Preacuvioși părinți și iubiți frați întru Hristos,

Ne aflăm astăzi în Duminica douzeci și șaptea a după Rusalii, zi în care am auzit citită Evanghelia de la Luca, capitolul 10 , vs. 10-17  despre o femie gârbovă vindecată de Domnul nostru Iisus Hristos.

Evanghelia ne arată următoarele: Şi învăţa Iisus într-una din sinagogi sâmbăta. Şi iată o femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputinţă şi care era gârbovă, de nu putea să se ridice în sus nicidecum; Iar Iisus, văzând-o, a chemat-o şi i-a zis: Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta. Şi Şi-a pus mâinile asupra ei, şi ea îndată s-a îndreptat şi slăvea pe Dumnezeu.” (Lc, 13, 10-13)

Întâi de toate apare întrebarea din partea multora dintre oameni de ce există în lume suferința. Mulți vorbesc despre suferință unii chiar cu un preamult entuziasm dar când ei însiși dau de suferință își dau seama că  nu totul este așa cum se așteptau și simt că nu fac față încercărilor. De aceea existența răului în lume și a suferinței îi face pe foarte mulți oameni să se întrebe unde este Dumnezeu. Unde este Dumnezeu în necazurile lor? Unde este dumnezeu și de ce îngăduie să moară copii nevinovați de foamete ori de boli, de ce epidemiile și de ce calamitățile? Desigur că unii au greșit și au fost pedepsiți dar de ce și cei drepți sunt pedepsiți alături de cei păcătoși? Și dacă Dumnezeu nu a creat răul de unde a apărut acesta? Și dacă Dumnezeu îngăduie răul oare atunci Dumnezeu nu este El însuși rău? La aceste întrebări Sfântul Vasile cel Mare răspunde astfel:

,,Un lucru trebuie sa avem clar in mintile noastre: ca o data ce suntem faptura bunului Dumnezeu, ca o data ce suntem paziti de El, Care randuieste pentru noi si pe cele mici si pe cele mari, urmeaza ca nu putem suferi ceva fara voia lui Dumnezeu si ca nici una dintre suferintele noastre nu este spre vatamarea noastra sau spre ceva asemanator; si deci nu trebuie, sa ne inchipuim pentru noi o situatie mai buna.

Mortile vin de la Dumnezeu ; dar moartea nu este un lucru rau, afara numai daca-mi vorbesti de moartea pacatosului; ca pentru pacatos eliberarea de suferintele de pe pamant este inceput al chinurilor din iad, iar suferintele din iad nu au autor pe Dumnezeu, ci pe noi insine, inceputul si radacina pacatului sta in noi si in libertatea vointei noastre.

Am putea sa nu avem nici o suferinta daca ne-am indeparta de viciu; dar pentru ca noi insine, prin placere, ne-am lasat ademeniti de pacat, ce motiv serios am putea invoca incat sa nu fim noi insine autorii suferintelor noastre?

Se ia bogatia celor care au intrebuintat-o rau, ca sa strice unealta cu care savarseau nedreptate; trimite boala celor carora le este mai de folos sa le fie madularele legate decat sa le aiba slobode, spre a ne indeparta de pacat; aduce moarte cand se termina firul vietii, pe care dreapta judecata a lui Dumnezeu l-a fixat dintru inceput pentru fiecare, deoarece Dumnezeu vede de departe ce este de folos fiecaruia din noi.

Foametea, seceta, ploaia prea multa sunt plagi obstesti abatute asupra oraselor si popoarelor, spre a le pedepsi cand rautatea lor a depasit orice masura. Dupa cum doctorul este un binefacator chiar daca produce dureri si suferinte trupului (ca poarta razboi bolii, nu bolnavului), tot asa Dumnezeu este bun cand prin pedepsele date unora Se ingrijeste de mantuirea tuturor. Nu acuzi pe doctor cand pe unele din madularele tale le taie, pe altele le arde, iar pe altele le scoate cu totul din trup, ci ii mai dai si bani si-1 numesti mantuitorul tau pentru ca a oprit boala intr-o mica parte a trupului, inainte de a se intinde in tot corpul. Dar cand vezi ca un oras se darama peste locuitorii lui din pricina cutremurului sau ca o corabie se scufunda in mare cu toti calatorii, nu zabovesti sa ti pornesti limba hulitoare impotriva adevaratului Dooctor si Mantuitor.

