Oamenii l-au condamnat pe Dumnezeu la moarte; prin Învierea Sa, El le-a răsplătit cu nemurirea. Pentru lovirea Lui, Dumnezeu le răsplăteşte cu îmbrățișări; pentru insulte – cu binecuvîntări; pentru moarte – cu nemurire. Niciodată oamenii nu au arătat mai multă ură față de Dumnezeu decît atunci cînd L-au răstignit; și niciodată Dumnezeu nu a arătat mai multă dragoste de oameni decît atunci cînd a înviat. Oamenii au vrut să-L facă pe Dumnezeu muritor, dar Dumnezeu i-a făcut pe oameni nemuritori prin Învierea Sa. Dumnezeul răstignit a înviat şi a ucis moartea. Nu mai există moarte. Nemurirea l-a înconjurat pe om și toate lumile lui. Prin Învierea Omului-Dumnezeu, firea omenească a fost condusă ireversibil pe calea nemuririi, şi a devenit înspăimîntătoare față de moartea însăși. Căci pînă la Învierea lui Hristos, moartea era înspăimîntătoare pentru om; de la Învierea lui Hristos, firea omului devine înspăimîntătoare pentru moarte. Dacă trăiește prin credința în Domnul înviat, omul trăiește mai presus de moarte, este inaccesibil acesteia; moartea este aşternut picioarelor lui. „Unde este, moarte, boldul tău? Unde este, iadule, biruinţa ta?” Iar cînd omul lui Hristos moare, își lasă trupul ca pe nişte haine, în care se va îmbrăca din nou în ziua Înfricoşatei Judecăți.
Pînă la învierea Mîntuitorului, moartea era a doua natură a omului; viața în primul rînd și moartea în al doilea rînd. Omul se obișnuise cu moartea ca fiind ceva firesc. Dar odată cu Învierea Sa, Domnul a schimbat totul: nemurirea a devenit a doua natură a omului, a devenit naturală pentru om, iar moartea – nefirească. Așa cum pînă la învierea lui Hristos era firesc ca oamenii să fie muritori, tot așa de la învierea lui Hristos a devenit firesc ca oamenii să fie nemuritori. Prin păcat, omul a devenit muritor și trecător; prin Învierea Omului-Dumnezeu, el devine nemuritor și veșnic. În aceasta este forţa, în aceasta este puterea, în aceasta este atotputernicia Învierii lui Hristos. Fără Înviere nu există Creștinism. Dintre minuni, aceasta este cea mai mare; toate celelalte minuni izvorăsc din ea și se rezumă la ea. Din ea izvorăsc şi credința, şi dragostea, şi nădejdea, şi rugăciunea și iubirea de Dumnezeu, şi iubirea de fraţi. Iată, ucenicii fugari, care L-au părăsit pe Iisus cînd a murit, se întorc la El după ce a înviat. Iată, căpitanul străjii L-a mărturisit pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu cînd a văzut că a înviat din mormînt. Iată, toți creștinii cei dintîi au devenit creștini pentru că Domnul Iisus a înviat, pentru că a biruit moartea. Aceasta nu are nici o altă credință; asta îl ridică pe Domnul Hristos deasupra tuturor zeilor și oamenilor. Datorită Învierii Mîntuitorului, datorită biruinței Sale asupra morții, oamenii au devenit, devin și vor deveni mereu creștini. Întreaga istorie a Creștinismului nu este altceva decît istoria unei singure minuni, și anume minunea Învierii lui Hristos, care se extinde continuu de la o zi la alta, de la an la an, din veac în veac pînă la Judecata de Apoi.
Omul se naște nu cînd mama lui îl naște în lume, ci cînd crede în Domnul Hristos cel înviat, fiindcă atunci se naște pentru viața nemuritoare și veșnică, iar mama naște un copil pentru moarte, pentru mormînt. Învierea lui Hristos este mama noastră a tuturor, a tuturor creștinilor, mama nemuritorilor. Crezînd în Înviere, omul se naște din nou, se naște pentru veșnicie. – Aceasta este cu neputinţă! îşi notează el suspicios. Dar ascultați ce spune Domnul înviat: Toate sînt cu putință celui ce crede! Iar cel care crede din toată inima, din tot sufletul, cu toată ființa, trăiește după Evanghelia Domnului Iisus cel înviat.
