Coroana, simbol străvechi al cinstei omului de a fi vârf al Creaţiei; simbol al înţelepciunii bătrânilor, al virtuţii vitejilor, al purităţii mirilor, simbol al ofrandei adusă Vieţii şi veşniciei, adusă în dar Creatorului, omului nobil, memoriei eroilor şi neamului, primită în dar de la Dumnezeu ca răsplată pentru mucenicie şi pentru feciorie. Coroana regească, simbol al ierarhiei, ordinii, dinastiei.

Cine citeşte Scriptura vede că necazurile cele mai mari pe care le-a avut de tras poporul ales a fost când a preferat să fie sub Coroana lui Saul sau a Cezarului decât sub harul slavei lui Dumnezeu. Coroana de spini a Mântuitorului este simbolul amândurora: batjocura şi către Dumnezeirea Lui, şi către Omenitatea Lui.

Aşa cum la bomba atomică nu au fost alese denumiri întâmplătoare (locul a fost numit Trinity!, iar detonarea a avut loc de Schimbarea la Faţă!), nu poate fi întâmplătoare sintagma trâmbiţată 24 din 24 de ore pe toate gurile de canal şi de pe toate acoperişurile: Noul Corona!

Numai că noua coroană nu reprezintă, nu conferă nici o valoare pozitivă: avatar al morţii, noua ordine a botniţei de hârtie, a strigătului mut, a destrămării, terorii şi anulării oricărei virtuţi ierarhice. Şi ea îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte.

Sclavule, nu mai ai dreptul să respiri, ia şi te sufocă.

Sclavule, nu mai ai dreptul să trăieşti, eşti doar un număr.

Sclavule, eşti doar un spectator în basmul Hainele împăratului, caşti gura la o paradă a nimicului.

Sclavule, eşti doar o bancă de organe pentru golemul promis unor aleşi.

Sclavule, eşti doar o sumă de informaţii pentru parodia parusiei virtuale.

Sclavule, nu te du după Cel care a spus că Adevărul vă va face liberi. Stai în cuşcă, fie-ţi frică, nu gândi, nu gândi, nu gândi, fii atent aici, nu fi atent dincolo, latră, muşcă, du-te la săpat sparanghel, nu te du, stai, nu sta, mănâncă, nu mânca, ochii în pământ, cumpără, nu cumpăra, aplaudă, uită, batjocoreşte, tot ce eşti nu mai eşti, tot ce ai nu mai ai. Sclavul total, fără minte, fără suflet, fără veşnicie.

Cine vrea să trăiască sufletul lui, să înveţe să respire Aerul Harului. Să înveţe să mănânce şi să bea duhovniceşte. Să gândească. Să iubească. Să stea drept. Să plece genunchii numai la rugăciune. Să deschidă o carte. Cea care trebuie. Cea care-l face viu. Să se facă invincibil: conştiinţa curată. Să se facă scut celor mai slabi, stindard celor fără ţel, făclie celor fără nădejde, bici celor răi, bucurie celor buni, jertfă Celui Preaînalt.

Cu ce diferă lagărul de acum cu lagărul de acum 70 de ani? Cu un lucru esenţial: atunci era împotriva voinţei lor. Acum se cheamă auto-izolare. Dar a spus Traian Trifan: ROBUL NU ARE VOINŢĂ. Aici este marea miză a Satanei: liberul arbitru. Una e să fii robit fără voia ta, alta e să zici că te auto-izolezi; realitatea este aceeași din punct de vedere al faptului robiei, dar în primul caz rămâi liber moral, fiind exonerat de responsabilitatea a ceea ce ţi se petrece, pe când dacă îţi asumi robia ca pe o alegere personală, îţi asumi şi responsabilitatea pentru toate abjecţiile la care robia te supune. Cuvintele au importanţă. Că de nu ar avea, nu ar fi criteriul cu care judecă Dumnezeu. Sclavia e adevărata pandemie. Dar nu-i totuna leu să mori, ori câine-nlănţuit, nu-i totuna să te faci de bunăvoie măscăriciul tiranilor în loc să-ţi duci lanţurile cu demnitate, cu lacrimi de pocăinţă şi cu sufletul în Duh şi Adevăr. Da, suntem toţi robi din punct de vedere social, dar una e să te ştii robul lui Dumnezeu, şi alta-i să lingi lanţul, fericit.