Si totusi ar trebui sa intelegi ca este nevoie de un tratament facut cu grija, cand bolile oamenilor sunt mici si usor de vindecat, dar cand se dovedeste ca bolile lor nu mai pot fl vindecate printr-un tratament obisnuit, atunci este necesara indepartarea celor ajunsi nefolositori, pentru ca nu cumva, intinzandu-se boala, sa cuprinda si pe cei sanatosi. Asadar, dupa cum nu-i de vina doctorul daca-ti taie sau iti arde o parte din trup, ci boala, tot asa si distrugerile oraselor isi au originea in pacatele oamenilor, care depasesc orice masura. Scuteste deci pe Dumnezeu de hula!

Pentru aceasta epidemiile care se abat asupra oraselor si popoarelor, uscaciunea vazduhului, nerodirea pamantului, ca si toate celelalte nenorociri, care se intampla in viata fiecaruia, au scopul de a opri cresterea rautatii.

Deci, Dumnezeu trimite niste nenorociri ca acestea, ca sa inlature nasterea adevaratelor nenorociri. Bolile trupesti si nenorocirile din afara sunt facute pentru zagazuirea pacatului.

Pe scurt, nu socoti pe Dumnezeu autor al existentei raului. ( Sf. Vasile cel Mare, Omilia a IX-a)

Așadar bolile, necazurile, și toate celelate vin asupra celor răi ca pedpse pentru a îi înțelepți iar când ei sunt pierduți de tot deoarece nu mai pot și nu mai vor să fie îndreptați sunt pilde de luare aminte pentru ceilalți,  dar greutățile  pot veni și asupra celor buni deoarece prin ele Dumnezeu încearcă tăria credinței și le călește acestora sufletul.

Și Profetul și Împărtul David în Psalmi spune așa:

Cât de bun este Dumnezeu cu Israel, cu cei drepți la inimă.

Iar mie, puțin a fost de nu mi-au alunecat picioarele, puțin a fost de nu s-au poticnit pașii mei.

 Că am pizmuit pe cei fără de lege, când vedeam pacea păcătoșilor.  Că n-au necazuri până la moartea lor și tari sunt când lovesc ei. De osteneli omenești n-au parte și cu oamenii nu sunt biciuiți. Pentru aceea îi stăpânește pe ei mândria și se îmbracă cu nedreptatea și silnicia. Din răutatea lor iese nedreptatea și cugetele inimii lor ies la iveală. Gândesc și vorbesc cu vicleșug, nedreptate grăiesc de sus.Până la cer ridică gura lor și cu limba lor străbat pământul.

Iar eu am zis: “Deci, în deșert am fost drept la inimă și mi-am spălat întru cele nevinovate mâinile mele,  Că am fost lovit toată ziua și mustrat în fiecare dimineață”. Dacă aș fi grăit așa, iată aș fi călcat legământul neamului fiilor Tăi. Și mă frământam să pricep aceasta, dar anevoios lucru este înaintea mea.   Până ce am intrat în locașul cel sfânt al lui Dumnezeu și am înțeles sfârșitul celor răi. (Ps. 72, 1-17))

