Pentru păcatele acestui popor greu încercat, o pătrime din credincioşii săi trăiesc în diaspora, siliţi de împrejurări. În diaspora au nefericirea de a suferi, pe lîngă umilinţele exilului, şi greutăţi în Biserică: fie că nu au unde se ruga, fie că clerul din diaspora este eminamente ecumenist, de la vlădică la opincă. Mulţimi de credincioşi care ne scriu sau ne vizitează se tînguiesc din pricina acestor prigoniri pe care le rabdă, din ce în ce mai greu, de la clericii români din diaspora, care îi silesc pe credincioşi la ecumenism, la această vastă operaţiune de relativizare a credinţei folosindu-se şi puterea politică, mai perfid decît în vremurile de tristă amintire a regimului ceauşist, fiindcă ateismul, ecumenismul, comunismul şi materialismul sunt feţe ale aceleiaşi forţe şi ideologii antihristice. În fiecare an, în perioada în care Biserica Ortodoxă prăznuieşte pe cei mai mari apologeţi ai Ortodoxiei, în a doua parte a lunii Ianuarie, credincioşii ortodocşi trebuie să îndure presiunile făcute asupra lor de către aceşti clerici (care, de voie sau de nevoie unora le sunt duhovnici) de a participa la slujbe împreună cu ereticii, în condiţii care umilesc sfînta şi dumnezeiasca învăţătură a Mîntuitorului nostru Iisus Hristos şi a Sfinţilor Săi Apostoli şi Părinţi. Adesea, bieţii credincioşi diasporeni, în ciuda protestelor lor, aud pe la predici cum că “toate cultele creştine sunt egale”, că toate sunt “biserici surori”, cum că “şi catolicii au sfinte Taine şi har”, cum că “şi protestanţii şi neoprotestanţii sunt creştini şi se mîntuiesc”, cum că “unitatea Bisericii constă în unirea tuturor acestor culte”, cum că “dacă-i numim eretici, nu avem dragoste”, cum că “tradiţionaliştii patristici sunt fanatici” (astfel ei numesc fanatism învăţătura Apostolică şi Patristică şi iubirea de Dumnezeu a celor ce o respectă), cum că “stiliştii sunt eretici” (stiliştii nu sunt eretici, sunt doar schismatici), cum că “şi clericii eretici au har şi deci să meargă credincioşii să ia binecuvîntare de la aceia”, şi multe alte asemenea erezii propovăduite de aceşti absolvenţi de institute teologice unde li s-a predat de fapt protestantism, nu Ortodoxie.

Aceste afirmaţii hulitoare şi eretice nu sunt nici măcar conştientizate de slujitorii altarelor, iar arhiereii lor propovăduiesc, foarte elocvent, şi discursul clasic ortodox atunci cînd mai vin prin ţară, şi discursul clasic ecumenist, cît sunt în exerciţiul funcţiunii lor în diaspora, sperînd ca din această duplicitate să evite presiunile la care sunt supuşi de puterea laică, sau pur şi simplu din faptul că nu-şi dau seama că greşesc credinţei. Iată cel mai delicat exemplu de mesaj al unui episcop din diaspora, de zilele trecute:

“Stimaţi enoriaşi, am fost rugat să vă transmit că duminică seara, 22 ianuarie, va avea loc la biserica parohială a parohiei catolice care ne găzduieşte pentru slujbele duminicale, rugăciunea [cu cei eterodocşi -n.n.] pentru unitatea creştinilor. În continuarea rugăciunii va avea loc o cină cu participarea celor prezenţi. Ar fi bine ca şi din partea comunităţii noastre să participaţi cât mai mulţi, ca gest de rucunoştinţă pentru faptul că parohia aceasta ne oferă biserica pentru ca să ne putem aduna şi ruga în ea în lipsa (deocamdată) a uneia proprii.[…]”

Deşi textul nu specifică, e vorba de o rugăciune împreună cu ereticii romano-catolici, aşa cum s-a întîmplat an de an pînă acum. Scopul rugăciunii, “pentru unitatea creştinilor” implică eresul ecumenist al teoriei ramurilor, şi neagă unitatea de facto a credinţei apostolice în toate Bisericile Ortodoxe locale.

