“Eu voiam ca pe unele ca acestea ce s-au lucrat (…) să le cinstesc cu tăcere, dar mi-am luat de seamă cum că mai bine este a şti şi urmaşii că nu întru alt chip, ci cu acest fel de silnicii s-a primit seminarul în Mănăstirea Neamţului, prin care a venit şi focul iadului în ea: putoarea tiutiunului şi mîncarea cărnii.

Dar poate-mi va zice cineva că dacă nu-i bun tiutiunul, apoi de ce l-a lăsat Dumnezeu ca să răsară şi să crească el precum şi alte buruieni? Aceluia eu în numele adevărului îi răspund că şi mătrăguna, strigoaia şi altele le-a lăsat Dumnezeu, precum şi păserile, dobitoacele, peştii, hiarele şi altele, dar nu se mănîncă din toate. Precum nici buruienile nu este de folos a se obişnui de călugări, şi mai ales aceasta, care aşa în ce chip o obişnuiesc oamenii se cunoaşte a fi potrivnică cuvintelor Dumnezeieştii Evanghelii; că zice Mîntuitorul nostru că „tot ce intră în gură merge în pîntece şi ieşind pe afedron nu spurcă pe om, iar acelea care ies din gură, acestea sînt care spurcă pe om” (Matei 15: 11,17,18,20) şi iarăşi zice în Evanghelia de la Ioan (14, 24): „Cel ce nu mă iubeşte pe Mine cuvintele Mele nu le păzeşte”. Deci noi vedem că la cei ce trag tutunul prin nas, le intră în scaunul minţii, iar la cei ce trag cu luleaua, cu ciubucul şi cu ţigara, le intră în suflet şi împute sufletul, şi apoi iarăşi pe gură înapoi, nemergînd la şezut ca să iasă pe afedron, precum se zice hotărît în Dumnezeiasca Evanghelie; şi Mîntuitorul arată creştinilor celor numiţi în Numele Său că „cerul şi pămîntul vor trece, iar cuvintele Mele nu vor trece”. Deci tutunul pe gură intră şi spurcă sufletul cu putoarea cea nesuferită şi apoi iese iarăşi pe gură înapoi ca pe un ogiag, şi încă şi prin nas ca prin nişte răsuflători ale ogiagului.

Şi încă unii din tutungii zic că tutunul se cheamă curat, pentru că el este o buruiană pe care nici un dobitoc nu o obişnuieşte; şi dacă-l bei el numai pe suflet îl spurcă, iar pe trup nu. Însă ei robiţi fiind acestei buruieni puturoase, apoi totdeauna beau şi se odihnesc cu conştiinţa poftorind [revenind cu insistenţă la] acea zicere, că ce intră pe gură nu spurcă pe om, lăsînd cealaltă parte a cuvîntului, căci tutunul, precum am zis, numai cît robeşte sufletul omului la pofta lui şi apoi iese pe gură înapoi. Dar bine să ştie fiecare că Scriptura zice că tot cel ce se robeşte de vreo patimă rob păcatului este, şi robul în casă nu petrece, ci afară din casa vieţii de veci. Deci pe mulţi din cei care obişnuiesc a unelti această buruiană i-am auzit că mai bine ar putea să rabde de mîncare şi de băutură decît să-i lipsească tutunul; iată vederată robie!” (1Cor 6:12 Toate îmi sînt slobode, dar nu toate îmi sînt de folos; toate îmi sînt slobode, ci eu nu voi să fiu biruit de ceva.)

(fragment din Istoria Sfintelor Mănăstiri Neamţul şi Secul, de Arhimandritul Andronic, folosit în CRONICA INEDITĂ A LUI ANDRONIC DUHOVNICUL SAU DESPRE PĂTIMIRILE MĂNĂSTIRII NEAMŢ DE PE URMA GENERAŢIEI PAŞOPTISTE, text alcătuit de m. Filotheu Bălan în anul 2001 şi publicat în revista Scara nr. 7)