În spatele discuţiilor care fac valuri în societatea contemporană se poate observa că, de fapt, chiar şi cînd nu este numit, cel mai discutat subiect al momentului istoric este identitatea.

Cei fericiţi se identifică prin Botez. Dumnezeirea sălăşluită în suflet, conştientizată şi trăită, este definiţia fericirii identitare, fiindcă împlineşte şi unicitatea noastră, şi armonia noastră, şi omenia noastră. Creştinul autentic are certitudinea trăită a sensului în Absolut şi nu are complexe identitare, nu poate fi condiţionat ideologic sau social şi nu are lupte lăuntrice decît în ce priveşte păcatul. Cel ce are simţul identităţii în Dumnezeu îşi trăieşte identitatea ca o sferă inclusivă în care toate au locul lor – şi neamul, şi etnia, şi vîrsta, şi genul, şi profesia.

Pentru omul care se identifică prin aspecte restrictive – cele proprii sau cele lumeşti –, intuiţia şi conştiinţa îi dau de ştire printr-o angoasă permanentă că identitatea pe care şi-o asumă nu-l onorează şi nu-l împlineşte. Aşa sunt cei ce se identifică exclusivist – prin trup sau prin ideologie. Fiind născut liber, orice om ştie în adîncul sufletului că nimeni şi nimic nu-l poate înrobi dacă s-ar păstra el însuşi în libertate.

Libertatea de a fi unic este înnăscută. Identitatea şi sensul sunt înnăscute. Sunt date de Dumnezeu, Care pe fiecare ne-a făcut autentic diferiţi şi totuşi necesari şi complementari unii altora. Filosofia identităţii a existat dintotdeauna (demonstrînd de fapt natura transcendentă a conştiinţei), însă azi a ajuns la criză şi apogeu din motivul că marxismul, care neagă unicitatea oamenilor şi doreşte uniformizarea tuturor, a contaminat toată gîndirea, şi oamenii fireşte se răzvrătesc contra acestei ofensive împotriva fundamentelor existenţei lor.

În procesul de cizelare a identităţii, adică a devenirii, omul operează cu două valori/categorii: unele absolute şi unele efemere. Întrucît cele absolute sunt relativizate de marxism (pentru marxişti nu există Adevăr, Bine, Virtute), cele efemere sunt absolutizate – tot de marxism. Ceea ce constituie o simplă căutare identitară de moment (un gest, o reacţie, o privire, un cuvînt), şi care înainte-vreme rămînea o taină a conştiinţei, acum se preface în pecete în cremene şi silicon.

Pentru prima dată în istoria omenirii, există un jurnal virtual centralizat în care sunt scrise toate faptele înregistrabile tehnologic şi toate cuvintele rostite şi scrise de omenire. Afară de gândul intim, nerostit, al omului, în inima sa, astăzi tot ce este rostit şi făptuit în prezenţa sau prin mijlocirea unui telefon mobil şi a unui computer conectat la internet, tot ce este citibil de aparatele microscopice de filmat şi înregistrat, tot ce vreodată era o simplă experienţă personală, efemeră şi intimă, toate acestea sunt stocate într-un jurnal al inteligenţei artificiale, în vreme ce persoanei umane nu i se permite să şteargă din acest uriaş dosar elementele pe care le consideră nedemne de a rămâne ca o mărturie nemuritoare şi citibilă de către toţi.

O trăsătură foarte importantă a dosarului este că nu conţine numai lucrurile făptuite în mod real, ci mai ales lucruri pe care victima nici măcar nu le-ar putea concepe. Ca un uluitor modern trompe-l’œil 3D, tehnologia de replicare a vocii şi generare video pe baza profilului biometric au ajuns să poată imita atît de bine persoana încît simţurile nu discern diferenţa între ce este creat pe computer şi ce este în mod concret efectul unei înregistrări. Una din consecinţe este că industria cinematografică a închis deja marile studiouri şi se axează pe simulări. Aşadar, din acest moment, ceea ce este prezentat pe ecranul televizorului sau al computerului devine susceptibil de a fi fost fabricat de maşină şi nu mai poate fi crezut de ochi şi urechi ca avînd vreo realitate concretă.

