Cu rugăciunile şi purtarea de grijă a Sfîntului Paisie Velicicovschi a văzut lumina tiparului cartea pe care am visat-o încă de acum mai bine de un sfert de veac, de cînd am găsit în corespondenţa sa (pe atunci absolut inedită, scoasă la lumină împreună cu regretata cercetătoare Valentina Pelin în cele două volume de Cuvinte şi scrisori duhovniceşti în anii 1998 şi 1999, reeditate la ed. Doxologia în anul 2010) relatările autobiografice ale sfinţiei sale.

Cartea a apărut la editura Mănăstirii Petru Vodă, cu binecuvîntarea Înaltpreasfinţitului părinte Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

În volumul de faţă am cuprins cîteva documente de maximă impor­tanţă pentru viaţa şi opera Sfîntului Paisie Velicicovschi şi pentru istoria monahismului şi a Bisericii Ortodoxe. Acest volum a fost determinat de o minune a Sfîntului Paisie şi a ucenicilor săi pe care au făcut-o cu mine, nevrednicul, din marea lor dragoste pentru mîntuirea noastră şi din ma­rea lor milă pentru silinţa mea de un sfert de veac de a le cerceta scrierile. Minunea, săvîrşită anul acesta (2022), la tricentenarul naşterii sfîntului, constă în descoperirea unei copii a Vieţii şi petrecerii Prea-cuviosului Părin­telui nostru Paisie Stareţul şi Schiarhimandritul Sfintelor Mănăstiri Neam­ţului şi Secului, scrisă de către ucenicul său, Schimonahul Isaac Dascălul. Faptul este minunat fiindcă această scriere – care, cronologic vorbind, a fost printre primele aghiografii ale Sfîntului Paisie, a reprezentat unul din izvoarele principale ale biografiei „oficiale” a sfîntului aflată în manuscri­sul românesc 154 de la Mănăstirea Neamţ[1] şi al marii „Vieţi” alcătuite de către Arhimandritul Andronic Popovici de la Mănăstirea Noul Neamţ, recent publicată[2] – a fost pînă de curînd considerată pierdută.

 

I. Autobiografia Sfîntului Paisie. Acest text este ultima dintre scri­erile Sfîntului Paisie în anii vieţii sale pămînteşti şi îşi propune, precum însuşi autorul afirmă, nu doar să dezmintă, profetic, acuzele celor ce l-au învinuit că este agent al unei puteri străine în micul principat al Moldo­vei, dar mai ales să surprindă perioada din viaţa sa necunoscută ucenici­lor săi, necuprinsă în corespondenţa sa şi mai ales de o mare importanţă în viaţa duhovnicească a celor ce vor să urmeze calea monahală, perioa­da pregătitoare închinovierii fiind adesea una în care Sfînta Treime îşi dezvăluie dorul de sufletul ce O doreşte prin săvîrşirea de mari minuni.

Scrierea acoperă perioada dintre naşterea sa la Poltava (1722) şi ple­carea de la Schitul Cîrnu (1746). Am redat textul tradus de vrednica profesoară şi cercetătoare slavistă Elena Linţa din Iaşi la sfîrşitul anilor 1980[3] după manuscrisul SPb BAN 13.3.26 editat de cercetătorul grec Antonios Tachiaos în lucrarea The Revival of Byzantine Mysticism among Slavs and Romanians in the XVIIIth Century. Texts Relating to the Life and Activity ofPaisy Velichkovsky (1722-1794), Thessaloniki, 1986, p. 3-91[4], fără aparatul critic al ediţiilor româneşti şi fără împărţirea foilor din ma­nuscrisul de la Sankt Peterburg.

Originalul autograf al Autobiografiei se află la Mănăstirea Secu şi a fost identificat în 1998 de către cercetătoarea Valentina Pelin[5] şi va fi adăugat următoarei ediţii.

 

II. Fragmentele autobiografice din corespondenţa Sfîntului Pai­sie. Din toamna anului 1996, cînd cu binecuvîntarea Părintelui Arhi­mandrit Ioanichie Bălan am început să adun diferitele scrieri ale Sfîn­tului Paisie, ajungînd, cu vremea, să am şi să cercetez sute, chiar mii de izvoare paisiene. În acestea am observat că multe dintre ele conţineau fragmente autobiografice extrem de importante pentru alcătuirea şi în­ţelegerea unei Vieţi a Sfîntului Paisie.

Acum, după mai mult de două decenii, am pus laolaltă scrierile ca­re zugrăvesc întreaga sa viaţă, de la anul 1746 (la care se opreşte Auto­biografia) pînă aproape de mutarea sa la Domnul în anul 1794. Majori­tatea au fost extrase din cele două volume publicate de Valentina Pelin împreună cu mine în 1998 şi 1999[6]. Dacă Sfîntul Paisie va adumbri în continuare cu binecuvîntarea sa, viitoarea ediţie va include şi fragmente autobiografice din celelalte documente ce se află în pregătire.

