Sufletele care sunt iubitoare de patimi și de plăceri și iubitoare de trup și care urmează propriilor voi și care cedează propriilor patimi și care nu urmează poruncilor evanghelice, purtând forma exterioară a evlaviei ca o mască și fiind înșelate de propria părere, socotesc că sunt ceva, nefiind nimic , lucrând o părută dreptate – acestea preferă să rabde o osteneală fără cruțare, nevoințe trupești și înfrânări, ceea ce nu este dovada virtuții, ci pricina prostiei și lipsei de discernământ. Necercetând patimile cele ascunse ale răutății, neglijează omul cel dinlăuntru al sufletului, fiind încredințate numai în dreptatea cea din afară.

Sufletele care au asemenea dispoziție din pricina ignoranței, nu nimicesc mânia, mai bine zis, nu și-o stăpânesc. Se mânie și sub jalnicul pretext al râvnei, au în cel mai înalt grad lucrarea gâlcevei, zăcând de fățărnicie și vicleșug, au mândrie și înălțare și slavă deșartă, și într-atât sunt bolnave, încât, pătimind și zăcând în patimă cumplit, ignoră boala greu de vindecat, iar bucuria Domnului nu este în aceste suflete din pricina umflării părerii de sine.

Grija omului dinlăuntru este nimicirea patimilor amintite și lucrarea desăvârșită a virtuților prin harul lui Hristos cu blândețe, cu bunăvoință și cu multă smerenie să se supună în toate, și să nu răspundă răului cu rău nimănui , ci să se roage să fie cel mai de pe urmă și mai smerit dintre toți. Căci cel ce se smerește pe sine se va înălța.

Așa cum sufletul care arată nevoință și lucrare trupească se îndreaptă cu trudă și cu luptă, tot așa și în cazul lucrării duhovnicești, mă refer la curăția cea după omul cel dinlăuntru, trebuie să ne îngrijim de ea cu toată sârguința, pentru ca paharul să fie curat și pe dinlăuntru și pe dinafară, după porunca Domnului, ca să nu ne facem asemenea fariseilor printr-o dreptate părută, spălându-ne numai dinafară, iar pe dinlăuntru fiind plini de întinăciune . Și acestea le spun către aceia care din ignoranță își orbesc cugetul și par să aibă râvna lui Dumnezeu, dar nu o au întru cunoștință.

Dar voi, cu harul lui Hristos, auzind cuvântul evanghelic și întru tocmai al adevărului și dobândind înțelepciunea lui Hristos, primind în inimă gustarea harului prin cercarea încredințării, nu trebuie să rămâneți la virtuțile mici, nici să vă opriți la o scurtă mângâiere a lui Dumnezeu care vă vine vouă. Trebuie să uniți virtuți la virtuți, dorul la dor, tăria la tărie, sârguința la sârguință, râvna la râvnă, postul la post, rugăciunea la rugăciune, privegherea la priveghere, pentru ca zi după zi să primiți simțirea înaintării în deplină încredințare, încât să ajungem la bărbatul desăvârșit, la măsura vârstei duhovnicești , să ajungem la curăția inimii, să fim învredniciți să ajungem la desăvârșita sfințire a sufletului și trupului în deplinătatea harului și astfel devenind cu adevărat vrednici de Hristos, să moștenim viața veșnică.

Să arate, așadar, fiecare dintre voi sporire în Hristos prin multă smerenie și blândețe și bunăvoință, devenind robii și călcătura tuturor, ca să fim înălțați de Hristos. Ocărâți și disprețuiți, batjocoriți și clevetiți să răbdăm cu bucurie, ca să primim desăvârșită plată cerească și să luăm întreagă cununa neveștejită a slavei , iar nu să ne mâniem pentru pricini mărunte și să pizmuim, și să urgisim și, înălțându-ne prin cugetul mândru, să cădem din viața ce ne stă înainte.

din Sf. Macarie Egipteanul – Cuvinte ascetice şi epistole, vol. 2, ed. Doxogia, Iaşi, 2017, Omilia 64, p. 356-358