Referindu-se la incidentul de la Albineţ din 1935, presa din 22 august 1936 scria despre episcopul Serafim: “Nimeni nu s-a gândit că acest slujitor al altarului urmăreşte alte scopuri, deţinând o misiune specială din partea acelora care aveau tot interesul ca în moldoveneasca provincie dintre Prut şi Nistru să dăinuiască stări anormale şi, cum agitaţiile comuniste au găsit rezistenţă în masa moldovenească legată de neam şi de glia strămoşească, au găsit prielnic să agite chestiunea calendarului îndreptat. Aceasta era misiunea episcopului Serafim, care formase în Basarabia o fabrică de hirotonisit preoţi, elemente pescuite dintre cei mai periculoşi agitatori…”

Episcopul rus Serafim fusese expulzat din Basarabia şi se stabilise la Viena, unde îşi avea sediul o importantă centrală de propagandă comunistă. încă din 1926, aici se mutase centrul coordonator al Partidului Comunist, prin crearea unui Birou politic pentru străinătate, care era abilitat să ia decizii cu privire la activitatea PCR din interiorul României. Serafim se considera delegat oficial al Sinodului rus din diaspora şi al Mitropolitului Antonie pentru Basarabia. Aici, a hirotonit preoţi pentru Biserica Naţională Rusească din Basarabia dintre persoane fără niciun fel de pregătire şi fără studii, pentru a deveni vârfuri de lance ale stilismului. Ştim că preotul Climovici a fost convocat la Episcopia Hotinului, în luna martie 1935, pentru a da explicaţii în legătură cu agitaţia stilistă pe care o desfăşura în Basarabia, dar a refuzat să meargă, spunând că a fost hirotonit de episcopul Serafim de la Viena şi că doar acestuia îi datorează ascultare[1].

Acelaşi ziar considera că cele două incidente, cel de la Albineţ din 1935 şi cel de la Piatra Neamţ din 1936, nu sunt decât două feţe ale acţiunii comuniste în România[2]. Acţiunea comunistă pe frontul stilist a creat trei categorii de oameni: instigatori comunişti, profitori (călugări fugiţi de prin mănăstiri) şi credincioşi inconştienţi, fanatizaţi. Internaţionala a III-a, prin instrucţiunile pe care le-a dat conducătorilor stilişti din România, a ordonat specularea problemei calendarului prin încurajarea şi instigarea sătenilor împotriva stilului nou. Procesele care s-au perindat în faţa instanţelor militare au dovedit amestecul nefast al comunismului. Ţăranul moldovean din Basarabia a putut fi, astfel, târât într-o acţiune despre care el credea că vine întru apărarea credinţei strămoşeşti. Instrucţiunile Internaţionalei III ordonă conducătorilor din umbră ai acţiunii stiliste din România să lucreze în aşa fel, încât să separe o parte din locuitorii unui sat de Biserică, promovând moldovenismul, ca anexă a panslavismului. Aceeaşi părere fusese exprimată şi de Episcopul Tit Simederea al Hotinului, care, la conferinţele pastorale ţinute la Soroca în toamna anului 1936, a arătat că stavrostilismul este propagat de agenţi aflaţi în slujba comunismului[3]. Din contră, ziarele cu simpatii comuniste, în frunte cu Adevărul, au început o campanie de solidaritate faţă de călugării stilişti arestaţi, care erau prezentaţi ca martin ai credinţei.

În ceea ce priveşte legătura dintre mişcarea stilistă din Vechiul Regat şi mişcarea comunistă aflată în ilegalitate, Arhivele Administraţiei Patriarhale păstrează câteva documente interesante care vorbesc de implicarea Anei Pauker în susţinerea stilismului. Într-unul din acestea citim: în mod clandestin, în rândul stiliştilor s-au strecurat Ana Pauker, travestită în monahie la Brusturi, şi Teohari Georgescu, travestit în ierodiacon la parohia Rădăşeni-Suceava, ambii veniţi de peste Nistru. Ei au făcut propagandă comunistă în mijlocul stiliştilor, asigurându-i pe aceştia că, atunci când vor ajunge la putere, vor face ca Biserica Ortodoxă Română să revină la calendarul iulian. De aceea, mulţi adepţi ai stilului vechi s-au înscris în Partidul Comunist şi au fost persecutaţi apoi, în timpul regimului antonescian, fiind acuzaţi de bolşevism[4].

Raportul întocmit de preotul Niculae Gheorghe, parohul din satul Brusturi, se referă la o întâlnire între Ana Pauker şi Glicherie Tănase, pe atunci alungat din Mănăstirea Neamţ. Ana Pauker l-ar fi încurajat pe Glicherie să îmbrăţişeze cauza stilismului, promiţându-i un viitor mare. Cu sprijinul ei financiar, s-ar fi construit biserica din satul Brusturi (ea se recomanda ca o văduvă din Bucureşti, foarte bogată, care dorea să construiască biserica în amintirea soţului) şi tot ea ar fi încurajat moral şi material revolta de la Piatra Neamţ, alături de Glicherie Tănase şi Vasile Buzdea[5]. Preotul ortodox din Brusturi mai adaugă faptul că, după terminarea războiului, Ana Pauker ar fi revenit la Brusturi, alocând fonduri mari pentru reconstruirea bisericii: După reconstruirea bisericii din Brusturi, Vasile Buzdea, văzând că afacerea cu Biserica stilistă merge strună, acum fiind pensionar, a învăţat rânduiala de cântăreţ, a pus mâna pe biserică, iar pe Glicherie l-a îndepărtat. În această situaţie, Glicherie a plecat în părţile Fălticeniului, unde a înfiinţat mai târziu Mănăstirea Slătioara.