De obicei, cine nu participă la rugăciunile cu ereticii sau cine îndrăzneşte să combată afirmaţiile eretice de prin predici este ostracizat, sabotat, mustrat în plen, şi chiar alungat din parohie. Diasporenii ştiu prea bine că nu exagerăm, şi că aceste lucruri, în loc să se rărească, se înmulţesc, făcîndu-le viaţa duhovnicească insuportabilă. Mulţi au încercat să protesteze, au scris episcopilor, dar fără rezultat. Unii s-au resemnat la ideea de a nu avea liturghie ortodoxă decît cînd vin în România, de Paşti şi de Crăciun. Mulţi au căzut în plasa ecumenistă şi au devenit ei înşişi activişti ecumenişti.

Evanghelia porunceşte dragostea de oameni faţă de toţi oamenii, dar nu şi faţă de ereziile acelora, cum dragoste de oameni nu înseamnă a iubi şi păcatele lor! Întreaga învăţătură a Mîntuitorului Iisus Hristos este respectată, crezută, mărturisită şi urmată numai în Biserica Ortodoxă, iar la cultele eterodoxe / eretice învăţătura Mîntuitorului este ştirbită, sucită, schimbată, încălcată, inventată, greşit înţeleasă, rău aplicată, uzurpată şi hulită; orice modificare a învăţăturii dumnezeieşti vine de la vrăjmaşul lui Dumnezeu şi al omenirii. Dumnezeu Însuşi S-a arătat oamenilor şi S-a făcut cunoscut întru Biserica Sa Ortodoxă, Apostolică şi Patristică, pentru ca prin credinţa şi cunoaşterea Lui oamenii să se mîntuiască.

De ce nu trebuie ca creştinii ortodocşi să se roage împreună cu cei de alte credinţe:

– Pentru că Mîntuitorul Însuşi S-a rugat numai cu cei ce credeau drept întru El şi Îl urmau (ucenicii). Mîntuitorul spune samarinencei: „Voi vă închinaţi căruia nu ştiţi; noi ne închinăm Căruia ştim”, şi „adevăraţii închinători se vor închina Tatălui cu Duhul şi Adevărul” (Ioan 4:22-23), căci închinarea primită de Tatăl este cea care vine de la cei botezaţi ortodox întru Tatăl, Fiul-Adevărul şi Duhul Sfînt

– Pentru că Sfinţii Apostoli au poruncit prin canoane a nu face aceasta:

CANON 10 Dacă cineva s-ar ruga împreună cu cel scos de la împărtăşire fie şi în casă, să se afurisească. [Apostol: 11, 12; Antioh: 2; Cart: 9] CANON 11 Dacă cineva cleric fiind, împreună s-ar ruga cu un cleric caterisit, să se caterisească şi el.
CANON 45 Episcopul sau preotul sau diaconul, rugându-se împreună cu ereticii, să se afurisească; iar de le-a dat lor voie a lucra ceva ca unor clerici, să se caterisească. [Apostol: 65; Sobor 3: 2, 4; Laodic: 6, 9, 32, 33, 34, 37; Timo: 9] CANON 46 Episcopul sau preotul care ar primi botez sau jertfă eretică poruncim a se caterisi. „Că ce împreună-glăsuire este lui Hristos cu veliar? Sau ce parte credinciosului cu necredinciosul?” [Apost: 47, 68; Sobor 2: 7; Sobor 6: 95; Cartag: 1; Vasilie: 1, 20, 47, 2, Cartag: 6, 15] CANON 65 Dacă vreun cleric sau mirean va intra în sinagoga iudeilor sau în altarul ereticilor spre a se ruga să se caterisească şi să se afurisească. [Apost: 7, 45, 71; Sobor 6: 11; Ant: 1; Lao: 6, 32, 33, 37, 38] CANON 71 Dacă vreun creştin ar aduce untdelemn la altarul păgânilor sau în sinagoga iudeilor în sărbătorile lor, sau ar aprinde lumânări, să se afurisească. [Apost: 7, 65, 70; Sobor 6: 11; Ant: 1; Laod: 29, 37, 38; Cart: 59, 82, 123]