Dosarul întotdeauna foloseşte celui ce l-a făcut, nu celui despre care s-a făcut. Cine l-a făcut? Se vede din sistemul de operare al inteligenţei artificiale: un sistem cosmologic antiuman construit pe valorile dialecticii marxiste, cu metodele cantitativ-reducţioniste, în limbaj post-modern pozitivist, dispreţuitor faţă de valoarea calitativă, transcendentă, etc – pe scurt, o copie fidelă a unui automaton marxist-leninist. Evident, nu e de vină robotul că a fost făcut aşa. Tăticul lui l-a făcut să semene cu el: materialist, individualist, relativist şi rău. „Voi faceţi faptele tatălui vostru…” a zis Mîntuitorul despre creatura care-Şi dispreţuieşte Creatorul şi caută să-L omoare; apoi cînd au văzut că Hristos a înviat, au încercat să-L omoare în creaturile Lui. Mimetic, acum, creatura creaturii caută să-şi omoare creatorul, pe om. Este scris în Apocalipsă, chiar dacă omul n-o cunoaşte.

Baza de date a omenirii este astăzi biblioteca Fiarei. Dotată cu capacitate de autonomie relativă şi autoprogramare, Fiara sintetizează informaţiile provenite de la om şi îşi creează metode şi interfeţe cît mai veridice. La fel, diavolul nu creează din nimic; el numai modifică ce a creat Dumnezeu. Păcatele oamenilor sunt dumnezeul Fiarei. Selectîndu-şi preferinţele în funcţie de numărul mai mare, iar nu în funcţie de valoarea de adevăr (măcar faptic, dacă nu şi ideatic), aşa se face că mediul virtual devine tot mai profund scufundat în minciună, întrucît minciunile sunt mai multe decît adevărul care este unul. Fiara exultă în convoluţiile informaţiilor mincinoase, în timp ce omul, fiinţă axiologică, fiinţă care nu poate trăi fără adevăr, se stinge. I se stinge sufletul, mintea, inima, suflul.

Un alt scop al jurnalului Fiarei este să creeze o anti-parusie, o falsă „judecată de apoi”. Precum se ştie, la Judecata de Apoi a lui Dumnezeu-Creatorul, fiecare om va fi judecat după faptele şi spusele sale de faţă cu toate conştiinţele, un moment mult mai dificil decît moartea (care este separarea temporară dintre suflet şi trup), tocmai prin faptul că tensiunea de a fi cîntărit de toate conştiinţele este de o intensitate insuportabilă. Că este o mare greutate, o ştie oricine ajunge să fie judecat de un număr mare de oameni. Dar a face oamenii să se judece între ei prin intermediul dezvăluirii acestor „dosare virtuale” în care oricine poate fi învinuit de orice, aceasta este cea mai teribilă formă de teroare prin care stăpînitorii acestei lumi vor să se asigure că oamenii ori devin paralizaţi şi perfect obedienţi, ori se vor război, urî şi ucide între ei, din pricina smintelii. Anti-parusia virtuală şi antropologia antiumană pe care o promovează este motivul imperativ pentru a nu accepta identitatea virtuală. Am mai spus acest lucru acum 12 ani, la începutul campaniei naţionale împotriva obligativităţii virtualizării relaţiilor sociale în raport cu instituţiile oficiale.

Cît timp oamenii au fost ţinuţi în arest la domiciliu, cuminţei, legaţi de televizor ca nişte căţei, unde 24 din 24 de ore la fiecare propoziţie li se enunţă un termen-cheie (nu-l vom repeta), faţa pămîntului şi a cerului s-a schimbat: cerul e împînzit cu cercetaşi digitali care desigur vor numai „binele” omului, iar pămîntul împînzit cu ochi şi urechi, prin copaci, pe la semafoare, prin turnuri de veghere care asigură, nu-i aşa, bunul mers al bipedului uman către extincţie. În curînd, toţi vor fi conectaţi ca beculeţele de Anul Nou la sistemul virtual, vor clipi cînd se apasă pe buton, vor schimba culorile cînd se apasă pe buton. Cam ca partidele româneşti, a căror minciună comună şi sprijinită de mass-media este ideea că au vreo putere sau importanţă, în contextul în care puterea globală e a Fiarei. Butonul e gata, mai trebuie pus fir între Fiară şi om, şi atunci sfîrşitul.

