creştinilor pod neclintit, lauda şi scăparea credincioşilor, Stăpînă de Dumnezeu Născătoare, tu eşti singura care le ajuţi tuturor şi îi izbăveşti din primejdii.

Oda a 9-a

Irmos: „Naşterea zămislirii celei fără de sămînţă este netîlcuită; Rodul Maicii celei fără de bărbat este nestricat; că naşterea lui Dumnezeu înnoieşte firile. Pentru aceasta pe tine toate neamurile, ca pe o Maică Mireasă a lui Dumnezeu, cu ortodoxie te mărim”.

Popoare, bateţi din palme; cetele Părinţilor grăbiţi-vă; nevoitorii şi cei din munţi veniţi împreună, ca cei ce aţi fost oarecînd prigoniţi de înşelătorul şi rău-credinciosul Ioan, să osîndiţi vrăjitoriile şi ghiciturile.

Veseleşte-te, pustie şi lumea toată, munţii toţi picuraţi dulceaţă, dealuri bucuraţi-vă, căci Hristos Cuvîntul pace a dăruit celor de pe pămînt şi dumnezeieştilor Biserici unimea credinţei.

Dumnezeul răzbunărilor acum S-a arătat cu îndrăznire, Hristos stă de faţă întărindu-i astăzi pe dumnezeieştii învăţători să grăiască limpede despre pogorîrea Sa şi întruparea fără şovăire să o zugrăvească în icoană.

Îndelung-răbdătorule Doamne, cît sînt de minunate lucrurile Tale! Cine va socoti iubirea Ta de oameni? Cum, văzîndu-i pe preoţii şi nevoitorii tăi ucişi pentru chipul Tău nu i-ai ars cu foc pe amăgitori, ci ai îndurat să fii hulit?

Cel ce ai întărit cu neclintire Biserica Ta, Doamne, şi porţile iadului pe ea n-au biruit-o, Însuţi dă pacea Ta poporului Tău, ca toţi din inimă într-o doxologie să ne închinăm Ţie şi să Te slăvim.

Anatema să fie cei ce nu cinstesc, Stăpîne, chipul întrupării Tale, mai întîi de toţi Ioan împreună cu Antonie şi Teodor rău-credinciosul, Teodot şi ceilalţi, prigonitorii credinţei.

Cel ce ai dat pacea Ta Apostolilor Tăi, Stăpîne, dăruieşte şi acum liniştea Ta tuturor, adunînd cu mîna Ta pe cei împrăştiaţi şi ca pe nişte oi cuvîntătoare numără-i în staulul Sfintei Bisericii Tale.

Slavă…

Slăvesc Dumnezeirea Tatălui şi a Fiului şi a Duhului, Firea cea una în trei Ipostasuri, Fiinţă nedespărţită, împărţită după feţe, de o împărăţie, atotfăcătoare, atotputernică începătură a Tainelor, care pe toate le ţine.

Şi acum…

Al tuturor ajutor şi acoperămînt şi ocrotire, de Dumnezeu Născătoare, arată-ne că poţi să mijloceşti pentru toţi cei ce scapă la tine şi să izgoneşti pe necredincioşi cu puterea Fiului tău, căci ca Maică pe toate le poţi.

Şi cînd ajungem la locul hotărît, cîntăm troparele:

Prea-curatului Tău chip ne închinăm, Bunule, cerând iertare greşealelor noastre, Hristoase Dumnezeule. Că de voie ai binevoit a Te sui cu Trupul pe Cruce, ca să izbăveşti din robia vrăjmaşului pe cei pe care i-ai zidit. Pentru aceea, cu mulţumire strigăm Ţie: Toate le-ai umplut de bucurie, Mântuitorul nostru, Cel ce ai venit să mântuieşti lumea!

Slavă… Şi acum… glas 2:

Şi ceata Prorocilor, împreună cu Moisi şi Aaron, cu veselie se veseleşte astăzi, căci prorocia împlinind, Crucea străluceşte, întru care pe noi ne-a mîntuit. Cu rugăciunile lor, Hristoase, Dumnezeule, mîntuieşte sufletele noastre.

Apoi urmează citirea Sinodiconului, adică hotărîrea dogmatică a sinodului Ortodoxiei de la anul 843, completat cu hotărîrile dogmatice ale sinoadelor ortodoxe de pînă acum.

traducere de ieromonahul Parthenie

Textul ellinesc original, din Triodul tipărit la Veneţia în 1586

[1] E vorba de o procesiune / litanie cu Sfînta Cruce, Sfintele Moaşte, Sfintele Icoane, Sfintele Vase şi Sfintele Cărţi în care se cîntă Canonul Sinodiconului şi irmoasele sale, însoţite de ectenie după fiecare odă.

[2] Atribuirea acestui canon Sfîntului Teodor Studitul (759-826 d.Hr.), aşa cum apare în ediţiile tipărite, este o greşeală a unui copist. Autorul canonului, după manuscrisele needitate, este Sfîntul Teofan „Scrisul” (778-842). Apud J.Gouillard, Le Synodikon de l’Orthodoxie, p. 134-135

[3] Eretic iconomah despre care nu se mai cunoaşte nimic.

[4] Antonie I, patriarh al Constantinopolei între 821-836.

[5] Ioan al VII-lea Grammaticos, patriarh al Constantinopolei între 836-843.

[6] Eretic iconomah despre care nu se mai cunoaşte nimic.

[7] Theodot I Cassiteras, patriarh de Constantinopol între 815-821, iniţiatorul celei de a doua prigoane iconoclaste.