Mănăstirea Petru Vodă

Părintele Justin Pârvu, cetățean de onoare al orașului Târgu-Neamț

Părintele Justin Pârvu a fost desemnat Joi, 28 August 2014, cetățean de onoare al orașului Târgu-Neamț. Inițiativă a aparţinut consilierului local PSD Valeriu Bârsan. Inițiativa alesului local, care a fost discutată în ședințele comisiilor de specialitate ale legislativului târgnemțean, a devenit proiect de hotărâre, fiind supus aprobării aleşilor târgnemţeni în şedinţa de joi după-amiază. La propunerea consilierului PSD a aderat și primarul Daniel Harpa, care a argumentat justificarea acestei propuneri prin faptul că Părintele Justin Pârvu a fost și rămâne o personalitate marcantă a neamului românesc, fiind unul dintre cei mai mari duhovnici ai țării.

„Părintele Justin Pârvu nu cred că mai are nevoie de nici o prezentare, pentru că a fost părintele sufletelor noastre, duhovnicul neamului românesc și o personalitate marcantă care a influențat zona și credincioșii. Este o bucurie și în același timp o onoare pentru noi ca să-l avem pe Părintele Justin Pârvu cetățean de onoare al orașului nostru. Sunt sigur că și târgnemțenii și nu numai sunt de acord cu această propunere” a spus edilul. Pe lângă Părintele Justin Pârvu, un alt duhovnic al neamului românesc care a primit titlul de cetățean de onoare al orașului Târgu-Neamț a fost și Părintele Ilie Cleopa. (C.T. STURZU)

*

Imagini de la şedinţa Consiliului Local Tîrgu Neamţ, care a aprobat acordarea cetăţeniei de onoare Părintelui Justin:

 *

Categories:   Comunicate, Fotografii cu Părintele Justin Pârvu, Viaţa Părintelui Justin Pârvu

Comments

Sorry, comments are closed for this item.