Preacuvioși părinți și frați, iată că ne aflăm astăzi în cea de a doua zi a Praznicului Nașterii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Ne bucurăm cu prilejul acestui praznic deoarece, așa după cum mărturisim într-o cântare a Bisericii, Domnul și Mânuitorul nostru Iisus Hristos, S-a născut din Fecioara Maria, făcându-Se om, fiind Dumnezeu adevărat și om adevărat, “și cu oamenii a petrecut ca iarăși să zidească chipul său cel stricat prin patuimi și oaia ce rătăcită la Tatăl să o aducă și cu puterile cerești să o împreuneze.“[1]

Din cele mărturisite de sfinții Evangheliști cunoaștem că Domnul Hristos S-a întrupat din Fecioara Maria, s-a născut în peștera din Betleem, aici au venit să i se închine magii, conduși de către o stea, și de asemenea unii păstori care aflându-se în apropiere au aflat de la îngeri despre Nașterea lui Hristos. De asemenea Irod auzind că S-a născut un nou împărat, temându-se ca nu cumva să piardă puterea stăpânirii sale pământești a poruncit să fie uciși toți pruncii de doi ani și mai în jos, poate că printre ei Îl va putea ucide și pe Hristos, crezâd el că poate fi potrivnic planului și rânduielii lui Dumnezeu. 

“Hristos S-a făcut om ca să îl facă pe om Dumnezeu,” să-I dăruiască posibilitatea mântuirii și a îndumnezeirii. De aceea Sfântul Sofronie Saharov ne arată că: “Lumea de astăzi nu cunoaște nimic mai măreț decât chemarea de a fi creștin. Dar cu cât țelul este mai înalt, cu atât mai anevoiasă atingerea lui.”[2]

A fi creștin înseamnă să urmezi învățăturilor și faptelor lui Hristos. Nașterea lui Hristos trebuie să o lucrăm în interiorul nostru. Suntem chemați să-L naștem pe Hristos în inima noastră.  Hristos s-a născut în peșteră alegând pe cele smerite ale lumii arătându-ne că nu trebuie să ne alipim de lumea aceasta, întrucât avem o chemare mai înaltă, aceea de a dobândi Împărăția Cerurilor.

Hristos s-a născut atunci când Maica Domnului împreună cu dreptul Iosif erau în călătorie, arătându-ne că viața noastră pământească este o continuă călătorie spre viața veacului ce va să fie.  

Înscrierea populației pe timpul lui Augustus, despre care vorbesc Evangheliile ne arată realitatea acestui eveniment, fără de care realitatea vieții celei veșnice, îndumnezeite nu ar fi fost posibilă. De asemenea, după cum arată o cântare de la Vecernia Nașterii Domnului “Înscrisu-s-au oarecând popoarele din porunca cezarului, înscrisu-ne-am și noi credincioșii în numele Dumnezeirii Tale, a Dumnezeului nostru  Celui Întrupat.”[3]

Magii, care erau oamenii cei mai vestiți și cei mai intelectuali ai lumii din acea vreme vin să se închine lui Hristos, Luminătorul minții oamenești. Ni se arată prin aceasta că tot ceea ce am primit ca dar de la Dumnezeu, ca talant ce trebuie înmulțit, calitate sufletească sau talent, capătă o adevărată valoare atunci când este închinat lui Hristos, fiindcă astfel nu îl vom lucra doar pentru folosul în lumea aceasta trecătoare ci pentru a ne învrednici de veșnicie. De asemenea creștinul este chemat, așa cum spune tot părintele Sofronie să dobândească mintea lui Hristos, să-și însușească adică modul de gândire și de viețuire al Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Păstorii se închină și ei Pruncului Hristos. Dacă magii erau cei mai desăvârșiti oameni pe culmea științei, păstorii sunt acei oameni simplii, cu inimă bună, credincioși, arătând cum trebuie să fim noi ca și ceștini, întrucât orice virtute sau realizare am avea, fără simplitate și smerenie care să o împodobească, este deșartă.