Suferința în lume există așadar fie ca încercare fie ca pedeapsă având un scop pedagocic. De aceea există în lume și calamități și bolnavi așa cum era această femeia gârbovă. Iar doctorul este Hristos-Dumnezeu. Vedem că femia gârbovă se afla în Sinagogă. Ce este sinagoga? Iudeii aveau în Ierusalim templul făcut de împăratul Solomon fiul lui David, unde se săvârșeau diferite rânduieli de cult și unde mergeau la marilie sărbători. Însă pe lângă acestea sinagogile erau locașe de cult în care se adunau Sâmbăta , deoarece într-o astfel de zi iudeii fuseseră scoși din robia din Egipt, citind din cărțile Sfintei Scripuri și tâlcuindu-le. Sinagoga era deci un loc închimnat lui Dumnezeu. Am văzut că Dumnezeu este doctor vindecând neputințele sufletești prin diferite moduri, dar El fiind Atoatecreator, și Atotputernic , este implicit și doctor al trupurilor.  Dumnezeu este doctorul desăvârșit. Și iată că femeia aceasta gârbovă nu  făcea din neputința ei trupească un mod de a se cruța de la îndatoriile ei spirituale ci mai mult nădăjduia în Dumnezeu ca binefăcător al ei și îi mulțumea deși îi îngăduise ei cele rele. Ea nu a cârtit împotriva lui Dumnezeu ci mai degrabă s-a asemănat lui Iov care a zis : Oare dacă am primit de la Dumnezeu pe cele bune nu le vom  primi și pe cele rele?”  (Iov, 2, 10)

Și iată că Hristos o vindecă, pentru că Hristos era Fiul lui Dumnezeu. Iudeii nu credeau mulți dintre ei în El cu toate că făcuse minuni și cu toate că multe lucruri profețite explicit despre El în Vechiul Testament se împlineau.  Și printre noi suntem care ne amăgim că avem credință în Dumnezeu dar din păcate este prea slabă această credință. Cât timp nu suntem gata să murim pentru această credință atunci această credință a noastră nu prea există. Ascultăm Evangheliile ca pe niște povestiri morale dar dacă nu vedem cu ochii noștri o minune nu credem în Dumnezeu. Femeia aceasta gârbovă în sinagogă este vindecată de Hristos.  Pentru că Dumnezeu s-a revelat, s-a descoperit oamenilor prin Fiul Său. Așa cum spune Evanghelistul Ioan:

,,La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu era Cuvântul. Toate prin El s-au făcut și nimic din ce s-a făcut fără El nu s-a făcut. Întru El era Viața și Viața era lumina și lumina întru întuneric luminează și întunericul nu a cuprins-o. Și Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul ce vine în lume. Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul ce vine în lume. În lume era și lumea prin El s-a făcut dar lumea nu l-a cunoscut. Întru ale sale a venit și ai săi nu l-au primit. Iar celor câți L-au primit le-a dat putere să se facă fii ai lui Dumnezeu. “ ( In. 1, 1-12)

Se spune despre Maria sora lui Lazăr pe care l-a înviat Hristos că șezând jos asculta cuvintele lui Hristos. Se arată despre femeia aceasta că șezând în sinagogă asculta cuvintele lui Hristos și Hristos a vindecat-o.  Și noi creștinii șezând în biserică ascultăm cuvintele lui Hristos din Evanghelie și auzim lăuntric glasul lui care zice: ,,Veniți la Mine toți cei osteniți și împovorați și Eu vă voi odihni pe voi!”  (Mt. 11, 28)

Stăm și noi cu neputințele trupești dar și cu gârbovia sufletească, căci păcatele mici și mari adăugându-se unele altora în spinarea sufletului nostru ne-au gârbovit diuhovnicește, stăm îngenunchiați în Biserică la picoarele Domnului Hristos precum Maria , precum femeia aceasta gârbovă și împreună cu psalmistul David zicem:

Vindecă-mă Doamne că eu întru nerăutate am umblat. Cercetează-mă și mă cearcă și aprinde rărunchii și inima mea,  că eu întru nerăutate am umblat.  (Ps. 25, 1-2)