Lumea se oripilează cum de erau atît de aplaudaţi şi de urmaţi Hitler şi Stalin, cînd discursurile lor erau atît de evident groteşti şi cum spuneau atît de liniştiţi şi de convingători că „trebuie să moară majoritatea perimată, ca să trăiască o minoritate aleasă”. Marxismul şi fascismul trăiesc azi fericit unite într-o singură nenorocită ideologie transumanistă. „Numai Fiara, care are putere de calcul şi memorie mai multă decît a tuturor oamenilor, numai Fiara care nu are sentimente şi valori, numai ea ne poate da soluţia!” strigă fanaticii falsului mesia. Omul, cea mai sublimă fiinţă din Univers, nu-i impresionează deloc: „Să moară!” strigă ei, convinşi de marele progres, uitînd că numai Dumnezeu îngăduie şi hotărăşte cine trăieşte şi cine moare.

Circulă, în psihoza prelungită, ideea „destinului implacabil”, a fatalităţii. Inclusiv printre tineri, care în mod normal ar trebui să fie cei mai eroi în ideea făuririi propriului destin. Apatici, blazaţi, se încolonează ca mieii nevinovaţi la tăierea puterii lor de a visa, de a spera, de a avea identitate. Invers decît tinerii anarhişti care, iată, se ridică precum odinioară hoardele de bolşevici minoritari, tinerii frumoşi şi liberi au o altă atitudine: „N-are nici un sens să avem păreri, fiindcă nu avem nici o putere” – şoptesc ei, oftînd ca nişte moşi decrepiţi. Poate în loc să le toarne tinerilor gogoşi şi bancuri cu popi, preoţii ultra-mediatizaţi ar trebui să le spună că nu există destin implacabil, că forţa rugăciunii poate schimba lumea, că frumuseţea gîndirii poate schimba starea, că puterea sentimentului poate schimba viaţa, că puterea sfinţeniei poate înnoi universul, că puterea rugăciunii poate îmblînzi Fiara, că puterea Sfintelor Taine spală zapisul conştiinţei şi replămădeşte sufletul în chip pur şi divin. Poate că în loc să-i obosească pe tineri cu aceleaşi şabloane ca agenţii guvernamentali, arhiereii ar trebui să recurgă la rugăciuni arhiereşti şi, măcar pe ultima sută de metri, la catehizare ortodoxă, căci s-a umplut lumea de gogoşi protestante. Poate că măcar acum ar trebui o reacţie a arhiereilor şi a credincioşilor faţă de tendinţele şi predicile pro-papistaşe şi pro-marxiste ale multora dintre preoţii diasporeni, care sucesc Evanghelia să sprijine noua ordine şi au decretat dogma sfintei măşti în timp ce însăşi Organizaţia Mondială a Sănătăţii a relativizat necesitatea ei.

La ce foloseşte masca? Masca asigură mai multe deziderate:

-Asigură scăderea drastică a capacităţii pulmonare, care ajută şi cauzează bolile respiratorii.
-Asigură neoxigenarea creierului, lucru care ajută la oprirea gîndirii.
-Asigură scăderea imunităţii, care altfel ar creşte prin respiraţia normală.
-Asigură contractarea mai sigură a unor boli variate.
-Asigură scăderea timpului petrecut afară, întrucît este incomodă.
-Asigură distanţarea emoţională dintre oameni, care arată toţi ca femeile din Afganistan.
-Asigură necomunicarea verbală, care ajută mult la paralizia socială.
-Asigură proprietarii de mall-uri că cei ce poartă mască protejează pe ceilalţi cumpărători de viruşii care se găsesc pe produse, respirate acolo de producătorii şi distribuitorii care, desigur, n-au folosit mască.
-Asigură apartenenţa implicită la păgînism, ocultism şi masonerie, singurele credinţe care folosesc mască, sau apartenenţa la comunism (toţi să fie la fel) – înainte era şapca, apoi salopeta… Desigur, cei mai siniştri sunt cei care şi-au făcut măşti cu design… optimist!
-Asigură dezumanizarea celor ce se tem de frică acolo unde nu este frică.

Iată cît de multe „binefaceri” dintr-o simplă cîrpă în gură pusă benevol. „Pentru binele tuturor” este un dicton la a cărui nobleţe orice creştin e sensibil.