O stea deosebită se arată pe cer conducându-i pe magi spre peștera în care S-a născut pruncul Iisus. Strălucirea acestei stele ne arată că pentru a ne deschide inima ca Hristos să nască în ea, este nevoie ca aceasta să fie curățită de patimi și apoi luminată de harul Sfântului Duh. Conform Sfântului Ioan Gură de Aur, acestă stea era defapt un înger al Domnului. Pentru a ne apropia de Dumnezeu este nevoie ca viața nostră să fie o viață de curăție, o viață asemenea îngerilor din ceruri.

Îngerii se bucură și ei de nașterea lui Hristos. După cum spune Părintele Efrem Filotheitul “Îngerii au o uriașă iubire pentru sufletul omului, căci sunt fraţii noştri mai mari şi cunosc ce este Raiul şi ce este iadul.Ei prăznuiesc mîntuirea unui om și jelesc pierderea lui.” [4]  

Irod crezând că va  pierde împărăția se mânie și ucide pe toți pruncii de doi ani și mai în jos.

Diavolul văzând că pierde stăpânirea asupra omului care dorește să se apropie de Hristos turbează și începe un atac temeinic asupra omului, astfel încât omul, fie luptă până la capăt și dobândește mântuirea fie se lasă biruit de diavol, care “găsind casa sufletului măturată și spălată aduce cu sine alte duhuri  mai rele decât el și astfel cele din urmă ale omului devin mai rele decât cele dintâi.”(Mt.12,25)

Maica Domnului s-a învrednicit să-L nască pe Hristos datorită curăției și virtuților ei, împodobite de asemenea de smerenie și de spunere față de voia lui Dumnezeu. De aceea astăzi în a doua zi a Nașterii Domnului în calendarul Bisericii noastre este trecut Soborul Maicii Domnului. Nu întâmplător s-a rânduit ca a doua zi de Crăciun să fie închinată Maicii Domnului. Aducând prinosul de slavă Lui Dumnezeu, Biserica n-a uitat-o nici pe cea care L-a primit şi L-a purtat în pântece Fiul lui Dumnezeu, şi care, într-o smerenie desăvârşită, L-a născut într-o iesle din Betleem. Astfel, ceea ce ne-a învăţat Biserica împlinim şi noi. A doua zi de Crăciun, aducând slavă lui Dumnezeu, toţi credincioşii mărturisim recunoştinţă şi faţă de Maica Domnului, în sfântă comuniune, la Sfânta Liturghie. Căci cuvântul „sobor” înseamnă „adunare, comuniune”[5].

Suntem chemați să urmăm Maicii Domnului în virtute, în smerenie, în ascultarea față de voia dumnezeiască. Doar astfel Îl vom putea naște pe Hristos în inima noastră. Dar trebuie să-L naștem pe Hristos în inima noastră nu doar pentru noi înșine, ci pentru întreaga lume. Maica Domnului L-a născut pe Hristos, lumii.

Sfinții care au urmat Domnului L-au născut în inima lor pe Hristos, dar nu pentru ei înșiși, ci și pentru omenirea care are nevoie de El. Majoritatea dintre cei de față l-am iubit și îl cinstim pe Părintele Iustin deoarece L-a purtat în inima lui Hristos, pentru Care a pătimit ani de temniță și de închisoare, pentru Care a purtat atât în mănăstirile în care a petrecut cât și în închisorile prin care a trecut crucea călugăriei, pentru care s-a nevoit prin rugăciune, post, înfrânare și cele asemenea dar mai ales și pentru faptul că la toate acestea a adăugat și purtarea durerilor lumii. Ore în șir stătea în chilia sa primind pe toți, povățuindu-i, binecuvântându-i și rugându-se pentru ei.  Dacă Dumnezeu este după cum spune Apotolul Ioan dragoste, (I In.4,17) omul pentru a fi asemenea Lui trebuie să fie după cum spunea Părintele Iustin, “jumătate dragoste și jumătate luptă”[6], deoarece în viața duhovnicească este nevoie, și de dragostea de Dumnezeu și de aproapele dar și de stăruință, de luptă pentru a ne împlini chemarea de a fi chip și asemănare a lui Dumnezeu.

