Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, că au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, Lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel. [Luca 2:29-32]

Fiindcă El singur a fost făcut de Dumnezeu după trup fără de sămânţă şi a înnoit legile firii şi a fost „gătit înaintea feţei tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor şi spre slava poporului lui Israel”. [Luca 2:31-32]

Cum este Domnul lumină?

Căci Domnul nostru este într-adevăr lumină neamurilor, descoperindu-le prin cunoştinţa cea adevărată ochii înţelegerii, acoperiţi de întunericul neştinţei.

Cum este Domnul pregătire înaintea feţei tuturor popoarelor?

Şi cu adevărat s-a gătit pe Sine popoarelor credincioase pildă bună a virtuţii şi a vieţuirii dumnezeieşti, făcându-Se chip şi model al feţei celei virtuoase, spre care privind, ca spre călăuza mântuirii noastre, izbutim să dobândim, imitându-l prin faptele noastre, virtuţile, pe cât ne este cu putinţă.

Cum este Domnul şi slavă a lui Israel? [Israel = Mintea care vede pe Dumnezeu]

Dar tot El este, ca Dumnezeu şi Cuvântul, şi slavă poporului Israil, întrucât umple mintea de strălucirea luminii dumnezeieşti a cunoştinţei prin contemplaţie tainică.

Sau poate Scriptura numeşte „popoare” raţiunile naturale, iar „faţă” a lor slavă fără pată, a cărei pregătire (lumină spre cunoaştere) s-a făcut însuşi Cuvântul ca Făcător al firii. Iar „neamurile” sunt patimile contra firii, pe care le descoperă din ascunzişul lor, dăruind lumina cunoştinţei, şi le smulge cu totul din fire. Deci Cuvântul se face slavă lui Israel deoarece curăţeşte mintea de patimile contra firii şi o împodobeşte cu raţiunile cele după fire, dar pe lângă aceea şi pentru că o înconjoară cu diadema neschimbării, prin îndumnezeire. Căci slava adevărată a lui Israil constă în izbăvirea pe patimile contrare firii şi în dobândirea raţiunilor firii şi a bunurilor mai presus de fire.

(Sf. Maxim Mărturisitorul – Răspunsuri către Thalassie, trad. Pr. Dumitru Stăniloae în Filocalia III)