19. „Fraţilor, cît aveţi suflare în gura voastră, luptaţi-vă pentru mîntuirea voastră. Mai înainte de a veni ceasul acela în care ne vom plînge pe noi înşine, să lucrăm cu osîrdie fapta cea bună. Căci [vă] zic că dacă aţi fi văzut bunătăţile din ceruri şi făgăduinţa hărăzită sfinţilor şi cum sunt pedepsiţi cei ce au căzut de la Dumnezeu şi muncile care sunt gătite celor negrijitori, mai vîrtos celor ce au cunoscut adevărul (I Timotei 4:3) şi nu au vieţuit după vrednicia lui pentru a moşteni fericirea aceea gătită sfinţilor şi a scăpa de pedeapsa muncilor, aţi fi răbdat tot necazul pentru a vă face desăvîrşiţi întru fapta bună cea după Hristos. Căci aţi mers la morminte şi aţi văzut ipostasul omului că nimic nu este. Pentru ce se slăveşte omul în deşert, ţărînă fiind (Psalmi 102:14)? Şi de ce se trufeşte, fiind tot numai împuţiciune (Înţelepciunea lui Sirah 10:8)? Să ne plîngem, dar, pe noi înşine cît mai avem vreme (Galateni 6:10), ca nu cumva, sosind ceasul ieşirii noastre, să fim aflaţi cerînd de la Dumnezeu altă vreme de pocăinţă. Cu adevărat, vrednic de plîns şi de trei ori nefericit este acel suflet care a lepădat lumea şi s-a dăruit pe sine lui Dumnezeu dar nu a vieţuit după vrednicia făgăduinţei sale. Să nu îngăduim, dar, fraţilor, acestui veac scurt şi de puţin preţ şi care trece ca umbra (Înţelepciunea lui Solomon 5:9) să răpească de la noi fericirea aceea şi viaţa cea fără de moarte. Cu adevărat, ne temem ca nu cumva părinţii noştri cei după trup care zăbovesc în lume şi se afundă în griji şi strîmtorări, socotind despre noi că de acum ne-am jertfit lui Dumnezeu şi de aceea primim drept arvună cîştigul vieţii celei fericite, socotind că vor avea parte de ajutor de la noi în veacul viitor, să fie aflaţi judecîndu-ne pe noi şi rostind graiul Scripturii: Cum v-aţi chinuit, ruşinîndu-vă foarte? (Ieremia 9:19) Mare este necazul vostru. Foc s-a aprins peste voi. S-au făcut de nimic ramurile voastre (Ieremia 11:16). Pentru aceasta s-au făcut pustii. Asupra ei răcneau leii şi asupra ei au slobozit glasul lor (Ieremia 2:14-15). Pentru aceasta, s-au făcut cei iubiţi ca cei urîţi (Osea 9:12), şi s-a surpat cununa de pe capul vostru. Cetăţile dinspre miazăzi, cum s-au închis? Nu este cel ce să vă deschidă (Ieremia 13:18-19). Ridică-se cel necuvios, ca să nu vadă slava Domnului (Isaia 26:10). Aţi auzit.

20. „Pentru aceasta, fraţilor, să ne luptăm din toată inima, punînd în tot ceasul moartea înaintea ochilor noştri şi închipuindu-ne în tot ceasul pedeapsa cea înfricoşată. Prin acestea mintea îşi vine în simţire şi sufletul se pleacă plîngînd şi o lucrează pe ea văzătoare (θεωρητικην) şi dintru cele pămînteşti o face nemişcată către Dumnezeu. Şi nu doar atît, ci din acestea lucrînd şi smerenia, o înduplecă să se facă umilită şi lipsită de slavă deşartă şi de puţin preţ şi străină de tot cugetul lumii. Fraţilor, mergînd seara la culcare, sufletul vostru să filosofeze, dar, în toate zilele la trupul acesta preagros, zicînd către fiecare mădular al trupului: „O, picioarelor, cîtă vreme vă puteţi ridica şi mişca, mai înainte de a zăcea întinse şi nemişcate, staţi cu rîvnă înaintea Domnului vostru!” Iar către mîini zicînd: „Va veni ceasul în care veţi fi neputincioase şi nemişcate şi legate de alţii şi lipsite de orice mişcare. Pentru aceasta, mai înainte de a vă afla în ceasul acela, nu slăbiţi a vă întinde către Domnul”.

Şi către tot trupul să zică sufletul aşa:

„O, trupule, mai înainte de a ne despărţi şi a ne depărta unul de altul şi a mă pogorî la iad, primind după datorie legăturile cele veşnice dintru întuneric, iar tu a te preschimba în firea cea dintru început şi a te desface în pămînt, pierind în mirosul cel greu şi în stricăciune, stai cu îndrăznire şi te închină Domnului! Ia de la mine, prin lacrimi, simţirea cea cunoscută (γνωριζομενην). Fă-i cunoscută Stăpînului slujirea ta iubitoare. Ridică-mă prin mărturisirea cea osîrduitoare către Dumnezeu, mai înainte de a fi ridicat tu de alţii. Să nu mă osîndeşti la chinul cel veşnic, voind să dormi şi să te întăreşti. Căci va veni vremea cînd te va cuprinde somnul acela prea-greu. Dacă mă asculţi, ne vom împărtăşi laolaltă de moştenirea cea fericită. Iar dacă nu mă asculţi, vai, mie, că eşti legat de mine! Din pricina ta, şi eu mă fac netrebnic şi vrednic de osîndă.”

Dacă aşa veţi petrece în toate zilele, îmbărbătîndu-vă pe voi înşivă, cu adevărat v-aţi făcut biserică adevărată a lui Dumnezeu (II Corinteni 6:16). Şi o dată ce Dumnezeu S-a sălăşluit întru voi, ce fel de meşteşugire satanică vă mai poate înşela? Căci în locul nenumăraţilor învăţători, Cuvîntul lui Dumnezeu, sălăşluindu-Se întru voi, mai mult vă învaţă şi mai înţeleaptă face cunoştinţa voastră (Coloseni 3:16). Şi cîte nu poate spune cuvîntul omenesc, pe acestea le învaţă Prea-sfîntul Duh (Luca 12:12). Căci zice: Nu ştim să ne rugăm cum se cuvine, ci Însuşi Duhul Se roagă pentru noi cu suspinuri negrăite (Romani 8:26). Şi puternic este a grăi nouă şi celelalte multe lucruri folositoare, cu darul lui Dumnezeu. Dar ca să nu mai stăruim cu aceeaşi povaţă, să ne îndreptăm cuvîntul către o alta.”

(traducere de Andreea Stănciulescu din Paralipomena ale Sfîntului Pahomie cel Mare)