Sf. Ioan Iacob – Schitul românesc de la Iordan adăposteşte moaştele Sfintei Maria Egipteanca

Însemnare

Mânăstirea Calomona se află unde este astăzi Mânăstirea Sfântului Gherasim.

Cuviosul Zosima se întâlnise cu an an înainte cu „Sihastra din Egipt” şi după dorinţa ei, a venit s-o împărtăşească, fără să cugete cum va trece Iordanul. De ştiut şi asta că în ziua când a împărtăşit-o, s-a şi săvârşit, dar tăinuind moartea, a spus să vie peste un an.

Observaţie. Locul din Vitavara unde sunt ruinele unui schit al cuvioasei Maria, acolo este numai locul de sihăstrie a Sfintei, pe când locul săvârşirei este mai la vale, către Valea Moartă după cum se înţelege din istoria veche şi după cum mărturiseşte fecioara pustnică Fotini, că simţea miros de moaşte aproape de Biserica noastră.

Altă însemnare

Stihurile de mai sus au fost alcătuite potrivit cu istoria vieţii Cuv. Maria scrisă de Sfântul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului. După cum se vede din cele povestite de Sf. Sofronie, locul de întâlnire a Sf. Zosima cu Sf. Maria a fost cam pe unde este astăzi Schitul Românesc, căci Iordanul pe vremea aceea curgea hăt mai încoace, pe sub deluşorul din faţa Bisericii noastre. Deci locul românesc era atuncea dincolo de Iordan, pe unde se nevoiau în Postul Mare pustnicii de la Calamona (azi M-rea Sf. Gherasim) şi pe unde era şi Cuv. Maria. De-atunci apa Iordanului a fost mereu împinsă de Hozeva către Răsărit, mutându-şi astfel drumul şi făcând cotul cel mare, care nu era în vechime.

Deci putem spune că Locul Românesc adăposteşte Moaştele Sf. Maria. Şi ca semn a fost mireazma aceea minunată, care s-a simţit la aducerea Moaştelor a celeilalte Marii (celei din Magdal), asemenea şi cu râvna.

Mireazma aceea a fost semnul întâlnirii lor, căci se vedea şi o lumină cerească.

Săvârşirea Cuvioasei Maria Egipteanca

În vremea nopţii, lângă apă,
În lunca Sfântului Iordan
Aşteaptă căutând în zare
Un pustnic Calamonitean.

Ce ai, bătrânule Părinte,
De eşti aşa nerăbdător
Şi tot priveai în „ceea parte”
Cu ochiul tău iscoditor ?

Ai pus vreo undiţă în apă
Şi n-o găseşti la locul ei,
Sau loc mai bun de pescuire
De ceea parte vrei ?

Dar asta nu se face noaptea,
S-o faci mai bine de cu zi
Şi-i lucru de mirare, Avo,
Că-ţi vine dor a pescui!

Aşa s-ar fi mirat oricine
Văzându-l pe bătrân şezând
La mizul nopţii lângă apă
(Pescar pe el l-ar fi crezând).

Dar după cum se vede treaba
Nu-i este lui de pescuit
De stă aşa în nemişcare,
Rugându-se necontenit.

Privind mai bine, vom cunoaşte
Că este „Pustnicul Zosima”,
El poartă mantie în spate,
La pept: Epitrahil şi schima.

Un vas bisericesc în mână
El ţine prea cuviincios,
Având dumnezeescul Sânge
Cu Sfântul Trup al lui Hristos.

În vremea asta el aşteaptă
Din ceea parte de Iordan
Să vie spre împărtăşire
„Sihastra de neam Egiptean”

Un an de zile se-mplinise
De când s-a înţeles cu ea
S-aducă „Sfintele” bătrânul
Şi-acuma ea întârzia!

În mintea lui i se strecoară
O bănuială cu fior:
Dar poate nu mai sunt eu vrednic
Să văd acum acel „odor”!

Şi dacă vine ce voi face?
De luntre nu m-am îngrijit!
Acestea cugetând Bătrânul,
Un plâns amar l-a năpădit.

Dar numai iată că zăreşte
Pe sfânta pustnică venind,
Deasupra apei (ca pe gheaţă),
Mirat, o vede el păşind.

Pe trupul ei pârlit de soare
Şi ca o scândură uscat
Ea poartă doar o zdreanţă veche
Pe care Pustnicul i-a dat.

În ziua când era să moară,
Atuncea s-a împărtăşit
Şi pentru asta pe Zosima
Mai înainte l-a vestit.

Căci vrând să moară neştiută
I-a zis să vie la un an
S-o afle ca mai înainte,
De ceea parte de Iordan.

Cu multă nerăbdare Ava
În anul următor venind
Aflat-a trupul cuvioasei
De-un an de zile adormit.

Iar în nisip era scrisoare
Cu ziua săvârşirii ei:
Că-i este numele „Maria”
S-o-ngroape după obicei.

Cântându-i cele cuvenite,
Şedea bătrânul cugetând,
Că nu avea nici o unealtă
Să-i facă groapă în pământ!

Dar, O! minune prea slăvită!
Venind un leu înfricoşat,
Cu ghiarele scobind îndată,
Mormântul Sfintei l-a săpat!

Apoi, plecându-se cucernic,
În pace el s-a depărtat,
Iar pustnicul, cu multe lacrimi
Cinstitul trup l-a îngropat!