Sistemul de recunoaştere facială nu poate funcţiona cît timp chipurile sunt ascunse de mască; prin urmare ori se vor introduce temporar alte metode de recunoaştere (de exemplu termoscanarea – care e o metodă de identificare la fel de [in]eficientă ca biometria, scanarea retinei şi scanarea amprentei digitale), pînă ce oamenii vor privi ca salvatoare implantarea cu biocip de confirmare a vaccinării. Dintre „binefacerile” vaccinării, cine nu ştie că „un ADN modificat şi croit pe placul tiranului e superior bietului ADN natural făcut de Dumnezeu”? Ceea ce nu s-a înţeles încă este că ADN-ul modificat de vaccinuri aduce sterilitate, iar obligativitatea lor aduce implicit extincţia.

A zis Părintele Justin Pârvu foarte limpede: în vremurile acestea, cînd simţurile trupeşti şi inteligenţa omenească nu mai pot desluşi luminişul, numai cel ce are harul lui Dumnezeu poate discerne adevărul de minciună. Harul lui Dumnezeu, adică energia Lui necreată,i care conferă minţii străvedere, luciditate şi perspectivă, se dobîndeşte prin: 1. Sfîntul Botez; 2. Sfintele Taine; 3. împlinirea poruncilor Evangheliei. Iar dintre porunci, cel mai mult se dobîndeşte prin DRAGOSTE – cea mai ameninţată putere umană în ultima jumătate de an. Dragostea, chiar şi de vrăjmaşi, fiind definiţia şi puterea omeniei, ar anula toată manifestarea antiumană. Dragostea este acel foc necreat care cuprinde în inimă toate fiinţele şi-l suie la Dumnezeu. Fericiţi suntem cu toţii că ne este dat să trăim privilegiul de a ne putea iubi. Distanţarea fizică (sau socială) e un eufemism pentru sociopatie. Să nu ne distanţăm inimile, fraţilor!

Identitatea lumii, prin caracterul ei de nisip mişcător, dă sufletului starea de panică. Ca într-un vis holografic, lucrurile-şi pot azi oricînd schimba forma, nemailăsînd persoanei puterea de a le controla. Însă identitatea în Hristos dă plinătatea, tărie, forţă, infinit, măreţie, raţiune şi umple sufletul de har. Minciuna nu poate da decît frică, prin nefirescul ei, fiindcă ori absolutizează ceva efemer, ori pretinde real ceva ce nu există, prin urmare ofensează Existenţa şi Raţiunea şi de aceea ameninţă mai mult decît orice libertatea şi viaţa. Adevărul este viaţa sufletului.

„Nu vă temeţi!” zice de atîtea ori Domnul Iisus Hristos. Tot pămînteanul e azi plin de teamă. În mijlocul vuietului infernal al propagandei antiumane prin care oamenilor li se spune neîncetat ba că omul este nimic (nihilism militant), ba că este dumnezeu (umanism demonic), singura cunoaştere adevărată de sine este că omul este în acelaşi timp şi chip şi asemănare a lui Dumnezeu (prin urmare TREBUIE să avem stimă de sine), dar şi că tot omul este păcătos (şi astfel vom avea milă faţă de cei pe care Fiara ne sileşte să-i judecăm).

Doar Preacurata, Prea-binecuvîntata şi de Dumnezeu Născătoarea şi pururea-Fecioara Maria, doar ea, din tot universul văzut şi nevăzut, este fără de păcat, ca om – a cărui naştere ce tocmai am prăznuit este bucuria pămîntenilor şi mirarea îngerilor. Restul, tot omul, de la cel mai mare sfînt, la cel mai mare înger, are întru sine o formă de nedesăvîrşire. Singura desăvîrşită desăvîrşire este numai a Fiului lui Dumnezeu, Unul Împărat şi Domn şi Judecător. Şi numai Lui se cuvine slava şi închinăciunea în veci, amin.

Petru Vodă, 10 Septembrie 2020

Notă: titlul este inspirat dintr-un vers dintr-un poem profetic:
“[…] blînd e jurnalul fiarei
să zidească în bocnă
pînă cînd umerii
ating psihoza
privighetorii putrezite […] “
Dan Coridaleu – “Nazad”, 1987

Post-scriptum: Mănăstirea noastră a publicat, de-a lungul ultimilor 20 de ani, multe materiale despre antropologia creştină. În ultima vreme, dată fiind logoreea generală, nu am mai considerat să le reiterăm. Îndemnăm pe toţi să citească Sfintele Evanghelii – temeiul întregii noastre credinţe şi mărturisiri.