Isihasul menit a se afla în fruntea ciclului poartă în continuare stigmatul detenţiei, fiind zidit într-o diafragmă de beton pe vremea când, după eliberare, Maxim lucra ca zidar la construirea unui bloc de nefamilişti. În volumul de versuri ”Nuntașul cerului” este redată doar prima strofă a poemului. Deși autorul, cu o meticulozitate de invidiat, a alcătuit schema zidului în care a ascuns caietul asemeni hărții unei comori, nu a fost nevoie să fie căutat caietul: Securitatea a avut deosebită grijă de manuscrise și le-a fotografiat chiar în vremea în care erau create, fără știrea autorului. Astfel au fost descoperite, în urma cu câțiva ani, în arhivele CNSAS de către fiica lui Virgil Maxim, doamna Tatiana Maxim. Surpriza descoperirii fotocopiilor celor 29 de pagini a adus, fără îndoială, bucurie, dar în același timp dă mărturie vie despre așa-zisa libertate a foștilor deținuți politic, care erau hăituiți și prădați și după ispășirea pedepsei.

Ne întoarcem la versurile Isihasului, numit în manuscrisul inițial Introspecție isihastă, și redăm întâi versurile, așa cum apar în fila 253 a dosarului de la CNSAS al lui Virgi Maxim. (Crina PALAS):

      INTROSPECȚIE ISIHASTĂ

Cobor în duhul meu șuvoi tot mai adânc.

Fiorul întâlnirii cu mine nu mă doare.

Ascult crescând din ape clopotnițe de soare

Și mari frumseți purtate pe-al veacului oblânc

În scara bucuriei albină sunt și floare.

Cu mâinile-amândouă mirezmele profunde

Din amfora luminii în suflet le adun.

Arunc măiastră nadă dărințelor flămânde

Și săgetez cuvântul în haină de păun…

În talisman de taină port Chipul Tău Prea Bun…

Podoabele-Măririi din Început Sfințit

Le-am tăinuit în salba Fecioarei-Preacurate.

Nu le-am văzut vreodată. Ce preț? – N-am prețuit.

În mistica mea foame râvnitu-le-am pe toate

Și colier în rugă le-am vrut la miez de noapte…

O, Praznicul Iubirii, ce necuprinsu-ncape!…

Adună-ți cântăreții născuți și nenăscuți.

Adâncului dă-i aripi, Înaltului fă-i punți

Să ne-ntâlnim la ”nunta sfințirilor de ape”

Îmbrățișați în gânduri, cu nimb de-argint pe frunți…

Notă blog: În fotocopiile de mai jos sunt manuscrise ale poeziilor lui Virgil Maxim, subliniate de cenzori inculţi ai Securităţii. În “Taina curcubeului” cenzorul descoperă cu surprindere, încercuind vigilent, culoarea verde în compoziţia curcubeului.

Nota noastră: Virgil Maxim mi-a spus că a încercat să aştearnă în scris o parte din schema unui învăţămînt creştin ortodox în duhul Sfinţilor Părinţi, adaptat nevoilor contemporaneităţii, împreună cu cîteva poezii din cele pe care Dumnezeu i le descoperise în anii de închisoare. Cu greu s-a putut furişa de ceilalţi muncitori cu care lucra la zidăria combinatului Brazi ca să scrie acele lucruri. După ce reuşise să aştearnă cîteva zeci de pagini din ideile cu care Dumnezeu îl binecuvîntase în anii de temniţă, a găsit, într-o zi, o pagină din caietul său la closet. Atunci a luat hotărîrea să salveze ce mai putea fi salvat şi să zidească acel caiet în structura de rezistenţă a căminului de nefamilişti de la Brazi. Ca să ţină minte locul, a scris poemul “Taina Brazilor“, prezent şi în volumul NUNTAŞUL CERULUI, apoi, după 1994, a aşternut pe hîrtie locul unde s-ar putea găsi caietul şi i-a dat schiţa prietenului său de o viaţă, ploieşteanul Gheorghe Dragon. Acesta, împreună cu cîţiva tineri, a obţinut în 1996 de la conducerea combinatului Brazi permisiunea să spargă acea structură, în căutarea caietului. Li s-a dat voie şi s-au apucat de lucru. Betonul, fiind foarte dur, au muncit din greu mai multe zile, dar nu au găsit nimic în locul şi la înălţimea la care le spusese Virgil Maxim, care, între timp, se mutase la cele veşnice. Concluzia lui Gheorghe Dragon a fost că, fiind betonul atît de greu, caietul s-a dus în respectivul cadru de fier-beton ori mai jos decît a crezut Virgil Maxim, ori a rămas suspendat undeva mai sus de înălţimea la care fusese aruncat. În cele din urmă, la reclamaţiile nu se ştie cui (căminul de nefamilişti era nelocuit în 1996-1997), lui Gheorghe Dragon i s-a interzis să continue căutarea caietului. Rămîne ca generaţia de azi sau cele ce vor veni să reia căutările (m. Filotheu Bălan).