După ce femiea gârbovă a fost vindecată de Hristos mai marele sinagogii văzând aceasta  s-a  ridicat și a zis: șaze zile sunt în care trebuie să se lucreze deci veniți în acelea și vă vindecați iar nu în ziua Sâmbetei.  Deci Hristos a răspuns: ,,Fățarnicilor! Fiecare din voi oare nu dezleagă oare boul sau asinul său în zi de Sâmbătă și se duce să-l adape? Dar aceasta fică a lui Avraam pe care a legat-o satana de optsprezeceani nu se cuvenea oare să fie tămăduită mai ales în ziua Sâmbetei? Și zicând acestea s-au rușinat toți cei care erau împotriva Lui iar poporul întreg se bucura de faptele săvârșite de Dânsul. “ ( Lc. 13, 15-17)

S-au revoltat deci unii dintre iudei atunci de ce în zi desărbătoare  a vindecat Hristos pe această femeie pentru că nu aveau un motiv serios să îi stea împotrivă și atunci au socotit și ei să spună totuși măcar ceva împotriva Lui dar El i-a rușinat. Astăzi noi ca și creștini serbăm în locul Sâmbetei ziua în care iudeii fuseseră scoși din Egipt Duminica deoarece aceasta ne aduce aminte de atotputernicia lui Hristos în aceasta Înviind El și scoțându-ne pe noi din robia morții și a păcatului, a cărei prototip era scoaterea iudeilor din robia egiptului, și tot întru aceasta trimițând pe Duhul Sfânt Apostolilor și alături de Duminică serbăm celelate praznice ale lui Hrisstos, ale Maicii Domnului și ale sfinților.

Și se ridică și astăzi voci împotriva creștinilor ce își țin sărbătorile.  Nu de mult Învierea a fost interzisă în vremuri în care oficial nu era prigoană și pelerinajele la moaștele sfinților au fost restricționate. Și spun mulți creștinilor astăzi: Nu vă mai înghesuiți în aglomerație și în frig că vă îmbolnăviți și ne îmbolnăviți și pe noi, nu mai sărutați sfintele icoane și mai ales sfintele moaște că transmiteți microbi; nu mai mergeți la biserică, Biserica vă manipulează, vă face inculți. Ei uită de sfârșitul lor și probabil nu vor avea curaj nici să-și sărute părinții când pleacă la Domnul, ei uită că la baza culturiii europene stă creștinismul, ei uită că în țara noastră primele tipografii și primele școli au fost făcute de Biserică, ei au uitat de un Iorga care a scris Istoria Bisericii, de un Gala Galaction care a fost preot, de un Eminescu asasinat, al cărui operă explicit apără și suține Creștinismul. Ei au uitat de jertfa lui Brâncoveanu care a prferat să moară credincios decât să trăiască în bogăție și opulență dar lepădat de Hristos. Și tot ei sunt aceeași care merg la festivaluri la târguri și la evenimente în care aglomerația deși există nu le mai face probeleme, în care chiar se promoveză substanțe care fac rău organismului uman și mai ales sufletului, în care beția și moravurile sunt la ordinea zilei.

S-a propus de curând ca această sărbătoare a nașterii lui Hristos să nu mai fie numită Crăciun ci sărbătorile de iarnă invocând că așa ar fi mai corect pentru necreștini. Dar dacă nu se năștea Hristos nu exista Crăciunul și dacă nu exista Crăciun nu exista sau nu aveau așa amploare aceste așa zisesărbătoril de iarnă.

De asemena se dorește ca Biserica în numele așazisului bine comun, de fapt al corectitudinii politice să promoveze lucruri cu un caracter foarte îndoielnic, și mulți dintre clerici chiar dintre cei care păreau îmbunătățiți fie pentru că au căzut pradă unor șantaje fie pentru că au vrut să fie în duhul vremii, au cedat și s-a împlinit Cuvântul Scripturii că:,,mulți vor fi înșelați chiar dintre cei aleși.(Mt. 24, 24)   

Se spune într-o pildă că era Crăciunul și părinții împodobiră bradul și era înalt, frumos, cu beteală aurită, cu instalație de iluminare, cu globuri,  dar apoi a început să se usuce. Și a întrebat copilul pe părinte de ce se întâmplă asta iar răspunsul a fost fiindcă bradul numai avea rădăcini. Și noi dacă ne dezrădăcinăm de predania Bisericii, de învățăturile marilor duhovnici pe care i-am avut ne vom usca și ne vom vesteji sufletește.

