Jilava – 1950

(Prietenilor mei care au murit

 dar…sînt vii…)

         Duh drept,

                 Duh sfînt,

                          Atotstăpînitor,

                 domneşte peste mine

     întru aceste Înalte şi Sfinte şi Tăcute zile,

     în care corcoduşii,

                          măceşii,

                                  porumbarii,

 

     şi-au pus pe frunte

                          albul,

                                  parfumul,

                                           şi dulceaţa

     împodobind mormîntul-comun

                          în care viaţa

                      s-a îngropat de vie

                          ca Viaţa lui Iisus…

 

     Străjerii, făcînd pază

                          în noaptea minunată

                 au aşteptat

         ca ucenicii furîndu-l

                 să mintă

         c-a înviat Iisus…

     Şi neştiind că moartea

         nu biruie Viaţa

     s-au prăbuşit cu-armura-romană

                 la pămînt,

         cînd Învierea-Vieţii

         dăduse Moartea… morţii

     Mărire lui Iisus şi Învierii Lui!…

     În dimineaţa-Înaltă şi Caldă

         a Primăverii

     nici piatra,

         nici pecetea,

                 nici paznicii,

                          nici Moartea

         n-au biruit Viaţa!

 

     Mărturiseau tăcute miresmele luminii

     împodobind mormîntul…

                 şi îngerul de pază!…

     De-aceea corcoduşii,

                 măceşii…,

                          porumbarii…,

     şi-au pus pe frunte albul,

                          parfumul

                                  şi dulceaţa…

     Vestind că-n moartea noastră

         este ascunsă Viaţa !

     Şi florile… NU MINT !