Se ştie că, în perioada interbelică, Ana Pauker s-a aflat de trei ori în România cu misiunea de a organiza mişcarea comunistă, fiind arestată de fiecare dată ca pe-riculos agitator comunist. Astfel, a fost arestată în iunie 1925, în aprilie 1929 şi în iulie 1935, când a fost judecată în faimosul proces de la Craiova (iunie 1936) şi condamnată, împreună cu alte nume cunoscute ale mişcării comuniste în România, sub acuzaţia de a fi intrat în legătură cu asociaţiuni din străinătate în scopul de a primi instrucţiuni şi subvenţii pentru pregătirea revoluţiei comuniste din România*. Ana Pauker a fost eliberată abia în 1941, cu ocazia unui schimb de prizonieri politici între Bucureşti şi Moscova. Astfel, Guvernul Român i-a permis Anei Pauker să plece la Moscova în schimbul revenirii în ţară a lui Moş Ion Codreanu, vechi fruntaş al Consiliului National Român din Bucovina.

În cel de-al treilea sejur, Ana Pauker sosise la directivele directe ale Kominternului, pentru a reorganiza Partidul Comunist Român, urmând să acţioneze în România prin reţele clandestine de spioni şi agenţi, alimentate din fonduri secrete. Odată cu ea, au sosit circa 50 de activişti şi agenţi cu fonduri, pentru a subvenţiona acţiunile comuniştilor şi a plăti avocaţi în eventualitatea proceselor. Ştim, de asemenea, că, pentru a-şi ascunde identitatea, Ana Pauker şi-a procurat un act de identitate fals, pe numele Maria Grigoraş, eliberat de Primăria Piatra Neamţ cu nr. 34163/5732 în data de 15 octombrie 1934[6].

Informaţiile oferite de preotul ortodox din Brusturi referitoare la legătura dintre Ana Pauker şi Glicherie Tănase urmează să fie confirmate sau infirmate de alte documente de arhivă, cu atât mai mult cu cât contribuţia comuniştilor care activau în ilegalitate la dezvoltarea stilismului în perioada interbelică este un subiect ce merită aprofundat. Nu excludem posibilitatea ca Ana Pauker sau alţi agenţi comunişti să fi intrat în legătură cu stiliştii la un anumit moment şi să fi susţinut material şi moral actele de rebeliune ale acestora. Personal, nu consider o coincidenţă faptul că cele mai grave incidente între stilişti şi autorităţile statutului, soldate cu morţi şi răniţi, au avut loc între anii 1934-1936, când Ana Pauker şi alţi agenţi comunişti s-au aflat pe teritoriul României.

Sperăm ca o cercetare ulterioară a documentelor din Arhivele Naţionale, în special documentele Poliţiei şi ale Jandarmeriei din perioada interbelică, să arunce lumină asupra acestor aspecte importante legate de apariţia şi dezvoltarea mişcării stiliste.

[1] Arhivele Naţionale, fond Inspectoratul General al Jandarmeriei, Dosar nr. 25/1936, f. 59.

[2] Articolul Stilismul este o acţiune de instigaţie comunistă, în Universul, 22 septembrie 1936.

[3] Arhivele Naţionale, fond Direcţia generală de Poliţie, f. 32, Nota 3021/13 octombrie 1936; Vezi şi articolul Calendarul îndreptat şi propaganda rusă în Basarabia, apărut în ziarul Cuvântul, 18 aprilie 1926.

[4] Arhivele Administraţiei Patriarhale, Raport întocmit de PS Gherasim Hunedoreanul, arhiereu vicar-misionar al BOR la 27 febr 1990

[5] Arhivele Secretariatului de Stat pentru Culte, Raport asupra stilismului în BOR de la înfiinţare până în prezent, 8 iulie 1985 (4 file).

Stelian Tănase, „Clienţii lu tanti Varvara”, Editura Humanitas, Bucureşti, 2008, p. 238-241 – „tanti Varvara” era numele conspirativ pe care comuniştii în ilegalitate îl dădeau Siguranţei.

[6] Col. Magistrat Cetate, Conspiraţia comunistă în România şi evreica Ana Pauker în faţa Justiţiei Militare, 1941 p. 18. Cetate a fost Prim Comisar Regal, şeful Parchetului Militar şi procurorul acuzării în procesul comuniştilor de la Craiova. Aceeaşi informaţie o găsim şi în documentele de arhivă: Arhivele Naţionale, fond Direcţia Generală de Poliţie, dosar 24/1935, nota 2424, f. 56.

Pr. Lect. Univ. Dr. Radu Petre Mureşan – “Stilismul – problemă de siguranţă naţională” – Stilismul în România, ed. Agnos, Sibiu, 2012, pg. 58-63