– Pentru că toţi Sfinţii Părinţi de două mii de ani au păstrat prin canoane această interdicţie poruncită de Sfînta Scriptură;

– Pentru că prin rugăciunea împreună cu ereticii, ortodocşii pierd harul şi Îl supără pe Dumnezeu;

– Pentru că prin rugăciunea împreună cu ereticii, ereticii nu sunt ajutaţi prin căderea din har a ortodocşilor (cum ar putea fi?!), ci prin rugăciunea ortodocşilor pentru ei, aşa cum este poruncit, nu împreună cu ei;

– Pentru că împreună cu cei de alte credinţe e permisă orice activitate morală şi benefică, de la activităţi culturale la activităţi economice, respectînd poruncile Evangheliei, singurele două lucruri pe care Dumnezeu le-a interzis creştinilor de a le face împreună cu ei fiind căsătoria şi rugăciunea în comun. (Întrucît agapa -masa creştină- începe şi sfîrşeşte cu rugăciune, ea însăşi e socotită slujire şi prin urmare nici a mînca împreună cu ereticii nu este îngăduit, precum zic şi canoanele). Ce este interzis de Dumnezeu (Însuşi Dragostea) nu poate fi roadă a dragostei, cum spun ecumeniştii!

Aşadar, cine are dragoste adevărată de aproapele întru Hristos să înţeleagă că rugăciunea împreună cu neortodocşii este blestemată de Sfinţii Apostoli şi că dacă voieşte să se roage pentru mîntuirea acelora, să o facă în chipul rînduit de Biserica lui Hristos, şi anume:

– În cadrul pravilei personale se pot pomeni, cu binecuvîntarea duhovnicului, cei de orice credinţă;

– Citind personal la Psaltire (cu binecuvîntarea duhovnicului) sau dînd pomelnice la biserici şi mănăstiri pentru Psaltire cu numele celor de alte credinţe (lucru care trebuie specificat);

– Postul, milostenia, metaniile, catehizarea (respectînd regulile ei), binefacerile către cei de alte credinţe sunt ajutoare binecuvîntate spre mîntuire, atît acelora cît şi celui ce le face;

– Conform Predaniei, neortodocşii, dacă au binecuvîntarea preotului ortodox, pot să asiste la slujbele ortodoxe, cu excepţia Sfintei Liturghii a Credincioşilor (partea de după Liturghia Catehumenilor); locul de unde pot asista este pridvorul bisericii, acolo unde se fac şi lepădările de satana înainte de Sfîntul Botez. Nicidecum cei nebotezaţi ortodox nu pot sta în naos. Această rînduială se vede şi astăzi în ţările unde există mulţi catehumeni şi convertiri în masă: cei doritori să cunoască creştinismul ortodox stau în spatele bisericii, în pridvor, şi ies afară din biserică atunci cînd diaconul sau preotul zice: „Cei chemaţi (catehumenii), ieşiţi!”

-Dacă cei neortodocşi doresc şi cer şi primesc aceasta, să le vorbim despre dreapta cugetare apostolică, din scrierile Sfinţilor Părinţi, în împreună-glăsuire cu Sfintele Scripturi. Dacă sufletele lor primesc Adevărul, să dăm slavă lui Dumnezeu, iar nu-L primesc, „de omul eretic, după întîia şi a doua mustrare, depărtează-te” (Tit 3:10). Nimic să nu se facă silind sau cu ură, nici călcînd poruncile Scripturii. Căci numai aşa apostolatul poate avea roadă binecuvîntată.

Duhul Sfînt Cel primit la Sfîntul Botez ortodox să lumineze cugetele şi inimile drept-credincioşilor, căci numai astfel pot fi “sarea pămîntului” şi “lumină lumii”, şi numai fiind purtători de Duh, iar nu călcători de har, pot fi creştinii ortodocşi adevăraţi apostoli ai Domnului, spre slava Lui în veci, amin.