Noi însă  asemeni poporului despre care se spune la sfârșitul fragmentului evanghelic de astăzi că se bucra foarte de faptele săvârșite de Dânsul  ne bucurăm de predania și de sărbătorile Bisericii. Așteptăm  iată praznicul nașterii lui Hristos prin această perioadă de post potrivită Să ne curăţăm de păcate, care ne urmăresc la tot pasul, să fim cu iubire faţă de semenii noştri, să ajutăm, să răspundem la rău prin bine şi la ură prin dragoste, să ne mărturisim păcatele şi să luăm temeinic hotărârea de a nu le mai săvârşi, să ne împărtășim de Trupul și Sângele lui Hristos ca să renaștem duhovnicește o dată cu sărbătoarea nașterii Sale și în cele din urmă să Înviem împreună cu Hristos.  

Prăznuim astăzi pe Sfântul Sava cel sfințit. Acesta s-a născut în satul Mutaskla din Capadocia. Părinţii lui s-au numit loan şi Sofia. Și-a lăsat casa şi părinţii şi s-a tuns monah în obştea monahală din apropiere, numită „a lui Flavian”. După zece ani, el s-a strămutat la mănăstirile Palestinei, unde cel mai mult a rămas în Mănăstirea Sfântului Eftimie cel Mare. Adunându-se apoi lângă dânsul mai mulți ucenici a fost nevoit să zidească o nouă mănăstire. Cu totul, Sfîntul Sava cel Sfinţit a întemeiat şapte slăvite mînăstiri dintre care cea mai cunoscută este cea care îi poartă numele. Acest mare sfînt a îndurat mulţime de atacuri  din toate părţile: din partea celor de aprope ai lui, de la eretici, şi de la diavoli.

Din viața lui se pot afla multe minuni și multe lucruri pe care le-a făcut.

Am să insist însă asupra unui lucru și anume că după ce a intrat în mănăstire a fost sfătuit de rudeniile sale venite la el să lepede această dorință a sa. Și atunci cuvintele sale au fost următoarele: ,,Eu fug ca de un balaur de acei care îmi poruncesc a mă lepăda de calea lui Dumnezeu. Pentru că mă tem că nu cumva, cu vorba lor cea rea, să-mi strice obiceiurile mele bune și apoi să aduc asupra mea blestemul cu care blestemă prorocul pe cei care se dedau la îndărătnicii, despre care zice: Blestemați sunt cei ce se abat de la poruncile Tale”.   (  https://doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfantului-cuvios-sava-cel-sfintit )

Astfel de atitudine trebuie să avem atât călugări cât și mireni în fața celor care ne îndeamnă să lepădăm valorile creștine și tradițiile Bisericii și ale poporului român, și împotriva provocărilor contemporane în general.

La fel ne îndeamnă și Sfântul Apostol Iuda ( nu cel care l-a vândut pe Hristos ci altul cu același nume): ,,Voi iubiților zidiți-vă pe voi înșivă, întru a voastră prea sfântă credință, rugându-vă în Duhul Sfânt. Păziți-vă întru dragostea lui Dumnezeu și așteptați  mila Domnului nostru Iisus Hristos  spre viața veșnică. Și pe unii șovăitori mustrații. Pe alții smulgându-i din foc mântuiții, de alții însă fie-vă milă cu frică, urând și cămașa spurcată de pe trupul lor. Iar Celui ce poate să vă păzească pe voi de orice cădere  și să vă pună înaintea slavei Lui , neprihăniți cu bucurie mare, Singurului Dumnezeu , Mântuitorul nostru, slavă, preamărire, putere și stăpânore mai înainte de tot veacul și acum și întru toți vecii. Amin! ( Iuda, 1, 20-25)