Credința este biruința noastră prin care biruim moartea, credința în Domnul Iisus înviat. „Unde este, moarte, boldul tău?” Iar boldul morții este păcatul. Odată cu Învierea Sa, Domnul „a tocit boldul păcatului”. Moartea este un șarpe, iar păcatul este boldul / muşcătura lui. Prin păcat, moartea își revarsă otrava în sufletul și trupul omului. Cu cît un om are mai multe păcate, cu atît are mai multe muşcături prin care moartea își revarsă otrava în el. Cînd o viespe înţeapă un om, acesta încearcă din toate puterile să îndepărteze înțepătura. Și cînd este mușcat de păcat, acea înțepătură a morții, ce ar trebui să facă? Cu credință și rugăciune, el ar trebui să-l cheme pe Domnul Iisus înviat, să-i îndepărteze înțepătura morții din sufletul său și El o va face cu toată milostivirea, pentru că Dumnezeu este har și iubire. Cînd multe viespi atacă trupul unui om și îl înțeapă cu înțepăturile lor, trupul este otrăvit și moare; astfel este și cu sufletul omenesc cînd multe păcate îl înțeapă cu înțepăturile lor: se otrăvește și moare de moarte fără înviere. Biruind păcatul în sine cu Hristos, omul biruie moartea. Dacă trece o zi și nu ai biruit nici unul din păcatele tale, să știi – ai devenit mai muritor. Dacă birui unul, două sau trei dintre păcatele tale, uite, ai devenit mai tînăr cu tinerețea care nu îmbătrînește niciodată, mai tînăr cu nemurirea și veşnicia. Nu uita niciodată: a crede în Domnul Hristos înviat înseamnă a lupta continuu cu păcatele, cu răul, cu moartea. Că omul crede cu adevărat în Domnul înviat o dovedește dacă se luptă cu păcatele și patimile; dacă se luptă cu ele, de luptă pentru nemurire și viață veșnică. Dacă nu se luptă, credința lui este zadarnică. Fiindcă nu este credința omului lupta pentru nemurire și veșnicie? Atunci, spune-mi, în ce constă? Dacă credința în Hristos nu dobîndeşte învierea și biruința asupra morții, atunci de ce avem nevoie de ea? Dacă Hristos nu a înviat, atunci păcatul nu a fost biruit, nici moartea nu a fost biruită. Dacă nici păcatul, nici moartea nu au fost biruite, atunci de ce să credeți în Hristos? Cine se luptă cu fiecare păcat al său cu credința în Domnul înviat, îşi întărește treptat în sine simţirea că Domnul a înviat cu adevărat, cu adevărat a tocit boldul păcatului, cu adevărat moartea a fost biruită pe toate cîmpurile de luptă.
Păcatul micșorează treptat sufletul în om, îl zdrobește pînă la moarte, îl transformă din nemuritor în muritor, din nepieritor în trecător. Cu cît sunt mai multe păcate, cu atît omul este mai muritor. Dacă omul nu se simte nemuritor, să știți: este întreg în păcate, este întreg în gînduri scurte, este întreg în sentimente frînte. Chemarea creștinului: să lupte cu moartea pînă la ultima suflare, să lupte pînă la biruința finală asupra ei. Tot păcatul este abatere; toată pofta este fugă; toată patima este o înfrîngere.
Nu este de mirare că și creștinii mor cu trupul. Aceasta fiindcă moartea corpului este însămînțare. Se seamănă trup muritor, spune Sfîntul Apostol Pavel, și acesta germinează, încolțește și crește într-un trup nemuritor. Ca o sămînță semănată, trupul putrezește, pentru a fi înviat și desăvîrșit de Duhul Sfînt. Dacă Domnul Hristos nu a înviat trupul, ce folos ar avea acesta de la El? Nu l-ar împlini pe omul întreg. Dacă nu a înviat trupul, atunci de ce S-a întrupat, de ce a luat trupul asupra Lui, cînd nu i-a dat nimic din Dumnezeirea Lui? Dacă Hristos nu a înviat, atunci de ce să credem în El? Sincer, nu aș fi crezut niciodată în Hristos dacă nu ar fi înviat și astfel nu ar fi biruit moartea. El ne-a biruit cel mai mare vrăjmaş și ne-a dat nemurirea. Fără ea, această lume este o expoziție stridentă de nonsensuri dezgustătoare. Numai prin slăvita Sa Înviere, Domnul cel minunat ne-a eliberat de nonsens și deznădejde, pentru că nici în cer, nici sub cer nu există un nonsens mai mare decît această lume fără înviere și nu există deznădejde mai mare decît această viață fără nemurire. Și în nici o lume nu există o ființă mai nefericită decît un om care nu crede în învierea morților. Mai bine i-ar fi fost unui asemenea om să nu se fi născut vreodată.
Astăzi este mîntuirea lumii… În ce constă acea mîntuire? El este în moarte, dar în Înviere. Domnul ne-a spus toată taina mîntuirii prin Învierea Sa. A fi mîntuit înseamnă: a asigura nemurirea și viața veșnică pentru trupul tău și pentru sufletul tău. Cum se realizează acest lucru? Nici o altă cale decît o viață dumnezeiesc-omenească, o viață nouă, o viață în Domnul înviat și de dragul Domnului înviat. Pentru noi, creștinii, această viață pe pămînt este o școală în care învățăm cum ne vom asigura învierea și viața veșnică. Pentru că la ce folosește această viață dacă nu putem cîștiga cu ea viața veșnică? Dar, pentru ca omul să fie înviat împreună cu Domnul Hristos, trebuie mai întîi să pătimească împreună cu El și să experimenteze viața Lui ca pe a sa. Dacă va face asta, va putea spune de Paști, împreună cu Sfîntul Grigorie Teologul: „Ieri m-am răstignit împreună cu El, astăzi viez împreună cu El; ieri am fost îngropat cu El, astăzi am înviat împreună cu El”.
Într-o cărămidă de patru cuvinte sînt adunate cele patru Evanghelii ale lui Hristos: Hristos a înviat! – Adevărat a înviat! În fiecare cuvînt este Evanghelia, iar în Evanghelii – tot înțelesul tuturor lumilor lui Dumnezeu, văzute și nevăzute. Și cînd toate simţirile și gîndurile omenești se adună în tunetul salutării Paștilor: Hristos a înviat! atunci bucuria nemuririi zguduie toate ființele și ele tună cu veselie minunatul salut al Paștilor: Adevărat a înviat!