În prezenta ediţie, fragmentele autobiografice ale Sfîntului Paisie Ve­licicovschi citate sînt:

1. Extras din scrisoarea către rîvnitorii din Rusia (evenimente din anul 1746)
2. Extras din scrisoarea către Athanasie Cavsocalivitul (evenimente dintre anii 1746-1756)
3. Extras din Aşezămîntul de la M. Dragomirna (evenimente dintre anii 1741-1763)
4. Extras din întîia scrisoare către preotul Dimitrie (evenimente din­tre anii 1740-1766)
5. Scrisoarea către voievodul Constantin D. Moruzi (evenimente din anii 1743-1746, 1779)
6. Extras din scrisoarea către ucenicii Athanasie, Amvrosie şi Theo­fan din Rusia (evenimente din anul 1779)
7. Extras din scrisoarea către Theodosie de la Sofroniev (evenimente dintre anii 1755-1782)
8. Extras din prefaţa ediţiei slavone a cărţii Sf. Isaac Syrul (evenimen­te dintre anii 1742-1787)

 

III. Vieţile din acest volum. Întrucît Sfîntul Paisie este o figură de maximă importanţă pentru întreaga Ortodoxie şi un înnoitor al isihas­mului de aceeaşi importanţă cu Sfîntul Grigorie Palama şi Sfîntul Vasi­lie cel Mare, datele vieţii şi activităţii sale sînt de datoria şi spre bucuria Bisericii să le cunoască. De aceea, volumul de faţă face o reparaţie de mult necesară prin publicarea la un loc a unor texte biografice integra­le. Acestea sînt:

 

A. Relatarea banului Constantin Caragea (1780). Aceasta este extrem de importantă pentru a înţelege impactul vieţii şi operei Sfîntului Paisie Velicicovschi asupra Bisericii Ortodoxe din Principate şi asu­pra Patriarhiei de Constantinopol la anul 1780.

 

B. Cronica ultimelor zile din Viaţa Sfîntului Paisie (4 Oct. – 13 Dec. 1794). Unul din duhovnicii soborului (aşa cum afirmă cîteva dece­nii mai tîrziu Arhimandritul Andronic), anume Ieroschimonahul Nico­lae, a întocmit o cronologie a evenimentelor dinaintea şi de după săvîr­şirea Sfîntului Paisie. Relatarea aceasta ni s-a păstrat într-un singur ma­nuscris cunoscut, ms. rom. 1860 de la Biblioteca Academiei Române din Bucureşti, despre care aş concluziona că reprezintă o copie a cronologiei iniţiale pe baza unor observaţii; scrisul este unitar şi nu prezintă amănun­te care ar fi fost aşternute în scris dacă aceasta ar fi avut loc chiar în zilele descrise. Dimpotrivă, copistul încurcă nişte nume de monahi şi ordinea hirotoniei lor. Ba chiar conţine cîteva corecturi efectuate în anul 1849 (!), la mai mult de jumătate de secol după evenimentele relatate. Care vor fi fost sursele consultate atunci, manuscrisul românesc 1860 nu ne comuni­că. De asemenea, am observat cîteva editări ale cuvintelor Schimonahu­lui Isaac Dascălul citite în sobor după săvîrşirea Sfîntului Paisie.

 

C. Schimonahul Isaac Dascălul – Cuvînt deasupra mormîntului (1795). Acest cuvînt panegiric reprezintă cea mai veche Viaţă alcătuită Sfîntului Paisie. El se regăseşte copiat în mai multe manuscrise cunos­cute pînă astăzi, cu cîteva diferenţe între ele. Am ales, pentru calitatea textului, copia aflată astăzi la Schitul Ciolanu sub cota 1018.

 

D. Monahul Vitalie – Arătare în scurt pentru Cuviosul părinte Ar­himandritul Paisie, ce a fost stareţ (sau igumen) Sfintelor Mănăstiri Neamţului şi Săcului (~1795). Monahul Vitalie pare a fi unul din co­piştii importanţi din obştea de la Mănăstirea Neamţ a Sfîntului Paisie. De la el ni s-au păstrat mai multe autografe: Viaţa Sfîntului Paisie, în­tr-o primă versiune aflată la sfîrşitul unui Minei pe Februarie, tipărit la Rîmnic în 1780 şi păstrat sub numărul 4496 al Bibliotecii Mănăsti­rii Neamţ[7], aceeaşi Viaţă, copiată la finele ms. rom. 952 de la B.A.R.B. în continuarea unor aşezăminte ascetice ale Sfîntului Vasilie cel Mare, şi două manuscrise psaltice, unul din anul 1802 (B.M.Neamţ ms. rom. 119) şi altul început în anul 1768, cu diferite însemnări, unele istorice, iar altele de horticultură, astronomie, patristice, muzicale, etc care se în­tind pînă în 1820, anume ms. rom. 704 de la B.A.R. Bucureşti. Cel mai probabil, Viaţa Sfîntului Paisie păstrată sub titlul „Arătare în scurt” a fost scrisă în 1795, în preajma pomenirii de un an a marelui stareţ.

