Tîlcuirea Sfîntului Theofylact de Ohrida la Apostolul din Duminica a şasea după Înviere (Fapte 16:16-34)

„(…) avea duh pitonicesc (…)”

Care este dracul acesta? Zeul „Piton”, care se numea aşa de la loc. Iar acesta voia să-i arunce în ispite. Despre Pitia aceasta se povesteşte şi într-alt fel: Fiind ca o muiere oarecare, şedea pe scaunul cu trei picioare al lui Apollon, desfăcîndu-şi picioarele. Apoi, un duh rău suindu-se pe dedesubtul ei şi intrînd prin părţile şi mădularele ei cele născătoare, o umplea de îndrăcire. Şi aceasta, dezlegîndu-şi părul, de aici se înnebunea şi spume din gură slobozea. Şi aşa, ca într-o beţie făcîndu-se, graiurile nebuniei şi ale îndrăcirii le grăia.

„Aceşti oameni sînt robi ai Dumnezeului celui prea-înalt, care vă vestesc vouă calea mîntuirii.”

O pîngăritule! – dacă ştii că vestesc calea mîntuirii, pentru ce nu te depărtezi de ei? Şi să cunoşti că şi dracii ştiu că Dumnezeu prea-înalt este Iisus cel răstignit. Şi Pavel adeverea că este rob al Acestuia, zicînd: „Pavel, rob al lui Iisus Hristos (…)” (Romani 1:1).

„Iar Pavel, supărîndu-se (…)”

În loc de: „pornindu-se şi rănindu-se”. Deşi ea grăia lucruri adevărate, i-a astupat gura, învăţîndu-ne ca nici cînd se făţărnicesc dracii că ajută adevărului să nu primim [ceea ce zic], ci toată calea rătăcirii să le-o îngrădim, şi să ne astupăm auzul despre toate cele de la dînşii. Căci, dacă Pavel ar fi primit mărturia lui, pe mulţi din cei credincioşi i-ar fi amăgit. Aşadar, întîi nu a primit, ci nu îl lua în seamă, nevrînd să se facă slujitor semnelor; iar după ce [acela] a zăbovit [multe zile] supărîndu-l, atunci i-a poruncit să iasă. Deci dracul făcea aceasta cu viclenie şi cu răutate, iar el cu înţelepciune.

„Şi stăpînii ei, văzînd că s-a dus nădejdea cîştigului lor (…)”

Pretutindeni banii sînt pricinile răutăţilor. [Stăpînii ei] vor ca fata să fie îndrăcită ca să adune ei bani. Vezi-i pe dînşii că nici la drac nu luau aminte, ci priveau numai către un singur lucru: iubirea de argint. Şi acela [dracul] zicea că [Apostolii] sînt robii lui Dumnezeu celui de sus, iar ei că le tulburau cetatea. Acela zicea că Apostolii vestesc calea mîntuirii, iar aceştia că învaţă obiceiuri noi, „pe care nu sîntem slobozi a le primi”.

„Şi s-a ridicat norodul împotriva lor.”

Minunile şi învăţătura le-a săvîrşit Pavel, iar de primejdii se împărtăşea şi Sila.

„Şi fără de veste s-a făcut cutremur mare (…)”

Cutremurul s-a făcut ca să se deştepte acela [temnicerul], iar uşile s-au deschis ca să se minuneze de lucrul făcut. Şi cei legaţi nu vedeau acestea; căci, dacă le-ar fi văzut, ar fi fugit toţi. Şi deschiderea uşilor a urmat ca să nu pară că de sine s-a făcut cutremurul, ci mărturisindu-L pe El.

„Crede întru Domnul Iisus, şi te vei mîntui tu şi casa ta.”

Nici în temniţă nu se astîmpără Pavel, ci şi acolo l-a adus către sine pe păzitorul temniţei, întru această bună robire.

„Şi el, luîndu-i la sine în acel ceas al nopţii, a spălat rănile lor şi s-a botezat el şi toţi ai lui îndată.”

A spălat rănile acelora, iar el s-a spălat de păcate.

„(…) şi s-a bucurat cu toată casa, crezînd în Dumnezeu.”

Măcar că nu era nimic altceva decît graiuri şi bune nădejdi. Iar temnicerul acesta este Stefana, de care pomeneşte Pavel întru întîia epistolă dătre Corinteni, zicînd: „Am botezat casa lui Stefana (…)” (1:16).