Noua Coroană a morţii vesteşte pe faţă ceea ce toţi sfinţii au prorocit de la început. Acum nimeni nu mai poate spune că nu a auzit şi nu a înţeles. Puterea însă, şi Timpul, şi Lumea, şi Omul, toate sunt în mâna lui Dumnezeu. El, pentru bunătatea Lui, a dat acest răgaz al Postului Mare întregii lumi. Tot omul a fost silit să cugete la viaţă, la moarte, la familie, la urmaşi, la omenire, la credinţă, la profesie, la conştiinţă, la prietenie, la greşeli, şamd. Tot omul a luat nişte hotărâri cu sine în acest răstimp. Tot omul a văzut cine este aproapele lui şi cine nu, cine îi vrea binele şi cine nu, cine îl minte şi cine îi spune adevărul. Tot omul care s-a întrebat: „De ce?” a primit răspuns, iar tot omul care nu s-a întrebat „de ce?” s-a tâmpit şi mai tare. În vidul vacarm al virtualului viruşii sunt mai liberi decât oamenii.

Nu mai e un mister de ce există unii preoţi vedetizaţi de presa atee (păi, pentru că ei slujesc intereselor contrare Ortodoxiei), de ce confreria de „intelectuali” atotprezenţi se autointitulează elită (păi, pentru că ei nu se raportează la superlativul filosofiei, ci la analfabetism; şi sigur că chiorul e rege în ţara orbilor, dacă tot e vorba de o Coroană). Aceşti zeloţi, contrazeloţi şi antizeloţi sunt mai mari duşmani ai Bisericii decât toată plutocraţia satanistă, pentru că de cel ce este tiranic pe faţă mai poţi scăpa, dar de iudele din curtea ta, mai greu.

Şi fiindcă fruntea (gândirea) şi mâna (făptuirea) sclavilor trebuie pecetluită cu simbolul pe care fiecare îl va alege: ori crucea, ori anti-crucea, adică microcipul, vaccinarea obligatorie a sclavilor şi expunerea la radiaţiile electromagnetice tot mai mari şi mai numeroase nu face decât să perfecteze un deziderat premergător robotizării: anume, scăderea imunităţii, care singură va cauza eugenia şi genocidul.

Distanţarea socială e şi ea simbolică: pentru majoritatea, ea aduce alienarea de semeni şi ajută la urmărirea cu precizie a ţintei de către vânător; însă pentru cei înţelepţi, e prilej de introspecţie, purificare interioară şi revitalizare.

Astfel, orice lucru devine bun sau rău, în funcţie de scopul cu care e folosit. Dacă a fi sclav cu trupul nu ţine de tine, nu poţi fi sclav în spirit decât dacă vrei. Precum a zis Hristos: Oricine face păcatul este rob păcatului, dar dacă Fiul vă va face liberi, liberi veţi fi într-adevăr.

Aşa cum sfinţii apostoli, sfinţii mucenici şi sfinţii închisorilor s-au supus legilor vremii şi locului şi stăpânitorilor de atunci, dar nu necondiţionat, ci numai până unde nu era vătămată mântuirea sufletului, aşa şi noi, nevrednicii lor urmaşi, creştinii, ascultăm şi ne supunem, dar a te supune unor reguli e una, şi a te reeduca de bunăvoie e alta. Biserica şi Armata întotdeauna au fost unite în Ţările Române, pentru că Biserica este suma tuturor credincioşilor, adică… ÎNTREG POPORUL! Biserica se roagă la fiecare slujbă pentru Armată şi pentru conducătorii cei drept-credincioşi. Poate de aceea anul acesta la Slujba Sfintei Învieri am avut parte nu doar de un control „de rutină”, ci de CINCI razii! Se pare că şi lor le plac mult slujbele bisericeşti! Noi ne-am rugat şi pentru ei, şi ne rugăm în continuare pentru Armata ţării, pentru orice român patriot şi pentru orice suflet care are trebuinţă de ajutorul şi de ocrotirea lui Dumnezeu. Împreună, ca neam, să nu uităm să cântăm cântecul milenar izbucnit spontan în decembrie 1989: CU NOI ESTE DUMNEZEU. Cu care noi? Cu România. Cu vorbitorii ilegali de limba română, sigur nu este.

Mănăstirea Petru Vodă