 

E. Schimonahul Isaac Dascălul – Viaţa şi petrecerea Prea-cuvio­sului părintelui nostru Paisie, Stareţul şi Shiarhimandritul Sfintelor Mănăstiri Neamţul şi Secul (1796). Acest text este poate cea mai im­portantă biografie alcătuită Sfîntului Paisie vreodată, deoarece marea majoritate a celorlalte au fost alcătuite relative la aceasta, corectînd anu­mite date sau completînd-o, ori făcînd o sinteză a informaţiilor aflate în ea. Surprinzător, deşi a fost menţionată de mulţi dintre ceilalţi bio­grafi şi o referinţă specială la ea se află în prefaţa Stareţului Mardarie la Viaţa Prea-cuviosului Paisie alcătuită de Schimonahul Platon şi tipărită în 1836 la Mănăstirea Neamţ[8] (care Arhim. Mardarie pare să nu fi citit această Viaţă, ci doar face referinţe la ea pe temeiul părerilor altor citi­tori, de vreme ce spune că „pentru a căriia prelungire s-au măhnit” citi­torii români ai acesteia), şi a fost folosită ca text de bază pentru istoria Vieţii Sfîntului Paisie alcătuită de către Arhimandritul Augustin Braga între 1852-1856[9], dezvoltată de ucenicul său Arhimandritul Andronic în cîteva ediţii succesive.

Deşi folosită in extenso în veacul al XIX-lea, Viaţa alcătuită de către Schimonahul Isaac Dascălul a fost socotită pierdută pînă de curînd. În luna Iunie a.c. lucram la Viaţa şi opera Sfîntului Iosif de la Văratec[10] şi mă necăjeam pentru puţinătatea surselor despre acest mare nevoitor, ucenic al Sfîntului Paisie. Dar, văzînd cîte autografe ale Schimonahului Isaac Dascălul se află în biblioteca Mănăstirii Văratec, am realizat că cei doi schivnici fuseseră foarte buni prieteni[11] şi am apelat la sprijinul ru­găciunilor lor şi ale Sfîntului Paisie pentru a descoperi dacă nu cumva se păstrează undeva Viaţa alcătuită de către părintele Isaac. Răspunsul la rugăciuni nu s-a lăsat mult aşteptat. La începutul lunii Iulie a.c. l-am întrebat pe cucernicul părinte Constantin Stoica, profesor la Seminarul din Buzău, dacă cunoaşte vreun catalog de manuscrise aflate la Mănăs­tirea Ciolanu, iar sfinţia sa mi-a oferit cîteva imagini dintr-un catalog[12], unde la numărul 12 se află „Viaţa Cuviosului Paisie de la Neamţ, scrisă prin anul 1778, copertă din carton-piele, 24x17cm, 20x12cm, 409 fi­le”[13], iar spre marea mea bucurie aceasta era chiar Viaţa alcătuită de că­tre Schimonahul Isaac.[14]

Copistul manuscrisului de la Mănăstirea Ciolanu este un anume Da­vid Ierodiaconul. Bănuiesc că acest codex a fost copiat la începutul vea­cului al XIX-lea, pentru cuvioşii monahi de la Ciolanu, deveniţi şi ei paisieni după săvîrşirea Sfîntului Vasilie de la Poiana Mărului (+1767).

Manuscrisul sub cota 1018[15] conţine următoarele texte, toate apar­ţinînd Schimonahului Isaac Dascălul:

 

1. Viaţa şi petrecerea Prea-cuviosului părintelui nostru Paisie, Stareţul şi Shiarhimandritul Sfintelor Mănăstiri Neamţul şi Secul, între filele 1r-193r.
2. Cuvînt de îngropare la Prea-cuviosul părintele nostru Paisie, Arhi­mandritul şi Stareţul Sfintelor Mănăstiri a Neamţului şi a Secului, între fi­lele 194r-207r.
3. Cuvînt deasupra mormîntului a Prea-cuviosului părintelui nostru Pai­sie, Arhimandritul şi Stareţului a Sfintelor Mănăstiri Neamţului şi Săcului, între filele 209r-409r.

 

O primă concluzie logică ar fi că manuscrisul a fost copiat direct de pe un miscelaneu aparţinînd părintelui Isaac Dascălul.

Evident, numerotarea originală este defectuoasă. Astfel: după filele 1-99, continuă cu filele 110-209 (cu repetarea filei 208, care este nescri­să). După fila 209 urmează fila 300, pînă la 309. După fila 309 urmează fila 400, pînă la 409. Între toate aceste numere nu lipseşte nici o filă, nici o pagină. Textul celor trei scrieri nu prezintă nici un fel de discontinuita­te. Singura excepţie o reprezintă o lungă paranteză din textul de pe pagina 96, şters cu cerneală neagră de către copist sau de către unul din cititori.

Deşi uneori copistul nu este atent, pierzînd unele cuvinte ori chiar litere din cuvinte şi numerotînd greşit filele, am observat că, în compa­raţie cu alţi copişti din epocă, a fost chiar foarte exigent, redînd cît mai exact textele copiate. Iniţialele „I. D.” din subsolul f.3r, care ar putea fi in­terpretate ca aparţinînd părintelui Isaac Dascălul ar putea să reprezinte semnătura copistului – Ierodiaconul David.

