– În al 47-lea imn Nisebean, atribuit lui Efrem Sirul, se spune: „El l-a strigat pe Lazăr care numaidecît/ A ieşit afară şi i-a mustrat:/ Pentru că dacă era mort pentru Domnul Său,/ Atunci nu ar fi putut să răspundă./ In moartea lui, el era viu/ Pentru vocea aceea care l-a înviat/ Cel mort trăieşte,/ în vreme ce ei erau invidioşi şi morţi./ Domnul nostru a plîns/ Pentru cei vii care erau morţi,/ Pentru că ei au plîns învierea/ Care l-a veselit pe Lazăr./ Fie ca trupul şi sufletul meu, Doamne,/ Să cînte imne în raiul Tău”. Cît de vii sînt oamenii noştri, cît de vii sînt sufletele, cîtă nădejde are fiecare om în mîntuire, în înviere ?

– Totul ţine de voinţa noastră. După trup omul este muritor, iar după suflet este nemuritor. Sufletul nemuritor are puterea de a alege între a supune patimile şi moartea şi între a fi supus patimilor şi morţii. Noi ne atragem moartea prin reaua folosire a libertăţii noastre cu care am fost creaţi. De aceea, îngerii ne străjuiesc neîncetat, după cum este scris: „Străjui-va îngerului Domnului împrejurul celor ce se tem de El Şi-i va izbăvi pre ei” (Ps.33:7).

Moartea are şi un sens duhovnicesc, adică să murim păcatului, pentru că Hristos prin moartea Sa ne-a dăruit nouă viaţa şi învierea. Să nu uităm că noi trebuie să ne lepădăm de viaţa noastră cea trupească şi să înviem în Hristos, murind pentru viaţa aceasta.

– Ce poate face creştinul pentru ca sufletul său să rămînă viu, să se încarce cu energie în viaţa asta?

– Pentru cele pămînteşti Dumnezeu a creat naşterea şi moartea şi tot ce se naşte trebuie să aibă moarte. Viaţa aceasta este continuă devenire şi toate cele din ea sînt în continuă schimbare, sînt stricăcioase, cum se zice. Iar omul care nu se îngrijeşte decît de cele materiale şi de desfătările trecătoare ale acestei lumi, nefăcînd faptele bune, supune cele pămînteşti celor cereşti, pentru care nu s-a creat moartea, ci veşnicia.

Deci pe pămînt omul se află într-o continuă luptă între a săvîrşi binele sau răul. Şi în ceea ce biruieşte, în aceea stăpîneşte. Face fapte bune? Stăpîneşte viaţa. Face fapte rele? Alege moartea sufletească. Acesta este semn adevărat al celui ce are viaţă în inima sa: că îşi aminteşte continuu de moarte!

Mîntuitorul spune limpede: “Eu sînt pîinea cea vie care s-a coborît din cer; de mănîncă cineva din această pîine va fi viu în veac. Şi pîinea pe care Eu o voi da este trupul Meu, pe care Eu îl voi da pentru viaţa lumii”. Ceea ce înseamnă că Mîntuitorul însuşi a vestit că nu toţi care au viaţa asta biologică au viaţă adevărată în ei. Inimile în care Hristos nu sălăşluişte sînt moarte. Iar această viaţă nu o putem cîştiga decît prin Biserică, unde se pogoară Harul lui Dumnezeu.

– Cînd e moartea o pedeapsă?

– Nu m-am gîndit niciodată la asta. Important este să ne găsească moartea pregătiţi sufleteşte. Ca să nu facem asemenea bogatului din Evanghelie, căruia moartea i s-a făcut pedeapsă, pentru că nu se silea să se pregătească de moarte, ci cugeta numai la viaţa aceasta şi cum să-şi împlinească poftele.

Aşadar, cel care cugetă la moarte, scapă de moarte, iar cel ce cugetă numai la plăcerile acestei vieţi trecătoare, îşi cîştigă moarte. Nu de moarte trebuie să ne temem noi, pentru că, în fapt, moartea este nemurire, ci de pierderea sufletului să ne temem.

– Un negustor întreabă pe un marinar de ce moarte a murit tatăl său. Marinarul răspunse: „Tatăl meu, bunicul şi străbunicul meu toţi au murit în naufragiu pe mare „Şi nu te temi să mai mergi pe mare?”, îl întrebă negustorul. „Dar, hai, spune-mi te rog şi tu, cum au murit tatăl, bunicul şi străbunicul?” întrebă marinarul. „Toţi au murit în pat”, răspunse negustorul. „Vezi, zise marinarul, de ce m-aş teme eu mai mult să mă duc pe mare, de cum ar trebui să te temi tu să te culci în pat… !?”

– Despre asta şi Sfîntul Efrem zice: „Omul mustrat de ştiinţa sa pentru păcat, foarte se teme de moarte. Iar omul drept aşteaptă moartea ca pe o mare sărbătoare: să vie, să trecem din moarte la viată, că viata de acum este moartea sufletului, pentru cei ce se lovesc de dînsul.”

(Adrian Alui Gheorghe – Cu Părintele Iustin despre moarte, jertfă şi iubire, 2006, p. 51-53)