Cuvîntul „ştiinţă” derivă din „scindere” – a despica, adică a pipăi cu mintea punctul de trecere de la Unitatea divină în multiplicitatea lumii. Precum în centru, de unde pornesc liniile în direcţie dreaptă, acestea sunt văzute cu desăvârşire neîmpărţit, la fel cel ce se învredniceşte să ajungă la Dumnezeu-Sofia cunoaşte toate raţiunile făpturilor preexistente în El, printr-o cunoştinţă simplă şi neîmpărţită.

Mintea e mai adâncă decât raţiunea, iar raţiunea e autorevelarea minţii. Deci între minte ca cunoaştere intuitivă şi raţiune ca cunoaştere discursivă nu e opoziţie, ci ultima porneşte şi se întoarce la prima.

Modelându-se după obiectele cugetate, cugetarea cea una se preschimbă în multe idei, luând forma fiecăruia dintre obiectele cugetate. Odată depăşite lucrurile sensibile şi inteligibile, mintea ajunge în chip neştiut la însăşi raţiunea monadei. Abia în lumea acesteia îşi contemplă mintea neschimbabilitatea sa, ceea ce o face să se bucure cu o bucurie negrăită.

Sfinţii Părinţi aseamănă pe Tatăl cu Mintea, pe Fiul cu Raţiunea, iar pe Duhul cu Viaţa. Deci Cuvîntul întrupîndu-Se a rămas unit cu Mintea – Tatăl – şi cu Viaţa – Duhul Sfînt. Precum Mintea este cauza Cuvîntului, aşa e şi a Duhului, dar prin mijlocirea Cuvîntului. Şi precum nu se poate zice de Cuvînt că e al vocii, aşa nici de Fiul că este al Duhului. (soarele, lumina şi căldura)

Cele 7 Duhuri ale lui Dumnezeu sunt:

Duhul temerii – înfrînarea de la rele

Duhul tăriei – lucrarea celor bune

Duhul sfatului – deosebirea între cele contrare – discernămînt

Duhul știinţei – cunoaşterea datoriilor modurilor activităţii

Duhul cunoaşterii – cuprinderea cu mintea a raţiunilor dumnezeieşti din virtute

Duhul înţelegerii – consimţămîntul sufletului

Duhul Sofiei – unirea neînţeleasă cu Dumnezeu, dorinţa transformă în contemplarea Adevărului, vederea tainică

După Sfinții Grigorie de Nyssa şi Grigorie Palama: cortul văzut de Moise este Însuşi Iisus Hristos care ca Dumnezeu şi Om le cuprinde pe toate; cortul construit pe pământ este oglindirea înţelepciunii divine. Iar înţelepciunea divină este Logosul divin, care cuprinde ideile tuturor lucrurilor fără formă şi materie.

Sofia (Înțelepciunea) – punctul de trecere de la unitatea divină la multiplicitatea lumii.

Discernământul călăuzeşte trupul spre virtute prin fapte. Harul luminător al Duhului luminează mintea pentru înţelepciune. Cuvântul lui Dumnezeu se face fiecăruia după măsura puterii lui. Astfel întreaga istorie este într-o desfăşurare spre ridicarea ei în Înțelepciunea dumnezeiască, având în sânul ei ca factor dinamic, dar transcendent totuşi, nu imanent ei, pe Însuşi Dumnezeu Cuvântul, care o duce şi o atrage spre ţintă.

*

Traian Trifan – fragment din “Manualul Omului Nou – Jurnal filocalic”

Nota Mănăstirii: Textul marelui lucrător isihast ilustrează perfect antinomia dintre falsul dumnezeu ce poartă în semn de hulă numele de sofia, şi adevăratul înţeles al Numelui Domnului.