Cu toate aceste mici neajunsuri, ne aflăm în faţa unui text epocal, ca­re a scris istorie, pentru prima dată publicat în acest volum. Mai mult, din conţinutul său rezultă că a fost alcătuit în anul 1796. Epoca alcătu­irii Vieţii scrisă de către părintele Isaac Dascălul poate fi datată relativ uşor pe baza evidenţelor interne.

 

1. „care atuncea era supusă sub Mitropolia Kievului. Poate încă şi acum, după ce s-a supus Ţara Leşească”; Regatul Poloniei a dispărut de pe hartă în 1795;
2. „pentru al căruia sfîrșit, care a fost întru al doilea an după sfîrșitul Prea-cuviosului”, adică în cursul anului 1796;
3. „pune în inima prea-iubitorului de Dumnezeu kirio kir Veniamin, Episcopul Hușilor, om bun și smerit și de fapte bune iubitor, care acum este episcop al Romanului”; Veniamin Costachi a fost episcop de Ro­man între 1 Iunie 1796 şi 18 Martie 1803.

Aceasta din urmă ne dă şi terminus ad quem al scrierii Vieţii – anul 1803, cînd Veniamin Costachi a fost ales mitropolit al Moldovei, deşi, trebuie ţinut cont de afirmaţia făcută de către părintele Isaac Dascălul despre obştea de maici de la Văratec că „Pentru aceea şi numărul lor din zi în zi tot se creşte, încît acum poate să fie pînă la o sută şi mai bine”; es­timez că Viaţa a fost scrisă înainte de 1798 (cînd este atestată prima scu­tire de taxe[16] pentru preoţii Mănăstirii Văratec şi cînd probabil s-a lărgit prima bisericuţă de lemn a maicilor, devenită neîncăpătoare).

Cel mai important indiciu pentru data scrierii Vieţii este o confuzie pe care o face Schimonahul Isaac atunci cînd pomeneşte despre rîn­duiala pe care Sfîntul Paisie o avea în fiecare vară, cînd venea la hra­mul Mănăstirii Secu: „Această rînduială a păzit-o Prea-cuviosul întru toți cei șaptesprezece ani ce a trăit în Neamțu.” Numărul real al anilor în care Sfîntul Paisie a trăit în Mănăstirea Neamţ este de cincisprezece (1779-1794), şaptesprezece fiind anii în care scriitorul Vieţii se aflase acolo (adică din 1779 pînă în 1796). Surprinzător, afirmaţia este prelu­ată şi de Sf. Grigorie Dascălul în a sa scurtă biografie.

 

F. Vedenia lui Theodosie (1797). Acest text zguduitor a fost publi­cat pentru prima dată în ediţia îngrijită de Diac. Prof. Ioan Ivan a Vieţii Sfîntului Paisie[17] şi reprezintă doar un scurt fragment din ceea ce Pronia dumnezeiască a descoperit monahilor ucenici ai sfîntului despre războ­iul nevăzut purtat de Sfîntul Paisie în întreaga sa viaţă şi despre miza atît de importantă a cărţilor patristice răspîndite în întreaga Ortodoxie de către sfînt şi de către cei ce i-au urmat.

 

G. Sfîntul Grigorie Dascălul – Povestire din parte a vieţii Prea-cu­viosului părintelui nostru Paisie şi arătare pentru adunarea soborului celui împreună cu cuvioşia sa, care cu pronia lui Dumnezeu se păzeşte şi acum neîmpuţinat (~1816). Viaţa alcătuită de către rîvnitorul iero­diacon ajuns Mitropolit al Ţării Româneşti în 1823 a fost publicată pen­tru prima dată la Mănăstirea Neamţ în anul 1817[18], împreună cu cîteva scrisori ale Sfîntului Paisie, ca anexă la o compilaţie de scrieri despre virtutea ascultării monahale aparţinînd, cel mai probabil, însuşi marelui sfînt. Precum am afirmat mai sus, textul său reia o eroare prezentă în Via­ţa alcătuită de către Schimonahul Isaac: „Petrecînd [Sfîntul Paisie] aşa­dar şi aici, în Sfînta Mănăstire Neamţul, ca la 17 de ani cu întocmirea la buna rînduială a tuturor aşezămintelor ce privesc spre viaţa…”.