Un  astfel de om a fost și Sfântul Nicodim de la Tismana pe care îl pomenim astăzi. Sârb de neam, Sfântul Nicodim, va alege calea monahismului, intrând în cinul călugăresc la Mănăstirea Hilandar de la Sfântul Munte Athos. Aici, după cum este scris în viața sa “răbdând grele ispite de la divoli, fiind însă umbrit de darul lui Hristos, în puțină vreme s-a curățit de patimi, a deprins lucrarea cea dumnezeiască a sfintei rugăciuni și s-a învrednicit de darul mai înainte-vederii și al facerii de minuni, ajungând vestit în tot Munntele” [7] Din Sfântul Munte, împreună cu ucenicii săi, Sfântul Nicodim se mută în Sudul Dunării  iar mai apoi, trece în Țara Românească unde va întemeia Mănăstirea Tismana. Aici se păstrează și o parte din sfintele lui moaște. Se mai mărturisește în viața lui că a izgonit diavolii din oameni, că a făcut nenumărate minuni vindecând toată neputința și boala și chiar că a intrat în foc fără să se fi vătămat. Așa cum spune Psalmistul David, “Minunat este Dumnezeu întru Sfinții Săi.” (Ps. 67,36) Sfinții Îl  poartă pe Hristos în inima lor și primesc putere de la El, ajutând pe toți cei care au nevoie, pentru ca și aceștia să se învrednicească să dobândească Împărăția Cerurilor.

Domnul nostru Iisus Hristos ne spune:“Împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru!”(Lc. 17, 20) Suntem chemați prin fiecare sărbătoare, prin fiecare post, prin fiecare slujbă a Bisericii, prin fiecare faptă de milostenie, de ajutorare a aproapelui, prin fiecare rugăciune, să facem din interiorul nostru Împărăție a lui Dumnezeu. Sărbătoarea întreită de astăzi ne învață, după cum spune Sfântul Sofronie, că: “datori suntem să învățăm a trăi viața veșnică a lui Dumnezeu Însuși. Ce este îndumnezeirea omului? Este a trăi așa cum a trăit Domnul, a ne însuși gândurile și simțămintele lui Hristos.”[8]

Societatate actuală  este însă o societate lipsită de sens. Deși caută sensul ei, lumea nu se mulțumește cu Hristos și cu calea pe care ne-o propune El. Lumea noastră este o este o lume comodă, dificilă, iubitoare de plăceri, o lume secularizată, o lume îndepărtată de Adevăr, o lume care nu-l iubește pe Dumnezeu, o lume care se raportează la Hristos ca la un Dumnezeu care doar interzice supușilor săi tot ceea ce li se pare mai frumos și mai desfătător în această viață. Domnul Hristos Însuși spune: ,,Lumea mă urăște pentru că Eu mărturisesc despre faptele ei că sunt rele.” (In7,7) căci oamenii acesteui lumi “au iubit întunericul mai mult decât lumina” cum zice și Evanghelistul Ioan. (In.3,19)

Nașterea Domnului deși este adevăratul și singurul motiv al Crăciunului, se încearcă a fi exclusă din acestă sărbătoare, devenită o sărbătoare civilă de iarnă. Numele lui Hristos este exclus din numele acestei sărbători (care mai nou se prescurtează X-Mas.) Pentru fiii diavolului numele lui Hristos este de nesuferit, întrucât acest nume îl îngrozește și îi alungă pe demoni. Sărbătoarea Nașterii Domnului devine de multe ori din nefericire și un prilej de păcat, o sărbătoare a lăcomiei pântecelui, a beției, a moravurilor, astfel încât interiorul omului să nu devină Împărăție a lui Dumnezeu, locaș al lui Hristos și biserică a Sfântului Duh ci locaș al demonilor. Deși creștină la originile ei, Europa, după care tânjesc unii atât de mult,  nu a adus nimic bun.

Părintele Dionisie Ignat spune: “Europa este casă a fărădelegilor, și distrugere a omului, prin legile ei. Ei legiferează păcatul împotriva firii ca fiind ceva bun.”[9]

Sfântul Iustin Popovici are aceeași părere. El spune: “Oamenii de astăzi caută progresul însă uită de realitatea morții. Ce folos am să descopăr toate planetele, toate galaxiile, când oricum mă așteaptă moartea? Ei uită de progresul dumnezeisc pe care ni-L propune Hristos. Iar Europa de astăzi, e plină de idoli. Nu ateismul ci politeismul domină astăzi Europa. În războiul său împotriva a tot ce e firesc și duhovnicesc omul a făcut idol din cultură și din știință și a înlocuit cu ele orice năzuință spre ce este mai presus de materie, a înlocuit cerul, a înlocuit sufletul, a înlocuit veșnicia, a înlocuit pe Dumnezeu. Ce rămâne din Europa dacă este scos sufletul ei? Un hoit. “[10]

