Pe aici se povesteşte că mai demult Dumnezeu şi cu Sfîntul Petru s-au lăsat pe pământ.

Şi unde se află azi lacul mineral “Balta Albă” era un sat ai cărui locuitori erau foarte răi şi necredincioşi lui Dumnezeu.

La marginea satului despre Nord era o casă în care şedea o văduvă cu vreo 3-4 copii şi care era credincioasă lui Dumnezeu.

Dumnezeu şi Sf. Petru s-au lăsat în formă de uncheşi zdrenţăroşi şi au venit în acel sat Sâmbătă seara. Au cerut să-i primească cineva la gazdă, dar nimeni n-a voit, alungându-i cu fel de fel de insulte şi ocări.

Numai văduva i-a primit, scuzându-se însă că nu prea are ce le da de mâncare. Ei, însă, au spus că nu le trebuie aceasta şi au tras în gazdă la ea.

Văduva obicinuia că ziua făcea copiilor câte o mămăligă şi-i astâmpăra, iar seara punea câte o baligă în foc, o punea pe vatră cu cenuşă, zicând copiilor că e turtă şi-i ţinea cu vorba, că nu s-a copt, până ce aceştia adormeau şi astfel scăpa de ei seara.

În seara aceea, deci, văduva făcuse tot aşa şi copiii tot o-ntrebau dacă s-a copt turta, şi ea le răspundea că nu s-a copt. Dumnezeu atunci i-a zis femeii să se ducă să vadă dacă s-a copt, iar ea i-a spus secretul cu baliga. El, însă, a îndemnat-o din nou să se ducă. Şi când s-a dus, a găsit în loc de baligă o turtă mare şi frumoasă.

Văduva a priceput atunci că aceşti oameni nu sunt oameni ca ceilalţi şi s-a închinat înaintea lor, iar Dumnezeu i-a zis ca a doua zi să-şi ia copiii şi să se suie pe movila ce se află tot spre Nord (şi astăzi).

A doua zi, Duminică, cei doi uncheşi s-au dus la horă şi atât prin sat, cât şi acolo băeţii din sat se strângeau împrejurul lor şi-i batjocoreau cu fel de fel de vorbe murdare, râzând de bătrâneţele lor.

Dumnezeu însă provoacă pe acei săteni şi mai ales pe flăcăi înfingând toiagul în pământ la marginea horei şi spunându-le: “Care se găseşte să-l scoată din pămînt?” Atât însurăţeii, cât şi flăcăii au alergat pe întrecere să-l scoată, batjocorind în tot modul pe uncheşi, dar nici unul n-a putut să-l scoată. Atunci Dumnezeu le-a spus că el îl scoate cu degetul cel mic, iar ei iar l-au ocărît. Şi El atunci punînd degetul, a tras toiagul în sus şi a şi dispărut.

Iar de unde a scos toiagul, deodată s-a scufundat pământul şi a ieşit apă de a înecat întreg satul, scăpând numai acea văduvă care se suise cu copiii pe movilă. Şi aşa s-a format lacul Balta Albă din judeţul Râmnicu Sărat [azi din judeţul Buzău].

Culeasă de învăţătorul G. Ionescu, din comuna Viziru, judeţul Brăila, de la locuitorii din comună, în anul 1896. Extras din ms. rom. 4556 de la Biblioteca Academiei Române din Bucureşti.