 

H. Schimonahul Platon – Viaţa Prea-cuviosului părintelui nostru Stareţ Paisie (1817). Schimonahul Platon a fost unul dintre cei mai fi­deli ucenici ai Sfîntului Paisie. De neam rus, dintre ucenicii apropiaţi ai Sfîntului Paisie, Schimonahului Platon îi datorăm legarea şi numerota­rea autografelor Sfîntului Paisie[19], dar şi această ultimă biografie scrisă de un ucenic direct al Sfîntului Paisie, alcătuită probabil în anul 1817 din porunca Stareţului Silvestru, pentru următorul motiv (precum afir­mă Arhim. Mardarie în prefaţa ediţiei din 1836):

„Părinţii şi fraţii duhovniceşti din Monastirea Neamţului, moldoveni şi ruşi, pentru neunirea istoricilor s-au mîhnit mult, zicînd cum că «Pă­rintele nostru Stareţul Paisie au fost de obşte părinte şi moldovenilor şi ruşilor; apoi şi scrierea vieţii în limbile moldoveneşti şi ruseşti trebue să ţie aceaiaş, şi nu cu osebire carea să aducă şi prihănire şi necredinţă ceti­torilor.» Pentru aceasta, dar, părinţii cei mai cu osîrdie, cercetînd scrie­rea istornicilor soborniceşte, au socotit ca de al doilea să se scrie moldo­veneşte şi ruseşte Viaţa Fericitului Stareţ fără osebire, şi acum cu ajuto­riul Milostivului Dumnezeu şi cu rugăciunile fericitului întru pomenire Părintelui nostru Stareţului Paisie, Viaţa aceasta s-au îndeplinit de cătră Cuviosul Schimonah Platon, ce au fost scriitoriu Stareţului mulţi ani şi au luat sfîrşit tîlmăcindu-să în limba moldovenească de cătră Ierom[o­nahul] K[iriak] Duhov[nicul], şi din porunca Înalt-pre-o-sfinţitului Mi­tropolit Veniamin, dată în typariu întru amîndoao limbile, ţie, de Dum­nezeu iubitoriule cetitoriu, spre sufletescul folos ţi s-au pus înainte ru­gîndu-te ca cu dragoste să o priimeşti…”.

Cercetările Diaconului prof. Ioan Ivan şi ale Ieromonahului Ambro­zie Ghinescu (actualmente egumen al Schitului Pocrov al Mănăstirii Neamţ) au arătat că Schimonahul Platon a răposat la 28 Mai 1837, du­pă o lungă perioadă de nevoinţe pustniceşti la Schitul Pocrov[20].

Viaţa Cuviosului Paisie scrisă de Schimonahul Platon a avut ca sursă principală Viaţa alcătuită în limba slavonă de către Schimonahul Mi­trofan (unul dintre cei mai apropiaţi ucenici slavi ai Sfîntului Paisie), la care s-au adăugat informaţiile culese din celelalte surse, pentru a fa­ce o sinteză între mărturiile directe şi indirecte păstrate de către uceni­cii Sfîntului Paisie. După ediţia ei din 1836 de la Mănăstirea Neamţ, în limbile română şi slavonă, la împlinirea unui veac de la tipărirea ei, teo­logul şi publicistul Gheorghe Racoveanu a reeditat-o în slovă latină în anul 1935[21]. Dacă iniţial am intenţionat folosirea acestui text, compa­raţia cu originalul a scos la lumină valoarea ediţiei iniţiale, „îndreptările” operate de către ucenicul filosofului Nae Ionescu depărtîndu-se în cî­teva locuri de gîndul autorului paisian, aşa că am purces la transcrierea ediţiei de la Mănăstirea Neamţ din 1836, ediţia care i-a mîngîiat sufletul Schimonahului Platon cu puţin înainte de ieşirea din această viaţă în ca­re atît de mult a ostenit slujind Mîntuitorului Iisus Hristos, Bisericii Sa­le şi slăvitului Stareţ Paisie Velicicovschi.

 

IV. Viaţa scrisă de Mitrofan (1814). Prefaţa scrisă de către Arhi­mandritul Mardarie pentru Viaţa alcătuită de Schimonahul Platon arată că Schimonahul Mitrofan, unul din cei mai apropiaţi ucenici ai Sfîntu­lui Paisie, a scris această biografie închinată dascălului său în anul 1814, fără să fi reuşit să o termine. Autograful Schimonahului Mitrofan se află astăzi în Mănăstirea Neamţ, în manuscrisul slavon 212. O copie a sa aflată în ms. slav. 207 a fost folosită de către slavistul grec Ant. Tachiaos pentru a da la lumină prima ediţie a acestei Vieţi unice în anul 1986 (din păcate, aceasta este doar parţială).[22] Acest text va fi inclus integral în ur­mătoarea ediţie, atît în limba slavonă, cît şi în traducere românească.

 

V. Martirie. Un autor deocamdată necunoscut este Ieroschimona­hul Martirie, ucenicul de chilie al Sfîntului Paisie. Arhimandritul An­dronic include în Viaţa pe care o compilează pentru Sfîntul Paisie un fragment de scrisoare, probabil, aparţinînd acestui ucenic al sfîntului, despre care scrie următoarele:

„Până aicea am pus întocma pre toată istorisirea dupre cum o au scris prea-cuvioșia sa părintele Shimonahul Mitrofan și Shimonahul Is­aac Dascălul. Iar de aicea înainte o voiu mai adaoge pre la unele locuri și dintru ale altora istorisiri tot ucenici ai preacuviosului părintelui nos­tru starețului Paisie Velicicovschie. Carii pre cele ce le-au lăsat acești doi, ei dupre cât au putut, le-au scris mai pre larg. Adică, prea-sfințitul Grigorie, Mitropolitul Valahiei, și ieroshimonahii Martirie, chileinicul Prea-fericitului, și Nicolae, și shimonahul Platon, și alții”.[23] De unde şi-a luat Arhimandritul Andronic textul (textele?) biografic scris de Ieros­chimonahul Martirie, nu a menţionat. Fragmentul în cauză, cu referire la episodul din toamna anului 1775, cînd Sfîntul Paisie a venit de la Mă­năstirea Dragomirna la Mănăstirea Secu, este următorul:

„Și cînd se apropia de Sfînta Monastire a Secului, atuncea i-au ieșit înainte întru întîmpinare prea-cuvioșia sa egumenul Efthimie Cananău, cu prea-cuviosul părintele Nifont, proin egumenul, și cu tot soborul, și cu ieromonahii și ierodiaconii îmbrăcați în veșmintele bisearicești și cu cîntări foarte frumoase și se trăgeau și clopotele toate întru slava lui Dumnezeu. Și după cum istorisește prea-cuvioșia sa ieroschimonahul Martirie, prea-bunul ucenic al Prea-fericitului părintelui nostru, foarte cu mare dragoste și cu nepovestită bucurie l-au primit și l-au sărutat, ca pe cel de Dumnezeu trimis Gură de Aur la Moldavia, pentru că nu era cu putință a nu se cuceri de dînsul orișidecine l-ar fi văzut”.[24]

 

VI. Istoricii. După săvîrşirea ultimilor ucenici direcţi ai Sfîntului Paisie, în obştea nemţeană s-a simţit nevoia alcătuirii unor istorii des­pre Mănăstirea Neamţ şi despre Sfîntul Paisie şi urmaşii săi, iar această sarcină a revenit unei noi generaţii de monahi paisieni. Primul care al­cătuieşte o astfel de istorie este Ieromonahul Chiriac Duhovnicul din Mănăstirea Secu, în anul 1847. O copie a acesteia prescrisă de către ucenicul său, Ierodiaconul Andronic (cronicarul de mai tîrziu de la Mă­năstirea Noul Neamţ), se află în ms. rom. 318[25] de la B.A.R. Bucureşti.

O altă istorie, mult mai bogată, scrisă între 1852-1856 de către Ar­him. Augustin Braga, se află în ms. rom. 154 din B. M. Neamţ[26].

Bunul său prieten, Arhimandritul Andronic Popovici, începe să compileze istorii din diferite surse, la sfîrşitul anilor 1850. Punîndu-şi în gînd să folosească toate sursele istorice cunoscute despre Sfîntul Pai­sie Velicicovschi, după 1859, plecînd din Mănăstirea Neamţ ca urmare a conflictului cu reprezentanţii guvernelor lui Al. I. Cuza, începe să fo­losească surse din ce în ce mai bogate şi mai importante. Istoria dedica­tă de Arhimandritul Andronic Mănăstirilor Neamţ şi Secu are parte, în ultima ei versiune (dintre anii 1882-1889), de o serie de numai puţin de 11 volume. Un amplu studiu dedicat recent Arhimandritului Andro­nic de către Ieromonahul Dorimedont Bădărău de la Mănăstirea Zăbri­ceni din Basarabia se găseşte în prefaţa volumelor 3-4 ale Istoriei Sfinte­lor Mănăstiri Neamţ şi Secu[27], care sînt o parte dintr-un efort editorial ce îşi propune scoaterea la lumină a acestor comori de spiritualitate orto­doxă şi românească.

Întîia şi cea mai mare bucurie în apariţia acestui volum o au în ceruri miile de ucenici cuvioşi paisieni, dintre care, cel care m-a oblăduit vre­me de mai mult de un sfert de veac în ascultarea de hartofylax, Cuviosul Justin Pârvu, în ale cărui viaţă şi chip am citit cele mai tainice şi mai de preţ tîlcuiri ale învăţăturii filocalice pe care Sfîntul Paisie s-a ostenit să le dăruiască tuturor monahilor din aceste părţi şi de pretutindeni, lumină a dragostei şi învăţăturii creştine pe care o văd continuată şi astăzi în sufle­tele multora şi mai cu seamă al Prea-cuviosului Părinte Arhimandrit Ha­riton Negrea, Stareţul Mănăstirii Petru Vodă, oblăduitorul acestei cărţi.

Mulţumiri şi binecuvîntări se cuvin confraţilor cercetători de toate neamurile care se sîrguiesc spre păstrarea şi publicarea textelor paisie­ne, tuturor cititorilor şi lucrătorilor celor cuprinse în ele, ostenitorilor anonimi sau nu, care prin sfatul, rugăciunea şi observaţiile lor zugrăvesc ermineutic lucrarea Sfîntului Paisie în istorie.

 

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!

 

La pomenirea Sfinţilor doctori fără de arginţi Cosma şi Damian,

1 Noiembrie 2022,

Monahul Filotheu Bălan,

Mănăstirea Petru Vodă

 

[1] Publicată sub titlul Viaţa Cuviosului Paisie de la Neamţ, după manuscrisul nr. 154 din Biblioteca Mănăstirii Neamţ, ediţie îngrijită de diac. prof. Ioan Ivan, ed. Trinitas, Iaşi, 1997.