Vedem că lumea în care trăim este amenințată de război, după ce am trecut prin molime, prin restrângere a unor libertăți și altele de felul acesta. Acestea se întâmplă, după cum arată părintele Arsenie Papacioc, pentru a ne mai trezi puțin din letargia duhovnicească în care petrecem. [11] La fel ne spune și starețul Nicon de la Optina că prigoanele și cele de asemenea, necazurile, strâmtorările, ne sunt de folos deoarece ne întăresc credința. [12] Să luăm aminte așadar să Îl primim pe Hristos în inima noastră, împlinind poruncile Lui, ținând o legătură vie cu El prin rugăciune și prin Sfintele Taine ale Bisericii, prin împărtășirea cu Sfântul Lui Trupul și cu Sfântul Lui Sânge, prin care ne sfințim trupul sângele și duhul nostru, prin spovedanie care curăță inima noastră de tot ce este întinat, prin asceză prin care biruim patimile trupești și sufletești, făcând loc virtuților,  prin tot ceea ce ne învață Hristos și ne pune înainte Biserica ca mod de viață întru El.

Să luăm de asemenea aminte la exemplul Maicii Domnului, la exemplul Sfântului Nicodim de la Tismana, la exemplul Părintelui Iustin și al tuturor sfinților cei din vremurile mai vechi și cei mai apropiați de vremea noastră. Sfântul Varsanufie de la Optina ne sfătuiește: “Îmbărbătați-vă în viața duhovnicească și în nevoință și nu renunțați la ea chiar dacă tot iadul s-ar ridica împotriva voastră și toată lumea ar clocoti împotriva voastră de de răutate și dispreț și aveți încredere că aproape este Dumnezeu de toți cei ce-L cheamă pe El.”[13]

Iar Sfântul Nicolae Velimirovici ne îndeamnă: “Pământul să înceteze a-și mai arunca sămânța în omul nostru cel dinlăuntru, pentru că Duhul Sfânt să înceapă în noi o viață nouă și un om nou, asemenea Domnului nostru Iisus Hristos,Căruia fie toată slava, cinstea și închinăciunea, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, Treimea cea de o ființă și nedespărțită, acum și pururea și în vecii vecilor, Amin!”[14]

Monahul Gavriil, Mănăstirea Petru Vodă, 26 Decembrie 2022

[1] Dogmatica glasului al IV-lea

[2] Arhim. Sofronie Saharov, Din viață și din Duh, trad. de Ierom.. Rafael Noica, Ed. Reîntregirea, Alba-Iulia, 2024, p. 15

[3] Din Slava Nașterii la Vecernia Maicii Domnului

[4] Pr. Efrem Filotheitul; Meșteșugul mântuirii, trad. de ierom. Teofan Munteanu și Pr. Victor Manolache, Ed. Cartea ortodoxă, Ed. Egumenița, Galați, p.35

[5] Predica la Soborul Maicii Domnului

[6] Adrian alui Gheorghe, File de pateric cu părintele Iustin Pîrvu, Ed. Doxologia, Iași, 2018, p.103

[7] Viețile Sfinților pe luna Decembrie, Ed. M-rea Sihăstria, 2005, p.523

[8] Arhim. Sofronie Saharov, Din viață și din Duh, (…)p. 14

[9] Semnele ANTIHRISTULUI! Ce au prezis sfintii parinti despre viitorul Romaniei si al Europei. Te vei ingrozi!

[10] Sf. Iustin Popovici, Biserica Ortodoxă și Ecumenismul, trad. de Adrian Tănăsescu, M-rea Petru Vodă, 2022, pp.76-77

[11] Părintele Arsenie Papacioc, Cuvintele unui apostol al iubirii, Ed.

[12] Ne vorbesc Stareții de la Optina, trad. de Cristea Florentina, Ed. Egumenița, Galați, p.42

[13] Ne vorbesc stareții de la Optina, (…), p. 56

[14] Sfântul Nicolae Velimirovici, Predici, ediția a II-a, Ed. Ileana, București, p. 26