– Valeriu, ce este pacea?

– Pacea este o taină şi nu se află decât în Hristos, prin Hris­tos şi pentru Hristos.

– Pacea e în suflete ori în lume, în istorie ori în veşnicie?

– Fiind în Hristos, ea e în toate şi prin toate.

– Poate exista o falsă pace lăuntrică?

– Patimile duc la o stare de împătimire care devine perma­nentă, dar nu e pace; greşelile duc şi ele la o rătăcire ce se crede atotştiutoare, dar vine o clipă a adevărului şi o astfel de stare dovedeşte o falsă pace; duhul rău poate să‑l îndrăcească pe om până la orbire, dar asta nu e pace, ci robie; eul, orgoliul, ten­dinţa de dominare tind să ne înşele printr‑o pace personală, lipsită de Dumnezeu, dar omul va afla neapărat că e creatură şi nu poate afla pacea decât la Dumnezeu.

– Poate exista pace lăuntrică fără războiul nevăzut?

– Cine nu luptă şi nu învinge patimile şi ignoranţa, acela nu cunoaşte pacea.

– Ce este de fapt războiul nevăzut?

– Întoarce‑te în tine însuţi şi vei vedea!

– Poate exista pace lăuntrică fără pace cu oamenii?

– Atâta vreme cât eşti vinovat faţă de oameni, cu voie şi fără voie, cu ştiinţă şi fără ştiinţă, prin omisiune ori prin acţiune, nu poţi fi împăcat nici cu Dumnezeu şi nici cu tine însuţi.

– Ce este pacea lăuntrică în Hristos?

– Este trăirea în Duhul Adevărului, împărăţia Duhului Sfânt în om. Ea necesită discernerea duhurilor şi capacitatea de sta­tornicire în Adevăr.

– Mi se pare greu de delimitat binele de rău.

– De aceea e omul om, om liber, om‑împărat, ca să deose­bească duhurile. Dacă n‑avem discernământ, nu suntem vred­nici a fi oameni. Oamenii trebuie să fie sfinţi.

– Pacea e în Lege, ori în Har?

– În Har!

– Pacea, atât în inimile oamenilor, cât şi în lume, pare cu totul instabilă!

– Pacea oamenilor depinde de măsura în care ei se găsesc în Duhul Adevărului, este deci înainte de toate o problemă spi­ri­tuală, chiar dacă ea se manifestă pe plan politic, social, eco­no­mic, cultural, educativ ori moral. Toate problemele oameni­lor sunt probleme de conştiinţă, iar conştiinţa nu‑şi află pacea decât în domeniul religiosului. Religiosul este fundamental în istorie.

– Valeriu, pacea este determinată de conştiinţă ori de pu­tere?

– Este o greşeală a accepta pacea puterii fără adevăr. Nu se poate accepta pacea robiei! Nu se poate accepta pacea răului! Satana îţi oferă puterea lui dacă i te închini, dar toată puterea, în cer şi pe pământ, I‑a fost dată lui Hristos, deci creştinii nu pot primi pacea ispititoare a lui satan.

– Valeriu, pacea e luptă?

– Pacea izvorăşte din biruinţa binelui asupra răului, fie la ni­velul conştiinţei, fie la nivelul istoriei. Aici se află şi sensul răz­boiului nevăzut al asceţilor, şi sensul apocaliptic al istoriei.

– Deci pacea trebuie să fie în necontenită ofensivă?

– Pacea trebuie să fie în ofensivă şi mereu vigilentă. Pacea lui Dumnezeu a coborât prin „ofensiva” întrupării Domnului Hris­tos şi prin „ofensiva” Duhului Sfânt, ce va lucra în lume până la a doua venire a Lui. Creştinismul este afirmare, cău­tare, cute­zanţă, stăruinţă, muncă, luptă, putere de jertfă. Creş­tinii nu vor accepta decât pacea lui Hristos, oricât de multe sa­crificii li se vor cere.

– Pacea trebuie apărată?

– Unii apără pacea lui Dumnezeu, alţii apără pacea satanei. Dar puterea fiarei apocaliptice va fi nimicită de puterea Mie­lului.

– Care sunt metodele de luptă creştine?

– În lupta de afirmare creştinismul este spiritual şi deci li­ber, în apărare creştinii sunt obligaţi adesea să răspundă agre­sorului cu armele lui: David a trebuit să‑l ucidă pe Goliat, Sfântul Nes­tor l‑a aruncat în suliţe pe Lie şi a primit mucenicia.

– Suntem pentru pace ori pentru război?

– Există o pace mai nimicitoare decât orice război şi există un război aducător de pace. Cercetaţi duhul care naşte eveni­men­tele şi finalitatea pe care o urmăresc ele, şi aşa veţi şti ce este bine de făcut.

 

 

Ioan Ianolide – Document pentru o lume nouă, Ed. Christiana, Bucureşti, 2006, pag. 488-490