[2] Andronic Popovici, Arhimandrit – Istoria Sfintelor Mănăstiri Neamţ şi Secu, vol. 3-4, ed. Lexon Prim, Chişinău, 2020 (volumul 1 a apărut în anul 2016, iar volumul al 2-lea în 2019 la aceeaşi editură).

[3] Reputata slavistă de la Universitatea din Iaşi, Elena Linţa (1933-1988) a lăsat ea însăşi această traducere a ultimei scrieri realizate de Sfîntul Paisie ca pe o ultimă traducere în limba română realizată în această viaţă.

[4] Text publicat de către diac. prof. dr. Ioan Ică Jr. în mai multe ediţii: Cuviosul Paisie de la Neamţ (Velicicovschi). Autobiografia unui stareţ urmată de Viaţa Stareţului Paisie scrisă de Monahul Mitrofan, ed. Deisis, Sibiu, 1996, p. 83-187 şi Cuviosul Paisie de la Neamţ Velicikoski. Autobiografia şi Vieţile unui stareţ urmate de Aşezăminte şi al­te texte. Ediţia a III-a adăugită, ed. Deisis, Sibiu, 2015, p. 105-221. Reia ediţia a II-a, publicată în 2002.

[5] În zilele în care lucram împreună la cele două volume de „Cuvinte şi scrisori duhovniceşti”, apărute la Chişinău în 1998 şi 1999 şi reeditate de ed. Doxologia din Iaşi în anul 2010.

[6] Sfântul Paisie de la Neamţ – Cuvinte şi scrisori duhovniceşti, editura Tipogra­fia Centrală, Chişinău, 1998 (vol. I) şi 1999 (vol. II), reeditate cu binecuvîntarea Înaltpreasfinţitului Mitropolit Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, la editura Doxologia în anul 2010.

[7] Viaţa a fost descoperită în 1957 de către neobositul Diacon Ioan Ivan, un cer­cetător pasionat al bibliotecii paisiene de la Mănăstirea Neamţ, care a şi menţionat-o pentru prima dată în revista Mitropolia Moldovei si Sucevei, 1958, p. 131-133 şi pu­blicată în aceeaşi revistă bisericească din anul 1964, p. 656-660. Acelaşi text, cu foarte mici diferenţe, a fost copiat de Vitalie Monahul în ms. rom. 952, f.111r-122r de la B.A.R. Bucureşti şi a fost pentru prima dată menţionat în Catalogul manuscriselor româneşti, Tomul III (numerele 729-1061), întocmit de Ioan Bianu şi G. Nicolaiasa, Craiova, 1931, p. 173. Pentru prima dată a fost transcris de către cercetătorul Dan Zamfirescu în anul 1985, într-un proiect comun cu Arhim. Ciprian Zaharia de la Mă­năstirea Bistriţa (Neamţ).­

[8] „După mutarea din viaţă a lui Mitrofan, obştescul nostru frate Shimonahul Is­aac Dascalul, văzind că începutul scrierii Vieţii n-au luat sfîrşit şi din rîvnă şi din sfă­tuirea duhovniceştilor părinţi şi ca unul ce au fost iscusit în limba moldovenească şi grecească, au scris Viaţa mai pe larg, în limba moldovenească [adică română, însuşi Cuviosul Isaac spune „rumânească”, n.n.], însă cu oareşce deosebire de a lui Mitro­fan, afară de mari lucruri; însă şi după puţină vreame, s-au mutat şi acesta cătră Dom­nul. Părinţii moldoveni, cetind Viaţa scrisă de Isaac Dascalul, pentru a căriia prelun­gire s-au măhnit, au rugat pre un bărbat învăţat, Ierodiaconul Grigorie, ce au fost pe­trecînd atuncea în Sfînta Monastire Neamţul, iară apoi şi Mitropolit Valahiei, ca să facă mai în scurt Viiaţa scrisă de Isaac”.

[9] Aflată în manuscrisul românesc 154 din Biblioteca Mănăstirii Neamţ şi tipări­tă sub titlul Viața Cuviosului Paisie de la Neamț, ediție îngrijită de diac. Prof. Ioan Ivan, Editura Trinitas, Iași, 1997. O copie autografă realizată de acelaşi Arhimandrit Au­gustin Braga se află în Biblioteca Arhiepiscopiei Galaţi şi a fost publicată anastatic în Viaţa Cuviosului Paisie de la Neamţ. Manuscris românesc inedit, ed. de Pr. Eugen Dra­goi, editura Partener, Galaţi, 2002.

[10] Apărută între timp în volum la începutul lunii Octombrie a.c. sub titlul Sfîntul Iosif de la Varatic. Viaţa şi scrierile duhovniceşti, Mănăstirea Varatic, 2022.

[11] Iar două luni mai tîrziu am avut chiar confirmarea prieteniei lor de la începu­turile obştii paisiene din Dragomirna în cea mai veche Filocalie în limba română, un manuscris aflat astăzi la Schitul Prodromu din Athos sub cota 3674 (Micle 1), copiat de către Isaac Dascălul în 1766, în care unul dintre titluri este copiat de către Sfîntul Iosif de la Văratec, pe atunci copist în obştea paisiană de la Dragomirna.

[12] Publicat în Episcop Epifanie Norocel – Mănăstirea Ciolanu, editura Episcopiei Buzăului, Buzău, 1987, p. 126-129.

[13] Evident, Viaţa nu avea cum să fie scrisă înainte de săvîrşirea marelui sfînt; mai apoi am aflat că manuscrisul nu are 409 file, ci doar 224 de file.

[14] Din care am extras şi cîteva fragmente consistente pentru Viaţa Sfîntului Iosif de la Văratec.

[15] Cotă anterioară pe primul forzaţ: M.C. 1145.

[16] Arhivele Naţionale, s. j. Neamţ, Fond nr. 126, Inv. 159 (M. Văratec), dosar 492.

[17] Viața Cuviosului Paisie de la Neamț, ediție îngrijită de diac. Prof. Ioan Ivan, Editura Trinitas, Iași, 1997, p. 112-116. Personal am identificat o copie a Vedeniei în ms. rom. 5694 de la B.A.R.B. în anul 2001, cînd îmi pregăteam lucrarea de licenţă în Teologie (în care lucrare am şi inclus-o). Acest text a fost mai apoi preluat de bunul meu prieten şi colaborator cărturar Florin Stuparu în Cartea ascultării, ed. Sophia, Bucureşti, 2011, p. 270-277.

[18] Adunare a cuvintelor celor pentru ascultare de la mulţi Sfinţi şi Dumnezeieşti Pă­rinţi, spre folosul celor ce întru dînsa vor voi să se grijească de mîntuirea lor şi Viaţa cu­viosului părintelui nostru Stareţ Paisie, împreună cu oarecari din trimiterile sfinţiei sale. Acum întîi tipărite cu blagoslovenia Prea-sfinţitului Mitropolit al Moldovei, kir Veniamin, prin osîrdia Prea-cuviosului Stareţ şi Arhimandrit al Sfintelor Mănăstiri Neamţu şi Secu, kir Silvestru, în Sfînta Mănăstire Neamţu, la anul 1817, de ieromonahul Gherontie tipo­graful. BRV 930. Reeditată în volumul Cartea ascultării, ediţie îngrijită de Florin Stu­paru şi monahul Filotheu Bălan, ed. Sophia, Bucureşti, 2011, p. 192-205.

[19] Conform unui studiu în curs de publicare al profesorului rus Petru Jgun. Au­tografele Sfîntului Paisie se află astăzi în majoritate în Mănăstirea Neamţ. Altele se află în două biblioteci din Sankt Peterburg, Biblioteca Academiei Române din Bucu­reşti, Mănăstirea Rusikon din Athos şi Mănăstirea Secu.

[20] Pentru care a şi fost lăudat de către Arhiereul Narcis Creţulescu în anul 1903 cînd a întocmit condica răposaţilor aflaţi în gropniţa Mănăstirii Neamţ cu aceste cu­vinte: Platon Shim. Pusnic mare. 1837.

[21] Viaţa şi nevoinţele Fericitului Paisie, Stareţul Sfintelor Monastiri Neamţul şi Secul, dată acum pe slovă nouă şi graiu îndreptat de Gheorghe Racoveanu, Râmnicu Vâlcii, 1935.

[22] The Revival of Byzantine Mysticism among Slavs and Romanians in the XVII­Ith Century. Texts Relating to the Life and Activity of Paisy Velichkovsky (1722-1794), Thessaloniki, 1986, p. 95-150.

[23] Andronic Popovici, Arhimandrit – Istoria Sfintelor Mănăstiri Neamţ şi Secu, vol. 3-4, ed. Lexon Prim, Chişinău, 2020, p. 45.

[24] Ibidem, p. 179.

[25] Andronic Popovici, Arhimandrit – Istoria Sfintelor Mănăstiri Neamţ şi Secu, vol. 3-4, Chişinău, 2020, p. 11, 14-18.

[26] Din care s-a publicat doar partea dedicată Sfîntului Paisie în volumul Viața Cuviosului Paisie de la Neamț, ediție îngrijită de diac. Prof. Ioan Ivan, Editura Trini­tas, Iași, 1997. Un autograf al Arhimandritului Augustin, completat sporadic de către Arhimandritul Andronic, este BCU-Iaşi ms VI-054 (Pelerinaj la Kiev şi împrejurimi), încheiat în 1855 în Mănăstirea Neamţ. Un studiu mai amplu despre Arhimandritul Augustin Braga se găseşte la paginile 18-23 din Andronic Popovici, Arhimandrit – Isto­ria Sfintelor Mănăstiri Neamţ şi Secu, vol. 3-4, Chişinău, 2020.

[27] Andronic Popovici, Arhimandrit – Istoria Sfintelor Mănăstiri Neamţ şi Secu, vol. 3-4, Chişinău, 2020, p. 29-36.